Vreau sa scap de FRICA !!!!!

Buna seara si bine v-am gasit !

Desi intru pe forum de ceva ani, acum am prins curaj sa va cer ajutorul..intr-o situatie care pare stupida , pana si din punctul meu de vedere ....dar pe care observ ca n-o pot rezolva singura. Sunt o fricoasa de cand ma stiu dar in ultima vreme din ce in ce mai rau. Desi am o viata pot spune superba (chiar daca si cu greutati ca fiecare), un sot minunat caruia nu am ce sa-i reprosez...mi-e frica de orice si oricine...In primul rand mi-e frica sa nu i se intample ceva sotului ca fara el nu stiu cum as merge mai departe, frica sa ma bucur de orice moment fericit pentru ca stiu ca dupa ras urmeaza plans, frica sa nu-mi dezamagesc parintii (desi au fost si inca sunt foarte posesivi, tata foarte sever)si bunicii (pe care ii respect si iubesc fff mult ), frica sa incerc ceva nou, sa ies din carapacea mea, sa fiu mai vesela si optimista si ceea ce ma doare cel mai mult mi-e frica SA AM UN COPIL desi amandoi ne dorim foarte mult,( aman de cativa ani pentru ca sunt de parere ca nu m-as descurca, nu as sti sa-l cresc, ca daca noi ne imbolnavim el ce face,mi-e frica chiar si de nastere, desi am un doctor ff bun). Oricat incearca sotul sa ma scoata din starea asta ..tot cu gandurile mele raman, cu aceleasi temeri si intru cu zilele intr-un fel de depresie ...care nu-mi face deloc bine si de care sunt constienta dar nu gasesc suficienta putere sa ies din starea asta...si stiu ca-l fac mult sa sufere pe sotul meu in astfel de momente dar efectiv nu stiu ce e cu mine...
Daca aveti idee cum m-as putea schimba si cum sa scap de complexele false si frica asta stupida...va rog sa ma ajutati !!

Va multumesc mult !

maru spune:

cred ca ai nevoie de o discutie cu un specialist!
Miss Parker ar putea sa te ajute cu un sfat mai detailat, iar la prima vedere as putea sa iti zic ca frica ta are radacini in copilarie si intr-o educatie " nu te descurci singura, ai mare nevoie de noi!" ori " nu esti buna de nimic fara noi"
Imi pare rau, dar in viata va trebuie sa te razvratesti odata si odata!

Alaturi de Emma cu gandurile bune si rugaciuni pe 24 Decembrie, ora 13! Lupta iubita!


Doamne'ajuta!

POZE
POZE2

http://maru-incotro.blogspot.com/

popescu_geanina spune:

multumesc mult ! sunt sigura ca ai dreptate , recunosc expesiile,citatele tale...si sotul meu imi zice acelasi lucru ca totul vine din copilarie ...simt ca am nevoie de sfaturile unui specialist dar pana si de asta mi-a fost frica....sa nu-mi faca mai mult rau decat bine dar mai ales neincrederea fata de oameni...chiar daca am aproape 27 de ani...Ma uit la sotul meu ..a trecut de mic prin foarte multe greutati dar le-a razbit fara prb si e de un optimism incurabil...pacat ca eu sunt atat de pesimisma :((...
multumesc inca o data pentru raspunsul tau ... ma simt atat de bine cand vad ca cineva s-a gandit si la mine si la prb mea ...

ladyJ spune:

Geanina, acelasi sfat ti-l pot da si eu, sa iei legatura cu un specialist.

Pana si faptul ca, constientizezi frica asta este un pas spre vindecare. Incepi sa-ti dai seama ca e ´´stupid´´ ca nu e bine, ca iti afecteaza viata, si e un lucru bun ca nu te minti singurica.

Poate unul dintre motivele acestei frici permanente de oricine si orice, este chiar tatal tau, pentru ca spuneai ca este foarte sever. Felul in care ai fost crescuta, felul in care tatal tau punea problema, au fost poate mult prea...drastice, intunecate, iar acum tu nici sa fii vericita nu-ti ´´permiti´´ deoarece te gandesti automat la reversul medaliei

Inca un mic sfat pe care ti-l pot da, total neprofesionist, este sa te bucuri de viata.Pur si simplu. Ai noroc de un barbat bun langa tine, ai o viata relativ lina(asta am dedus eu din postarea ta).

Gandirea pozitiva atrage lucruri pozitive. Nu inseamna ca daca esti fericita azi vei fi nefericita maine.Gandeste optimist si ti se vor intampla lucruri frumoase Plus ca, veoi avea mult mai multa putere psihica!

