In fiecare zi cu Dumnezeu (partea a 10-a)
Raspunsuri - Pagina 19
Arhistefy spune:
Cel mai mult ne vatama prin limba
Diavolul ne vatama prin orice madular, dar inainte de toate, slujindu-
se de limba si de gura (Iac. 3, 5-l2). Nici o unealta nu e mai
potrivita pentru el ca sa ne insele si sa ne piarda decat limba
neinfranata si gura neferecata. Ele ne pricinuiesc cele mai multe
caderi, mai multe chiar decat faradelegile infricosate.
(Cateheze VI PGB 30, 536)
Ne daruieste lut ca sa ne rapeasca cerul
Vai noua pentru multa noastra nesimtire, fiindca, in vreme ce
asteptam bunatatile cele ceresti, ramanem la cele prezente avand
gura sloboda. Nu bagam de seama rautatea diavolului care, imbiindu-
ne cu cele mici si vremelnice, izbuteste sa ne lipseasca de cele
mari, daruindu-ne lut ca sa ne rapeasca cerul. Ne arata doar umbra
ca sa ne scoata din adevar.
In afara de aceasta ne face sa traim lucruri minunate in vise (caci
aceasta este bogatia prezenta) ca sa ne faca apoi cei mai saraci din
lume, cand va veni ziua.
Invatandu-le pe acestea, iubitilor, sa ne ferim de ispitirile lui.
Sa ne pazim si de osanda pe care am primi-o impreuna cu el, ca sa nu
ne spuna si noua Judecatorul: “Duceti-va de la Mine, blestematilor,
in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor.” (Matei 25, 41)
Dar Dumnezeu este iubitor de oameni - spune diavolul - n-o sa ne
osandeasca.
Atunci, fara nici un scop s-au scris aceste?
Nu, zice tot el: s-au scris ca sa ne temem de ce ne-ar putea astepta si sa fim cumpatati si intelepti.
Dar daca nu ne aratam intelepti, ci ramanem rai, spune-mi, n-o sa
ne pedepseasca?
Atunci nici pe cei buni n-o sa-i rasplateasca?
Ba da, zice diavolul, pe cei buni ii rasplateste, fiindca tocmai
aceasta este firea lui Dumnezeu, sa faca numai bine, chiar daca
cineva nu-l merita.
Adica, ce s-a scris despre rasplati e adevarat si se va intampla
oricum intocmai, iar ce s-a spus despre pedepse nu se va adeveri?
O, viclenie fara margini a diavolului! O, iubire de oameni omeneasca!
Socoteala aceasta este numai a diavolului, care ne da desfatari fara folos si ne face trandavi.
Stiind ca teama de pedeapsa ne infraneaza sufletul ca un capastru si
ne departeaza de rele, lupta si face tot ce poate ca sa
dezradacineze din noi teama de pedeapsa si sa ne indreptam linistiti
si lipsiti de orice teama spre prapastie.
(Despre iubirea desavarsita, PGB 21, 282. PG 62, 158)
SFANTUL IOAN GURA DE AUR - “Diavolul si magia
www.bconsulting.3x.ro
acsintetina spune:
Scopul amagirii
E natural sa ne întrebam: „De ce Satan, în siretenia lui, recurge la amagirea credinciosilor cu necredinta? Ce urmareste ei? El e dusmanul lui Dumnezeu si a copiilor Sai si stim ca poarta o lupta continua. Dintre toate armele lui, amagirea e cea mai periculoasa.
Prin amagire, vrajmasul voia împiedicarea lucrarii de mântuire a pacatosilor prin Hristos Domnul. El a încercat sa-L însele pe Domnul Iisus sa nu moara pentru mântuirea lumii. Imediat dupa botez, i-a sugerat o cale mult mai usoara decât crucea de a câstiga lumea: „Închina-te mie" - a zis diavolul. Dar a fost înfruntat cu cuvintele: „Pleaca, Satano, caci este scris: ‚Domnului Dumnezeului tau sa te închini si numai Lui sa-l slujesti" (Matei 4:8-10). Dupa un timp, vine cu aceeasi ispita de amagire, dar nu direct, ci prin Petru. si pe El îl înfrunta cu cuvintele: „Înapoia mea, Satano" (Matei 16:22,23). Ce mare bagare de seama trebuie sa avem chiar la cuvintele fratilor nostri, ca sa nu fim înselati! Iar mai târziu, chiar în prag de suferinte, vin câtiva greci, care voiau sa-L vada. Se pare ca stiau ca evreii îl urasc pe Iisus. Dr. Stanley Jones, mare misionar în India si autor al mai multor carti, e de parere ca grecii dornici de cunostinta, ar fi vrut sa-L invite sa mearga în Grecia, ca sa scape de cruce. Din text se subîntelege lucrul acesta. Era o alta ispita deghizata, sa-L faca sa nu moara. Nu ni se spune ca Hristos Domnul ar fi stat de vorba cu grecii, ci imediat El a zis ca „grauntele de grâu daca nu moare, ramâne singur; dar daca moare, aduce multa roada". El a trecut printr-o înfiorare, apoi a exclamat: „si ce voi zice? Tata, izbaveste-Ma de ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit pâna la ceasul acesta!" Iar în noaptea arestarii, a trecut prin agonia din Ghetsemani, unde la fel a repurtat victoria si a mers sa moara, ca noi sa fim mântuiti. Diavolul a fost înfrânt, a fost biruit prin cruce. Mântuirea lumii a fost savârsita.
