Copil de 2 ani si 2 luni respinge parintii

Dragii mei,
Este tare frustrant pentru mine ca parinte sa vad ca propriul meu copil ma respinge. Nu mai stiu cum sa procedez, ce sa mai fac. Povestea noastra este un pic mai lunga...
A fost un copil dorit care a venit in familia noastra putin cam tarziu, cand parintii ei nu mai sunt asa de tineri. Chiar de la nastere, de cand am tinut-o prima data in brate si eu si tatal ei, avea tendinta sa ne puna cotisorul ei in gat ca sa n-o putem tine prea aproape. Ne gandeam ca poate este imaginatia noastra, poate doar ni se pare... Nu-i placea s-o iubim, s-o alintam, s-o mangaiem... Cand a venit pe lume ni s-a parut ca era tare suparata... Nu stiu, poate era doar o impresie de-a noastra. Am alaptat-o pana la 6 luni jumatate dupa care din cauza unor probleme n-am mai putut s-o alaptez. Mama mea a venit din Romania ca sa ma ajute cu cresterea ei cand ea a vea 3 luni jumatate. M-am bucurat tare mult atunci pentru ca puteam merge ca sa-mi caut servici. Cand a avut 1 an, mi-am gasit un servici foarte bun in domeniul meu si atunci toata lumea a insistat ca pentru o perioada scurta sa o las sa plece in Romania cu bunica-sa (ei ii expira viza). Dupa lungi si obositoare discutii cu toata familia, cu inima stransa am lasat-o sa plece cu conditia ca in septembrie sa fie inapoi. Deci, in aprilie am inceput serviciul, iar in Mai ea a plecat impreuna cu bunica-sa si cu taica-sau spre Romania. In toata perioada asta, am suferit ca "un caine". Plangem noptile, la serviciu eram tot timpul cu gandul la ea, dadeam zeci de telefoane in Romania, cateodata si de 3 ori pe zi ca sa vad cum este... Intre timp, la noi la serviciu se anuntasera cateva examene pentru cei ce doreau sa avanseze in pozitie. Maica-mea in Romania nu se simtea prea bine si inca nu avea de gand sa se reintoarca aici la noi, asa ca in August pentru o perioada de 2 saptamani am plecat eu la ei in Romania. Am stat cu fetita mea cele 2 saptamani non-stop dupa care tot la "indicatia" si cu rugamintile familiei am mai lasat-o pentru o perioada scurta acolo, la ei. Stiu ca in tot acest timp a fost foarte iubita si i s-a oferit absolut orice. Dar eu am plecat din nou spre NY cu inima stransa de durere si de neputinta. Intre timp am reusit sa ne cumparam un alt apartament mai mare si intr-o zona mai scumpa(ceea ce ne si doream pentru fetita) iar in Ianuarie am plecat din nou spre Romania ca sa-mi aduc copilul acasa. In Februarie ne-am reintors, dar o simteam ca ma respinge, ca plange dupa cei care ramasesera acolo. Cand ne-am reintors, am adus-o si pe bunica-sa ca nu fie pentru ea prea mare stressul. Dar plangea dupa sora mea pe care cat timp statuse acolo la ei o considerase ca si mama ei. iar sora-mea o incurajase.
Acum, problema este ca ea se afla cu noi din Februarie si in tot acest timp am tot sperat ca ne vom apropia mai mult de ea, ca o vom face sa ne iubeasca. Nu zic, cateodata este foarte tandra cu noi, ne striga, ne cauta compania, dar alteori... Ca sa fiu ma concreta... Noptile adoarme foarte greu si tarziu si de multe ori se trezeste in timpul noptii si incepe sa strige: Mama, mama, mama. Eu sar ca arsa din pat si fug in camera lor (a ei si a lui bunica-sa), la care ea cand ma vede incepe sa strige: Nu, nu, nu cu o mana intinsa inainte ca in semn de: nu inainta, nu veni la mine. Acuma, mai nou, cateodata noptile nici nu ma mai striga pe mine ci pe bunica-sa. Si daca incerc sa ma duc la ea, s-o alint si s-o mangai ma respinge si striga iarasi acelasi NU, care pe mine cel putin ma face sa ma intreb de multe ori ce inseamna. Credeti-ma ca ma simt tare neputincioasa si este foarte frustranta toata aceasta situatie. Si asta se intampla si cu taica-sau. Iar cateodata stam cu ea in pat intre noi, este foarte dulce, ne jucam si radem si dintr-o data incepe sa ne dea palme si pumni... pana ne dezmeticim noi... va dati seama. Si are o mana asa de grea... Mai noi a inceput sa arunce cu diferite obiecte si in momentul in care a terminat de mancat arunca mancarea.
Nu stiu daca am fost foarte coerenta, dar va rog pe voi cei care v-ati confruntat cu asa ceva sau nu, dati-mi niste idei, niste sugestii, ca eu nu mai stiu ce sa fac. Am citit si citesc o gramada de carti despre cresterea copilului, incerc sa le pun in practica, dar ma simt depasita. Aseara de ex. m-am culcat aproape plangand. Este asa de frustrant...