Insa nu uita de specialist. El te va ajuta sa treci peste aceasta problema.

popescu_geanina spune:

Multumesc , multumesc mult ! Nici nu va dati seama cat de mult inseama mesajele voastre pentru mine ! Da intradevar ai inteles bine am o viata lina, fericita chiar..de multe ori spun ca nu merit o asemenea viata si asa un sot de intelegator langa mine...si totusi inca nu si-a pierdut rabdarea de aproape 7 ani si face orice numai sa-mi fie bine..dar eu tot cu gandurile mele (ca nu-s buna de nimic).

Acum sunt mai sigura ca niciodata ca tre sa merg neaparat la un specialist sa trec peste....macar pentru binele celor care ma iubesc si sufera cand ma vad in starile astea de tristete, nepasare,etc.

Da tatal meu a fost sever cu toate 3 atat cu mama cat si cu mine si sora mea( dar ea e cu totul altfel chiar daca e mai mica, ea se pune in gura cu ei, face chiar pe "nesimtita" daca nu-i convine ceva..in schimb eu nu pot fi asa).

Am asistat la multa violenta verbala dar si fizica (fata de mama, fata de noi doar verbala) de mica, fara sa pot face ceva( norocul nostru e ca am crescut la bunici si acolo uitam de toate..gaseam liniste si oricand o vorba buna, o mangaiere)....Chiar daca in felul lui ne iubeste stiu ca este posesiv si in continuare...la fiecare zi libera, vacanta, sarbatoare ne vrea acasa...numai sa ne stie in casa (e drept ne face acum toate poftele dar numai sa fim acasa)...inca nu poate constientiza probabil ca sunt la casa mea, ca si sotul meu are ceva de spus si alte dorinte ...

Cel mai rau e ca ma simt vinovata fata de parinti de fiecare data cand ii vad "botosi" ca n-am venit sau ca n-am facut cum au zis ei...pentru ca ii iubesc asa cum sunt si chiar nu vreau sa-i supar. Sunt foarte constienta ca pe primul plan trebuie sa fie familia mea si viitorul meu dar mi-e foarte greu sa ma "desprind" de ei...mi-as dori sa fie mai intelegatori.

Macar din copilaria mea am invatat cum n-as vrea sa fiu ca parinte atunci cand voi avea suficient curaj sa fac un BEBE.... cred ca atunci ma voi transforma cu totul si voi fi mult mai puternica pentru copilul meu.
O seara minunata !!!

PS. sper ca nu v-am plictisit cu atatea povesti

danitin spune:

Geanina, bine ai venit in club. Ani de zile asta a fost si problema mea. Pana am dat intr-o depresie anxioasa de toata frumusetea. S-a reparat ... cu timpul, chiar daca nici acum nu ma pot lauda ca as fi o persoana fosrte optimista. M-am resemnat cu ideea ca asa mi-e firea. Insa si acum, cand am progresat foarte mult, mai am mari probleme cand trebuie sa iau o decizie, sunt cam ipohondra si intru usor in panica la gandul ca ne imbolnavim, ramanem fara bani, imi pierd serviciul, etc. Dar, repet, cu timpul starile de frica s-au atenuat mult.Ma ajut mult o vorba auzita la intamplare. Cica sfintii rand d noi atunci cand ne facem planuri. Si am constatat ca multe dintre temerile mele se rezolvau parca de la sine. M-a mai ajutat mult ceva. Am tinut un jurnal in care notam zilnic de ce imi este frica. Dupa ce reciteam peste cateva luni ce am scris constatam ca in multe privinte m-am agitat degeaba, zambeam si capatam curaj.

Mamica de spiridus

"Nu inteleg cum o femeie poate iesi din casa nearanjata - e o lipsa de politete. Si nu poti sti niciodata, poate chiar aceea este ziua in care-ti intilnesti destinul. Iar in fata destinului trebuie sa apari cit poti tu de frumoasa."
Coco Chanel

NOI

Spiridusul meu drag

popescu_geanina spune:

Multumesc mult, danitin!

Voi incerca sa tin si eu un astfel de jurnal...candva incepusem unul, prin liceu..dar ca sa nu-l gaseasca cineva am renuntat la idee...acum nu m-am mai gandit la posibilitatea asta. Ce mai vroiam sa te intreb este daca ai consultat un specialist sau pur si simplu prin vointa proprie?
Ceea ce ai scris tu "sunt cam ipohondra si intru usor in panica la gandul ca ne imbolnavim, ramanem fara bani, imi pierd serviciul, etc" este exact ceea ce simt si eu , parca ar fi un citat din sufletul si gandurile mele :).
Sper sa tinem legatura si sa mai discutam despre problema asta...ma ajuta foarte mult.