Satana e neînduplecat, a ramas vrajmas, el vrea azi stagnarea lucrarii de mântuire a pacatosilor prin cei ce cred. Prigoanele n-au putut sa închida gura robilor Domnului sa nu vesteasca Evanghelia. Au vestit-o si în închisori si pe ruguri. Când lui Bunyan i s-a oferit eliberarea din închisoare, fiindca acasa îi murise sotia, iar fiica oarba ce o aveau a ramas fara ajutor, i s-a cerut nu lepadarea de credinta, ci doar sa taca, sa nu mai spuna nimanui de mântuire, dar el a zis: „Daca azi îmi dati drumul, azi voi vesti Evanghelia, caci prefer mai bine sa-mi mucegaiasca oasele în temnita, decât sa fiu liber si sa nu spun altora de dragostea lui Dumnezeu". Vrajmasul a constatat în atâtea rânduri ca vântul prigoanelor nu a stins focul sfânt, ci l-a aprins mai tare si i-a purtat pâna la mari departari. De aceea, ca sa opreasca lucrarea de mântuire a pacatosilor, cauta sa amageasca pe robii Domnului sa nu-si faca lucrarea, sa amageasca pe credinciosi cu necredinta. În alte cuvinte, vrea sa le fure credinta primita de la Dumnezeu, dându-le o credinta falsa, care de fapt e necredinta.
Iata câteva sageti arzatoare ale celui rau, iar daca tu nu folosesti scutul credintei, ele îti strapung inima si devii o victima, un înselat. Ele sunt cuvinte dulci, placute firii pamântesti, si daca nu ai discernamânt spiritual, ajungi sa le dai crezare.
1) el îti sopteste ca starea pacatosilor nu e chiar asa de grava;
2) ca Dumnezeu nu e chiar asa de rau încât sa-i trimita în iad;
3) ca nu esti chiar tu raspunzator de sufletul lor, de salvarea lor;
4) ca si daca le spui, ei sunt prea împietriti si nu se pocaiesc de pacatele lor;
5) ca tu esti prea slab sa faci o asa lucrare;
6) ca aceasta lucrare nu se face de oricine, ci doar de pastori;
7) ca nu se face oricând, ci doar Duminica;
8) ca nu se face oriunde, ci doar în biserica;
9) ca nu se face fata de oricine, ci e doar pentru cei alesi, iar aceia îl cauta ei pe Dumnezeu. Astfel ca nu are rost sa cauti tu pe cei pacatosi.
Vrajmasul a venit si la mine de atâtea ori cu aceste amagiri. Nu ma mir ca a venit si la tine. tinta lui e sa te convinga sa taci, sa nu faci lucrarea sfânta. si reuseste la atâtia cu aceste amagiri, îi scoate de pe fagasul lucrarii de salvare a pacatosilor. La început se multumeste cu atât. si cei ce au înghitit pastila amagirii, în loc sa-L asculte pe Domnul, sa spuna altora vestea buna a mântuirii, ei îl asculta pe diavolul.
Mari amagiri în vremurile din urma
de Petru Popovici
Arhistefy spune:
Dusmania neimpacata si razboiul cel greu
Nimeni nu poate avea, nici fata de cei mai rai dusmani, o ura atat
de neimpacata ca aceea pe care o are cel viclean fata de oameni. Daca
stam sa cercetam ravna cu care se lupta, vom vedea ca e neintrecuta
in comparatie cu aceea a oamenilor. Daca, iarasi, alegem fiarele cele
mai salbatice si cele mai crude si le comparam salbaticia cu furia
diavolului, vom vedea ca fiarele sunt cu mult mai blande. Asa de mare
si de neimblanzita ii e mania cand ne ataca sufletele.
O batalie obisnuita e scurta si plina de ragazuri de odihna. Venirea
noptii, oboseala dupa luptele si omorurile din timpul zilei, in
campul de bataie, ora mesei si altele sunt prilejuri de odihna pentru
ostean, care-si poate scoate armura, poate respira putin si se poate
racori cu apa, isi alina foamea si isi recapata puterile.
Nu la fel este razboiul cu diavolul, pentru ca nimeni nu poate lasa
armele nici o clipa. Cine voieste sa fie nebiruit nu poate dormi.
Neaparat se va intampla una din doua: fie va lepada armele, si atunci va cadea si va pieri, fie va ramane mereu imbracat in armele sale, in picioare, neadormit si veghetor.
Pentru ca diavolul, cu toata ostirea sa, nu doarme niciodata, ci e
vesnic treaz si ne pandeste momentele de nepasare. El se ingrijeste
sa ne piarda mai mult decat ne ingrijim noi de propria noastra
mantuire. Faptul ca nu-l vedem si ca ne poate ataca oricand pe
neasteptate (lucru ce le pricinuieste nenumarate rele celor ce nu
privegheaza) ne arata ca razboiul cu el este mult mai greu decat un
razboi intre oameni.
(Despre preotie VI, ” PGB 28, 304. PG 48, 69l-6921)
SFANTUL IOAN GURA DE AUR - “Diavolul si magia”
www.bconsulting.3x.ro
acsintetina spune:
Paianjenul, când îi cade o musca mai mare în plasa lui, alearga si o injecteaza cu otrava lui, iar musca ce s-a zbatut cumplit, devine paralizata si abia atunci se arunca asupra ei si o devoreaza. Asa face diavolul cu cei credinciosi. Întâi îi injecteaza si ei devin nepasatori de starea altora. Vad starea celui cazut între tâlhari, dar trec înainte pe alaturi. Nu-i doare nici de starea copiilor lor, care au apucat calea pacatului, dar cum sa-i doara de vecini sau de ceilalti oameni? Omul îsi zice ca e credincios fiindca nu merge la cârciuma, ci la biserica; el nu înjura pe Dumnezeu, ci îi cânta laude; nu traieste în certuri cu vecinii, dar e complet nepasator de soarta lor vesnica.
