Nu mai stiu ce sa fac...
Raspunsuri - Pagina 19
nemosidori spune:
E stangaci ,in sensul ca foloseste mana stanga.Niciodata nu l-am lasat singur si nici nu as face asta,indiferent ce ar face.A stat cu mama,dar ideea era sa se obisnuiasca fara mine si sa vada ca pot pleca si veni teafara.Deja nu mai zice de moarte.O tine intruna ca ii e dor si nu poate sta fara mine.
Azi la fel...
.Dar am facut un progres,in sensul ca ,l-am adus acasa ,dupa ce a refuzat sa intre in gradinita ,l-am lasat cu mama,impotriva rugamintilor lui si am plecat.Nu a fost nevoie sa incui usa,nu a mai venit dupa mine.A inceput sa accepte ca nu ma convinge.
Nu vrea nici pentru cinci minute sa intre ...desi a mers cateva zile...zice ca ii place,dar ...
Cristina_OR spune:
am lipsit cateva ore de pe aici, si n-am citit decat pana la pagina 14, insa nu mi-a venit sa cred ca acea postare(acum e editata 
), e a neliei.adevarul e ca are dreptate Denizel, si i-a spus intr-un mod foarte elegant
, insa eu chiar ma obisnuisem sa o "citesc" pe nelia asa, si mi se pare ca nu-s postarile ei in modul acesta(spatiat).m-am uitat de cateva ori la user sa vad daca intr-adevar ea a scris.
Cristina, mamica lui Denis Mare(17 iunie 2004)
denizel spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nemosidori Dar am facut un progres,in sensul ca ,l-am adus acasa ,dupa ce a refuzat sa intre in gradinita ,l-am lasat cu mama,impotriva rugamintilor lui si am plecat.Nu a fost nevoie sa incui usa,nu a mai venit dupa mine.A inceput sa accepte ca nu ma convinge. Nu vrea nici pentru cinci minute sa intre ...desi a mers cateva zile...zice ca ii place,dar ... |
Asta numesti tu progres, Nemosidori???
Unde vezi progresul?
In faptul ca l-ai anihilat aproape complet pe copil?
Tu ai incercat sa citesti cu atentie ce sfaturi ai primit aici?
Bietii copii... :(((((
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mămici de băietel.
ADRIANKA spune:
Scuzati-mi interventia, dar de ce simtim nevoia asta acuta de a sta cu batul in mana si cum greseste o mama, cum, harst, 2 peste degete, neuitand sa adaugam expresia "bietii copii", asezonata cu o mare tristete. Sunt feluri mult mai diplomatice de a folosi cuvintele.
Ce sa faca femeia, nu l-a mai dus pe copil la gradinita, daca a vazut ca nu ii place, l-a lasat la bunici, o avea si ea un serviciu de unde nu poate lipsi, o avea motive, nu? Important e ca incearca ceva, nu?
Eu stau pe langa subiecte din astea pentru ca am ce invata si ma educ si eu din mers, greseli am facut si facem toti, dar chiar asa, sa luam persoanele care vin cu anumite probleme in fata noastra cu batul....mai avem putin si incepem chiar sa folosim biblicele pietre, noi cei fara de pacat...
ladyJ spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ADRIANKA Scuzati-mi interventia, dar de ce simtim nevoia asta acuta de a sta cu batul in mana si cum greseste o mama, cum, harst, 2 peste degete, neuitand sa adaugam expresia "bietii copii", asezonata cu o mare tristete. Sunt feluri mult mai diplomatice de a folosi cuvintele. |
Pentru ca suntem oameni si le-avem pe ale noastre.
Adica e frustrant sa stai sa scrii cum stii tu mai bine, sa explici, sa reiei, sa dai exemple, si apoi sa vina aceiasi mama care teoretic avea nevoie de sfatul tau si sa constati ca defapt povestea e aceiasi, o Marie cu alta palarie.
Neimplicare, ne-atentie, ne, ne ne.
Macar sa fi zis ´´mai dragelor x si y, sfaturile voastre le gasesc nepotrivite´´. Sau ´´mai draga Z, uite asta e un sfat bun, voi incerca.´´ Dar nuuu...
Ei, uite astea sunt lucruri care ne fac pe unii din noi sa ne piardem rabdarea.Si desigur, persoanele empatice se gandesc mai ales la copil, acel copil, care nu se poate ajuta singur!
Chuny spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nemosidori E stangaci ,in sensul ca foloseste mana stanga.Niciodata nu l-am lasat singur si nici nu as face asta,indiferent ce ar face.A stat cu mama,dar ideea era sa se obisnuiasca fara mine si sa vada ca pot pleca si veni teafara.Deja nu mai zice de moarte.O tine intruna ca ii e dor si nu poate sta fara mine. Azi la fel... .Dar am facut un progres,in sensul ca ,l-am adus acasa ,dupa ce a refuzat sa intre in gradinita ,l-am lasat cu mama,impotriva rugamintilor lui si am plecat.Nu a fost nevoie sa incui usa,nu a mai venit dupa mine.A inceput sa accepte ca nu ma convinge.Nu vrea nici pentru cinci minute sa intre ...desi a mers cateva zile...zice ca ii place,dar ... |
Nemosidori, chiar nu vrei sa iei in calcul si varianta in care baiatul tau chiar are nevoie de tine? Ai citit bine ce s-a scris?
