Schimbari in viata unei femei - cind devine mama..
Raspunsuri - Pagina 5
MOLDO spune:
Buna seara,mamicilor!Eu sunt proaspat "aparuta" in peisaj!!!AS VREA SA CONCEP SI EU UN BEBE,AM IMPLINIT 28 DE ANI SI MA GANDESC CA AR CAM FI CAZUL...avand in vedere ca sunt si o fire mai impulsiva....ma gandesc ca mai tarziu cine stie cata rabdare voi mai avea...Si mi-e tare frica,sincer de transformarile care au loc pe parcuesul celor 9 luni,am tot felul de ide si am auzit tot felul de variante...Explozii dentare,caderea parului,risc de ingrasare ridicat si lista poate continua!Ce ma sfatuiti,mamicilor si viitoarelor mamici???????????????Astept raspunsuri...
silvana.ady spune:
Poate o sa dati cu rosii, dar eu una n-am fost niciodata "moarta" dupa copii altora. Sint femei, fete care se topesc atunci cind vad un bb si se reped sa-l "giugiuleasca" si sa-l ia in brate.
Ei bine, eu nu sint asa si nu am "lesinat" dupa copii prietenilor. Si drept sa spun, imi cam faceam probleme daca o sa fiu in stare sa-mi iubesc copilul...
Am inceput sa-mi iubesc copilul de cind eram gravida si ma gindesc ca nu degeaba este perioada asta de sarcina asa de lunga... Nu numai corpul este supus unor schimbari drastice, ci si sufletesc treci printr-o perioada de "acomodare" cu noul rol - acela de mamica.
In momentul in care s-a nascut prima mea comoara, "m-am indragostit iremediabil" (cum s-a exprimat o alta mamica pe acest forum) iar acum nu pot concepe viata fara copii.
silvana.ady spune:
quote:
Originally posted by MOLDO
Buna seara,mamicilor!Eu sunt proaspat "aparuta" in peisaj!!!AS VREA SA CONCEP SI EU UN BEBE,AM IMPLINIT 28 DE ANI SI MA GANDESC CA AR CAM FI CAZUL...avand in vedere ca sunt si o fire mai impulsiva....ma gandesc ca mai tarziu cine stie cata rabdare voi mai avea...Si mi-e tare frica,sincer de transformarile care au loc pe parcuesul celor 9 luni,am tot felul de ide si am auzit tot felul de variante...Explozii dentare,caderea parului,risc de ingrasare ridicat si lista poate continua!Ce ma sfatuiti,mamicilor si viitoarelor mamici???????????????Astept raspunsuri...
ioanaformi
Si mie mi-a fost teama de aceste schimbari dar daca ai grija de tine, nu te neglijezi si nu maninci pentru doi, totul va fi in regula.
Merita tot efortul, crede-ma. Si eu tot la 28 de ani am ramas gravida prima oara.
Mult succes!
belle_vue spune:
Eu am devenit muuuult mai rabdatoare si mai toleranta in unele privinte si dimpotriva in altele. Cred ca am inceput sa deosebesc mai bine ce e important in relatiile dintre oameni si ce merita rabdare si toleranta fata de ceea ce trebuie sanctionat rapid. Criteriile devin mai clare atunci cand ai copii, fiindca se ordoneaza in functie de un REPER DECISIV si IMUTABIL.
Eu am facut primul copil la 35 de ani, acum am 37 si peste vreo 2 luni il astept pe al doilea. Pot sa spun laolalta cu atatea alte mamici ca N-AM FACUT NICIODATA CEVA MAI IMPORTANT SI MAI FRUMOS, desi am avut destule reusite in viata.
N-am avut nici un fel de probleme de conditie fizica, tinuta, greutate etc. Asa cum iti controlezi dieta ca sa nu te ingrasi cand nu esti gravida, poti s-o faci si cand esti gravida -- plus ca 60-70% din greutatea acumulata in sarcina o peirzi la nastere iar restul face, de cele mai multe ori, alaptarea. Am avut o scurta perioada de cadere a parului dupa nastere, care s-a oprit de la sine si a inceput sa creasca la loc imediat. Sigur ca nu e usor -- nici sa porti sarcina, nici sa nasti, nici sa cresti un bebe, dar satisfactiile sunt atat de mari incat disconfortul si sacrificiile raman aproape neobservate.
