Cat si cum oferim copiilor nostri?

beshter spune:

Cristina, te-ai grabit
Reciteste mesajul meu si vei vedea ca zic cam aceleasi chestii ca tine.
Daca nu reiese asta nici la a doua citire, imi cer scuze - inseamna ca nu m-am exprimat cum trebuie.

ionica spune:

Cunosc foarte bine o persoana care in copilarie,era cu mama lui in vacanta la Monaco,acolo sunt peste tot masini de lux pe strada si alte tentatii.
Copilul,avea 7 ani si a cerut sa i se cumpere o masina de jucarie dintr-o vitrina,era un Porche Turbo.
Mama a refuzat vehement si i-a explicat ca nu este o jucarie pt. varsta lui.Copilul a plans vreo cateva minute si s-a linistit,asta nu inseamna ca si-a iertat mama, in fiecare noapte cand mergea la culcare ,se ruga la Dumnezeu sa creasca mare si sa-si poata cumpara singur ce-si doreste.
A terminat facultatea,a devenit un avocat bun,si-a deschis cabinetul lui iar pa petrecerea de inaugurare ,a invitat-o pe maicasa in garaj sa-i arate masina pe care si-a achizitionat-o, era un Porche Turbo decapotabil negru care valora 150.000 euro.

Morala:
Mai bine ii cumpara amarata aia de jucarie prafuita intr-o vitrina,dar daca i-o cumpara probabil nu ar fi avut vise de indeplinit.

E un caz real, cumnatul meu

Sophia 2ani
+21

oanamada spune:

Ioana, nu cred ca Delia a vrut sa comenteze ceva din ceea ce am scris eu...dar a rupt din context o afirmatie si eu am incercat sa-i reexplic la ce ma referam-pentru mine chiar era important sa se intelega conceptul....dar nu o mai iau de la inceput ca iar scriu o ora pe subiectul asta! pupici


Oana si Cati mica (23.08.2007)

Tonnia spune:

Mie nici laptop adevarat la 4 ani nu mi se pare o absurditate, decat ororile alea de jucarie! Daca il foloseste cu cap si parintii isi permit, de ce nu? Doar ca n-am avut noi la 4 ani? Sau de ce? Ca depaseste 1/2 din ce-si doreste? Ca prezumam noi ca se naste o mare dependenta de jocuri? Mi se pare chiar o idee buna decat sa umble brambura pe al meu! Si i-as lua de la 3 ani daca as observa vreun talent in directia asta...dar nu e cazul.

Si apoi... nimanui nu-i trece prin cap ca mai sunt si copii care nu-si doresc marea si sarea, ne legam de cuvantul asta TOTUL, nu e bine sa le luam tot, asta-i principiul subiectului, mai bine 1/2, 1/4, o parte, musai sa ramana ceva nesatisfacut, ala e motorul, e scutul contra suferintelor care or sa vina probabil, e totul aberant. Bucatica nesatifacuta ii face oameni, cand dai totul, adica tot ce-si doresc e gresit din start. Se obisnuieste cu Totul, fara discernamant, si vrea toata viata Totul, haha, nu-i mai trece niciodata, vrea tot ce vede cu ochii. Cand e obisnuit cu 1/2 e altceva, vrea doar 1/2 din ce vede, haha.
E interesant cum masurati o parte din ce-si doreste? Azi ii luati, maine e pauza sau cum? Cand vrea doua chestii luati una. Sau la valoare?
Nu discut despre situatiile cand nu ne permitem sa luam tot, principiul ma roade pe mine. Dar nu prea tare ca e al vostru.
Iar din experienta proprie acum: eu ii iau baiatului mai mare mai mult decat totul pt ca isi doreste rarisim cate ceva, in magazinele de jucarii sta cate o ora sa-si aleaga si de multe ori plecam fara ceva iar lui Mos Craciun nu a vrut sa-i scriem, as spus sa aduca el ce poate. Cred ca cel mic va fi altfel, mai vad eu.


Numai bine!

Delia21 spune:

Oana,nu am vrut sa supar pe nimeni.Doar mi-amexpus parerea ca am crescut cu lucrurile sorei celei mari,eu sunt a 2-a si eu una nu am simtit niciodata,jur,niciodata nevoia sa am ceva doar al meu,referindu-ma la haine,bijuteri,camera,etc.Totul era la comun si nu m-am simtit nedreptatita,ba dimpotriva cand mama cumpara o rochie,bluza,etc frumoasa de tot sora-mi,ma bucuram ca ul catelus caci stiam ca intr-o zi va fi a mea.Si purtam totul cu mare grija ca sa nu distrug hainele ca sa fie bune si pentru cele 2 surori mai mici.Si daca eu am fost fericita vreau sa cred ca si ai mei prunci vor invata aceleasi lucruri frumoase de la mine.Sa fie fericiti si sa puna familia si relatiile dintre ei mai presus de lucrurile materiale.Sa nu sufere si sa nu se urasca pentru o bluza roz cu buline verzi si cu multi sclipici.Ai mei chiar nu ne-au rasfatat,mama cosea la hainutele rupte si le tot carpea,...tin minte o intalmpare hazlie,pe la 10 ani,cred am mers la pantofar cu o pereche de sandale pe care acesta o reparase de n-spe ori inainte si i-a zis maica-mi:doamna nu mai am ce sa mai repar.Dar intr-adevar nu m-am simtit nedreptatita.Poate am fost,dar nu am suferit,efectiv nu eram geloasa pe ce i se cumpara sorei mai mare pentru ca era mai mare,....domnisoara.Si la noi,mama cumparase bijuterii,cercei de aur pentru cea mare,mie nu.Si ma gandeam ca e o grija in minus caci eram tare buna la pierdut lucruri,calitate pe care inca o am si azi.Am fost intre cei care au simtit si si-au promis ca vor avea mai tarziu ceea ce nu le-au putut oferi parintii.Si fara sa-mi judec sau sa-mi urasc parintii pentru asta.Si doamne multam ca mi-am indeplinit visele si la unele inca lucrez.Relatiile intre frati nu intotdeauna sunt superbe dar la mine au fost mai mult decat superbe.Amintirile (,si nu toate bune,cu un tata alcoolic si foarte violent de care mama abia cand eram eu in liceu a divortat) ne-au legat extraordinar.Am avut cativa ani grei de tot,dar nu am fost singura si am avut cu cine sa fac haz de necaz si cu cine sa impartasesc vise,sperante ,griji,probleme,temeri.Asta imi doresc eu pentru copilul meu,sa aiba peste ani cu cine sa depene amintiri la un pahar de vorba si sa simta acea imensa bucurie a revederii sorei sau fratelui pe care o simt eu cand le vad pe ale mele.Si sa fie acolo unul pentru celalalt la greu macar cu o vorba buna.E mare lucru sa simti ca nu esti singur in fata vietii si ca ai cu cine impartii reusitele ca si raterile,de altfel.Fiecare face cum crede ca e mai bine,la fel si eu,....si daca tu ai alta parere ,e minunat,nu trebuie sa gandim la fel,fereasca sfantul.Impartasesc doar din experienta mea,atat.

Cristina_C spune:

Da, eram grabita, pe picior de plecare, recunosc. Atunci cu atat mai bine ca spunem aceleasi lucruri, am vazut acum ca e aceeasi concluzia!

kariguld spune:

ramasesem datoare cu un raspuns pentru oana.
stii care sunt oamenii care merg de obicei contra curentului? cei carora nu le place cu turma!
cat priveste preferinta mea pentru papusile de carpa si jucariile de lemn, iti sugerez sa citesti "pedagogia waldorf", cartea sau cartile pe aceasta tema, nu ce este pe net.
vei intelege de ce am preferat aceste jucarii. asta nu a insemnat ca nu le-am cumparat copiilor si alte jucarii.

in alta ordine, nu cred ca trebuie sa condamnam nici o MAMA, dupa ideile pe care le are de a-si creste copilul/copii. suntem diferiti, venim din familii diferite, avem mosteniri diferite , e foarte normal sa existe diferente de gandire, modalitati de abordare diferite.