O noapte linistita !

danitin spune:

Geanina, ca sa nu dea nimeni peste jurnalul respectiv, asa cum s-a intamplat mai demult, il tin pe calcualtor. Am un folder cu un nume neutru, copilul nu stie inca sa lucreze la nivelul asta la calc iar sotul nu intra pe ale mele. Cat timp a fost vorba doar depre nelinisti accentuate am facut fata dar, la un moment dat am facut o depresie anxioasa, a fost foarte urat, senzatia de frica era atat de accentuata incat incepeam sa plang si nu ma mai puteam opri. Atunci am fost la psihiatru si am urmat un tratament, vreo 3 sau 4 luni. Etapa asta a trecut si au ramas doar temerile mele obisnuite. Astora am invatat sa le fac fata cu timpul.

Hai sa-ti dau un exemplu. Multa vreme mi-a fost cumplit de frica sa fac un copil. Eram ferm convinsa ca am sa mor la nastere sau ca, cel putin, am sa trec prin niste dureri cumplite. Nu era frica obisnuita de nastere ci ceva mult mai serios. Cand in sfarsit am ramas gravida am optat pentru cezariana. Acum, daca ma gandesc in urma constat ca mi-a fost frica de ce a fost mai usor si ca ingrijirea copilului cel putin in primele 6 luni, a fost un prag mult mai greu de trecut decat nasterea in sine.

Incerc sa intru pe aici sa mai stam de vorba si sper sa te ajute.

Mamica de spiridus

"Nu inteleg cum o femeie poate iesi din casa nearanjata - e o lipsa de politete. Si nu poti sti niciodata, poate chiar aceea este ziua in care-ti intilnesti destinul. Iar in fata destinului trebuie sa apari cit poti tu de frumoasa."
Coco Chanel

NOI

Spiridusul meu drag

popescu_geanina spune:

Multumesc inca o data danitin !

Deci tot a fost nevoie de specialist ...atat sper sa gasesc pe cineva bun...ca am avut multe experiente neplacute cu unii doctori
( de genul tratament care mai rau mi-a facut decat bine, alt exemplu : mi s-a spus ca tre sa fiu operata la ochiul stang si cand colo la dreptul era nevoie..bine nu m-am operat, am avut parte de o doctorita ginecolog la care am fost pentru prima data si in loc sa-mi raspunda frumos la intrebari mi-a vorbit foarte urat , chiar vulgar...). Oricum un psiholog nu cred ca -mi poate face rau....

Citind exemplul tau ma regasesc pe mine...mi-e foarte frica de nastere si in general de sarcina (daca va fi cu probleme, daca nu voi sti ce sa fac sa fie totul bine, probleme de genul asta).Mai ales ca anul acesta am facut niste analize tocmai pentru a ma pregati oarecum pentru o sarcina si mi-au iesit niste probleme la coloana ( scolioza si ceva cu asimetrie in partea lombara, din nastere mi s-a spus)si care ma obliga la o nastere prin cezarina ( si bineinteles ca iar mi-e frica pentru ca ma tem de anestezie)...si tot asa...
Uffff grea e viata asta pentru fricosi ca mine....
Multumesc mult inca o data, ma ajuta foarte mult mesajele primite pentru ca din experienta voastra invat foarte multe si usor usor observ ca nu totul e atat de greu si imposibil precum pare....
Pupiciiiii !

Val_ spune:

Buna Geanina,

Eu sunt o persoana cu multa experienta din pacate in ceea ce priveste frica. De fapt, in decursul timpului, am avut atatea fobii ca daca cineva m-ar fi intrebat de ce anume nu imi este frica mi-ar fi fost dificil sa raspund .

Apropo de teama de nastere cu greu ai putea gasi o femeie mai inspaimantata de sarcina si nastere decat mine. De fapt si asta era o fobie. Astfel incat nu este de mirare ca am devenit mama abia la 39 de ani. Interesant, sau poate nu, sarcina a fost cea mai fericita perioada din viata mea iar temerile au disparut aproape cu totul. Cat despre nastere imi aduc aminte ca despre o experienta frumoasa si daca nu as avea 40 de ani mai ca nu as sta pe ganduri si as mai concepe un copil.

Sfatul meu: cauta cat mai repede ajutor profesionist si o sa vezi ca vei iesi din aceasta stare.

popescu_geanina spune:

Multumesc Val_ !

Cand vad ca nu sunt un "specimen" si ca mai sunt atatea alte femei care au trecut prin probleme de genul acesta si ascultand sfaturile voastre, deja parca ma simt mai bine . Astept sa treaca Sarbatorile si sper ca anul ce vine sa-mi aduca schimbarea de care am nevoie :) poate si un bebe in burtica .

Multumesc inca o data tuturor ! Va urez multa sanatate voua si copilasilor vostri !