Sa ne amintim de cei "plecati" vesnic
Raspunsuri - Pagina 4
Laina spune:
cred ca e foarte bine si pentru noi sa nu incetam sa vorbim cu ei. mi se pare si sanatos, si normal. Crinutz, tare imi pare rau ca a trebuit sa-ti fie atat de greu...Mai spune-ne despre ea, imparte cu noi amintirile frumoase, ca sa le poti retrai si tu inca o data...
Elena si Antonia (3 mai 2007)
Varsta Antoniei
poze cu Antonia
camy062004 spune:
Crinutza inteleg perfect ce simti sant momente cand iti amintesti de ea si cu siguranta vor mai fii,este inevitabil sa nu te gandesti la ea e ceva normal nu ai cum sa uiti ,sa stergi cu buretele,de fapt nu o s-o uiti niciodata si aici vorbesc si din proprie experienta,cand la-m pierdut pe tata timpul s-a oprit in loc pt.mine am spus atunci si o spun si acum nimic din ce a fost nu o sa mai fie ca inainte,viata fara tata e zero am suferit cumplit au fost momente cand nu ma mai suportam nici eu pe mine,vedeam cum imi pierd prieteni persoanele apropiate mi-e ii alungam din viata mea de atata suferinta si nu puteam face nimic,DAR incet incet am inceput sa-mi revin ,nu in totalitate dar cel putin realizam ca nu o sa-l aduc inapoi,am facut cateva sedinte cu un psiholog pot spune ca m-au ajutat intr-o oare care masura mi-a ridicat moralul,ma ducem la cimitir unde stiam ca el ma asculta,dupa care am fost la preotul care i-a facut slujba si l-am rugat cu lacrimii in ochii sa ma ajute sa pot sa-mi revin nu-mi gaseam linistea orice as fii facut.de aceea te rog si pe tine nu face ce am facut eu,nu te lasa doborata de suferinta,stiu ca e greu dar vei intelege ca de adus inapoi nu ai cum s-o aduci.du-te la cimitir vorbeste cu ea spune-i tot ce simti ea e acolo si te asculta,te vede cat suferi si asta nu-i place deloc.daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva eu sant alaturi de tine ca si restul fetelor de pe acest minunat forum.te pup si voi mai intra cu siguranta sa vb. 
CrisaS spune:
Cind am ales sa plec in America , totul s-a naruit pentru ea ba mai mult in ziua plecarii mele a facut prima sedinta de chimioterapie.Nustiu cum a rezistat da eu voi trai cu regretul asta toata viata.Dupa ce am plecat m-am casatorit aici in decembrie 2004 civil, doar pentru ca am hotarit de-atunci ca atita timp cit nu-i am pe-ai mei linga mine nu fac nici o nunta aici.Si hotarisem cu sotul meu sa facem aici casatoria civila..si cind vom putea sa mergem amindoi sa facem o chestiuta mica asa nu nunta mare in Romania , sa fie si parintii mei de fata.
Era super incintata , abia astepta momentul asta. Din pacate in vara anului 2006 am vrut sa venim amindoi dar am venit singura pentru ca si-a rupt piciorul..si nu s-a mai facut nici o casatorie..si in decembrie am venit iar eu singura pentru ca pe 13 februarie s-o inmormintez. Deci visul ei nu a mai putut fi realizat acela de-a face o mica petrecere si in Ro.Acum am hotarit sa mergem in Ro si sa facem casatoria religioasa , simplu doar la biserica pentru ca stiu ca era dorinta ei.Aseara cind am adormit plingind desigur , am rugat-o sa-i spun despre decizia mea si sa ''vina'' sa-mi spuna parerea ei.Ce credeti ca am visat ...? A VENIT SI MI-A SPUS:MAMA, MA BUCUR ENORM , DAR EU NU O SA POT SA VIN.Imi pare rau.Punct, si a disparut.Si sa nu crezi in vize?
Sint asa fericita!!
Crisa
Cind nu ai ceea ce-ti place trebuie sa-ti placa ceea ce ai!!!
http://tt.lilypie.com/7nGZm4.png
soanso spune:
in 2005 ziua de 28 iulie a fost cea mai trista din viata mea ,s-a stins din viata bunul meu tata,avea 71 ani si era bolnav ,a suferit trei AVC iar ultimele doua luni a avut si angina pectorala.'
eu atunci eram insarcinata cu fetita mea ,va puteti da seama ce lovitura a fost pentru mine ,noroc ca l-am avut aproape pe sot si binenteles familia si prietenii ,cu ajutorul lor si a medicamentelor am trecut peste acest necaz dar porma a fost mai greu.
pana la disparitia tatalui meu nu asimilam "moartea" cu ceva atat de dureros ,mi-au mai decedat neamuri ,bunici ,matusi dar niciodata nu am simtit atata durere ca la despartirea de tatal meu.niciodata nu am plans atata ,si parca oricat as plange tot nu se estompeaza durerea.
ce e dureros e faptul ca de cate ori merg acasa parca astept sa-l vad ,as mai fi avut sa-i zic atatea ,as fi vrut macar o data sa pot sa-i spun cat de mult il iubesc,stimez,respect,si ce mult imi lipseste ,dat poate el stie lucrurile astea de acolo de unde e.
