Religia si Arta (2)
Raspunsuri - Pagina 11
Ortansa spune:
quote:
Originally posted by conchitaquote:
Originally posted by Ortansa
mai e sau nu nevoie de arta si implicit de artisti
pfiuu, puschea pe limba, cum sa nu mai fie nevoie de arta sau de artisti? :-)) savatie vorbeste de destine individuale rare, stati linistiti ca nu ajung toti la mantuire dupa ce au scris doua nuvele si trei romante si nici nu se sfintesc toti consumatorii de arta cu un bach-burger intre doua felii de manele.
de fapt intrebarea pana la capat era daca asta(adica ce am spus eu mai sus) demonstreaza ca artistii pot fi credinciosi,ca de asta era vb in subiect...
...if you know what I mean.(proverb american :-D)
tata lu Toma spune:
Conchita, din pacate sau din fericire, nu m-am putut incadra in dead-line-ul impus de tine. Daca as fi facut-o ar fi fost vorba de un raspuns foarte dur la adresa lui Savatie si a axiomelor domniei sale.
Acum, dupa ce am citit tot ce s-a scris, o sa-ti raspund cu totul altfel : nu mai contati pe mine pentru ca nu am ajuns la nivelul de intelegere al celor carora li se adreseaza articolul cu pricina.
_
Sunt moderator dar ma tratez
gandacelu spune:
din www.sfintii-arhangheli.ro/articol.php?a_id=6" target="_blank">Maica Siluana...
Înșelarea de sine
Apoi am zis să vorbim despre iertare și dragoste. Ce să zic eu despre dragoste? Vreau să vă spun numai că eu am descoperit că nu știu să iubesc, că nu pot să iubesc, că mi se pare că iubesc, și, când am spus părintelui meu duhovnic această mare descoperire, a zâmbit cu multă dragoste și mi-a spus: În sfârșit ai ajuns și tu la credința în Dumnezeu. Aceasta este mărturisirea de credință:
Doamne, eu nu știu să iubesc, eu nu pot să iubesc, iubește Tu în mine, vino Tu și iubește. Apoi sigur că am făcut minuni și într-un an am ajuns la iubirea de vrăjmași. Sună frumos și toți ne dorim să fim așa. Și părintele meu duhovnic de atunci, Părintele Sofian, când i-am spus asta, a zis: Ți se pare. M-am întristat și m-a durut și am zis că nu mă înțelege. Dar cu adevărat mi se părea. Ni se pare că iubim. De ce? Pentru că iubirea e moarte, iubirea e dureroasă, iubirea e grea. Și, pentru că noi tânjim după ea, atunci alegem să ni se pară că iubim. Și când nu mai putem iubi pentru că cel, cea, cei pe care îi iubim, nu corespund așteptărilor noastre, noi nu-i mai iubim pentru că ei nu merită să fie iubiți. Și atunci ne dăm seama că ni s-a părut că iubim. Și totuși, în fiecare dimineață Dumnezeu ne dă puterea să ne iubim unii pe alții, pentru că El nu ne-ar da nici o poruncă pentru care nu ne-ar da putere s-o împlinim, și noi trebuie să-l întrebăm:Doamne, și pe ăsta trebuie să-l iubesc? Și El zice: Da. Nu ne cere Dumnezeu să-i iubim pe toți oamenii. Sunt oameni care spun Eu iubesc pe toată lumea. Nu fac rău la nimeni, îi iubesc pe toți. Le zic:Și totuși, nu e nimeni, nimeni pe care nu-l iubești? A, am o vecină pe care nu o iubesc, soacră-mea, și câteva colege de la serviciu.Încolo, pe toți îi iubim. Vedeți? Cu condiția să fie departe.
Două moduri de iubire
Noi iubim pe departele nostru și nu putem să-l iubim pe aproapele nostru. Dacă putem iubi atunci când aproapele nostru e căzut între tâlhari, miroase urât, îți răspunde rău, obraznic, e nerecunoscător, tu faci ceva bine și el te vorbește de rău, aceasta este iubirea. De aceea s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, S-a făcut om, ca să-mi dea puterea să iubesc asta. Când am descoperit asta, n-am mai avut deziluzii, n-am mai avut decepții. Nimeni nu mai reușește să mă decepționeze, să mă deziluzioneze, pentru că nu-mi mai fac iluzii. Și nu-mi mai fac iluzii față de nimeni pentru că nu-mi mai fac iluzii în ce mă privește. Îmi spunea odată o doamnă, cu drag așa, o prietenă, se uita la mine și zicea :Tare mi-ești dragă. Și eu mă uit la ea așa și îi zic: Dacă ți-aș face acum ceva care te-ar supăra, tare nu ți-aș mai fi dragă. Într-un minut nu numai că nu mă mai iubești, că nu-ți mai sunt dragă, dar îți aduci aminte că și anul trecut ai avut motive să nu mă iubești, și că acum doi ani, ba chiar și mama mea avea ceva care.. iar cei din satul meu nu vă spun ce fel de oameni erau, și așa se explică că eu sunt așa de nesuferită cum sunt. Aceasta este iubirea noastră: se prăbușește la cea mai mică mișcare. Și atunci Dumnezeu ne învață și ne zice: Iubiți cu iubirea mea.