adriana spune:

Draga mea, stiu ca esti trista si iti inteleg mahnirea. Dar vreau sa iti spun, ca eu cred ca acest comportament al lui Nicole se suprapune peste criza specifica varstei, acei "terrible two's".
Din ce ai povestit, multe lucruri le regasesc si eu la Codrin acum, si nu se poate spune ca el a fost un copil crescut de altcineva, l-am tinut langa mine ca o closca si a dormit cu taica-su pana acum 2-3 saptamani. Dar asa ne face si noua: crize de plans aiurea, arunca cu jucariile, ii smulge toate lucrurile din mana Olgutei, se cearta ca niste lupi, urlete.. Nu mai spun ca atunci cand il iubesc si il pup, se sterge peste fata cu groaza, si nu imi mai cauta afectiunea.. Dintr-o data nu mai sunt o persoana asa dorita si atentia lui se indreapta catre altcineva, in cazul nostru taica-su (banuiesc ca si dormitul cu el l-a apropiat mult de tata).
Eu cred ca asa e si la fata ta, nu mai vrea sa fie dragalita de tine, si o cauta pe bunica, care in ultima perioada a fost si mai aproape de ea.
Din ce spui tu, ea are momente de afectiune cu voi, cand stati singuri sa va iubiti cu totii, si asta cred ca inseamna ca va iubeste putin , dar apoi cand devine constienta de iubirea voastra, incearca sa va respinga, nu pentru ca va uraste, ci pentru ca e varsta instabilitatii emotionale.. La ei e plansu'-rasu' tot timpul, acum iubeste, acum arunca cu jucarii si nu ii mai convine nimic.. Banuiesc ca si cu bunica are cateodata momente cand se rasfata, nu-i asa? Numai ca bunica o tolereaza si nu pune la suflet asa cum faci tu

Pe de alta parte, si lipsa aceasta a voastra poate a ranit-o un pic, ei stiu multe desi sunt mici, undeva se inmagazineaza toate evenimentele din viata lor, si repercuteaza mai tarziu. Cunosc un caz, e un tip ajuns la maturitate, care nu a putut sa-si ierte niciodata parintii ca l-au dat bunicilor sa-l creasca, cu mama lui se cearta tot timpul, a fost un copil problema de cand l-au adus acasa, adica de la varsta de 7 ani. Anii in care a trebuit sa se creeze si sa se consolideze relatia mama-fiu/tata-fiu, au fost risipiti si niciodata nu au mai putut fi intorsi. A fugit de acasa de nenumarate ori, nu si-a terminat studiile, bine ca si parintii lui erau posesivi si nu-i permiteau sa faca ce voia el, sa il lase liber.. dar asta nu are importanta.. E un caz, nefericit.
Acum e bine ca ai luat fetita acasa, urmatorul pas ar fi sa ramai tu singura cu ea, si incet incet eu cred ca o sa va regasiti ...

Cred ca la tine e si problema serviciului, ca nu poti sa te ocupi de Nicole singura, si ai multe responsabilitati acolo. De aceea ai nevoie de bunica.
Sa stii ca si eu cand ii las la mama, simt dupa ce ii iau ca i-am pierdut putin, am pierdut linistea si comunicarea care o stabilisem cu ei, cu Codrin in special ca el e mai mare. Devine mai neascultator, mai agresiv, ne respinge. Nu cred ca mama mea sau mama ta face ceva special, dar cred ca ei se simt altfel cand stau cu bunicii.. mai cocolositi, mai siguri pe ei. De aceea evit sa-i las mai mult pe la bunici, prefer sa ii cresc cum vreau eu . Relatia nepot-bunic este una de comfort, care nu implica regulamente, bunici vor pe cineva pe care sa rasfete, nu mai au griji, probleme de serviciu, de existenta. Pe cand relatia copil-parinte, eu o vad altfel, parintii sunt mai aspri, datori sa-l educe pe copil, sa il corecteze....