Sa fim seriosi, ce poti face in viata fara efort si care sa fie de mare valoare? or, mai mare valoare decat sa dai viata si sa cresti copilasi nu cred ca poate fi.
Mami de Theodor (27.10.2004) si Bebe din burtica (DPN 5 feb 2007)
Those who can't laugh at themselves leave the job to others
corsge spune:
Cred ca depinde de firea fiecareia dintre noi cum accepta si reactioneaza la schimbare. Nici inainte de a o avea pe copilita nu imi placea sa frecventez cluburile si nici la chefuri nu ma inghesuiam.Asa ca faptul ca trebuie sa stau o vreme izolata nu ma dernjeaza. Cine imi este prieten stie unde locuiesc si poate veni oricand.Insa, ceea ce pot spune cu mana pe inima este: daca cineva crede ca isi poate salva casnicia, facand un copil, se inseala rau de tot.Sunt convinsa ca daca nu m-ar fi iubit atat de mult sotul meu, daca nu ar fi fost atat de rabdator de felul lui, ajungeam, cu siguranta, la divort. Niciodata nu am fost mai nervoasa ca in primele 4 luni ale copilului.Ma enerva si telefonul cand suna. Apoi, odata cu incetarea alaptarii, totul a intrat in normalitate. Am putut fi eu, disponibila pentru toate treburile din casa si nu numai. Am avut noroc ca fetita nu a fost bolnavicioasa, nici plangacioasa si mi-am putut sustine chiar doua referate la doctorat (acum ea are un an), dar asta a presupus munca acerba zi si noapte. Nici nu cred ca isi poate imagina cineva cum este sa iti faci doctoratul (cu profesorul coordonator in strainatate), sa iti faci masteratul la zi, buget,( cu toate examenele luate), sa stai singura zi de zi cu copilul (pt ca parintii mei lucreaza, iar socrii sunt batrani), sa gatesti, sa calci etc si totul fara nici cel mai mic ajutor. Eu cred ca ai nevoie doar de ambitie ca sa reusesti dar si de un sot intelegator, pe care sa te poti baza cand tu lipsesti. Recunosc ca e greu, dar zambetul ei, mersul, toate cuvintele rostite de ea ma rasplatesc in fiecare moment. Daca eu am reusit sa fac atatea lucruri intr-un an, repet SINGURA, fara nimeni langa, afara de sot, vor reusi toate mamele care isi doresc copii. Iar eu le doresc mult curaj!
romana_74 spune:
Cateodata imi vine sa le cant..." Viata noastraaa unde eee? Viata noastra ce-ati facut cu eaaaa????" dar ma gandesc in fiecare clipa cum am putut trai pana acum fara copii si de ce am stat doi ani in casnicie si i-am pierdut si nu am facut copiii in primul an! Nimic nu se compara cu zambetul copilului tau! El merita totul... orice sacrificiu... si NICIODATA sa nu te gandesti ca esti sclava lui, ca nu esti... esti MAMA lui! Oricum toate raspunsurile pe care le-ai primit o sa le intelegi cand vei avea propriul tau copil! Curaj... e cel mai frumos lucru care ti se poate intampla!!!
ROMANA , MATEI(04.07.2003) si LUCA (28.08.2005)
simina2005 spune:
Urmaresc cu interes acest subiect...
si parca ma regasesc un pic in fiecare din postarile voastre...
Da, m-am maturizat si mi-am schimbat radical viata...pot sa spun ca sunt mai calculata,poate chiar mai "leoaica" atunci cand este vorba despre copii, conduc mult mai bine masina, sunt f atenta la copii, mi-am facut prieteni noi ...avem mai multe zile de sarbatorit...
Pentru cine nu are inca copii ii recomand sa se ocupe singura ...o zi si o noapte...de un bebelus ...nu o ora...nici doua...si apoi sa plece acasa si sa doarma linistita in patutul ei...asta ca sa inteleaga un pic responsabilitatile unei mamici...dar sa tina cont ca ...atunci cand iti cresti propriul copil consumul emotional poate fi si dublu 
Eu am avut mai multe bone...
si stiu cat le pasa unora de copii altora...