Abisurile sufletului
Tot ce vă spun eu nu e de la mine. Știți de ce facem asta, de ce ne întâlnim? Ca să ne împărtășim de felul în care auzim noi, și vedem noi, și trăim noi, și asta ne îmbogățește. Chiar și oamenii lui Dumnezeu din artă, din lume, au spus uneori atât de frumos. Nichita Stănescu zicea: Prietene, cum e albastrul tău?. Nu? Noi de ce ne uităm împreună la cer, cât e de albastru? Să vedem cum e albastrul tău. La Înviere vom fi fascinați. Vom întreba:Cum e lumea ta, cum auzi tu, cum vezi tu? Aceasta ne împărtășim unul altuia. Și vă spuneam că citeam undeva despre ce se întâmplă cu oamenii după ce se căsătoresc, mai ales cu tinerii de astăzi, când căsătoriile se fac din dragoste mai mult decât din interes; pe vremea noastră se mai făceau căsătoriile și din interes, și durau mai mult acelea. După o vreme întreabă disperat soțul:Doamne, cum să o iubesc eu pe asta? Nu mai e nimic din cea pe care am cerut-o de nevastă. Nu seamănă deloc. Și Dumnezeu spune:Așa cum o iubesc Eu. Eu o iubesc, Eu am murit pentru ea și Eu, în taina Sfintei Cununii, ți-am dat un har și o putere să o iubești și pe partea asta pe care n-ai avut timp să o descoperi atunci, înainte de nuntă. Nu pentru că s-ar fi ascuns de tine, ci pentru că era nevăzută, nu se vedea. Aceasta apare, și pentru mine poate să fie o surpriză. Nu ni se întâmplă să spunem: nu mă așteptam la așa ceva?. Acestea sunt părțile ascunse ale noastre, care ies la iveală în vâltoarea vieții, în durerea vieții. Și atunci, în loc să spunem: Mai bine nu știu ce făceam decât..., să zicem: Doamne, acuma să te văd că ești Dumnezeu, acum să mă ajuți să-l iubesc pe cutare. Asta în căsătorie, dar la mănăstire, că sunt aici și măicuțe... ne ducem îndrăgostite de Dumnezeu, și fericite că ne ducem aproape de Dumnezeu, și avem dragoste, citim acastiste, citim cărți, citim Viețile Sfinților, și acolo descoperim că nu ne putem iubi. Și nu ne putem iubi pe bună dreptate. Nu merită nimeni să fie iubit. Fiecare avem în noi o parte ascunsă cu grijă până atunci, care iese la iveală acolo. Aceasta este fața care trebuie iubită, aceasta este fața însângerată, ca să zicem așa, a Domnului nostru Iisus Hristos. Și când vom trece prin această față atunci vom descoperi ce minune este cel pe care ne poruncește Dumnezeu să-l iubim.
ca sa vedeti si alt tip de discurs, in care are loc si arta, ca sa nu mai considerati ortodoxia extremista... ca sa incepeti sa intelegeti...
mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004)
conchita spune:
quote:
Originally posted by tata lu Toma
Acum, dupa ce am citit tot ce s-a scris, o sa-ti raspund cu totul altfel : nu mai contati pe mine pentru ca nu am ajuns la nivelul de intelegere al celor carora li se adreseaza articolul cu pricina
uof, daca ai stii cat jinduiesc si io sa inteleg de ce articolul ala a starnit asa reactii diferite, la 180 de grade, si nu ma dez-dilemeaza niminea...ca voi doar va exprimati revolta si-atat, la astia mai grei de cap ca mine nu va miluiti cu niste explicatii. la voi vad ca a cauzat reactii puternice, eu l-am citit tare linistita, ca mari revelatii nu mi s-a parut ca promite, adica lucrurile astea le-au mai zis si altii, ne-religiosi. si tot sub forma de ars poetica.
gandacelu spune:
quote:
uof, daca ai stii cat jinduiesc si io sa inteleg de ce articolul ala a starnit asa reactii diferite
hai, du-te la nani
mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004)
tata lu Toma spune:
"ca voi doar va exprimati revolta si-atat"
Dupa cum ti-am spus, revolta mi-as fi exprimat-o ieri. Citind unele din postarile ulterioare am aflat ca revolta se datoreaza faptului ca nu fac parte publicul tinta al articolului pentru ca nu posed mijloacele de a-l descifra.
Sa-mi exprim acum revolta ar fi ca si cum mi-as exprima revolta in fata functionarii tuburilor cinescop ale televizoarelor.
v
ps.Nu fac misto; vorbesc serios
pps.Somn usor
_
Sunt moderator dar ma tratez
qsar spune:
Aaaa... mda. Buna dimineata! Reluam? :))
Unde ramaseseam? La articolul parintelui Savatie... o fi experienta personala, nu zic ba. O fi marturisire tulburatoare. O fi testament... putin importa. Pentru ca parintele, chiar daca scrie despre sine (asta cu sinele coexistand cu calugaria este discutabila) nu scrie pentru sine, "Draga jurnalule...". Nu. Domnia sa scrie articole pe care le publica si prin asta, implicit, mi se adreseaza. Observati va rog ca mie imi este fix egal ca parintele Savatie este crestin si ortodox. Pe mine nu convingerile si credintele dumisale ma agreseaza ci fatul ca, asa, printre randuri, ex-artistul lepadat Savatie se incrunta si rasteste la mine pen'ca traiesc normal, fara sa ma umple de bleachhhh si iachhhh panoutile publicitare la tampoane, concertele cu pletosi, Romeo si Julieta, sau arta decadenta, sau orice filosofie ne-crestin-ortodoxa. N-as merge pana acolo incat sa zic ca mesajul lui este extremist, dar i-as zice eu parintelui ca nu e frumos sa te incrunti si sa te rastesti la oameni. Nu e politicos!
Ziceam de manipulare... pana la urma orice forma de comunicare poate intr-o oarecare masura si o forma de manipulare. Savatie este preot - jobul lui este sa incerce sa ma manipuleze pe mine catre Dumnezeu. OK! Fiecare este liber sa-si aleaga ce job vrea si i se potriveste!
Si daca e sa ma joc putin, cum m-as simti daca la mine acasa vine, sa zicem, un arhitect; care, nici una nici doua, se apuca sa ma faca cu ou si cu otet pen'ca e cam nasoala casa mea, nu corespunde nu stiu caror concepte, curente, proportii, cromatica e vai de mama ei, mobila e din alt banc si una peste alta n-am decat sa daram totul si sa recladesc cum se cuvine. Haida-de, dom' architect!
Si vine Gandacica si mi-o serveste asea, de dimineata, pe maica Siluana, ca sa ma mai indulceasca nitel... dar asta e alta discutie.
gandacelu spune:
io va tot postez din ce citesc acu', ca nu mai am pareri personale, le-am epuizat... ma joc carevasazica de-a puzzle-ul
iaca din deliciosul Tudor Octavian de www.jurnalul.ro/articol_38994/arat_cu_degetulin_tara_mea.html" target="_blank">azi
quote:
UN PICTOR ARE IDEEA de a-si fotografia colegii pe unde da de ei si de a deschide apoi o expozitie cu cateva sute de portrete. Te astepti la un festin de spiritualitate, si cand colo numai fete chinuite. In parte, figura oricarui artist e o traire accentuata, dar laolalta cateva sute fac un panoramic al disperarii de a fi, un calvar al constiintei.
nu ca ar avea legatura, da' asa, la aura...
mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004)
gandacelu spune:
q, bine ca te-am regasit, ca nu imi mai merge Ym, tie iti merge?
m-am virusat or what?
sa stiti ca merita citit tot linkul pus la Maica Siluana, va mai dau un fragment...
Nevoia de a fi bun
Și un elev m-a întrebat: "Atunci noi de ce să ne mai chinuim să fim buni?" I-am răspuns: "Ca să ne iubim noi." Noi nu ne putem iubi așa cum suntem. Și eu am această dovadă, cât de mult își iubesc părinții copiii, și cât de puternic își arată asta, când ajung la închisoare. În pușcăriile noastre sunt copii buni, sunt copii de părinți buni care, dintr-o neatenție, dintr-o prostie, ajung să facă lucruri grave, și ajung la pușcărie. Părinții îi iubesc, sunt acolo, la poartă, ori de câte ori se poate, le aduc pachete, le aduc dragostea lor; ei, copiii, ei nu se mai pot iubi, ei nu se mai pot bucura de iubirea părinților, de dincolo de gratii. Așa suntem și noi. Dumnezeu ne iubește, noi nu ne putem iubi. De aceea trebuie să zicem: "Doamne, ajută-mă să mă schimb, ca să pot să mă iubesc și eu, să mă pot împăca cu mine, să mă pot ierta și eu pe mine!".
mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004)
impreuna spune:
"Viata e o arta asa ca evident
Ca sa sti sa traiesti ai nevoie de talent.
Oamenii se pot considera artisti
Dar viata e mai mult decat sa sti ca existi"
(versurile nu imi apartin, dar imi plac; pls nu dati cu 
dc le-am "trantit" aici:)
Impreuna = mami Flavia, tati Mircea si puiutza Sara