Dumnezeu sa-l ierte !
SOSO (20 dec 2005)
Val_ spune:
Am citi povestile voastre si am plans. Si m-am gandit la tatal meu care s-a dus acum 3 ani si ma simt atat de vinovata pentru ca in ultimul timp ma gandesc foarte rar la el si nici nu ma mai uit la poza lui. Asta nu pentru ca l-am uitat ci pentru ca amintirea lui ma doare foarte tare.
De fiecare data imi aduc aminte de lupta lui cu cancerul, de suferinta cumplita prin care a trecut (si noi impreuna cu el zi si noapte) si simt ca un pumnal in inima.
L-am iubit asa de mult. De fapt a fost singurul om care m-a iubit neconditionat si m-a sprijinit intotdeauna indiferent ce decizie am luat. Imi lipseste atat de mult!
Si eu cred in vise-mesaje de la cei dragi care nu mai sunt.
Eu am avut doua vise foarte sugestive.
Unul a fost dupa moartea lui si visam ca am primit o scrisoare in care imi spunea ca este bine si sa fiu linistita si semna "cu drag, tata".
Altul in timpul sarcinii, pe la inceput, cand aveam probleme si eram foarte speriata. Am visat ca de una dintre maini ma tinea o fetita mica (nu stiam ce este copilu; atunci dar s-a dovedit a fi fetita) si de cealalta ma tinea tata si asta imi dadea o stare de calm. Si la fel ca in scrisoare imi spunea ca totul va fi bine. Si a fost.
Nu cred, sincer, ca aceste vise au fost doar o plamadire a subsconstientului meu.
Laina
Valentina cu bebe Mariuca (25.04.2007)
Mariuca in prima luna
www.sonia.as.ro" target="_blank">Pentru inima Soniei
Mariaa spune:
az-noapte l-am visat pe tatal meu care nu mai e printre noi de 16 ani.
era in poarta, avea o lumina alba puternica in spatele lui si abia ii zaream fata. M-am uitat mai atent si i-am vazut fata in fine, era trist si nu mi-a zis nimic. M-am speriat tare de tot si am zis Tatal Nostru in vis si a disparut !
Azi am fost la mormantul lui si am dat ceva de pomana lui.
Ce as mai putea face?
Implica-te, spune celui de langa tine despre aceasta boala !
lyme suport romania
Si ei au dreptul la viata, semneaza si tu [/blue]
<< rabdarea este cheia fericirii >>
Laina spune:
va iubesc pe toate si-as vrea sa va imbratisez pe toate, nu doar virtual!
cred ca ne face ine sa povestim despre ei, chiar daca in momentul urmator iti vine sa musti din perete de dor, frustrare. durere, si toate cele la un loc.
Si eu cred in vise, in toate visele pe care le am cu EL, si-acum il simt asa, ca un abur mereu prezent peste toate visele mele, peste toate trairile mele. ma trezesc uneori si-n cursul zilei gandindu-ma "cat mi-ar fi placut sa-mi poti vedea si tu fetita...", sau cand am o stare mai putin buna ma gandesc "sa-i trimit un mesaj LUI si o sa ma simt mai bine"
am ascultat ieri din nou inregistrarile cu EL cantand la chitara..un joc si-un hobby de-al lui...visa sa ajunga mare intr-o zi...
Sunt multe povesti de spus....vreau sa le aud pe ale voastre..
Elena si Antonia (3 mai 2007)
Varsta Antoniei
poze cu Antonia
mariarusu spune:
Multumesc Crinuta ca mi-ai trimis mesaj despre noul subiect , nu v-as fi gasit altfel,
Si eu sunt la fel de trista , vorbesc zilnic cu sora mea la telefon si intotdeauna imi vine sa o intreb ce face mama , cum se mai simte(cind era mai rau, sunam si de 10 ori pe ora sa vad ce face)si imi aduc brusc aminte ca nu mai am de cine intreba , si nu ii mai zic nimic pentru ca stiu ca pt ea e si mai greu, sta acolo in casa , cu lucrurile mamei , a ramas cu toate treburile de facut .
V-am mai spus ca cimitirul e pe un deal si de la mormantul ei se vede perfect curtea noastra si gradina , ''vede ''saraca casa , isi vede copii cum o asteapta acasa , isi vede sotul sfasiat de durere si dezorientat.
si nu ma pot opri din plins.