Într-o Duminica, un credincios a mers la biserica. Acolo a vazut pe vecinul lui, care era necredincios. S-a dus si s-a asezat lânga el. Vecinul a fost foarte atent si inima lui a fost miscata. Vestitorul Evangheliei a aratat ca toti oamenii sunt pacatosi, dar ca Dumnezeu a pedepsit pacatele oamenilor în Fiul Sau, iar toti cei ce cred aceasta si se pocaiesc, au iertarea pacatelor si ajung în fericirea vesnica. Daca însa cineva nu primeste aceasta iertare prin Jertfa lui Cristos Domnul, va ajunge în chinul vesnic. Tot ce a spus, a aratat ca asa e scris în Evanghelie. La terminare, au mers împreuna spre casa. Vecinul avea o framântare launtrica si era tacut. Dupa un timp, cel credincios îl întreba: „Ei, cum v-a placut la biserica noastra?” La aceasta vecinul raspunse tot cu o întrebare: „Dumneata aici esti membru?” - „Da, da" - afirma el. „si dumneata crezi ce a spus pastorul acela?” - „Da, desigur". - „Nu, dumneata. nu crezi, caci nu se poate sa crezi ca eu merg spre iad, si de atâtia ani treci pe lânga casa mea si sa nu-mi spui nimic. Nu, dumneata nu crezi ce a spus omul acela, nu crezi ce e scris în Evanghelie”.
La câti din cei ce îsi zic credinciosi nu ar putea colegii de scoala sau de lucru sa repete aceleasi cuvinte? Oare credem cu adevarat sau suntem amagiti sa ne consideram credinciosi? Satan a reusit pe multi credinciosi sa-i faca necredinciosi, necredinciosi în Cuvântul sfânt, care azi e calcat în multe privinte, necredinciosi în lucrul încredintat lor. Astfel, sunt pe linie moarta, scosi din lucrare. Vai, câti sunt în aceasta stare de amagire si nici macar nu îsi dau seama! Sunt mii de ei, care iau parte la serviciile de închinaciune ale bisericii, cânta, se roaga, dar nu au spus si nu spun nimanui de mântuirea prin Cristos Domnul. Ba sunt nu numai simpli membrii, ci si coristi, orchestranti, dirijori, diaconi si chiar pastori. Poate cineva obiecteaza: „Cum, doar preotii, pastorii vorbesc oamenilor din Evanghelie". Da, însa când preotul sau pastorul e nepasator, el vorbeste numai caci aceasta e slujirea lui, o face ca sa fie în treaba, dar el nu sufera durerile nasterii pentru altii, nu se topeste în rugaciune pentru cei pacatosi si nu-i îndeamna cu ardoarea sufletului sau sa paraseasca placerile pacatului si sa se întoarca ia Dumnezeu.
Cu mai multi ani în urma, în Anglia, un capelan a fost trimis sa însoteasca si sa vorbeasca unui criminal ce era dus la spânzuratoare. Pe drum, el si-a facut datoria si i-a spus ca ar trebui sa se pocaiasca de faptele lui macar acum, caci Dumnezeu îl iubeste si vrea salvarea lui. Dupa ce l-a ascultat putin, i-a strigat: „Domnule, dumneata însuti nu crezi ceea ce spui, caci daca ai crede, chiar daca toata Anglia ar fi presarata cu cioburi de sticla, chiar si descult ar trebui sa alergi într-o parte si alta sa spui pacatosilor de o asa mântuire. Nu, dumneata însuti nu crezi ce spui!" Felul rece cum i-a spus Evanghelia arata nepasarea. si la câti nu se observa azi aceasta nepasare? Toata lucrarea o fac în baza rutinei, nu miscati de Duhul Sfânt, caci de El nu tin seama. Ei sunt ca si lampagiul orb din nuvela lui George Macdonald, care mergea seara de la stâlp la stâlp sa aprinda felinarele orasului, dar el nu se bucura de lumina, ci traia în întuneric bezna. Îsi facea slujba de lampagiu doar datorita rutinei. Acesti vestitori ai Evangheliei poate altadata au fost calzi, plini de râvna sfânta în cautarea celor pierduti, dar azi doar le merge numele ca traiesc. O, Doamne, trezeste pe toti acestia pâna nu e prea târziu!
Dupa o vreme de asa traire în nepasare fata de altii, vrajmasul îi amageste sa fie nepasatori si de propria lor stare. În Matei 24:37-39 avem cuvintele Domnului Isus despre lipsa de credinta si starea de nepasare a oamenilor din vremurile din urma când îi aseamana cu cei din timpul lui Noe. Desi salvarea era la îndemâna, caci usa corabiei a ramas deschisa sapte zile, nici unui n-a intrat sa-si salveze viata caci n-au crezut; n-au crezut ca au nevoie de salvare, n-au crezut ca vine potopul, n-au crezut ca pacatul lor e asa de grav si va fi pedepsit, cum le-a propovaduit Noe.