Eu vreau sa te incurajez, si sa iti spun ca pe langa atitudinea de respingere a fetitei (care nu cred sa fie de la nastere, sau de cand era un graunte) poate s-a suprapus si criza varstei, a schimbarii de mediu, a schimbarii persoanelor importante din viata ei (adica confuzia cu sora ta, cum ca ar fi mama ei.. etc). O schimbare mult mai greu de acceptat pentru o fetita mica, care poate e si putin incapatanata/mandra cum vrei tu sa spui..

In final, eu zic sa te inarmezi cu foooaaarte multa rabdare, si sa astepti momentul in care fetita va creste putin mai mare, va lasa deoparte ranchiuna, nabadaile specifice varstei, amintirile din tara se vor estompa, si atunci vei fi numai tu langa ea si poate asa iti vei stabili relatia cu fata ta.
Succes, rabdare si nu descuraja

----------------------------------------------------------------------------------
Adriana, mamica lui Codrin(19 aprilie 2002) si a Olgutei(6 decembrie 2003)

ocebine spune:

Trandafir, parerea mea este sa aveti multa, multa rabdare si sa o inconjurati cu dragoste. Daca va puneti in locul ei poate sa incercati sa intelegeti ce este si in sufletul ei. Eu gindesc ca poate nici ea nu se simte bine dupa ce a fost rupta de cine a crescut-o. Ea nu isi aduce aminte de timpul cind a fost doar un bot mic ci doar de sora ta care a fost ca o mama adoptiva. Relatia parinte-copil nu vine de la sine, ci se cimenteaza in timp. Ea nu are siguranta pe ea, nu isi poate pune increderea in voi pentru ca nu va mai cunoaste asa de bine. Mediul ei familiar a fost inlocuit, si sistemul de sustinre (mama si sora ta) si casa. Totul este nou pentru ea la un stagiu extraordinar de sensibil pentru ea.

Daca ati pornit pe acest drum trebuie sa continuati. Trebuie neaparat ca ea sa cistige increderea in tine. Poate doar imi imaginez dar simt ca o invinovatesti putin pe fetita, cum ca ar fii vina ei ca va respinge, dar incearca sa te pui in pielea ei. Ea nu gindeste ca tine, pentru ea schimbarea a fost prea brusca, ca un peste scos din apa.

Iti doresc multa rabdare, petreceti mult timp impreuna, jucati-va, mergeti in parc, nu o lasa singura. Stiu ca este frustrant dar nu avem ce face, copiii nu vin programati sa-si iubeasca parintii, noi trebuie sa le daruim iubirea. Numai in timp se poate repara legatura ei cu tine. Este o perioda critica, iti doresc multa putere de intelegere.

Anamaria mama la Nick (7)& Alex (4)

People who say they sleep like a baby usually don't have one.

trandafir spune:

Tocmai va scrisesem cateva randuri si am pierdut totul dintr-o eroare.
Voiam sa va spun ca va multumesc ca mi-ati raspuns la mesaj si ca amandoua aveti mare dreptate. M-ati ajutat sa vad problema si din alt unghi.
Ocebine sa stii ca nu-mi invinovatesc fetita (Nicole) ca din vina ei ne respinge. Departe de mine gandul asta. Totusi, ai intuit tu ceva. Problema este ca pe mine ma invinovatesc si ma blamez pentru faptul ca am lasat-o sa stea atat de mult timp departe de mine, la o varsta cand avea nevoie de prezenta mea. Ma invinovatesc pentru ca nu am fost destul de tare sa ma lupt cu cei care-mi spuneau ca este spre binele nostru si al ei ca s-o las sa mearga in Romania. Pe de alta parte, daca as fi tinut-o aici, poate nu am fi reusit sa ne cumparam asa de repede o casa in care sa-i putem oferi o camera a ei si un climat sanatos si relaxant. Dar totusi, pe de alta parte ma doare sufletul de fiecare data cand ma respinge si pe mine ma invinovatesc. Nu stiu daca ma puteti intelege... dar ma doare asa de tare sufletul. Ma gandesc ca din cauza mea ea ne respinge. Nu stiu... Mai dati-mi sugestii. Imi face bine sa va citesc.

Laura _Oprescu spune:

ce fetita frumoasa! ce ochi patruzatori si mirati si tot ce vrei! sa va traiasca si sa va bucurati de ea!
trandafir, am citit mesajul tau si pot sa inteleg frustrarea ta.Pe cand era Rares mic, am fost plecati in vacanta cam doua saptamani,timp in care el a stat cu bunicii.Cand ne-am intors abia asteptam sa il iau in brate si sa il rasfat...insa el nu a fost in aceeasi stare de spirit.Ne-a intors spatele.Asta a fost prima data.L-am mai lasat la bunici pe perioade scurte o saptamana ...a fost ok;insa cand au trecut doua saptamani deja ne trata cu mare indiferenta...ocebine a spus bine ca relatia se cimenteaza in timp...sunt multe fete in situatia ta,cu copiii in tara,ca sa se poata descurca sau cladi aici o baza care sa ii asigure copilului conditii optime de viata...Sacrificii...toti le facem...Eu am ales opusul...dar sunt frustrari si pe partea asta,ca sa te consolez:).
Rabdare,rabdare ,iar timpul liber musai sa il petreceti inlocuri care ei ii fac placere...cu copiii, in parc, la Chuckie Cheese,povestea de seara,complicitate la cate o prostioara etc.Probabil ca sunt si lucruri in educatia ei cu care tu poate nu esti de acord...let them be pentru moment,nici o schimbare brusca nu face bine...te pup si multa multa dragoste si rabdare pentru fettia ta cea mai frumoasa:)

marius spune:

Se va obisnui in scurt timp cu voi. Din punctul meu de vedere pune lucrurile asemeni unei balante. Stii cum functioneaza o balanta, nu?

In stanga aseaza perioada in care copilul a stat cu altcineva decat cu voi.
In dreapta aseaza perioada in care a stat cu voi.

Acum trage o linie si o concluzie.

Va trebui sa astepti atata timp, si sa traiesti cu acest copil atata timp, pana cand cifrele din dreapta vor fi mai mari decat cele din stanga. De acolo incolo, incepand cu acea clipa revin-o si povesteste-ne ce nazbatii a facut domnisoara voastra.

Parere de tatic.

Marius Pernes
home page - www.marius.rdsor.ro

mamica dulce spune:

Ce frumoasa e Nicole..asa ochi mari si gurita mica n-am mai vazut,e atat de dulce
De ce o lasi sa doarma noaptea cu mama ta??Daca ati optat sa nu doarma singura in camera,ar fi mai bine sa doarma cu tine.Stiu ca lucrezi ziua,ca e obositor sa te trezesti noaptea,dar merita si poate nu mai dureaza mult activitatea nocturna. Si e foarte important sa te simta pe tine,de fiecare data cand se trezeste.Incepe de joi seara,vineri poti sa fi putin obosita,apoi peste weekend culc-o la pranz,seara,povesti..Nu neaparat in pat cu tine,ci patutul lipit de al tau.Conteaza foarte mult.Puiul meu are 2 ani jumate si tot asa dormim,cand vrea vine la mine,apoi se duce singur in patul lui.
Eu cred ca o sa se adapteze si ca te iubeste..e inca prea mica sa nu uite anul petrecut in romania si incurajarile surorii tale sa o considere mama ei(e ..socant ce a facut,cum ai prins-o??)
Te inteleg cat de tare te doare...si Marc mai face faze din astea si pana la varsta asta s-a intamplat sa nu ma vada vreo saptamana in total,timp in care nu stiu cat mi-a dus dorul...sigur ca ma doare.Si acum daca ma duc la scoala 4 ore nu intreaba odata de mine,in schimb e topit cand ma vede,macar atat.
Cat despre reactia din timpul somnulu..e oarecum fireasca,sunt multi copii care ne suporta sa fie alintati in somn,in general baietii si-l dau iar exemplu pe fi-meu.
In timpul zilei,seara la nani e un dulce,ne pupam mult mult de tot..dar uite ca are si zile in care nu vrea deloc sa-mi dea un pup,sau se sterge,intoarce capul,zice NU!
si ma doare...si mai ales ma tem de fiecare data ca o sa ramana asa,cu "pata" asta.
Cat despre aruncatul lucrurilor si palme din senin..sunt normale,explica-i ca nu e voie,chiar daca ti-e teama sa n-o intorci mai tare impotriva ta.Nimic mai neadevarat si cu rabdare o sa construiti o relatie frumoasa,asa cum ti-ai dorit.
cu drag,Anca


