Nu ma simt implinita!

georgi75 spune:

Draga Viorica,
Am citit toate mesajele tale de la primul pana la ultimul si chiar cand ma intrebam ce poate fi in neregula, am ajuns la ultimul tau mesaj in care spui ca nu poti sta de vorba cu sotul tau, ca nu te intelege.
Parerea mea e ca de aici pleaca toate.Traiesti asa numita "singuratate in doi". Problema grava, dupa parerea mea.
Ce ai putea sa faci? Sa iesi putin din cotidian. Sa faci tot felul de lucruri indraznete(de ex. mergi la coafor si schimba-ti look-ul)
Si mult mai important provoaca-ti sotul la discutii atunci cand esti relaxata. Poate si el se sperie putin de starile tale
Sa nu mai spui niciodata ca nu ai realizat nimic. Tu ai facut un lucru minunat.Ai creat o viata. Ai dat nastere unui om. Chiar daca va pleca de langa tine. Fii sigura ca vei avea locul tau in inima ei chiar si atunci cand nu vei mai fi.
Si cel mai important, esti, de fapt sunteti sanatosi. Un lucru pe care il apreciem doar atunci cand ne imbolnavim

Cand viata iti ofera doar lamai, fa-ti o limonada.

viorica avram spune:

fetelor,fetelor,
sotul meu ma asculta dar nu ma intelege.nu intelege de ce am astfel de preocupari profunde cum le zice el.este unul dintre fericitii caruia ii plac lucrurile simple,frumoase.spune ca nu-i este teama sa o ia de la capat.mie da,pt ca ma simt obosita.poate daca l-ati cunoaste pe sotul meu ati spune la fel cum spun ceilalti ca sunt nebuna.sunt dependenta de el dar stiti cum e?imi place sa-l simt ca e langa mine chiar daca ne plac lucruri diferite.l-am intrebat odata daca ma cunoaste si a spus nu.pt ca sunt extraordinar de imprevizibila.si merg la coafor de doua ori pe sapt.merg la masaj de trei ori,la sala de fitness,fac multe lucruri ca sa nu am timp sa pic in borcanul cu melancolie.si totusi uneori alunec,mai ales noaptea pt ca nu pot sa dorm ca un om sanatos toata noaptea,ma trezesc gandurile carora nu le-am dat voie sa ma napadeasca.atunci ma intristez pt ca timpiul trece prea repede,fetita mea creste prea repede,noi imbatranim imediat.am 30 de ani si incep sa realizez acest lucru.vreau sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi muri si nu reusesc inca.ma tem cu toate ca stiu ca e inevitabil.
am avut curajul sa va dezvalui o parte din gandurile care ma macina pt. ca sunt la adapostul anonimatului.niciunei prietene de ale mele nu am avut curajul sa le spun astfel de lucruri pt ca eu cred ca nu m-ar intelege si s-ar indeparta de mine.
de aceea nu imi dau frau liber sentimentelor interioare .si eu recunosc ca sunt ciudate,ceilalti nu trebuie sa suporte ciudateniile mele.poate daca ne-am intalni la un club sau la coafor nu ati spune ca sunt asa,dar de fapt in public vreau sa par foarte normala.nu stiu daca mai sunt si altii ca mine care se tem de batranete si de moarte ssi pe care sa-i framante atat de mult faptul ca timpul trece prea repede pt. ei.

viorica

annatino spune:

problema ta stii care este ? ai o depresie majora . iti tebuie medicatzie adecvata sai cel putzi 10 shedintze cu un psiholog ... o sa treci peste asta , nu are rost sa te chinui asa cind pe piatza exista o gramada de medicamente noi care-ti ajuta sa se faca balantzul chimic in creier .

cius22 spune:

Omul este o fiinta foarte complexa...daca ai vazut vreodata "piramida necesitatilor",acolo,la baza sunt trecute nevoile fizice (hrana,adapost),apoi pe o treapta superioara,sunt nevoile sociale( prieteni,slujba etc),mai sus,nevoile culturale (citit,filme,educatie etc)...iar cel mai sus,nevoile spirituale(cele care raspund la intrebarile majore:"cine sunt EU?" si "ce caut pe pamant?"...probabil,ca avand celelate nevoi,implinite,nu reusesti sa accesezi "nivelul spiritual"...dar vei reusi!

himera spune:

Draga Viorica si eu cred ca suferi de o nevroza depresiv-anxioasa, care de fapt cred ca e buala romanilor,iar in cazul tau ea este putin mai accentuata si din cauza inclinatiilor spre filozofie.
Cineva definea depresia ca fiind "lipsa afectivitatii".
Atunci cand esti prea preocupat de probleme existentiale din viitor,practic refuzi sa le vezi si sa te bucuri de viata actuala,ar fi ca si cum, traiesti intr-un fel vis, care mai degraba pare cosmar.
Nu stiu,daca e bine sa incepi cu antidepresive,dar cateva sedinte de terapie nu cred ca ti-ar strica.
In ceea ce priveste insomniile,iti recomand sa bei inainte de culcare un ceai de busuioc.

Banti spune:

Draga mea, eu cred ca nu suferi de nici o depresie anxioasa sau ceva de genul asta. Cind un om se framinta cu a cauta sensul vietii, al existentei lui, cum poate sa sufere de depresie? Inteleg perfect ce vrei sa spui si ce te framinta. Mi-am pus si eu aceste intrebari cu mai multi ani in urma. M-am gindit la sensul meu pe pamint, la moarte, la Dumnezeu, si am cautat sa gasesc multumire dincolo de ceea ce am pe acest pamint. Crede-ma ca nu am cazut in nici o obsesie religioasa (cum poate ar spune unii care iau viata asa cum e fara sa isi puna intrebari existentiale), dar am simtit ca aveam nevoie de Dumnezeu, de a fi iertata, de a scapa de temerile care ma framintau si de a incepe o viata noua. Fiind studenta pe atunci, cartile lui Dostoievski m-au ajutat enorm. Si de asemenea "Jurnalul fericirii" a lui N. Steinhardt. Acolo am descoperit frumusetea lui Dumnezeu, am inteles pentru ce m-a creat, ca pot fi iertata prin credinta si ca viata e un dar minunat care nu se termina aici pe pamint. Am gasit o pace launtrica care nu se compara cu nimic, si desi viata e grea si pot aprea multe probleme, am o nadejde vie si ma bucur de lucrurile minunate pe care le traiesc si iau totul cu multumire. Lucruri mici sint poate inca nerezolvate, ca asa e in viata, dar problema mare, esentiala, am descoperit ca are o rezolvare. Nu stiu daca sint prea coerenta ca sint cam obosita, dar sper sa iti fie de folos ce spun. Iti spun din inima ca sint lucruri pe care le-am trait. Iti doresc din toata inima sa gasesti ceea ce cauti! Nu e departe de tine :-)

Ioana - de 3 x mami

mcrmiki spune:

Draga Viorica si eu cred ca ai nevoie de un psiholog, o persoana cu care sa discuti tot ceea ce simti, daca te simti neamplinita eu cred ca asa este si trebuie gasita cauza.
Eu una ma simt foarte implinita pe plan familial, pe plan profesional mai putin, dar pt. mine nu conteaza asta momentan. Ma simt foarte implinita langa familia mea, sa sti ca si eu pana acum 1 an ma simteam fericita, dar nu pe deplin implinita, pana in momentul in care ne-am decis ca mai facem un bb cu toate ca aveam deja doi, dar ne doream trei, cu toate ca eu eram cea care nu aveam curajul sa-l facem. Dupa ce ne-am hotarat sa mai facem un bb si mai ales dupa ce am ramas insarcinata m-am simtit cu adevarat linistita, implinita. Acum astept sa nasc, sa creasca putin bebele, la anul terminam si facultatea, doi ani voi sta probabil acasa si apoi voi avea copii mari si voi putea sa fac mai multe si pe plan profesional.
De multe ori ma gandesc ca ar trebui sa fim fericiti doar din "simplu" motiv ca suntem sanatosi, sanatate care de fapt este cea mai importanta si cea mai presus de tot si de toate. Cand ma uit la televizor sau citesc despre tot felul de cazuri, imi dau seama cat de norocosi suntem ca ne avem unii pe altii si suntem sanatosi. Este normal ca fiecare sa ne dorim tot mai mult, dar eu zic ca tre sa apreciem si ceea ce avem si bineanteles ca intotdeauna trebuie sa avem un tel in viata, pentru a merge mai departe.
Sfatul meu este sa fiti cat mai deschisi unul fata de altul si poate chiar tu trebuie sa il inveti sa te asculte si tu sa fi cat mai deschisa. Pupici!