Când pacatul nu mai e grav în viata altora, nu te alarmeaza, ajungi sa-l admiti si în viata ta. Liberalismul patrunde în viata celui ce a devenit nepasator. Când îti spui ca asta nu e pacat, ca azi traim vremuri moderne si îti gasesti justificari rationale pentru orice, sa stii ca ai devenit lumesc. Prin asa trai, Cristos Domnul e izgonit din viata, Duhul Sfânt e întristat si pleaca, iar Satan jubileaza. În aceasta stare, constiinta nu te mai mustra nici pentru privirea nepotrivita, nici pentru vorba rostita, nici pentru actiunea înfaptuita. Otrava nefasta a necredintei te-a paralizat, din credincios ai devenit necredincios Esti ca un vultur împaiat, bun pentru vitrina, dar care nu mai poate sa urce înaltimile; e în totul vultur, dar nu mai are viata, nu se hraneste, nu se misca, nimeni nu mai poarta teama de el. Am vazut pasari împaiate, pasari ce altadata au cântat frumos încât te desfatau cu trilurile lor, dar vrajmasul le-a prins în cursele lui, le-a luat viata si le-a împaiat. Pe dinafara sunt în totul ca înainte, cu aceleasi pene frumoase, dar nu mai cânta. Vai, si în biserici sunt multe pasari cântatoare, care au fost prinse în cursa mândriei sau a geloziei si au ajuns împaiate, nu mai cânta. Nu a fost ceva dupa voia lui sau a ei sau a fost pus altcineva sa conduca, sa cânte solo sau duet si a devenit pasare împaiata. Am vazut si lei si tigrii împaiati de care nimeni nu mai poarta teama. Sunt doar de ornament. Nu cumva si tu esti un credincios împaiat?
Acestia poate continua sa mearga la biserica, se roaga, ca fariseul în Templu, dar ruga lor nu e ascultata caci ei nu mai tin cont de voia lui Dumnezeu, ci fac ce le place. Toata viata lor de credinta se rezuma la un formalism rece, sunt crestini împaiati. Ei se roaga numai de la buze, caci inima lor a încetat sa bata pentru Dumnezeu. Ei au o forma de evlavie, dar nu mai au puterea (2 Timotei 3:5). Diavolul le-a schimbat credinta adevarata cu una falsa si ei nici nu stiu. Domnul însusi spune ca biserica din Laodiceea nu stia nimic de saracia si gravitatea starii în care se afla (Apocalipsa 3:17,18). Ei poate se feresc de pacate pe care le cred grave, si astfel traind o viata morala de ochii oamenilor, ei nu se considera cazuti. Dar sunt niste amagiti.
Mari amagiri în vremurile din urma
de Petru Popovici
Arhistefy spune:
"Rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea, pentru ca sa fiti desavarsiti, intregi, si sa nu duceti lipsa de nimic" (Iacov 1:4)
Doar pentru ca nu s-a intamplat inca nu inseamna ca nu se va intampla sau ca Dumnezeu s-a razgandit. In timp ce tu astepti, Dumnezeu lucreaza. Poate nu este vremea potrivita ca Dumnezu sa te duca spre victoria si beneficiul suprem. De aceea Iacov scrie: "Rabdarea treabuie sa-si faca desvarsit lucrarea, pentru ca sa fiti desavarsiti, intregi, si sa nu duceti lipsa de nimic."
Nerabdarea este semnul imaturitatii. Ai observat cum copii sunt extrem de nerabdatori? Dar un parinte intelept stie ce este cel mai bine. Dumnezeu isi fixeaza ceasul in asa fel incat sa-Si indeplineasca scopul Lui, nu al nostru. Pavel scrie: "stim ca toate lucrurile lucreaza...dupa planul Sau" (Romani 8:28).
Cand intelegi clar planul lui Dumnezeu, nu vei ingadui lucruri care sunt importiva acestuia, inclusiv graba si ingrijorarea. Vei sti, de asemenea cum sa-ti imparti timpul, efortul si banii; unde sa mergi si unde sa nu mergi.
Dumnezeu spune: "Eu am vestit de la inceput ce are sa se intample si cu mult inainte ce nu este inca implinit (Isaia 46:10)". Prima data Dumnezeu face un plan, apoi stabileste pasii care sa-i duca la indeplinire. Si ce trebuie sa facem in timp ce asteptam?
Asculta: "Caci chiar daca smochinul nu va inflori, vitza nu va da nici un rod, rodul maslinului va lipsi, si campiile nu vor da hrana, oile vor pieri din staule si nu vor mai fi boi in grajduri, eu tot ma voi bucura in Domnul, ma voi bucura in Dumnezeul mantuirii mele!" (Habacuc 3:17-18). Incepe sa-L lauzi pe Domnul astazi pentru ceea ce va face pentru tine; caci El va tine piept in locul tau, cu siguranta!
www.bconsulting.3x.ro
acsintetina spune:
Credinta e legatura vitala între cel nascut din nou si Dumnezeu, Izvorul vietii. Credinta e vie, activa, dinamica. „Cel neprihanit va trai prin credinta", dar când aceasta nu mai e, omul e credincios-necredincios. El are impresia ca e credincios, dar realitatea vietii îl arata necredincios, e mort duhovniceste. Unii poate se grabesc sa spuna ca e imposibil asa ceva, dar Domnul spunea îngerului bisericii din Sardes: „Stiu... îti merge numele ca traiesti, dar esti mort" (Apocalipsa 3:1). Cândva a fost viu, dar nu când i s-a spus lui Ioan sa scrie. Sa dam voie Domnului sa stie adevarul mai bine decât îl stiu oamenii. Amagirea si-a facut efectul, omul a pierdut credinta. Lui Petru înainte de arestare, Domnul Isus i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut sa va cearna ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda credinta ta" (Luca 22:31,32).
