de ce se intampla...?
Raspunsuri - Pagina 4
Mariaa spune:
vis-a-vis de pierderile de sarcina, dupa ce a trecut socul si depresia, eu m-am gandit asa: poate copii aceia nu s-ar fi nascut sanatosi, poate ar fi avut probleme grave de sanatate, poate as fi patit eu ceva la nastere si atunci organismul meu (si nu numai...) a 'decis' ca asa e cel mai bine...si mi-a fost mai usor sa inteleg si sa accept situatia.
si legat de celelalte probleme/incercari am gasit un raspuns, insa e prea personal sa-l expun aici...
cred ca instinctiv, ca oameni suntem egoisti si e normal oarecum sa fim asa; cand suferim o pierdere ne gandim la pierderea noastra in primul rand nu la ce reprezinta pentru cel pierdut aceast lucru.
cred ca presupune extrem de multa tarie sa treci peste acest instinct puternic al proprietatii, ca sa zic asa...poate aici trebuie sa lucram.
am citit odata o 'poveste' care mi-a ramas in minte...
" o familie de oameni simpli, cu 7 copii pe care-i intretineau numai cu laptele de la o vacuta.
intr-o zi se imbolnaveste vacuta si boleste asa cateva zile! suparare mare si necaz in familie, ce vor face mai departe ?!?!
....peste alte cateva zile, moare subit unul din copii!
parintii indurerati se roaga si IL intreaba pe Dumnezeu in rugaciuni: de ce??
primesc un raspuns de la Duhul Sfant si li se spune: daca murea vacuta, nu ati mai fi avut cu ce sa-i hraniti pe cei 7 copii! aceasta este calea cea mai dureroasa dar cea mai buna pentru voi!"
prima reactie este intr-adevar de revolta, dar daca stai stramb si judeci drept...asta-i calea...
www.aviva.ro/" target="_blank">ai grija de viitorul tau!
Implica-te, spune celui de langa tine despre aceasta boala !
lyme suport romania
ador copii
Si ei au dreptul la viata, semneaza si tu
<< rabdarea este cheia fericirii >>
Criss75 spune:
quote:
Originally posted by reiki
Criss, IndiGo,
Daca copilul tau se joaca cu chibriturile, este curios, fascinat de lumina de la flacara, dar este in pericol sa-si piarda viata in flacarai ars de viu. Cum ai proceda?
L-ai lasa sa se joace mai departe sau i-ai salva viata(sufletul) si i-ai lua chibriturile chiar daca o sa-l doara si o sa planga?
Asa este si cu luatul si datul de la Dumnezeu. El ne da dar daca suntem pe cale sa ne pierdem sufletul ne ajuta si ne ia "chibritul".
Sufletul copilului se va naste in alt loc, in conditile necesare ca sa-si implineasca destinul. Daca el nu si-l mai poate implini cu parinti initiali, atunci el nu se va mai naste.
Un exemplu. In anumite conditi daca in timpul sarcini mama ajunge sa devna posesiva si copilul in viitor nu va mai avea libertatea necesara sa-i invete lectiile vieti atunci sufletul lui va pleca si-si va alege alti parinti unde va putea sa faca asta.
Sau ... daca in timpul sarcini parinti se cearta si astfel potentialul lor de iubire scade, sunt suflete ale viitorilor copii care nu vor putea sa se dezvolte fara suficienta iubire de la ambi parinti si atunci ii parasesc si vor cauta alti parinti care sa le ofere iubirea atat de necesara lor.
Ce vreau sa intelegeti este ca Dumnezeu ne ocroteste pe toti la fel, este infinit de bun cu toti, si daca nu ar permite sa se intample asta atunci sufletele acelea se vor irosi fara rost, vor suferi inutil. Nu noi suntem centrul universului si nu sufletul nostru este cel mai important. Noi suntem cei care trebuie sa ne schimbam pentru ca sa primim ceea ce cerem, nu cei din jur trebuie sa ne faca pe plac.
Nu trebuie sa-i judecam pe cei din jurul nostru pentru inertia noastra sau sa ne certam cu Dumnezeu pentru ca nu ne da sau ne ia ceea ce asteptam sa primim de la El, atata timp cat noi nu facem nimic ca sa ne schimbam ca sa putem primi acele daruri.
Ne doare? Dar de ce am ajuns sa ne doara?
Ce ne doare? Sufletul? De ce am ajuns sa ne doara atat de tare? Ce trebuie schimbat in sufletul nostru pentru ca durerea sa nu se mai repete, pentru ca durerea sa se schimbe in bucurie, in viata?
Astea sunt intrebarile pe care trebuie sa ni le punem, nu daca este Dumnezeu este bun sau rau, sau de ce ne pedepseste.
El ne ajuta sa intelegem unde gresim dar trebuie sa si vrem sa vedem greseala si cel mai important trebuie sa vrem sa ne schimbam si sa facem asta cu adevarat.
Va rog sa nu va suparati pe mine, aceste ganduri sunt puse aici fara rautate, doar cu bune intenti, sa ajute, sa faca bine.
"lasa-ti inima sa zburde, lasa-ti mintea sa viseze" Nichita
Aberatii. Imi pare rau ca spun asta, dar sunt numai aberatii.
Citeam zilele acestea pe forum despre un copilas care a trait doar 1 luna, timp in care a suferit, a fost bolnav. Spene-mi te rog frumos cum se aplica in cazul unui nou nascut ceea ce spuneai tu "ca daca suntem pe cale sa ne pierdem sufletul...". Eu cred ca iti pierzi sufletul doar daca ai multe pacate, nu? Ei cum poate un nou nascut sa aiba atatea pacate, incat D-zeu "sa-l ia" ca "sa-i salveze sufletul"?
Criss si Alex
Mariaa spune:
din ce stiu eu karma se mosteneste, el bietul pui n-o fi avut pacate insa Dumnezeu stie ce karma o fi mostenit...
www.aviva.ro/" target="_blank">ai grija de viitorul tau!
Implica-te, spune celui de langa tine despre aceasta boala !
lyme suport romania
ador copii
Si ei au dreptul la viata, semneaza si tu
<< rabdarea este cheia fericirii >>
Criss75 spune:
quote:
Originally posted by Mariaa
din ce stiu eu karma se mosteneste, el bietul pui n-o fi avut pacate insa Dumnezeu stie ce karma o fi mostenit...
www.aviva.ro/" target="_blank">ai grija de viitorul tau!
Implica-te, spune celui de langa tine despre aceasta boala !
lyme suport romania
ador copii
Si ei au dreptul la viata, semneaza si tu
<< rabdarea este cheia fericirii >>
Adica vrei sa spui ca un copil mosteneste pacatele parintilor? Nu cred asa ceva.Criss si Alex
alyx spune:
quote:
Originally posted by Mariaa
din ce stiu eu karma se mosteneste, el bietul pui n-o fi avut pacate insa Dumnezeu stie ce karma o fi mostenit...
www.aviva.ro/" target="_blank">ai grija de viitorul tau!
Implica-te, spune celui de langa tine despre aceasta boala !
lyme suport romania
ador copii
Si ei au dreptul la viata, semneaza si tu
<< rabdarea este cheia fericirii >>
Adica de fapt copilul meu a murit inaintede a se naste pentru ca sunt eu prea pacatoasa?
Oameni buni, noi cele care ne pierdem copii nu suntem nici mai sfinte nici mai pacatoase decat celelalte femei.
Cel putin eu una cred ca duc o viata cat de cat echilibrata. Nu sunt habotnica, nu incerc sa convertesc pe nimeni la crestinism dar nici nu am pacate grele.
E suficient sentimentul de vinovatie care ii ramane in suflet fiecarei femei atunci cand pierde un copil. Nu cred ca mai sunt necesare si chestiile astea cu sufletele copiilor care din varii motive aleg sa nu se mai nasca din parintii lor sau cu mostenirea karmei.
Ca karma, apropos, nu-mi amintesc sa fie vreun concept din Biblie.
Mariaa spune:
nu neaparat ale parintilor...si nu o spun acuzator, imi pare rau daca s-a inteles asa.
si eu am pierdut doua sarcini insa nu ma pot pronunta cat de tare am gresit sau nu in viata asta ca sa merit asta. s-a intamplat si nu mai pot schimba nimic in privinta asta, asta-i cert.
si nu ma simt vinovata, nu vad de ce m-as simti asa...stiu ca i-am dorit enorm si inca mi-i doresc, insa vinovatie ? de ce?
www.aviva.ro/" target="_blank">ai grija de viitorul tau!
Implica-te, spune celui de langa tine despre aceasta boala !
lyme suport romania
ador copii
Si ei au dreptul la viata, semneaza si tu
<< rabdarea este cheia fericirii >>
IndyGo spune:
La urma urmei discutam despre relatia personala a fiecaruia cu divinitatea. Fiecare are un raspuns extrem de personal la intrebarea de ce?, care poate sa fie sau nu raspunsul bun. Certitudinea este ca raspunsul corect nu il stie absolut nimeni, nu l-am stiut niciodata si daca D-zeu decide ca lumea sa continue in forma ei actuala nu il vor stii nici generatiile urmatoare. Nu exista un patern de urmat care sa iti garanteze "linistea sufleteasca" si "lispsa de suferinta" precum nici garantia ca daca esti un om "fara pacate" ai parte de nemurirea sufletului.
Eu nu cred intr-un D-zeu aspru si dur care pedepseste in stanga si dreapta. Cred intr-un D-zeu cald si plin de dragoste, intr-un D-zeu corect.
Da, i-as lua chibriturile copilului meu, dar cu siguranta nu l-as trimite intr-o camera fara lumina, hrana, speranta pentru tot restul vietii sale pentru greseala copilareasca pe care a facut-o. Pentru ca il iubesc nu, si chiar daca a gresit este al meu si oricum el nu intelege gravitatea erorii sale fiind limitat. Va intelege cand va fii mai mare, dar nu acum.
D-zeul "meu" e cel pentru care fiecare suflet este unic, cu rolul lui bine definit, suflet care daca merge in eternitate mai repede sau mai tarziu cu siguranta nu se mai intoarce pentru ca si-a implinit misiunea aici si o are pe cea de acolo. Reintoarcerea sufletului, reincarnarea lui e mult prea mult pentru mine si nu as putea fii de acord cu ea.
Chiar daca pare banal, raspunsul si singurul de altfel, in momente de grea incercare, care pare cel mai plauzibil si mai usor de inteles este totusi:" D-zeu stie ce face, cum si cand face un anumit lucru si mai ales de ce".
Tot ceea ce putem noi sa facem cand cautam un astfel de raspuns e sa emitem teorii mai mult sau mai putin personale, mai mult sau mai putin aproape de adevar, nu stim.
reiki spune:
Un suflet nu mosteneste pacatele parintilor desi exista legaturi.
Sunt multe motivele pentru care un suflet pleaca de pe pamant la timp atat de scurt dupa ce s-a nascut. Nu stiu care au fost in cazul copilului despre care vorbeai si chiar daca as sti nu cred ca e o idee buna sa le povestim parintilor lor despre ele.
Dar pot sa-ti spun de unul din motivele pentru care se nasc copii cu sindromul down de exemplu. Sufeletele care aleg o astfel de intrupare sunt suflete evoluate, superioare, care aleg sa se sacrifice pentru ca sa ii ajute pe parinti, pe frati lor, ca sa-i invete ce este grija, ce inseamna sa ai grija permanenta de cineva. Le arata tot ce pot ei sa vada, cum sa comunice, ce insemna iubirea neconditionata.
Daca prinesti din punctul de vedere al parintilor poate fi un chin dar un astfel de suflet ii schimba, le schimba viata, felul in care gandesc si traiesc, le schimba incet sufletul. Depinde doar de ei cum aleg sa se schimbe.
Sau ... de ce se nasc atat de multi copii in Africa si au o viata atat de scurta,... sunt suflete inferioare care vor sa se nasca si sa traiasca in corpuri superioare (cele umane) dar nu fac fata unei astfel de vieti. Nu-si pot controla existenta spirituala si organica, materiala din acele corpuri si trebuie sa se intoarca inapoi.
Orice deviere de la "normal" inseamna ceva. Daca dorim cu adevarat, putem afla si raspunurile la intrebarile noastre, daca cautam suficient. Suntem in continua schimbare. Depinde de noi cum alegem schimbarea si cat de repede vrem sa se intample.
Exista si bine si rau si tot de noi depinde, prin faptele noastre, in ce directie alegem sa mergem.
alyx spune:
Si cine hotaraste care suflet este superior si care inferior?
Exemplul cu copii din Africa, pe langa faptul ca e jignitor pentru ei (cred eu), nu sta in picioare. Pentru ca si in restul lumii mor multi copii.
Ce incerci de fapt sa spui? ca suntem impartiti inca dinainte de a ne naste in suflete superioare (evoluate) si inferioare? Pentru ca daca e asa, mi se pare ca aici esti in dezacord cu afirmatia ta conform careia Dumnezeu ne iubeste la fel pe toti. Pai eu ma intreb atunci: ne iubeste la fel dar ne imparte in suflete evoluate si suflete inferioare?
Si inca ceva? Tu spui ca de fapt copii carese nasc bolnavi sunt in realitate suflete evoluate avand rolul de a-i schimba pe cei in ale caror vieti intra. Pe de alta parte copii care mor in Africa sunt suflete inferioare care nu au rezistat in corpuri umane. De ce nu ar putea un suflet inferior sa evolueze in viata umana, schimband in acelasi timp si viata celor din jur? Numai oamenii care sufera ne pot schimba? Cei normali nu?
IreneCAM spune:
Indygo, foarte frumos spus
Reiki, pe mine multe din explicatiile tale ma depasesc, pentru ca nu cred in reincarnare, migrarea sufletelor, suflete inferioare si superioare. Alte lucruri sunt foarte greu de acceptat pt cei ca mine - e greu sa te gandesti ca ai o anumita vina cand pierzi pe cineva drag, suferinta e atat de mare incat culpabilizarea e inutila. E trist ca multi din cei din jur ne privesc pe noi, femeile care au trecut prin moartea unui copil, si spun: "trebuie sa fi facut ea ceva de i s-a intamplat asta..."; si eu, ca multe alte femei, am incercat sa fac totul pt copilul meu, dar se pare ca nu a fost suficient.
Totusi, am gasit, citind postarile tale, ceva care m-a ajutat: e adevarat ce spui, ca nu trebuie sa traiesti 70-80-90 de ani pt a-ti indeplini menirea sau destinul. Eu incerc sa ma gandesc la copilul meu ca la o minune care a durat foarte putin, dar care a avut un sens...si sper ca intr-o zi sa inteleg si eu care a fost acesta.
Iti multumesc pentru incercarea ta de a da un raspuns la intrebari atat de dificile.
Va multumesc tuturor pentru postari si am o rugaminte: daca se poate sa nu intrati in polemici, sunt deja foarte multe la capitolul "Sufletul credintei". Intentia mea nu a fost sa starnesc discutii in contradictoriu, e un subiect prea dureros pentru mine...am vrut doar sa vad care este perceptia altora asupra intrebarilor pe care, la un moment dat in viata, ni le punem toti. Citind raspunsurile voastre, desprind din ele ceea ce mi se potriveste si astfel incerc sa inteleg mai mult. Nu cred ca exista raspuns corect sau incorect, sunt intrebari si raspunsuri mult prea personale.
"Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala" - Isabela de Castilla catre Cristofor Columb