Fetita mea s-a invatat plangacioasa

Androix spune:

Si eu zic ca ai avut mare curaj sa povestesti ca ai lasat-o sa planga 40 de minute. Pauzele sunt pentru evaluarea situatiei, isi trage sufletul si se uita sa vada ce efecte produce. Daca te-ai enervat te-a convins deja sa-i faci pe plac.

In principal la varsta asta un copil plange din doua motive: are o nevoie gen foame, sete, pipi, durere, plictiseala etc. sau are o dorinta. Din dorintele astea unele sunt de bun simt altele sunt de prost gust, ca sa preiau o expresie citita pe-aici. La alea de prost gust nu trebuie sa cedati ca pe urma nu va face decat sa planga mereu si mereu ca sa i se indeplineasca aceste dorinte, cum e ridicatul din scaun in timpul mersului. Si nu ai alta posibilitate decat explicatiile interminabile, desi in plina criza copilul nu te mai aude, nu mai reactioneaza la nici o explicatie, nu-l mai intereseaza nimic; eu explic dupa ce se termina criza. Functioneaza sa-l speli pe manute si pe fata cu apa rece, sa-l tii in brate, sa-i vorbesti cu voce linistita, sa-i canti incetisor. Dar nimic nu functioneaza mai bine decat anticiparea si evitarea crizelor. Incet incet iti cunosti fetita, cam stii ce o porneste si cand e in pericol sa inceapa o criza. Incearca sa anticipezi, sa fii cu un pas inainte, sa ai mereu un plan de rezerva. La noi functioneaza foarte bine daca discut cu ei inainte de a pleca de acasa, de exemplu: "mergem doar pana la librarie sa cumpar plicuri, nu avem timp sa traversam in parc si nici bani sa cumparam jucarii. Va rog frumos, am nevoie de voi sa fiti cuminti si sa ma ascultati pentru ca ne grabim inapoi acasa." asta le-am zis eu alor mei de dimineata sau "uite cum procedam: trebuie sa mergem cu masina in cutare loc sa facem cutare lucru. Si mami si tati isi pun centurile pentru ca asa trebuie, daca nu le punem nu porneste masina, stam toti cuminiti in scaunele noastre pana ajungem la destinatie. Intelegi?" Si la sfarsit: "Multumesc ca ai inteles ca trebuie sa stam cuminti in scaun! Mami apreciaza efortul tau, stiu ca poate te-ai plictisit dar uite acum am ajuns si bla bla bla"

Stiu ca poate suna putin aiurea sa vorbesti asa unui copil de 10 luni, dar te intelege foarte bine, ii place sa te asculte si ii distragi mai usor atentia daca ii vorbesti. Plus ca asa cum te obisnuiesti de-acum sa-i vorbesti asa ii vei vorbi si cand va fi mai mare, si crede-ma 1 an e nimic pe langa crizele de la 2-3 ani cand se tavaleste pe jos si se arcuieste de n-o mai poti lua nici in brate. E foarte important sa-i arati ca ai remarcat comportamentul ei bun si ca il apreciezi, e incantata sa-ti faca pe plac. Dar daca nu ii spui, daca nu o lauzi ca a facut bine si a fost cuminte, ea nu stie ca ti-a facut pe plac, se simte nebagata in seama si face ce stie ca iti atrage atentia imediat, adica un lucru rau sau periculos, sau o criza.

Un ultim sfat: parintii au in general o problema cu cei din jur, vecini, sau oameni din locul unde se intampla criza. Personal inca incerc sa ma educ sa ma intereseze mai mult starea copilului si rezultatul pe termen lung al unei crize decat discomfortul persoanelor de fata.

www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Blogul grasei
www.bijuteriiandroix.page.tl" target="_blank">Androix Bijoux

Niste copii si toti copiii!

roxanaz spune:

Androix
exceptionala prezentare si argumentare.
Tessh, citeste mesajul de mai sus. e cel mai bun argument pentru a nu-ti mai lasa niciodata fetita sa planga, nu 40 de minute, ci 4 secunde.
nu conteaza ca e al o suta-lea subiect de acest gen care probabil va starni a suta controversa. daca din el macar o mamica isi va schimba abordarea fata de aceste "Rasfaturi" eu cred ca merita sa purtam aceeasi discutie de inca o suta de ori.

Roxana

Isis_23 spune:

Citat:

citat din mesajul lui Tessh Salutare dragi parinti! Fetita mea de 10 luni s-a invatat sa planga daca nu obtine ce vrea... si plange pana se inroseste la fata, ne aud vecinii, ne stie toata strada... Nu mai stiu cum sa fac sa o determin sa renunte la plansul asta ca e tare obositor pt mine si am senzatia ca din ce plange parca de-aia e mai plangacioasa si tot asa. Am incercat sa o las sa planga si a plans isteric pana cand a adormit dupa aproximativ 40 min. Ma doare sufletul sa o vad ca face asa, ma doare si capul in acelasi timp si numai calma nu ma mai simt cand vad ca urla in continuu doar de dragul de a face zgomot . Se opreste din cand in cand asa brusc, trage aer in piept cateva secunde si o ia de la capat cu urlatul. Ma tot intreb daca la 10 luni se poate pune problema unui copil rasfatat sau nu. Uneori tind sa cred ca da, ca poate a vazut ca o iubim si face intentionat asa, alteori ma intreb daca se poate vorbi totusi de rasfat pana intr-un an la sugar... E tare cuminte in rest, nu strica prin casa, se joaca si singura cand am treaba si am reusit sa o invatam sa inteleaga de "NU". Din experienta voastra, aveti vreun sfat? V-ati mai lovit vreunul de o problema de genul asta? Multumiri anticipate tuturor! -------------------------------------------- mami de bumbi mic Francesca-Maria Ce e mai bun abia urmeaza! Ne bucuram de fluturasul mic asteptat cu multa nerabdare!

Isis_23 spune:

P.S.copilul mai trebuie sa si planga!k si noi,adultii,si bebeii acumuleaza frustari(nu din acelasi motive!)de care trebuie intr-un fel sa se elibereze,si cum altfel decat prin plans!(la adolescenta va tarnti usi!)
Lasat sa planga,dar nu abandonat,lasat sa se descarce ,inteles si consolat!