Vreau sa scap de FRICA !!!!!

pisigri spune:

geanina,
Eu nu am fost cine stie ce mare fricoasa pina relativ de curind, dar...am devenit intre timp, motivele nu sint relevante acum. Ca si tine, am un sot cu muuulta rabdare, optimist, care uneori "trage caruta" pentru amindoi, atunci cind cad de-a binelea in butoiul cu melancolie.

Pe linga problema de care spuneau fetele, ca ai fost invatata de mica sa nu ai incredere in fortele proprii, eu iti spun ca tu nu ai nici un pic de incredere nici in Dumnezeu...
Majoritatea fetelor de aici s-au mai intersectat cu postari de-ale mele si stiu ca sint departe de a indica biserica sau credinta ca solutie a tuturor problemelor; dar fricoasa asa, ca tine, am gasit mare alinare si puterea de a merge mai departe de multe ori, doar gindindu-ma ca Dumnezeu are oricum un plan pentru noi toti.

Gindeste-te citi oameni mor stupid pe lumea asta. O cunostinta, douazeci si ceva de ani, a murit in trafic, conducea o masina peste care au cazut bustenii din remorca din fata ei - absolut absurd. Vara trecuta a murit macar o persoana la fel, pe sosele, s-a prabusit peste masina lor un copac de pe marginea drumului. Statistic, care sint sansele sa ti se intimple asa ceva? Care sint sansele sa te gindesti macar ca asa ceva s-ar putea intimpla, atunci cind pleci la drum?
Pe de alta parte, in jurul tau, la tv...oameni aflati in situatii limita, care au supravietuit absolut miraculos, in situatii in care nimeni nu le-ar fi dat nici o sansa, sau in care toti ceilalti oameni din jurul lor, care au "beneficiat" de aceleasi circumstante, si-au pierdut viata.

In foarte mare masura viata este asa cum ne-o facem, insa Dumnezeu vegheaza neincetat, si indiferent care este cararea pe care o alegem noi, ea va duce tot acolo unde vrea El.

Ti-e teama de o sarcina? Pai...tuturor ne este. Ok, stiu ca la tine e un alt fel de teama, dar gindeste-te ca totusi traim intr-o perioada in care medicina a avansat mult. Ti-e teama de nastere? Draga mea, nu se mai moare la nastere, iar travaliul are MARELE avantaj ca 1.se finalizeaza cu aparitia minunii care a crescut in burtica 9 luni si 2.durerile sint limitate in timp, nu tin vesnic. Ti-e teama de cezariana, pe motiv de anestezie? Exista atitea tipuri de anestezie, si gindeste-te ca s-ar putea sa ai nevoie de anestezie dintr-un cu totul alt motiv, mult mai putin...dragut: ce te faci cu o apendicita sau cu o laparatomie etc etc?

Drobul de sare "planeaza" asupra tuturor, dar unii alegem sa il ignoram, sa minimizam riscurile si sa mergem mai departe, cu increderea ca Dumnezeu are grija de noi. Nu am mai spus o rugaciune cap-coada de muuult timp, si singura pe care o stiu este oricum Tatal Nostru, dar pe cuvintul meu ca aceasta incredintare a intregii fiinte in miinile lui Dumnezeu e tare odihnitoare

P.S.1 iarta-ma pentru postarea atit de lunga
P.S.2. Subscriu 100% la sfaturile fetelor de a cauta ajutor de specialitate si la necesitatea imperioasa de a invata sa ai incredere in tine insati; nu sint insa in masura sa dau retete la capitolul asta, pt ca metodele mele sint..."neomologate" si poate nu au functionat decit la mine.
P.S.3 Am citit teorii conform carora zicala "de ce ti-e frica de-aia nu scapi" ar fi foarte adevarata; se pare ca daca ne concentram destul asupra unor scenarii (fie ele pozitive, fie negative) contribuim la...punerea lor in practica. Aici e mult de discutat, dar cu siguranta pesimismul nu a facut bine nimanui

if you can't say something nice, then don't say it at all
http://pisigri.blogspot.com/

MadameBovary spune:

Sunt total de acord cu pisigri in ceea ce a spus despre gandirea pozitiva/negativa. Nu stiu cate dintre voi au observat acest fenomen in actiune, dar eu l-am probat de mai multe ori pana acum si chiar functioneaza. Cu cat te infixezi cu gandul intr-o directie, cu atat probabilitatea ca acel lucru sa se intample creste... si aici e vorba si de lucrurile pozitive, dar si de cele negative. In concluzie, cu cat te gandesti mai mult la boli si la probleme, cu atat vor veni mai multe asupra ta. Gandirea optimista aduce lucruri bune in viata noastra insa trebuie sa invatam sa credem in asta. E suficient sa se intample o data si apoi nu o sa mai ai dubii. La mine functioneaza gandirea pozitiva in foarte multe cazuri (mai dau si rateuri, dar le pun pe seama faptului ca nu imi doream intr-adevar acel lucru sa se intample) si observ cum la mama functioneaza gandirea negativa.. cu cat e mai ipohondra si se plange de mai multe probleme de sanatate, cu atat apar si mai multe...

I never fake ... sarcasm

popescu_geanina spune:

Draga pisigri in primul and iti multumesc pentru postarea ta....am citit-o cu mare drag si pot spune cu ...zambetul pe buze .
Nici eu nu am apelat la un specilaist pana acum din doua mari motive

1.pt ca am considerat la fel cum si sotul meu m-a tot sfatuit ca voi gasi puterea doar in interiorul meu (oricat ar incerca altii fara vointa mea degeaba - un fel de citat din sot )

2. pentru ca am mare incredere in Dumnezeu, desi nu sunt o persoana extrem de credincioasa dar sunt cat se poate...cred cu tarie in ajutorul Celui de Sus. De aceea am apelat la preot si mi-a dat doua acatiste sa citesc....pentru linistea mea sufleteasca..Din pacate sunt ok pentru o perioada, dupa ce le citesc( de ex jumatate de zi, cateva ore - zic exact cum ai scris si tu ca "de ce fugi nu scapi", apoi ca "Dumnezeu e mare si are grija de noi toti" sau "Dumnezeu nu da mai mult decat poti duce "si tot asa) dar nu dureaza mult si revin la starea initiala de frica, stres, ingrijorare.

Stresul si frica cea mai mare a mea e faptul ca sotul meu calatoreste zilnic sute de km ...si asta ma termina , ma macina toata ziua pana il vad acasa seara...De aceea si eu am renuntat la condus de mult ...cred ca nu as mai fi in stare sa ma urc la volan de frica, chiar daca multumesc lui Dumnezeu nu s-a intamplat nimic rau pana acum. Frica de moarte probabil ca vine la mine din fapul ca am o viata fericita de care as vrea sa ma bucur cat mai mult...Am ajuns de o vreme sa nu mai ies din casa cu zilele pt ca "cine stie ce se poate intampla" ( cand ies sau sunt cu sotul meu indiferent de situatie si loc ..frica dispare instant pentru ca daca se intampla ceva stiu ca suntem impreuna)...Stiu ca nu e corect sa gandesc asa si sa simt asa...deorece acest stres si macinare ma epuizeaza ...nu mai am chef de absolut nimic...mi se pare ca nimicdin ce fac nu e bine sau nu are rost...
Mi-e frica de spitale si operatii in general...dar in mod special de nastere nu stiu de ce..probabil ca am mai citit si aici pe forum de mamici care au murit la nastere...Oricum aici ai dreptate ca poti muri dintr-o stupizenie....dintr-un lucru banal daca asa e dat sa fie....( cum zice sotul meu sa ma linisteasca " daca e sa mori iti poate cadea si-o caramida in cap cand oesi din bloc sau mergi pe strada...nu neaparat intr-un accident de masina "....cu referire la teama mea cea mai mare....

Ai dreptate "Ca si tine, am un sot cu muuulta rabdare, optimist, care uneori "trage caruta" pentru amindoi, atunci cind cad de-a binelea in butoiul cu melancolie." Este exact si cazul meu.

Desi cred cu tarie in ce ai zis si tu "In foarte mare masura viata este asa cum ne-o facem, insa Dumnezeu vegheaza neincetat, si indiferent care este cararea pe care o alegem noi, ea va duce tot acolo unde vrea El."...nu stiu de ce mai ezit si tot mi-e frica...( poate ca taria mea nu e suficienta...)

Exact asa zice si sotul meu ca in loc sa ma bcur de ce am si sa traiesc fiecare clipa...ma tem de "drobul de sare sa nu cada "....foarte adevarat pentru ca sunt constienta ca asa fac....si totusi...probabil nu am suficienta vointa pentru ca de mica m-am simtit oaia neagra a familiei (chiar daca cu siguranta n-a fost chiar asa..)...

Multumesc pisigri pentru mesajul tau inca o data si sper sa mai comunicam ...

PS. postarea ta nu a fost deloc lunga (uita-te la mine as putea scrie pana maine dimineata :)) pentru ca asa ma mai eliberez si eu )putea fi si de pagini intregi nu aveam nimic de obiectat..pentru ca prin mesajele si sfaturile primite ..ma ajut pe mine ...

popescu_geanina spune:

Multumesc MadameBovary! Frumos nick ...mi-a placut mult cartea ..uitasem de ea..am s-o recitesc ...are ceva si in legatura cu prb mea .

Si sotul imi spune sa gandesc pozitiv..numai ca el spune el aude..din pacate...Oricum am promis ca voi incerca si varianta asta...sper sa nu-mi "treaca" ambitia si starea de bine repede...

Va pup !

Mindy spune:

Si eu am fost o fricoasa si o panicoasa si am invatat in timp sa trec peste asta, am inceput si eu sa ma satur de mine si sa zic: Gata! nu mai las frica asta sa ma domine.
Si de sarcina mi-a fost frica inainte sa raman insarcinata.. dar a fost minunat, am trait cele mai intense momente de fericire.
Inca mai lucrez la capitolul incredere de sine.
Dupa ce devi mamica mai scapi de frica si panica dar incep micile ingrijorari legate de pui, absolut firesti oricarei mame.

Incearca sa invingi teama, evita negativismele (inclusiv stirile nasoale la tv sau oamenii ultra panicosi care te influenteaza negativ).

MissParker spune:

Chestia cu gandirea pozitiva e dupa parerea mea bine intentionata, dar inefectiva, nu-ti poti dresa subconstientul, oricat ai vrea. Trebuie mai intai rezolvat ceea ce este dincolo de suprafata, apoi poate teama si pesimismul si poate si depresia vor disparea de la sine, dar in nici un caz nu dispar doar fiindca iti impui tu constient sa gandesti pozitiv din cauza ca se poate si mai rau (asta are efect 3 secunde si atat).

geanina, eu nu am fost o fricoasa, mi-am luat de la 22 de ani viata in propriile maini, am plecat singura in Germania, am razbit, am fost dintotdeauna independenta, bataioasa, sigura pe ceea ce pot, nu mi-a fost frica sa-mi schimb un loc de munca destul de caldut cu unul mai bine platit dar si mult mai solicitant, am trecut si printr-un divort, m-am rupt si de parinti, intotdeauna mi-am asumat raspunderea pentru tot ce am facut si nu m-am temut de masuri radicale odata ce am realizat ca erau necesare...

... si totusi am avut nevoie de o terapie, in care am realizat ca "taria" mea era doar pe plan intelectual, iar pe plan sufletesc eram varza... traiam in depresie si o negam, traiam de o viata intreaga cu sentimentul ca nu merit sa fiu iubita si ca mereu trebuie sa fac ceva, sa daruiesc ceva pentru a obtine iubirea cuiva, ma zbateam ca un cobai in roata lui, ma invarteam in gol si nu ajungeam nicaieri, oricat de repede as fi fugit.

Iti recomand si eu o terapie, ii poti spune analiza personala, e o calatorie interesanta in tine insati prin care poti afla care sunt adevaratele motive ale fricii tale, ale starilor de panica si depresie. Inclin sa cred ca au mai putin de-a face cu prezentul si mai mult cu trecutul.

Pe mine de exemplu m-a coplesit depresia si suferinta pentru copilaria mea nefericita abia cand am intrat intr-o relatie fericita, in care ma simteam in siguranta, iubita, inteleasa, acceptata. De multe ori suferinta reprimata asteapta o perioada de calm, de liniste, de imbunatatire a vietii tale pe plan emotional, pentru a-si cere drepturile la rezolvare.

Curaj si bafta, problemele astea sunt rezolvabile. In timp, cu rabdare, cu perseverenta, cu sustinere de la sotul tau... si de la noi, cei ce citim postarile tale

Felicia - cea mai fericita mama a celui mai iubit dintre Racusori - bebe David (24.06.2008)

Poze cu noi

Povestea nasterii *** www.onetruemedia.com/shared?p=7248d8e682f97e03a2212a&skin_id=1602&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Slide show David

*********************
Cine nu poate vindeca nici cancerul, dar nici macar o simpla raceala, nu ar trebui sa pretinda ca poate preveni cancerul cu vaccinuri! Rusine mafiei farmaceutice din toata lumea!

pepene spune:

Ma alaturi si eu clubului vostru. Tot cu frica si gandurile negre si mai ales o stare de "paralizie" ce ma cuprinde din ce in ce mai des.