Sib Aripi tot mai grele *** Nasterea ariciului Vladimir ***
*** Anna, o nastere cu viteza
nelia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ADRIANKA [...] si cum greseste o mama, cum, harst, 2 peste degete, neuitand sa adaugam expresia "bietii copii", asezonata cu o mare tristete.[...] |
Pentru ca intotdeauna copiii vor fi bieti in fata greselilor unei mame, a adultilor in general. Indiferent daca ne place sau nu acest lucru... Noi sintem adultii, ei sint copiii, nu va fi niciodata invers si ar trebui sa stim foarte bine acest lucru... ca doar nu ne-am nascut adulti, am fost si noi copii, si chiar bieti de multe ori in fata greselilor parintilor nostri si a neputintelor lor de a proceda altfel.
Si ar mai trebui sa stim ca, de cele mai multe ori, si tristetea este tot in partea copiilor, adultul, de obicei, este prea ocupat si foarte sigur pe el ca sa aiba timp sa fie trist sau sa observe tristetea din ochii copiilor. Nu cred ca e cazul sa mai spun ca nu generalizez nici pentru adulti, nici pentru copii, intotdeauna va exista fericire si de o parte si de alta.
Ceea ce trebuie sa spun, sa repet chiar, este ca prezenta acestei fericiri in viata si in ochii copiilor nostri, depinde tot de noi, adultii, oricit de greu ne-ar fi, odata adusi pe lume este datoria noastra de onoare. Cu adevarat fericiti, nu asa cum si de ce credem noi ca ar trebui sa fie, iar ei nu si nu...
Si nu e asezonare cu tristete, este tristete pura si foarte mare pentru mine, chiar daca eu sint mama in discutie si este vorba despre copiii mei sau mai ales atunci. Tristetea nu este ceva cu care se asezoneaza viata, ci este ceva care se traieste profund, mult mai profund decit bucuria si fericirea si care lasa urme amare si adinci in sufletelele copiilor... daca ne uitam fiecare in noi cu atentie si cu sinceritate, sint sigura ca le vedem. Chiar daca acum, deveniti adulti, ni se par puerile motivele pentru care ne-am intristat de moarte... copiii fiind, jalea era reala si foarte mare, temerile si anxietatile noastre la fel, daca le mai tinem minte si astazi.
Cu ochii aceia de copil intristat sau fericit ar trebui sa privim tristetile si bucuriile copiilor nostri, cu sufletul si cu iubirea din el pentru ei ar trebui sa corectam greselile atunci cind acestea exista. Nu cu toate acestea ale adultului care sintem, ca asa e de inteles de ce parca nu mai intelegem nimic... si ne simtim blocati in fata plodului.
Diplomatie da, sint de acord, dar nu toleranta, nu lasa, ca nu esti singura, se intimpla si la altii... e irelevant pentru cea care expune problema si cu atit mai grav ca nu e singura.
Mey, desi mi s-a mai spus pe ici, pe colo, nu stiam ca lipsa mea de spatiere chiar va face viata dificila, ca ma corectam mai demult.
Sa-mi dati peste deshte daca mai fac... va rog eu!CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
nemosidori spune:
Am facut programare la psiholog chiar de luni,dar abia joi (si pentru ca era urgent)ne-a chemat.Sigur ne va ajuta sa corectam ce e gresit in modul in care abordam problema.Sper sa gasim o solutie care sa faca adaptarea usoara,fare sa sufere .
Dar totusi nu cred ca era bine sa mearga cu mine sa-l luam pe cel mic.Asta vrea ,sa stea tot timpul cu mine.Si asa am facut pana acum ,am cedat ,ca sa nu sufere.
ADRIANKA spune:
Stati putin, Nelia, nu generaliza, multi dintre noi am fost "bieti copii" la randul nostru (eu sunt una dintre ei, chiar pe randurile din fata)...eu m-am referit la cazul de fata, si la expresia lui Denizel din finalul interventiei ei...
Pentru ca se vede ca mama din cazul nostru incearca sa isi indrepte greselile, poate cu unele mai mici, poate...Dar totusi, ar trebui sa avem mai multa incredere intr-o mama care vine aici si isi expune crampeie din viata sau povesteste un episod de la un moment dat, din viata familiei ei. Ea povesteste si incearca sa indrepte...
Nu putem noi, din 3 cuvinte spuse de mama, sa facem deja profilul psihologic complet al copilului, al familiei lui si al tuturor celor implicati, iar apoi, daca mama nu face EXACT ce i-am zis noi...este o mama care isi "anihileaza" copilul, care nu a inteles nimic. Nu cred ca e alb sau negru, nu e totul dupa o reteta, sunt atatea nuante...fiecare familie isi stie ritmul ei.
nelia spune:
Eu nu am generalizat, doar am raspuns la citatul din mesajul tau care mi-a atras atentia... nu am raspuns la tot mesajul tau si nici nu m-am referit la ceea ce a scris Denizel.
