Copil de 2 ani si 2 luni respinge parintii

Raspunsuri - Pagina 3

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Sabina spune:

eu spun sa nute stresezi degeaba...la aceeasi varsta sofia mea a facut exact la fel, urla noaptea si nu ii putea intra in voie cu nici un chip, ma respingea poe mkine...il vroia pe "tata"...dupa care urla la "tata' pleaca, lasa-ma, pleaca samd.
Cel mai bine functiona un soi de shoc informational...adica sa ii spun ceva cat mai traznit: de genul: pe lampa albastra sta un pitic, are o caciula verde si merge pe tavan"o tampenie evident...dar shocul era asa mare incat uita de toane.

si mai e ceva.Ea simte ca ti-e frica de ea.Tu mori de frica...aoleu, daca iar urla? Daca ma respinge? Lasa teama deoparte, si fii un pic mai ferma si sigura pe tine, copiilor le place asta grozav.,le da incredere.



Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia



Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bebetica spune:

Si mie mi-se intampla ceva asemanator .......
Stefan al meu (2.7 ani) a stat majoritatea timpului cu mine, mai ales ca de la varsta de 10 luni cand "tata" a plecat de la noi. ........... cu toate acestea are momente cand imi spune sa plec de langa el, mai ales atunci cand suntem in parc (unde oamenii se uita la noi iar eu simt ca intru in pamant), ca sa nu mai spun ca desi nu si-a vazut tatal timp 7 luni de zile ........... in momentul cand acesta si-a adus aminte ca are totusi un copil, si a venit sa-l vada ........scumpul meu copil s-a lipit de tatal sau ca timbrul de scrisoare ............. si in plus mai spune ca "pe tata il iubeste cel mai mult".

Ce simt in astfel de momente ? ......... poate va inchipuiti ... si totusi .......

Ce sa fac ?
Ce sa cred ?
Ce va urma ?


Este o criza de moment, este vorba de primele semne ale personalitatii sale, va fi un copil care poate crea probleme ..........?????????????????






.... Ioana si al ei STEFAN DIMITRI ....... (de 2.4 anisori)

http://share.shutterfly.com/osi.jsp?i=EegNWjFi0btWMa


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andrada spune:

Cumva copiii astia trebuie sa ne "pipaie" bine pina sa ne accepte autoritatea si iubirea. Si asta nu ti se intimpla numai tie datorita despartirii din trecut, ci si parintilor celorlalti. S-ar parea ca in fiecare zi trebuie sa ne cistigam rolul de parinti, ca pina la coada nu nasterea te face mama, cum nici despartirea de copil te face mai putin mama. Am observat si eu cu al meu piticel de 4 ani, ca rabdarea e cea mai importanta si consistentza comportamentului. Nici Marcu nu era la anumita virsta foarte tandru, n-am lipsit de linga el si-l pup din talpi si pina-n crestet in fiecare zi, dar cumva nu era genul de afectuos care sa ma "baleasca" de pupaturi cum mi-as fi dorit eu. Asta pina de curind cind a observat ca si pupicele astea pot fi bune la ceva, cum se face mami plastelina de modelat numa daca ii spun ca o iubesc cit stelele de pe cer. Si asta nu inseamna ca sint manipulanti (desi sint...), ci numai ca atita timp cit li se ofera atita dragoste si atentie, nu mai simt nevoia sa o ceara. Fetitza ta se stie iubita, are atentia cuvenita, ce nu stie, e daca veti fii linga ea mereu. Pina acum mamaia a fost constanta in viata ei si e normal sa se simta sigura linga ea, nu ti-o plateste tie, la virsta asta am observat sentimentul de securitate e cel mai important. Iar asta nu se capata decit in timp si cu rabdare. Toata familia unita, interesul si dragostea voastra, atentia si restul pe care i le oferiti, eu zic ca numa rabdare si timp va mai trebuie pina ti se va lipi intr-o zi toata de tine cind vii de la serviciu, si-o sa mergi sa faci mincare cu ea in brate, ca asemenea efuziune n-ai mai intilnit, si ti-e nu stiu cum s-o dai jos...(e mai greu sa te schimbi de hainele de serviciu cu un prichindel in brate gata sa te pupe, dar se poate, iti spun eu),
A