Ce am pierdut?...Nu mai conteaza...oricum erau efemere...
Ce am castigat?...Am devenit un om puternic, am pentru cine lupta si munci...sper sa-mi fac cei mai buni prieteni din copii mei...si impreuna sa ne bucuram din plin de viata
Va doresc toate cele bune si multa dragoste ...
POZE CU NOI
Simina
cu Teo (7.06.2006)
,Diana (30.05.2003) 
si Andrei (10.04.2001)Fiecare om pe care l-am iubit si pe care nu mai pot sa il iubesc e pentru mine un pas spre moarte. Asa ca voi aceea ce stiti ca meritati dragostea mea aveti grija sa nu ma ucideti!!!!
dani33 spune:
Interesant subiect!
Pana nu incerci nu poti nici macar sa banuiesti cat de mult ti se schimba viata cand esti mamica.
Ce se schimba? Totul. Viata are alt sens, prioritatile sunt altele, devi alta persoana pentru ca acel mic sufletel care este complet dependent de tine iti da forta sa te lupti cu orice pentru el.
Si nu este usor, dar este minunat! pentru mamici!
Daniela & Sophia (18 mai 2004)
miag spune:
Intr-adevar un copil schimba total viata parintilor sai...:prioritatea nr.1 devine copilul, gandim altfel, ne alocam timpul altfel, intelegem si privim viata altfel, setul de valori personale se imbogateste, devenim mai intelepti...
Pentru mine primul an a fost mai greu:nopti nedormite, colici , dinti, alaptare....in momentele alea credeam ca nu voi mai avea niciodata timp doar pentru mine ca femeie... dar acum,la 2 ani de la nasterea primului meu copil ma simt CU ADEVARAT PUTERNICA, ma simt O INVINGATOARE...si asta doar datorita ingerasului meu...dragostea ce i-o port m-a schimbat,m-a facut mai buna, mai frumoasa, mai atenta, mai femeie...cand fac ceva ma intreb' oare daca copilul meu ar putea sa decida, ce ar crede despre mama lui? i-ar placea de mine daca fac x lucru?'...
Sunt mamici care zic ca nu au timp pentru ele, pentru sot, pentru diferite activitati extra-bebe, mamici care se simt vinovate ca nu stau 24 de ore pe zi langa copil...eu nu asa gandesc...ma intreb:'ok, nu am timp sa ma fardez sau sa ma coafez...dar daca l-as intreba pe bebe, oare s-ar supara daca as rupe 45 de minute pe zi si le-as folosi doar pentru mine???' ...sunt sigura ca nu s-ar supara, ci ar fi mandru de mine....
gandind asa am reusit sa-mi reiau o parte din vechile preocupari, imi fac timp pentru mine, lucrez, am timp pentru tot ce imi propun...si asta datorita copilului...datorita faptului ca mama lui Roli trebuie sa fie buna , frumoasa, calda, relaxata, inteligenta...pentru ca asa suntem noi mamicile in ochii copiilor nostri...si trebuie sa luptam ca sa mentinem aceasta imagine...
ruxandra_sb spune:
In afara celor spuse aici (devii mai puternica, motivata, echilibrata, etc.) am ajuns sa-i dau dreptate mamei, mai bine zis vorbei ei:
Oamenii se impart in cei care au copii, respectiv au crescut copii, si ceilalti.
Si ceilalti habar n-au.
Mereu am stiut ce vreau si ce-i important pentru mine si ai mei, dar mai ales dupa venirea copiiilor nu mai am timp si ingaduinta sa pierd vremea cu probleme neesentiale.
Ah, si sunt perfect de acord cu corsge. Am fost imposibila in ultimele saptamani de sarcina si primele luni ale bb-ilor. Si eu ii multumesc sotului pt sustinere si mai ales pt.. suportare.
Adevarul este cand puiul de om, respectiv hormonii, te solicita non-stop, nu poti fi ingaduitoare cu prostii gen: suna telefonul exact cand ii facem baie, de ce sotul nu face/zice nu stiu ce, de ce nu stiu cine e vesel cand bb e bolnav, ...
Adica bebelusul ma solicita 24 ore/24 si nu neaparat in sensul ca ma ocup de el, cat mai ales mintal. Toata fiinta mea este concentrata pe el; restul... nu conteaza!