La Multi Ani si fie ca 2009 sa ne scape de frica!

danitin spune:

Eu raman la parerea mea, ca de frica te pot scapa in primul rand propriile experiente. Si vin cu un exemplu ...ani de zile am fost terorizata, printre altele, de pierderea locului de munca. Asta m-a facut sa ma cramponez de unul in care nu am "crescut" deloc, in care am inghitit prea mutle mizerii, prost platit dar ... simtem ca, pe masura ce trec anii, devin mai bine ancorata si .. nu am plecat nici cand aveam ocazia. Pana cand cutitul a ajuns la os si nu am mai putut rabda. Am ajuns in alta parte, loc bunutz, calduz, nu prea pe placul meu dar ma simteam apreciata si aveam incredere in sefi. Am tot scris, de-a lungul timpului, in jurnal, toate temerile mele legate de locul de munca si m-am uitat cum evolua situatia. M-am prins apoi ca multe lucruri nu depindeau de mine ci de conjuncturi pe care nu le puteam stapani. rezultatul? Cand mi s-a oferit ocazia am plecat in atla parte, un loc cu noi provocari, fain dar nu foarte sigur, unde m-am simtit complet pierduta la inceput dar unde muncesc acum cu multa placere. Va dura? Nu stiu... Ce voi face daca pica? Nu stiu ... dar asta e, mi-am consumat prea mult timp cu temeri abusrde, realizez ca am pierdut oportunitati mari aiurea asa ca, macar acum, incerc sa fac tot ce depinde de mine cat mai bine si sa ma gandesc ca e frumos ACUM. Ce-o fi, oi mai vedea....

Mamica de spiridus

"Nu inteleg cum o femeie poate iesi din casa nearanjata - e o lipsa de politete. Si nu poti sti niciodata, poate chiar aceea este ziua in care-ti intilnesti destinul. Iar in fata destinului trebuie sa apari cit poti tu de frumoasa."
Coco Chanel

NOI

Spiridusul meu drag

pepene spune:

Ce ma bucur ca putem discuta

La mine starile de frica au aparut treptat, la inceput 1 data la 2-3 luni, pana am ajuns la 1 data pe saptamana, si mai nou, in majoritatea zilelor.

Nu se manifesta prin atacuri de panica, ci printr-o stare de paralizie, si ganduri negre despre absolut tot ( chiar daca incerc eu sa le combat aducandu-mi argumente rationale, probabilitati, etc ), si mai nou, si faptul ca am inceput sa percep totul ca pe o mare povara.

La voi cum e?

naiuta spune:

Citind subiectul tau parca m-am recunoscut pe mine,desi...niciodata nu a-si fi spus ca mi-e asa frica.
Aualeu si mie mi-e frica sa nu se intample ceva cu sotul meu...i-l iubesc si totul e ok.... mi-e frica sa nu se intample vreodata sa ne uram,sa divortam.Mi-e frica mai mult decand am copii.Ma intreb si ma chinui mai mereu intrebandu-ma:Oare sunt o mama buna?Oare nu gresesc?Cum pot fi mai buna?Oare v-om fi impreuna unita toata viata?(fara probleme majore,fara divort)
Sa fiu sincera eu nu indraznesc sa-i spun sotului despre aceasta teama cu siguranta s-ar simti vinovat ca nu ma face fericita.Cand ma vede trista i-mi spune ca are impresia ca el e de vina.

Ascultale pe fete.Dute la un specialist.
Eu nu m-asi duce (deocamdata).Cunosc multe persoane care au mers ani la rand, nu a-si zice ca au rezultate, chiar daca ele asa zic.

Sa zic sincer si pe mine ma ajuta foarte mult CREDINTA IN DUMNEZEU.Nu a-si zice numai credinta, ci si RUGACIUNEA.
Ma rog mereu:cand ma trezesc,cand ies din casa,cand ajung acasa,la masa,la culcare etc.....a...cand gresesc i-mi cer iertare in primul rand de la DUMNEZEU......e mult de spus...sincer ma ajuta mult.
Sa-tzi spun sincer i-mi cer iertare cel mai mult de la DUMNEZEU pt. aceste ganduri negre.
Cum EL mi-a dat asa o viata frumoasa,eu in loc sa ma bucur si sa-i multumesc de ea,o umplu cu gandurile astea murdare?
Oare nu el este cel care ne poate da si mai rau...of hai ca m-am enervat pe mine insumi