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelalte stele

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns super mami spune:

Eu nu o sa-ti dau sfaturi, ai primit multe pana acum si toate foarte bune. In plus fetita mea e mai mititica si nu ne-am confruntat inca cu astfel de situatii.
Dar, in nici un caz nu trebuie sa crezi ca "Chiar de la nastere, de cand am tinut-o prima data in brate si eu si tatal ei, avea tendinta sa ne puna cotisorul ei in gat ca sa n-o putem tine prea aproape" sau ca
"Nu-i placea s-o iubim, s-o alintam, s-o mangaiem... Cand a venit pe lume ni s-a parut ca era tare suparata... "Probabil, din diferite motive, v-ati simtit coplesiti. Ai inceput cu teama "meseria" de mamica.
Imi pare rau pt ce vi se intampla, imi dau seama ca trebuie sa fie tare dureros.
Dar sunt convinsa ca in timp totul o sa intre in normal.
Eu am avut norocul sa pot sta cu Isabel acasa. Bunica trebuie sa ajute parintii in cresterea copilului nu sa il creasca ea.
Ea ar trebui sa ingrijeasca copilul cat voi (unul din voi)nu sunteti acasa. Masa de seara, plimbarea, baita, alintatul dinainte de nani si culcatul... e treaba voastra.
Cred ca daca pui in aplicare sfaturile bune pe care le-ai primit...in cel mai scurt timp o sa fiti cei mai fericiti parinti.
Ati putea, zic eu, si sa cereti parerea unui psiholog. Cred ca ar putea sa va invete cum sa procedati.
Ar fi fantastic sa puteti pleca intr-o vacanta, pt inceput. Doar voi trei.
Btw, fetita voastra e absolut adorabila. E o papusica dulce.
Curaj mamico, ia situatia "de coarne" si o sa vezi ca se rezolva.
In general, copiii ii avem cum ni-i crestem, asa ca...de tine depinde...de tine si de tati.
Numai bine va dorim. Asteptam vesti bune de la voi.
Alexandra si bebe Isabel

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ina_nz spune:

Am citit cu mare atentie si ce ai scris tu si ce au raspuns fetele. Singura concluzie a fost ca tare greu e sa fii parinte iar subiectul asta mi-a intarit hotararea de a nu ma desparti de puiul meu nici pentru o saptamana.
Cochetam cu ideea sa-l trimit cateva luni in Romania, timp in care noi sa ne apucam nestingheritzi de cautat casa, mutat, aranjat, etc. Sotul nici nu vrea sa auda asa propunere dar pe mine ma cam bate si mama la cap sa i-l trimit, ca i-e dor de el, ca vrea sa se bucure si ea de el cateva luni, ca m-ar si ajuta foarte mult. Dupa ce am citit ce s-a scris aici m-am hotarat sa nu fac prostia. La bine si la greu, obositor sau nu, mergem toti trei inainte. Mai incet dar fara sa creem asemenea stres si sentimente contradictorii bietului copil. Ma mai gandesc si ca chestia cu casa mare si posibilitatile financiare deosebite ne intereseaza mai mult pe noi decat pe copil. sunt sigura ca isi doreste si ii e mai util sa aibe pe mami si tati alaturi de el, chiar daca intr-o casa mica, decat o casa mare si un munte de jucarii dar doi aproape straini pe post de parinti.
Ziceai ca mama ta pleaca in romania in ianuarie. O sa ia fetita cu ea din nou? Eu zic ca n-ar fi indicat.
Hai bafta multa si cu siguranta in timp totul se va rezolva!


Ina

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns adrienne12 spune:

Trandafir, iti spun asta doar ca sa te fac sa zimbesti: nu am avut nici o problema cu fiu-meu caind a fost mic, a fost cel mai dulce si intelegator copil din lume. Cind a devenit adolescent a inceput sa se comporte ca fata ta si sa zica NU la orice zic eu si sa ma tina la distanta :) Iti doresc ca la tine sa fi invers. Lasind gluma la o parte nu dispera. Persista sa o inconjuri cu dragoste si lucururile se vor rezolva.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns anamariame spune:

Trandafir, vin si eu, nu cu un sfat, ci cu o scurta povestire.Eu am crescut pana la 3 ani cu bunicii mei, iar cand au venit ai mei sa ma ia acasa, abia m-au smuls de la gatul bunicii mele si am plans tot drumul pana acasa. Eu si acum sunt foarte atasata de mamaia mea, si o iubesc enorm. Stiu ca odata, cand a venit mama sa ma vada la bunici, eu nici nu am recunoscut-o. Memoria la varsta aceea era cred foarte scurta. Fratele meu a fost crescut de ai mei de mic, si el are o alta relatie cu mama, este mult mai apropiat de ea si mai ... mamos.Nu stiu daca iti este de ajutor mesajul meu, dar fetele au dreptate cand spun ca fetita ta s-a obisnuit cu un alt mediu, si voi ii sunteti poate putin straini. Sunt convinsa totusi ca e ceva temporar.Ana-Maria"Some people see things as they are and ask WHY?I dream things that never were and ask WHY NOT?"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ina32 spune:

Trandafir-iti inteleg perfect sentimentul de frustrare pentru ca ma incearca si pe mine.
Dupa ce l-am nascut pe Raducu (cu mult stres datorita unor probleme de sanatate) am stat acasa pana la 6 luni jumatate, dupa care m-am intors la munca. Cu bona se intelege f bine si in general este un copil sociabil. DAR...preferatul in casa este taica-sau. Si asta nu pentru ca pe el l-ar vedea mai putin. Cand ajungem acasa intinde mainile catre taica-sau, lui ii zambeste. Daca incerc sa-l iau in brate incepe sa dea din picioare si sa planga, disperat sa ajunga la ta-su. Am incercat sa discut cu prieteni, familie chestia asta care pe mine ma roade dar toata lumea rade si zice ca e o copilarie, sa ma bucur ca sta cu taica-sau si mai pot "evada" cateva ore. Am incercat sa petrec cat mai mult timp cu el, pasandu-i sotului responsabilitati care m-ar putea tine departe de bebe(starns de prin casa, spalatul biberoanelor), dar fara nici un rezultat. Mi-e jena sa recunosc in fata celorlalti ca sunt frustrata din cauza asta. Ma intreb daca e doar o etapa trecatoare sau, daca nu, ce ar trebui sa fac??

Ina32 & Raducu (14.07.2004)
poze Raducu

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns RaluD spune:

E o faza trecatoare.
Bucura-te acum, cat mai poti evada putin.
Asa a fost si Emi pana pe la vreun an. Tot timpul tati-tati, iar acum e dupa coada mea non-stop, nimic nu mai pot sa fac de ea. Cand trebuie sa lucrez, se lasa cu urlete...
Au perioade cand il prefera pe unul dintre parinti si perioade cand il vor pe celalalt.

Raluca, Emi bebelusa si bb2 din burtica

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns trandafir spune:

Dragii mei,
Imi pare rau ca nu am mai putut scrie o perioada, dar nu am mai avut acces la internet. Oricum, va multumesc la toti pentru gandurile bune pe care mi le-ati scris aici si pentru sugestiile grozave pe care mi le-ati dat.
Cu Nicole lucrurile merg asa si asa. Odata plange dupa mine ca sa stau cu ea, iar ziua urmatoare ma alunga de langa ea.
Oricum, week-end-urile le petrec numai cu ea, dorm cu ea si imi fac programul dupa ea. Partea proasta este ca in timpul saptamanii nu pot dormi cu ea. Oricum, eu o culc mai intotdeauna. Ora ei de culcare variaza intre 23:00 si 24:00 ceea ce pentru mine este foarte obositor deoarece in fiecare dimineata la ora 5:00 trebuie sa ma trezesc. De obicei dorm care 4-5 ore pe noapte ceea ce nu este suficient. Cateodata ma resimt. Oricum, incerc sa petrec to timpul meu disponibil cu ea, cu toate ca bunica-sa are prioritate si se vede asta si din atitudinea ei, a lui NIcole. Oricum, imi spun ca bunica-sa in curand trebuie sa plece si totusi eu sunt mama ei.
Inca odata mii de multumiri tuturor celor care au incercat sa-mi raspunda si sa-mi dea sugestiile cele mai bune care pentru mine au insemnat si inseamna tare mult. Sper sa le ajute si pe alte mame care doresc sa-si lase copii la parinti.

Mergi la inceput