Dar vreau va mai spun si despre bunica mea care a murit tot de cancer in 2005, imi era tare draga , ea m-a crescut, si acum nu mai e ......mama s-a suparat asa de tare cind a fost bunica pe patul de moarte incit acea suparare se pare ca i-a grabit evolutia bolii. Prima data cind am dus-o la spital ca facuse blocaj renal dr m-a intrebat ce suparare mare a avut, pt ca- cu boala ei , in stadiul in care era mai putea trai cam5 ani .
dar asa a fost sa fie ce sa mai zic , oricum e nedrept
Maria
Adelyna ma bucur ca esti prezenta si tu la subiect , va pup pe toate si va multumesc pentru linistea sufleteasca pe care mi-o dati
ainia spune:
Fetelor, am plans cand v-am citit durerile....condoleante!
Si eu mi-am pierdut tatal acum 12 ani...de Craciun se implinesc 12 ani...Asa cum a spus Crisa, numai visul ne-a mai ramas...Tatal meu a murit de insuficienta cardiaca, in 3-4 luni de cand i s-a descoperit, a si murit. A murit in spital, fara lumanare, fara nimeni cunoscut alaturi, la 8 dimineata in ziua de 26 decembrie. Noi am tot vrut sa-l ducem la Bucuresti, insa medicii de aici ne-au refuzat, ne-au spus ca nu-i transportabil. In acea dimineata , cand a sunat telefonul, eu am raspuns si cineva de la spital mi-a spus ca trebuie sa ajungem repede acolo, insa nu mi-a spus de ce. Mama si una din surorile mele au plecat imediat, cu haine la ele, crezand ca , in sfarsit, ne vor trimite la Bucuresti, iar eu am plecat la cealalta sora a mea sa ii spun si ei si sa merg impreuna cu ea la spital. Cand am ajuns acolo, o asistenta ne-a intrebat cine suntem . I-am raspuns ca suntem fiicele pacientului Necula si ca am primit un telefon sa venim. ....."Aaaaa, fiicele mortului......." fetelor, a cazut ca un traznet! Noi nici nu stiam ca a murit!!! Am inceput sa plangem amandoua, iar tampitele de asistente se rasteau la noi sa nu mai facem galagie...(Si acum plang si-mi aduc aminte exact totul!) Parca-l vad: in patul de la fereastra, pe spate, cu un picior indoit si usor bagat sub celalalt...... parca dormea.....
A fost greu pna l-am scos din spital, nu voiau, ca trebuia sa-i faca autopsia, dar nu s-a lasat mama , a semnat o fisa cu un diagnostic fictiv(coma sau nu stiu ce), l-am bagat in masina si asa, in fund, intre sora lui si mama, l-am adus acasa Mi-e asa dor de el....
Numai visul mai ramane...L-am visat de atatea ori si asa de fericita sunt cand il visez....A trecut atata timp, insa dorul de el e tot acolo, in suflet....si-mi lipseste asa mult....
Fetelor, tatal meu era geaman, avea o sora geamana......iar eu(dintre noi 4 -copiii lui), am nascut si eu la randul meu o pereche de gemeni , tot fata si baiat!!! Asa mandra ma simt si tare as fi vrut sa fie si el aici !!! Tare as fi vrut sa se plimbe si copiii mei cu tataitzul lor, asa cum sunt alti copii cu bunicii lor...Insa stiu ca el stie...de acolo de undeva.....cred ca vegheaza ca noua sa ne fie bine....
Cu timpul, fetelor, cu timpul ne vom mai obisnui, insa rana in suflet si dor de persoana iubita vom avea toata viata....
Scuze daca nu m-am facut prea bine inteleasa... sunt asa multe evenimente prin care am trecut......atatea mi s-au intamplat...am incercat sa scriu cat de cat adunat....
Va pup pe toate!
Lavinia
pozele mele Andrei (25.01.2001) Tea si Rares (12.07.2006)
franturi din viata
alexis2002 spune:
Si mie mi-e tare dor de tatal meu care s-a stins acum un an si 8 luni,atit de dor incit ma doare.eu cred in visuri si ultima data cind l-am vazut in viata a fost atunci cind l-am adus de la spital la sf lui oct si ne-am despartit cu promisiunea a ne vom vedea de craciun.mi-a spus:"daca nu vi tu,am sa vin eu la tine".stiam ca nu va ma fi printre noi "de craciun".s-a stins la inceputul lui noiembrie la59 de ani.in fiecare noapte ma rugam sa-l visez,ii priveam poza,vb cu el si minunea s-a produs in noaptea de craciun.a venit in vis si mi-a spus:"ai vazut ca am venit?".mi-e atit de dor,tare as fi vrut sa-si vada nepotica crescind,o iubea f.tare,as fi vrut sa mai stea macar putin cu noi.chiar azi m-am uitat la poze,la filmuletele cu el si simteam ca mor de durere.acum cind merg acasa si merg la cimitir mi se pare atit de ciudat ,parca el nu ar fi acolo,ceva ma impinge sa plec cit mai repede,nu ma impac inca cu ideea ca nu mai e desi sint constienta ca nu-l voi mai vedea si nici auzi niciodata.