Kari

Daca schimbi calitatea gandirii, vei schimba obligatoriu si calitatea vietii!

oanamada spune:

Delia, esti un om deosebit si o spun cu toata admiratia! Esti singura persoana pe care o cunosc, care crescand asa cum ai descris tu, nu se plange si isi aminteste cu drag de aceste momente....sincer, te admir pentru ca ai astfel de sentimente pentru familia ta...Nu am trecut prin ceea ce ai trecut tu, nu am experimentatc eea ce ai experimentat tu (mai putin partea cu divortul parintilor!!!), dar sincer iti spun putini frati au norocul sa fie ca voi si sa gandeasca ca tine!!! Esti un om integru si asta conteaza enorm in viata! Iti doresc din tot sufletul sa te ajute Dumnezeu sa le oferi copiilor tai, cati vei decide tu sa fie, toate minunatiile de pe lume!!!!
Imi permit doar sa-ti spun sa nu te astepti sa iti imprtaseasca atitudinea si sentimentele...pentru ca astfel de sentimente nu este suficient sa "le educi" trebuie sa fie cumva si in "constructia" ta! Cand spun asta ma refer ca in zilele noastre si nu numai...in 99% din cazurile de frati intalniti...nu-si amintesc cu drag ( sau macar cu seninatate) faptul ca la un moment dat urmau sa imbrace bluza surorii mai mari...sau sa-i poarte sandalele pana la "epuizare"...Tu asa ai fost construita de la nastere...a fost un dar sa fi buna, calda si intelegatoare...nu toti il au...de regula sunt mai puternice sentimentele de invidie si dorintele neimplinite ne lasa gusturi amare si ranchiuna! Asa suntem noi oamenii!!!!
Eu spre exemplu am o sora vitrega (tatal meu este recasatorit) pe care o iubesc enorm...este diferenta de 17 ani intre noi....cu toate astea m-a ros din cand in cand faptul ca eu nu am avut norocul sa nu incasez bataile si pedepesele alea nasoale (cu stat la colt pe coji de nuca!) si ea face din tata tot ce vrea. Imi spun, cu intelepciunea adultului trecut prin viata si cu oarecare satisfactie ca tata "nu mai face fata" ca este mai in varsta si nu mai are "taria" de altadata si uneori ma simt razbunata...Vezi, de aia iti spun ca "interiorul" nostru ne joaca feste pentru ca uneori am sentimente contradictorii, alteori sunt fericita, alteori, invidioasa, alteori ma simt razbunata!
Oricum, toata admiratia pentru ceea ce esti tu, ceea ce ai devenit si pentru relatiile cu surorile si mama ta!
Sanatate si Sarbatori frumoase si imbelsugate iti urez...si sper sa ne mai vedem pe forum!

Oana si Cati mica (23.08.2007)

oanamada spune:

Kari, parca facusem pace si imi cerusem si scuzele de rigoare privind chestia cu pusca!!! Si imi amintesc ca mi-am facut si mea culpa privind faptul ca omisesem sa citesc acel "prefer" al tau...Pedagogia Waldorf am citit-o cand eram gravida....nu pot sa spun ca sunt 100% de acord, dar da, ai dreptate este intr-adevar de citit pentru ca ai ce invata acolo...si da, inteleg de cel cumperi astfel de jucarii si daca citesti mai sus am scris si eu ca si fata mea are astfel de jucarii...deci ....
Cat despre contra curentului nu este obligatoriu opusul "turmei" poate fi si "gica contra!" pe principiul eu "sunt altfel ca sunt mai altfel", dar nu este cazul tau...nu dupa explicatiile pe care mi le-ai dat!!!!

Oana si Cati mica (23.08.2007)

kariguld spune:

oana, sigur ca e pace! da nici nu ma gandeam la altceva!


Kari

Daca schimbi calitatea gandirii, vei schimba obligatoriu si calitatea vietii!