Un cuvant plin de iubire pretuieste atat de mult si totusi el costa atat de putin." N. Iorga
http://community.webshots.com/user/mcrmiki
Miha&Sorin&Bogdan(24.12.2000)&Vlad(17.11.2003)

iepumic spune:

Viorica,
iti multumesc pentru subiect, chiar daca tu l-ai deschis din suferinta...insa ai ridicat niste probleme care ma framanta de mult timp si pe mine dar nu aveam curajul sau nu stiam cum sa la formulez.
Ma refer in special la:

quote:

---

fetelor,fetelor,
sotul meu ma asculta dar nu ma intelege.nu intelege de ce am astfel de preocupari profunde cum le zice el.este unul dintre fericitii caruia ii plac lucrurile simple,frumoase.spune ca nu-i este teama sa o ia de la capat.mie da,pt ca ma simt obosita.poate daca l-ati cunoaste pe sotul meu ati spune la fel cum spun ceilalti ca sunt nebuna.sunt dependenta de el dar stiti cum e?imi place sa-l simt ca e langa mine chiar daca ne plac lucruri diferite.l-am intrebat odata daca ma cunoaste si a spus nu.pt ca sunt extraordinar de imprevizibila.si merg la coafor de doua ori pe sapt.merg la masaj de trei ori,la sala de fitness,fac multe lucruri ca sa nu am timp sa pic in borcanul cu melancolie.si totusi uneori alunec,mai ales noaptea pt ca nu pot sa dorm ca un om sanatos toata noaptea,ma trezesc gandurile carora nu le-am dat voie sa ma napadeasca.atunci ma intristez pt ca timpiul trece prea repede,fetita mea creste prea repede,noi imbatranim imediat.am 30 de ani si incep sa realizez acest lucru.vreau sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi muri si nu reusesc inca.ma tem cu toate ca stiu ca e inevitabil.
am avut curajul sa va dezvalui o parte din gandurile care ma macina pt. ca sunt la adapostul anonimatului.niciunei prietene de ale mele nu am avut curajul sa le spun astfel de lucruri pt ca eu cred ca nu m-ar intelege si s-ar indeparta de mine.
de aceea nu imi dau frau liber sentimentelor interioare .si eu recunosc ca sunt ciudate,ceilalti nu trebuie sa suporte ciudateniile mele.poate daca ne-am intalni la un club sau la coafor nu ati spune ca sunt asa,dar de fapt in public vreau sa par foarte normala.nu stiu daca mai sunt si altii ca mine care se tem de batranete si de moarte ssi pe care sa-i framante atat de mult faptul ca timpul trece prea repede pt. ei.

---

Si apoi sunt total de acord cu BANTI. Si pe mine ma framanta aceleasi probleme existentiale, cu toate ca teoretic nu duc lipsa de nimic...si ma bucur sa vad ca exista si alte persoane apropiate de varsta mea care gandesc ca mine si au aceleasi nelinisti pentru ca, sincer, incepusem sa cred ca am eu o problema grava. Stiu ca nimeni din cei apropiati nu m-ar putea intelege. Eu traiesc cu groaza ca voi trai viata asta fara rost, fara a lasa nimic bun in urma si fara a fi luat din ea ce e mai bun. Iar timpul trece atat de repede.




Iepumic
Pozici cu Iepi-Mici
Noi pozici cu Iepi-Mici

All's Well That Ends Well.So...MAKE IT END WELL.

anda74 spune:

cred ca mai toate femeile trec prin depresia celor 30 de ani,mai ales femeile intelectuale care gandesc profund si suficient cat sa-si poata analiza viata....stii,uneori,viorica,ma gandesc ce bine este sa fii fara prea multa minte....nu ne-am mai pune asa multe intrebari....uneori cand ma lovesc depresiile,imi iau copilul si merg in parc,la o plimbare,privesc cerul,verdeata,oamenii,copiii si-mi spun:sunt fericita!multumesc doamne ca sunt sanatoasa si ca mi-ai dat viata,sa ma pot bucura de ea!

numeioana spune:

Fetelor subiectul asta a fost deschis acum 7 luni. Nu mai dati sfaturi, ca eu tot sper sa aflu ca situatia e alta si Viorica e bine...
Vioricaaaaa, unde esti???

Ioana