Poetul român Vasile Militaru arata în urmatoarea poezioara valoarea mare a credintei:
Poti sa pierzi averi si ranguri, fericiri cu rai în spic,
Daca n-ai pierdut credinta, înca n-ai pierdut nimic.
Prin pierderea credintei, faci inversarea poeziei:
Poti sa ai averi si ranguri, fericiri cu rai în spic,
Daca ai pierdut credinta, nu mai ai nimic, nimic.
Pentru aceasta doborâre finala, Satana îsi foloseste toata siretenia. El îl lasa pe om sa se considere credincios, când în realitate el a devenit necredincios. Omul ce si-a zidit casa pe nisip, nu e omul de lume, ci cei din biserica, el aude mereu Cuvântul, dar nu-i crede, nu-l traieste. „Cine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le face", e expresia Domnului Isus (Matei 7:26,27). Omul acesta nu a crezut ca trebuie sa zideasca pe stânca. El a putut sa se faleasca ce casa frumoasa are, aratoasa pe dinafara, poate asemanatoare în multe privinte cu cea zidita pe stânca, dar în final s-a prabusit si prabusirea i-a fost mare. Acestia asculta Cuvântul Domnului Duminica de Duminica, se roaga „Doamne, Doamne", dar tot ce zidesc e pe nisip, pe firea lor. La sfârsit vor vedea prabusirea si vor auzi cuvintele: „Departati-va de la Mine". În alte cuvinte, de la poarta cerului sa fii trimis în iad. Va fi ceva din cale afara de groaznic.
Ma doare ca trebuie sa repet acest avertisment pentru fratii mei. Lupta spirituala e cumplita, vrajmasul îsi foloseste azi toate amagirile. În holda multora, spinii au crescut si au înabusit samânta, fiindca ei nu s-au interesat de cresterea ei, ci „si-au vazut de drum", iar grijile de cele trecatoare, bogatiile si placerile vietii acesteia au omorât firea noua care era pentru viata vesnica.
Ce trebuie sa facem ca sa nu fim amagiti?
Cristos Domnul ne-a înstiintat tocmai în privinta aceasta, ca sa veghem, sa nu ne lasam amagiti. El a afirmat ca slujitorii celui rau „vor însela pe multi", dar nu pe toti. Eu nu vreau sa fiu înselat, de aceea trebuie sa fiu cu bagare de seama, trebuie sa veghez. Fratele J.S. odata a luat trenul de la Arad spre Sebis, voia sa mearga la Buteni. Era seara si fiind singur în compartiment si-a dat jos pantofii si s-a culcat pe banca. Spre ziua când sa trezit, nu mai avea pantofi. A trebuit sa parcurga drumul descult si fiindca el avea numar mare la pantofi, pravalia din Buteni nu avea pantofi pentru el. Crestinul lui Bunyan când a dormit, si-a pierdut marturia. Ca sa nu mi se fure credinta, trebuie sa stau treaz, sa veghez. Azi e necesara o stare de trezire la toti credinciosii, ca sa-si pazeasca credinta si sa ajute si pe altii sa creada cu adevarat în Domnul Isus ca Mântuitor al lor. Leonard Ravenhill a scris: „Fara discutie, cea mai mare nevoie a bisericii de azi este sa-L întâlneasca iarasi pe Domnul ei Cel înaltat, ca sa primeasca învestitura cu care sa intre în trezirea trezirilor, înainta de a se lasa noaptea noptilor peste acest secol". La sfârsitul vietii, apostolul Pavel a scris: „Am pazit credinta" (2 Timotei 4:7). Aceasta trebuie sa fac si eu si tu.
Apoi trebuie sa pastrez un cuget curat, caci credinta vietuieste numai într-un cuget curat. Apostolul Pavel se temea ca nu cumva prin siretlic, gândurile fratilor din Corint sa se strice de la curatia si credinciosia fata de Cristos Domnul (2 Corinteni 11:3). Lui Timotei îi cere sa pastreze credinta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut si au cazut din credinta (1 Timotei 1:19). Iar despre diaconi spune ca trebuie „sa pastreze taina credintei într-un cuget curat" (1 Timotei 3:9). Cugetul multor zisi credinciosi a devenit murdar de placeri, de imaginatii pacatoase. Unii si-au îmbibat cugetul cu germeni de stricaciune citind carti murdare, pornografice. Altii au privit scene de desfrâu la televizor sau au închiriat casete video care le-a murdarit cugetul. Altii au lasat ca ura fata de un frate sau o sora sa le fermenteze gândirea si sunt în starea aceasta de saptamâni sau luni. Odata într-o biserica am auzit ca doi frati nu vorbesc între ei. Asa pareau buni credinciosi, dar vrajmasul le-a umplut inima de amaraciune unul împotriva altuia. Când am chemat la birou ambele familii, unu! a fugit, nu a vrut sa vina, dar le-am pus în fata: împacarea sau excluderea din biserica. Duminica urmatoare au venit la biserica si mi-au spus ca s-au pocait de pacatul lor, si-au cerut iertare si s-au împacat. Murdaria din cuget trebuie scoasa, altfel omoara credinta.
Si trebuie sa lupt lupta cea buna a credintei (1 Timotei 6:12). Sa am toata armura lui Dumnezeu. Nici într-o dimineata sa nu plec neînarmat. Sa ma întaresc în puterea tariei Lui prin rugaciune. Sa cred în totul Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic în plus, nimic în minus. Deviza ostasului lui Cristos Domnul este: ,,Sa nu trec peste ce este scris". Mama Eva a pus la îndoiala ca e chiar asa cum a zis Dumnezeu si toti stim consecintele grave ce au urmat. Siretlicurile modernismului azi sunt mai momitoare ca oricând, de aceea se cere eroism sa ramâi în cadrul Cuvântului sfânt. Daca alti înaintasi ai credintei au preferat mai degraba sa moara decât sa arunce bobul de tamâie pe altar, oare nu ar trebui noi, care traim în apropiata venire, sa luptam cu mai mare dârzenie lupta cea buna a credintei, ca sa nu fim amagiti nici prin placeri, nici prin amenintari? Nu uitati cetatea Troia nu a fost înfrânta pe calea armelor, ci prin siretlic. De aceea fiti treji, vegheati, paziti-va cugetul curat, nu admiteti pacatul nici chiar în gând, oricât vi s-ar parea ca e de mic, si luptati cu eroism.
Doamne, ajuta-ne sa pretuim credinta care a fost data sfintilor si sa ramânem în ea pâna la capat!
Mari amagiri în vremurile din urma
de Petru Popovici
Arhistefy spune:
Veselia Craciunului
Intr-un sat traia un pictor. Un om bogat din preajma a dat o comanda pentru un tablou care sa aiba titlul de „Veselie de Craciun". Artistul s-a si apucat de lucru. El a desenat o strada cu case si copaci si cu umbrele noptii cazand peste tot.
Omul bogat, trecand apoi intr-o zi pe acolo, s-a uitat la tabloul lui si a exclamat: „Oh, asta e taboul meu...? Nu te supara, dar arata cam trist... Nu prea seamana a Veselie de Craciun...."
Atunci, artistul a spus: „Domnule, tabloul nu e terminat... Ia un loc si asteapta cateva minute." Artistul lua o pensula si o inia o pauza in vopsea, apoi cu varful ei picta indata lumini in ferestrele caselor, lumini care proveneau si de la flacarile lumanarilor care erau pe Pomisorii de Craciun. Deodata, aspectul tabloului s-a schimbat, dand impresia unei fermecatoare seri de Craciun!
Asa este si viata noastra cand nu este iluminata in casa inimii de prezenta lui Iisus Christos. Ea seamana cu acel tablou mohorat, fara viata, fara lumina. Atunci cand Iisus Christos intra in casa sufletului nostru lumina Sa schimba „tabloul vietii" noastre inducand veselie si iubire in ea.
www.bconsulting.3x.ro
acsintetina spune:
Amagirea cu liberalism
Întâi, amagirea cu liberalism se petrece în gândire, în conceptie. Diavolul cauta sa-ti strice tiparul gândirii tale. În Psalmul 10:11, psalmistul spune ca omul rau îsi zice în inima iui: „Dumnezeu uita! Îsi ascunde Fata si în veac nu va vedea" Aici vorba de lumea launtrica a gândurilor. Solomon spunea în privinta aceasta: „Pazeste-ti inima mai mult decât orice, caci din ea ies izvoarele vietii" (Proverbe 4:23). Satan, vrajmasul, vine si otraveste tocmai conceptia ta despre Dumnezeu: ca nu trebuie sa iei Biblia chiar asa de serios; ca Dumnezeu îti cere prea mult; ca nu e bine sa renunti chiar la toate placerile; ca Dumnezeu nu e chiar asa de rau; ca si daca pacatuiesti, n-o sa-ti dea în cap; ca si altii îsi permit unele pacate si Dumnezeu nu-i sanctioneaza, deci si tu poti face la fel.
Aceasta e vechea metoda a lui de amagire. Nu a venit el chiar în Eden la primii oameni sa le semene germenii de necredinta, zicând: „Oare a zis Dumnezeu cu adevarat sa nu mâncati din toti pomii din gradina?” Asa vine si la tine: „Oare cere Dumnezeu cu adevarat aceasta?” Eva a cazut la examen si vai, în ce hohote de plâns a ajuns sa recunoasca „sarpele m-a amagii". Iar azi câti nu sunt amagiti în gândirea lor în conceptia despre Dumnezeu ca nu pedepseste pacatul, ca doar El e bun, e dragoste, si odata ce ai devenit copilul Lui, îti tolereaza totul. Amagirea liberalismului schimba adevarul despre Dumnezeu, schimba adevarul despre pacat, ca nu e chiar asa de grav si schimba adevarul despre tine, ca tu esti destul de tare si îti poti permite unele lucruri. Ce e un pahar de bautura, o privire rea sau o gluma proasta, putin ruj pus pe buze sau niste bijuterii? Sunt doar niste fleacuri. Pentru asa ceva sa te arunce Dumnezeu în iad? Nici un tata nu face una ca aceasta. Cum s-ar putea ca Dumnezeul cei bun sa faca asa ceva? si vai, ce usor prinde momeala aceasta a Satanei!
Azi exista chiar si preoti si predicatori care spun ca pacatul nu e vinovatie în fata lui Dumnezeu, ci doar o nereusita sa atingi tinta. si pentru aceasta exista motivari si circumstante atenuante pentru diminuarea responsabilitatii: ca tu esti prea slab, ca uneori asa sunt împrejurarile, ca alunecari au fost si sunt, dar omul se ridica, ca unele nici nu sunt pacate, ci doar poporul le priveste asa. si mintea celui ce primeste amagirea liberalismului începe sa se întunece, si constiinta e amortita de aceasta otrava. Pentru el nici un pacat nu mai e grav, astfel ca îsi poate permite orice. Aceasta permisivitate, traire voita în pacat, împietreste inima si nu mai sunt lacrimi de pocainta. Cineva care ajunsese într-o asa stare de împietrire, spunea ca nici sub bombardamentele celui de al doilea razboi, când în orice moment putea ajunge în vesnicie, el nu a avut nici un pic de cainta pentru pacatele sale savârsite în chip voit. E periculoasa din cale afara o asa stare. În fata lui Dumnezeu orice neascultare de voia Lui e pacat, iar pacatul atrage dupa sine pedeapsa. E bine sa ni se imprime în minte adevarul acesta prin câteva cazuri. Mama Eva n-a dat în cap nimanui, n-a trait în desfrâu, ci doar a luat un fruct, o mica neascultare de Domnul si a urmat pedeapsa, au fost scosi din rai. Vina lor a fost în faptul ca au ascultat de diavolul, nu de Dumnezeu. Fratii mei, gânditi-va cine a fost Moise! El a stat în atâtea rânduri de vorba cu Dumnezeu. O singura data în loc sa vorbeasca stâncii sa dea apa, a lovit stânca de doua ori si a fost pedepsit sa nu intre în Canaan. Noi spunem ca neascultarea lui a fost o nimica toata, dar Dumnezeu n-a tolerat neascultarea. Te gândesti oare ca tu vei fi tolerat? Proorocul din Iuda, care a mers si a avut curajul în fata împaratului Ieroboam sa strige împotriva altarului din Betel, si desi a fost chemat de împarat, dupa ce si-a putut retrage mâna, sa vina la banchet, a refuzat; deci a ascultat de Domnul, iar când batrânul profet a alergat dupa el, prin minciuna, l-a amagit si sa întors sa manânce pâine si sa bea apa, Dumnezeu nu i-a acordat nici o circumstanta atenuanta, ci a urmat imediat pedeapsa. La fel sotia lui Lot a fost pedepsita pe loc doar pentru o mica privire înapoi. Anania si Safira erau membrii în prima biserica din Ierusalim si n-au savârsit pacate grele, ci doar o mica minciuna si au fost pedepsiti imediat cu o moarte napraznica.
Nu diminuati pacatul în mintea voastra, caci el e mult mai grav decât va gânditi. În Apocalipsa 21:27 ni se spune despre Cetatea sfânta: „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care traieste în spurcaciune si în minciuna, ci numai cei scrisi în cartea vietii Mielului”. De aceea nu glumiti cu pacatul, nu-l permiteti sub nici o forma în viata, caci orice pacat e ascultare de diavolul si neascultare de. Dumnezeu, si neascultarea e sanctionata aspru. Pacatul oricât ti se pare de mic, te face sa nu poti intra în cer.
Liberalismul îti perverteste chiar si optica ta despre tine însuti. În America sunt un fel de oglinzi de mâna cu doua fete: una te arata asa cum esti, iar cealalta te mareste mult, te vezi mare. Asa face liberalismul. Prin pervertirea mintii îti creste mândria, orgoliul, te vezi mai frumos, mai destept, mai talentat, mai învatat, mai credincios, mai, mai decât altii. De aceea doresti întâietatea, doresti sa atragi privirile tuturor spre tine, ai pretentia toti sa te asculte, te superi foc daca altii nu te apreciaza. Fiindca tu esti cineva, tu îti poti permite orice ca de, tu esti mai emancipat decât toti. Ce amagire satanica! Mândria luciferica ti-a fost strecurata în minte #351;i astfel esti stapânit în totul de liberalism. De acum nu mai doresti sa faci „orice gând rob ascultarii de Cristos" (2 Corinteni 10.5), ci ai vrea sa-L faci si pe Cristos rob ascultarii de tine. Eu-l tau e pe tron ca o papusa si Satan te mânuieste, iar tu ai ajuns asa de amagit în gândirea ta ca nici nu îti dai seama în ce stare groaznica ai ajuns. O, cum as vrea sa te trezesti din amagirea aceasta înainte de a fi prea târziu!
Mari amagiri în vremurile din urma
de Petru Popovici
Arhistefy spune:
Se teme de rugaciune
Nu va gresi nimeni spunand ca rugaciunea este temelia a toata
virtutea si dreptatea si ca nici unul din lucrurile din care se nasc
evlavia si credinta nu va putea intra in sufletul pustiu din care
lipseste rugaciunea.
Aceasta pentru ca sufletul din care lipseste rugaciunea este precum o
cetate neintarita si neaparata pe care lesne o poate supune orice
vrajmas, dat fiind ca nu intampina nici o impotrivire. Acest suflet
neintarit de rugaciuni lesne va fi supus de diavol care-l va umple
fara nici cea mai mica greutate de pacate.
La inceput, desigur, daca va vedea ca sufletul poarta platosa
rugaciunii, nu va indrazni sa se apropie, temandu-se de puterea si
de taria pe care o dau rugaciunile, caci ele hranesc sufletul mai
mult decat o face hrana trupul.
Apoi toti cei ce se roaga cu credinta nu rabda nimic nevrednic de
rugaciune, ci sfiindu-se de Dumnezeu, cu Care tocmai au vorbit,
alunga fara zabava orice viclenie a celui rau. Aceasta, gandindu-se
cat de rau este ca cineva, care tocmai a vorbit cu Dumnezeu si L-a
rugat sa-i daruiasca intelepciune si sfintenie, sa cada in cel mai
scurt timp de partea diavolului, sa primeasca in suflet placerile
rusinoase si sa ingaduie ispitei sa-i intre in cugetul pe care,
numai cu putin inainte, l-a vizitat Dumnezeu; gandindu-se, de
asemenea, cat de rau este sa ingaduie demonilor sa patrunda in
sufletul caruia harul Duhului Sfant i-a aratat cea mai mare iubire de
oameni si purtare de grija.
(Despre rugaciune, PGB 31, 200-202. PG 50, 780)
Viclenia diavolului la vremea rugaciunii
Sa nu dispretuim rugaciunea, caci mai mare castig au si cu mai multa
inlesnire traiesc aceia care se apropie de Dumnezeu. Pentru ca atunci
te vei impaca si vei vorbi mai adanc cu El si atunci mai lesne iti va
da ceea ce ii ceri, cand tu insuti il rogi, cand inima ta este
curata, cand gandurile tale sunt izvorate din intelepciune si cand
nu-L rogi cu nepasare, lucru pe care-l fac multi rostind cuvintele
rugaciunii numai cu buzele, in vreme ce mintea lor rataceste prin
casa, prin piata, pe drumuri sau in multe alte parti.
Aceasta este cursa pe care a nascocit-o diavolul. stiind ca la ceasul
rugaciunii putem primi iertarea pacatelor noastre si voind sa ne
inchida acest liman, se intarata si ne departeaza gandul de la
cuvintele rugaciunii, ca sa plecam pagubiti mai degraba decat
castigati.
(Cuvant la Saptamana Mare, PGB 35, 550. PG 55, 527-528)
SFANTUL IOAN GURA DE AUR - “Diavolul si magia”
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Ii ataca pe cei singuri
Fii atent si la ce-ti voi spune acum. Unde L-a luat si unde L-a
purtat Duhul pe Hristos? Nu in cetate, nici in piata, ci in
pustie, voind a-l atrage pe diavol si a-i da prilej sa-L ispiteasca
pe Domnul nu numai prin foame, ci si prin pustietatea locului.
Diavolul se napusteste asupra noastra atunci cand ne vede singuri si
indepartati de lume, avandu-ne numai pe noi insine. Asa a facut si
la inceputul vietii, s-a napustit asupra femeii cand s-a intamplat
si a aflat-o singura, fara sotul ei.
Cand ne vede, insa, ca suntem impreuna cu altii, adunati mai
multi, nu are curaj si nu ne ataca. De aceea trebuie sa traim
intotdeauna impreuna cu ceilalti, spre a nu cadea usor in mainile lui.
(Cuvantul XXIII la Evanghelia dupa Matei, PGB9, 408. PG 57, 209)
La sfarsit se napusteste cu mai multa furie
Profetul striga,zicand “sa nu te pierzi la sfarsit”, desteptand
sufletul nostru cand trandaveste si tinandu-l si sprijinindu-l cand e
gata sa cada.
La inceput, bineinteles, n-avem nevoie de multa intarire. De ce
oare? Pentru ca un om, fie el si cel mai trandav dintre toti, cand
se apuca de un lucru arata, la inceput, multa tragere de inima.
Ravna fiindu-i mare si puterea de asemenea, caci e tanar, avanseaza
repede si usor spre telul dorit. Dupa ce am parcurs, insa, cea mai
mare parte din drumul vietii si ravna noastra s-a vestejit, puterile
ne-au secat si suntem aproape gata sa cadem, atunci dar, la ceasul
cel mai potrivit, dinaintea noastra se infatiseaza profetul dandu-ne
drept toiag acest stih: “sa nu te pierzi la sfarsit”.
Intr-adevar, diavolul atunci ataca mai vartos. Asa cum piratii care
bat marile nu lovesc corabiile cand ies din port (la ce le-ar folosi
sa scufunde o corabie goala?), ci cand se intorc cu camarile pline,
slujindu-se de toate stratagemele pe care le stiu, tot asa si cel
viclean; cand vede ca am adunat multe - post, rugaciuni,
milostenie, cumintenie si toate celelalte virtuti, cand vede
corabia noastra plina cu nestematele credintei si ale cucerniciei,
atunci o ataca, lovind-o din toate partile ca s-o sparga, sa ne
fure comoara si s-o scufunde la intrarea in port, iar pe noi sa ne
trimita goi pe uscat.
De aceea, profetul ii indeamna pe toti, spunand “sa nu te pierzi la
sfarsit”, fiindca dupa o asemenea cadere e greu sa ne ridicam.
“Cel ajuns in adancul relelor le dispretuieste pe toate”.
Pe cel ce cade la inceput il iertam toti, data fiindu-i nestiinta,
dar pe acela care cade spre sfarsitul vietii, nimeni nu l-ar putea
ierta sau scuza usor, pentru ca, in cazul lui, caderea pare a fi
urmarea lenevirii. Dar pentru el, nu e acesta singurul rau, ci mai
sunt si ceilalti care, scandalizati de cadere, fac ca pacatul lui
sa fie de neiertat.
(Cuvantul III la „L-am vazut pe Domnul Sezand …”, PGB 8A, 366.
PG 56, 114-115)
SFANTUL IOAN GURA DE AUR - “Diavolul si magia”
www.bconsulting.3x.ro