Dar esti de acord cu mine ca exista totusi o problema cu acest baietel? O problema de atasament, fata de mama lui acum, dar care poate sa se extinda mai tirziu asupra altor relatii. Un copil de 6 ani este ocupat, nu are timp sa-i fie dor tot timpul de mama lui... e flatant, mi-ar placea si mie sa-i fie dor lui Lisandru asa de mine, daca as sti ca asta ii face bine.
Nu stiu exact de a declansat aceste anxietati in el, dar trebuie aflat si asta cit mai repede, pentru ca va incepe scoala la anul viitor. Explicatii pot fi multe, dar trebuie gasite cele reale, trebuie sa se depisteze cauzele. Nu i-a dat nimeni peste degete, mama a intrebat, i s-a raspuns... urmeaza ca ea sa faca ceva concret sa ajute baietelul sa depaseasca acest moment dificil, mie imi este foarte clar ca este un asemenea moment, care nu a fost depasit niciodata pina acum... vin altele si mai si, si ce va face, cum le va face fatra... Am asa senzatia ca depinde foarte mult de cum se rezolva acesta, rezolvarea celor din viitor.
In plus, anul asta isi permite Nemosidori (imi place la nebunie nick-ul tau, e musai sa-mi spui ce inseamna) sa-l tina acasa, poate ca e bine, poate ca nu... Dar, indiferent daca il duce sau nu, eu cred ca tot ar fi bine sa afle de ce reactioneaza asa copilul, ca doar nu vorbim de un bebelus, e un copil maricel.
La anul va fi mai dificil sa-l integreze la scoala, daca nu se rezolba acum. El are un drum de parcurs, nu poate fi distras de la ceea ce il va forma ca om de dorul de mami a lui... care e linga el, nu e peste mari si tari si din cite inteleg nu e nici bolnava, sa fi auzit copilul ceva... ar fi fost normala reactia.
Si chiar daca i se trage teama din acest an (poate ca in fiecare an a fost altceva, poate ca prima data cind a fost dus, i s-a intimplat la gradinita un lucru extrem de neplacut si de atunci, nefiind aflat si rezolvat, asociaza acea neplacere cu mersul la gradinita, nemaistiind nici el de ce) ca mamei i se va intimpla ceva rau de la moartea ciinelui, tot trebuie facut ceva. Atunci cind pierzi o fiinta draga, chiar daca e un ciine, exista niste etape de doliu, care trebuie parcurse ca sa poti incheia capitolul si trece mai departe...
De fapt, s-ar putea ca baiatul sa plinga chiar dupa copilaria lui, i se termina, incepe alta etapa, e si asta o pierdere, mare, deci un fel de doliu ce traieste el acum. Si dorul de mama lui poate fi chiar dorul de copilaria lui, care intra intr-o alta faza... Mie mi s-a parut ca baietelul este foarte inteligent, peste medie chiar. In plus si foarte sensibil, percepe altfel lucruri acestea banale ca mersul la gradinita, gata, s-a terminat cu statul acasa, linga mami.
Fiind sensibil si inteligent, percepe altfel si competitia dintre copii si tot ce se intimpla intr-un loc cu mai multi copii. Nu am spus nici un moment ca mama a gresit, ci doar ca undeva exista o problema - la mami, la copil, la amindoi, in familie) pentru ca reactia lui este una exagerata si imi vine greu sa-l consider manipulator... ce copil de sase ani, care se vede pus in fata atitor lucruri interesante de facut, ar sta trist si ar plinge, in loc sa se joace si sa fie copil?
Si daca ar fi asa, ar fi trist o zi, ar plinge 5 minute, dar curiozitatea de a fi acolo, cu copiii ceilalti ar fi invins pina acum... altceva il opreste sa fie fericit atunci cind este dus in mijlocul altor copii de aceeasi virsta cu el... si acel altceva trebuie aflat ca sa-l elibereze si sa-l lase sa se bucure de virsta si de copilaria lui si in afara casei si in lipsa mamei.
Iar faptul ca nu a fost socializat pina acum, dupa parerea mea, nu are legatura cu reactia lui de acum. Ar fi fost aceeasi, si, in general, la toti copiii este aceeasi: ar fi plins, dar fiind mic si neputindu-se exprima si spune ce simte, ar fi fost nevoit sa se opreasca si sa faca ce i se zice, nu ar fi avut incotro. Acum are: poate refuza si poate argumenta acest refuz!
Faptul ca este lasat sa plinga, fara sa se afle cauzele, poate fi mai grav acum, decit atunci cind era mic. Cind nu intelegi ce ti se intimpla, mai iei si tu lucrurile cum vin... Dar acum, eu cred ca trebuie ascultat si inteles, aflat de ce. Si asta nu poate sa o faca de unul singur, are nevoie de mama lui, de tatal lui, de cei care il iubesc linga el.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU