Vreau sa scap de FRICA !!!!!
Raspunsuri - Pagina 3
simonacip spune:
Geanina, am sa-ti spun si parerea mea, care aduce un pic cu a lui pisigri. Doar ca eu sunt mai bisericoasa, nu cit as vrea,dar destul cit sa ma scape si pe mine de fobii...Si nu-ti spun cite am avut...Cinci ani de zile am trait cu teama ca am cancer la colon. 5 ani! Mi-era teama de orice investigatie si ma gindeam ca asa voi muri, intre timp am facut sirpimul copil, teama continua, ma gindeam acum ca nu voi apuca sa-l vad mare, sa-i fac un fratior/surioara, etc.
Mi-era frica si sa dicut intr-o conferinta sau intr-o sedinta cu multi oameni, aveam multe temeri, eram nesigura...deci ma afecta intr-un fel si pe plan profesional. Dar cind am stat cu primul meu baiat acasa am inceput sa citesc mai din plctiseala, mai de gura lu mama care are o biblioteca mare cu carti religioase, carti din perioada comunismului, cu reeducarea de la Pitesti, carti cu si despre Sfintii Parinti. Incet incet am inceput sa cred in DUmnezeu cu adevarat, sa-mi incredintez viata in miinile LUI si ma simt mult mai bine. AM reusit sa fac si colonoscopia aia terifianta pentru mine, nu am cancer, era doar in capul meu. Mi s-a schimbat total viata si totul pentru ca L-am descoperit pe EL.
Nu zic ca asta e solutia ta neaparat.Dar poti sa incerci. Eu iti spun ca n-o sa-ti para rau.
si Doamne AJuta!
Simona, mami de baieti 
David (10 nov 2004)si
Matei (24 aprilie 2008)
www.onetruemedia.com/shared?p=73230cba168c08670e90d4&skin_id=601&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">MONTAJ
"Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu."
anka-maria spune:
Of, Doamne, n-am crezut ca o sa ma mai intorc vreodata aici. Si totusi fate is not without a sense of irony.
Pe scurt, sunt o fricoasa. Mi-e frica efectiv sa traiesc. Mi-e frica inclusiv de frica, daca pot sa ma exprim asa.
Am un sot extraordinar care ar da totul sa ma vada fericita si multumita. Iar eu ma adancesc in depresie si ma incapatanez sa cad victima tututror fricilor din univers.
Mi-e frica sa raman insarcinata (daca mor la nastere? daca doare? daca o sa fie bolnav? daca n-o sa fiu in stare sa-l cresc? etc), mi-e frica de boli(ma doare capul, daca e cancer?), mi-e frica de schimbari (de curand mi-au dat alt proiect la servici, total in afara ariei mele de expertiza, daca nu ma descurc? daca ma fac de ras si ma dau afara? daca, daca).
Acum 2 ani de zile, tot zbuciumul asta a dus la depresie. Nici n-am stiut ce m-a lovit, peste noapte m-am trezit vomitand tot ce mancam, insomnie, atacuri de panica. Am facut tratament 6 luni pana am reusit sa depasesc momentul.
Am iesit din asta ceva mai inteleapta si mi-am jurat niciodata sa nu mai las fricile astea sa puna stapanire pe viata mea.
N-a fost nevoie decat de o noua provocare la job (pe care nu mi-o doream si pentru care nu eram pregatita) ca sa se duca naiba tot echilibrul si sa cad iar.
Acum stau ca toanta si ma uit in gol "Cum e posibil sa fiu atat de constienta de ce mi se intampla si totusi sa nu pot face mare lucru?"
Prin ce incurcatura nefericita universul mi-a dat tot ce imi trebuie dar nu si capacitatea de a ma bucura de ele?
Vreau sa ma eliberez de frica, vreau sa spun "si daca nu ma descurc, care-i problema?, o iau de la cap in alta parte". Nimic nu e mai important decat familia si sanatatea. Restul sunt desertaciuni...
Sunt foarte tare la teorie
pe mine practica ma omoara...
---------------
Just me
pepene spune:
Voi aveti zile bune, si zile efectiv in care mintea si corpul va sunt efectiv paralizate de frica?
La mine asa se manifesta. De exemplu, azi panica m-a cuprins de dimineata si de-abia acum m-a mai lasat.
anka-maria spune:
La mine se manifesta de obicei in a doua parte a zilei si cel mai des seara. Probabil pentru ca urmeaza noaptea cand sunt eu singurica cu gandurile mele.
---------------
Just me
ralu_t spune:
vin si eu cu sfatul ca fara jena sau resentimente, sa discutati cu un profesionist.daca lucrurile au devenit coplesitoare,sunt slabe sperante de autoreglaj, poate doar unul aparent si temporar. eu va pot spune ca am facut o psihanaliza ducandu-ma acolo pe "picioarele mele", fara sa fiu la muchia prapastiei,fiindca am multe cunostiinte(persoane) care lucreaza sau au legatura cu domeniul si pur si simplu fiindca nu ieseam dintr-un cerc vicios si nu mai suportam sa ma dau cu capul de acelasi zid. altfel...functionam foarte bine ...aparent...in societate. abia cand am inceput sa dezgrop mortii-care s-au dovedit a fi foarte vii- asa cum vi s-a spus si pana acum, copilaria de pana la 7 ani face toti banii (acei 7 ani de acasa) si care asteptau si ei dreptul la replica, la reparatia raului care s-a produs in trecut, am inteles de fapt cat de rau imi era. nu puteti singure, oricat de bineintentionati sunt sotii vostrii sau familia, fiindca nu stiti cu cine va luptati, care sunt traumele, blocajele in fapt-nu e nevoie de un viol sau o crima ca o trauma de proportii sa aiba loc in mintea unui copil care nu are inca un mijloc de aparare format, ceva ce e aparent banal in mintea unui adult, pentru un copil poate fi terifiant. atat de terifiant incat sa nu-si mai poate macar aminti, asa ca ce folos au gandurile bune daca nici macar amintirea evenimentului nu mai exista?. numai cadrul unei terapii aduce o atmosfera de incerede, continere,sustinere neconditionat,lipsa judecatilor de valoare, in care sa puteti avea curajul rememorarii lucrurilor mai putin placute. trebuie ca o persoana complet straina (si care sa stie sa va ghideze) sa joace (prin transfer) roluri diverse pe care i le veti atribui voi ca sa repare ceea ce a mers prost in trecut (cu parinti, frati si orice alte persoane v-au influentat puternic). geanina, te asigur ca parintii tai, si cand nu vor mai fi in viata (desi iti doresc sa treaca cati mai multi ani pana acolo) vor avea fix aceeasi influenta asupa ta fiindca deja sunt intipariti iremediabil in personalitatea care ti s-a format. acum ii vezi concret, bosumflati, peste ani, ii vei vedea cu ochii mintii, la fel de bosumflati si vei trai aceleasi angoase si vinovatii. lucrurile se leaga aparent de exterior, realitatea este insa alta.trebuiesc gasite cauzele, nu efectele. efectele pot fi azi unele, maine altele, si sa va "tratati" cu ganduri bune ani de zile pentru diverse fara insa a stii de unde pleaca totul. eu am fost fascinata de excursia prin mintea mea,prin istoria mea personala, cum totul e de o logica absoluta, nimic intamplator... atat de fascinata incat m-am hotarat sa-mi schimb profesia, desi eram eu f bine canalizata pe ce faceam si faceam cu multa placere-inca mai fac, chiar cred ca as fi un psihanalist bun. asa ca acum iata-ma din nou studenta, cu multi ani de traininguri in fata, dar...voi ajunge la capat si cred ca ce era mai greu deja am parcurs-propria mea psihanaliza. am convingerea ca o terapie poate face minuni, si mai cred si ca psihanaliza, desi e lunga si costisitoare, ar trebui propovaduita. si nu, nu este simplu. e un efort sustinut psihic si financiar,pe un timp indelungat, determinarea trebuie sa existe in voi, insa pana la urma ce ar fi de pierdut, cum ar putea fi mai rau decat sa nu poti trai?
va recomand o carte, daca o puteti citi-cu grija, fiindca ar putea trezi stari de disconfort daca se suprapune peste propriile voastre probleme- dar daca aveti puterea sa o cititi veti intelege ce presupune o terapie si ce alternative ofera, chiar si atunci cand pare ca s-au inchis toate usile- "cuvinte care elibereaza" marie cardinal, editura 3. o gasiti in carturesti,dales, sau chiar comandand direct de pe site-ul editurii-sper sa nu fie reclama, n-as vedea de ce ar fi, dar nu se stie niciodata
ralu-
de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra 
pepene spune:
ank-maria,
la mine starile sunt mai rele diminata si in timpul zilei. seara ma calmez de obicei la gandul ca ma culc si nu mai simt starea de frtica si paralizie. in schimb, e tare prost ca am inceput sa nu mai ma pot concentra prea bine la munca.
ralu_t, vad un profesionist de vreun an si pana acum, nu prea vad rezultate. dar cred ca e vina mea, nu a psihologului.
ralu_t spune:
de ce ar fi vina ta? tragi chiulul? e singura vina pe care as vedea-o. sau ca incetezi sa mai mergi imediat cum iti e un pic mai bine si revii iar cand intrii in colaps.in rest, nu prea ai putea avea vini. fiecare se misca in ritmul lui. chiar daca, cu buna stiinta, nu spui absolut tot ce stii sau iti trece prin cap, poate nu e inca momentul, poate nu e locul... succesul unei terapii tine de mai multe lucruri: talentul psihologului, capacitatea analitica a analizandului, insa primordiala e compatiblitatea cuplului terapeutic. adica tu si cu psiho sa simtiti o comunicare ok intre voi, de ambele laturi, exact ca intr-o prietenie-neinsemnand ca veti fi prieteni. numai tu poti stii, vezi daca e cazul tau. dupa un an ar trebui sa simti imbunatatiri, chiar daca nu sta soarele pe cer in fiecare zi si raul nu a disparut definitiv, trebuie sa se fi pus in miscare un angrenaj. e adevarat ca inainte sa fie mai bine, in general (dar nu e o regula) e mai rau fiindca se ajunge in terapie la greutatile reale care au cauzat problema. si acel rau e un semn foarte bun al progresului, chiar daca suna paradoxal,inainte de orice revelatie terapeutica, e rau, inconstientul se lupta cu toate puterile (asa numitele rezistente) sa nu lase sa iasa la lumina problemele mari care au trebuit ingropate definitiv pentru a asigura la un anumit moment in timp supravietuirea ta psihica. ca asta e fenomenul.si aici intra in joc terapeutul si capacitatea lui de sustinere in asemenea momente, ca sa poti trai, accepta si indrepta "gresitul".mai ai rabdare si mai ales, comunica-i terapeutului tau orice nemultumire ai in legatura cu mersul lucrurilor. trebuie discutat orice, inclusiv competenta lui daca iti ridica semne de intrebare. si mai ales el s-ar putea sa fie de alta parere in ce priveste progresul real al lucrurilor. stiu ca nu suna incurajator si ca ti-ai dori sa-ti fie bine si atat, ca ti-a ajuns in fapt raul, dar e ca o rana, pana nu se curata tot puroiul, oricat de dureros e procedeul, nu se vindeca. in cartea pe care v-am recomandat-o psihanaliza scriitoarei a durat 7 ani!!! insa din ce tenebre a revenit femeia respectiva la lumina soarelui...judecati voi dupa ce cititi
ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra
Iael spune:
Frica omului de boala , de moarte , de evenimente neprevazute ...e o frica pe care nu stiu daca poate sa te ajute cineva sa ti-o scoti din suflet pentru ca nimeni nu poate sa-ti promita ca vei fi sanatos tu si familia ta ,ca nu ti se va intampla nimic rau sau ca nu vei muri .
Si eu am de cativa ani o teama permanenta .De cand citesc si pe forum povesti triste de viata am devenit mult mai trista si tematoare .
ralu_t spune:
si de ce ar trebui sa te ajute cineva sa inlaturi fricile firesti ale vietii? terapia nu vindeca uratenia, nu promite imortalitatea,nici ca-l vei cunoaste pe fat frumos, ci doar revenirea in amplul plan al normalitatii. fetele nu vorbeau de o frica sanatoasa, ci de una paralizanta care nu prea te mai lasa sa te bucuri de viata....
ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra
Iael spune:
Crezi ca "fricile firesti ale vietii " te lasa sa te bucuri de viata ?
Mie mi s-a parut ca si fetele vorbesc tot despre aceeasi frica :frica de a nu li se intampla ceva rau lor sau membrilor familiei .
Frica sanatoasa ramane totusi frica si poate fi paralizanta .