Insula Mainau,Bodensee-Marc 2 ani jumate aprilie 2005
http://de.pg.photos.yahoo.com/ph/ancuta_hoppe/album?.dir=/8c1c

mamica dulce spune:

inca ceva..probabil o sa va fie tare greu la inceput sa petreceti noptile impreuna,dar nu te lasa descurajata ca nu vrea la tine,decat sa doarma cu mama ta (care oricum o sa plece mai devreme sau mai tarziu,mai bine cu tine)Si un timp o sa refuze sa vina la tine,probabil,dar iar sa stii ca e absolut normal.
Pot sa-.ti mai dau un exemplu,tot din experienta mea:)..anume eu si sotul culcam pe rand copil (80% eu)sotul meu nu i-a permis niciodata sa sara din patut la el in brate si copilul nici nu mai incearca,insa cu mine..cu mine face orice:),cand vrea vine,cand nu,nu,sta cat vrea si cum vrea si eu ma bucur de fiecare data cand vrea sa doarma cu mine...se muta singur spre dimineata dar crede-ma ca sunt multe,multe seri cand ma rog de el sa vina la mine macar sa ne alintam si nu vrea.Si n-am ce sa.i fac si pace.Pe undeva tot ma doare,desi imi zic toata teoria ca e ok,ca asta e dorinta lui,ca e foarte independent si nu l-ar deranja catusi de putin daca de maine nu l-as mai culca.
..rabdare si tutun

Insula Mainau,Bodensee-Marc 2 ani jumate aprilie 2005
http://de.pg.photos.yahoo.com/ph/ancuta_hoppe/album?.dir=/8c1c

adivio spune:

Eu nu ma pricep la psihologie chiar deloc. Dar uite un joc pe care il fac cu fetita mea de multa vreme, cam de cind era de virsta fetitei tale: in cele mai diverse momente, fara sa programam ceva, ii spun "stii ca astazi nu te-am pupat?" - si incepem sa ne pupam in joaca una pe alta, Ioana ride de numai poate; sau "stii ca astazi nu ti-am spus ca te iubesc?" - si ne luam in brate si ne spunem una alteia - te iubesc, te iubesc...
E un joc, in care fata mea a intrat si acum chiar ea il initiaza. Incearca, se va distra, iti garantez.
Nu te sfii sa ii spui clar " mami te iubeste", " te iubesc mult", " esti iubirea mea", spune-i, nu numai prin gesturi, copii au nevoie de cuvinte pentru ca au nevoie de siguranta si cuvintele se intiparesc bine si repede in capusorul lor.
Si are dreptate mamica dulce, luati copilul sa doarma cu voi, ii va da siguranta, chiar daca nu de la inceput.

Cristina spune:

Trandafir, eu de cate ori trec pe langa fetita mea, o pup. Uneori isi doreste asta, alteori nu. Eu tot o pup. Pe par. Trec pe langa ea si "tzuc", apoi plec mai departe ca si cum nimic nu s-a intamplat. Zilnic o strig de 1-2 ori , ii spun :"Sanziana, vino sa-ti spun ceva". Cand vine, ii spun "te-am chemat sa-ti spun cat de mult te iubesc, minunica, miaunica, pusilica ,samd ..mea". Acum a invatat smecheria si zice "lasa ca stiu ca ma strigi ca sa-mi spui ca ma iubesti".
Incearca sa te deschizi fata de ea, chiar daca ea te respinge. Poate nu are inca prea multa incredere in voi. Incearca sa o pupacesti sau sa-i spui ca o iubesti de mai multe ori pe zi, asa, in treacat, apoi iti vezi de treaba ta.
Si incearca sa organizezi iesiri, excursii in we..in 3, fara mama ta.
Mult succes!

malina_mircu spune:

este o mare schimbare pt ea la care trebuie sa se adapteze. si poate ca atunci cand a deschis ochii spre lume sa inteleaga a avut alte persoane in jurul ei, nu pe voi, si le duce lipsa. eu zic sa nu te ingrijorezi si sa ai rabdare, si sa-i explici pe intelesul ei. si totul o s afiee bine, coii au o mare capacitate de adaptare.

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=46476&whichpage=1" target="_blank"> Mihaitza are nevoie de noi

pupici
Malina siDanutz (5 aprilie 2004) www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=35266" target="_blank"> povestea nasterii