2 povesti in 1

..am citit atatea povesti frumoase pe acest forum si abia asteptam sa vina si randul meu, acum 2 ani si cateva zile ramaneam insarcinata , am simtit ca am ramas insarcinata, am stiut, eram fericita iar testul dupa 2 saptamani mi-a confirmat. Eram atat de incantata, nu-mi venea sa cred ca eu, tocmai eu voi avea un copil. De atunci totul trebuia sa fie perfect, TREBUIA, dar nu a fost asa. Au inceput problemele, de sanatate, cu firma, financiare, sociale si familiale. Nu am crezut ca cineva poate suferi asa de mult, in fiecare seara ma intrebam "maine ce se va mai intampla????" Fara sa exagerez asa a fost toata sarcina, plina de probleme. Am fost si internata, am avut si sangerari, am avut si contractii, m-au vazut mai multi medici, am facut morfofetala, totul parea sa fie perfect. Urma sa vina pe lume o fetita pe care hotarasem sa o cheme Timeea Cristina. Cand am crezut ca vad o luminita la capatul tunelului,cand lucrurile pareau ca se vor indrepta, la ultimul control aflu ca de fapt fetita Timeea va fi un baietel...am plans asa mult atunci, iar azi regret atat de mult gestul de atunci, am simtit ca si cum as fi pierdut o fetita, totul era cumparat roz....nu stiam nimic despre baieti, ma simteam derutata...
A venit ziua nasterii, 15 iulie 2008, afara ploua...am plecat de acasa si stiu ca am zis in gand "parca si cerul plange"...apoi mi-am indepartat repede-repede acest gand, trebuia ca acea zi sa fie perfecta. Am intarat in operatie si asteptam sa aud cel mai frumos glascior din toata lumea asta...nu l-am auzit...parca..parca se auzea ceva...am intrebat daca l-au scos, mi-au spus ca da...si ca a luat nota 10, e baietel. M-am bucurat...apoi mi l-au adus si prima mea reactie si intrebare a fost " de ce este mov?????" mi-au spus ca asa sunt copii la nastere, o sa-si revina.
Eram asa de fericita...si am mai fost fericita si a doua zi...si atat.. a treia zi am aflat ca are "TRANSPOZITIE DE VASE MARI..stiam de la tv ce inseamna, dar cuvintele medicului din maternitate nu le voi uita niciodata, pentru ca ma asteptam sa fie ceva grav, dupa privirile lor stiam asta, dar nu ma gandeam ca totusi asa grav . Mi-a spus asa "Mai aveti copii??"..am spus cu cea mai pierduta voce ca nu, nu mai am...apoi ea a urmat " imi pare foarte rau, copilul o sa moara, malformatia este foarte grava, dar daca vreti sa mai faceti ceva pentru el si daca aveti pile, incercati sa aungeti la Tg Mures. Si am ajuns acolo a doua zi. Si vestile erau atat de proaste, facuse deja 2 stopuri cardiace micutul meu Darius Andrei, un atac cerebral, nu se stia daca va trai pana dimineta urmatoare. A trait, l-am botezat.
A urmat o luna de zile cumplit de grea, in care am sperat din inima ca voi pleca cu el acasa, era asa frumusel, avea ochisorii asa vii, asa cum azi ii are fratiorul lui Flavius Cristian. Si ma strangea de haine cand il luam in brate si sufeream asa tare cand il vedeam ca el sufera. Il tineam in brate si ii cantam si plangeam cu sughituri in acelasi timp si ma rugam sa traiasca. A facut o operatie..si-a revenit, urma si a doua, dar cu 2 zile inainte de operatie a inceput sa se simta foarte rau si in fata mea a intart in coma, imi aduc aminte ultimul lui tipat si ma condamn ca nu am mai suportat durerea lui si am iesit afara din salon, nu am rezistat langa el sa-l tin de mana...sa stie ca sunt acolo, cu el. L-am vazut cum il transportau la Institut, stiam ca o sa intre in operatie in acea zi..si ma bucuram ..credeam ca o sa scapam de chin, ca o sa se faca bine. M-au chemat sa semnez pentru el si mi-au spus ca intra in operatie cu sanse minime, sa-mi chem sotul ca nu iese viu din operatie.
Mi-au spus ca pot sa-l vad, sa-mi iau la revedere de la Darius..dar cum poate o mama sa faca asta?????? Odata am vazut un film cu un ostatic condamnat la moarte prin electrocutare. Stia ca mergea spre moarte si mergea greu si impleticit..asa mergeam eu atunci, sustinuta de medici pentru ca nu mai stiam sa mai merg, mergeam si tipam..nu credeam ca e adevarat..
Era deja anesteziat, era asa frumos, parea ca nimic nu-l mai doare, era linistit..plangeam in hohote si eu si medicii si asistentele si toata lumea..il pupam peste tot si-l rugam sa nu plece...dar a plecat in acea zi de 16 august 2008. Atunci am cunoscut cea mai grea durere, durere care nici azi nu trece, care nu va trece niciodata. Cand au iesit sa ne spuna ca " ne pare rau, dar de azi aveti un ingeras la propriu" am sarit pe ei,am dat in ei, credeam ca ma mint...disperarea era prea mare...
Ce a urmat e atat de greu de descris...caci l-am vazut mort pe copilul meu, sufletul meu era acolo intr-un sicriu prea mic, prea alb si in acelasi timp prea urat...
A luat cu el in pamant o parte din sufletul meu si nu am crezut ca voi mai zambi vreodata...gandul de a mai avea un copil imi dadea tarcoale, bratele mele erau atat de goale, durerea era asa mare, casa prea goala.
Dar facusem cezariana si stiam ca trebuie sa astept..plus ca voiam copil si in acelasi timp nu voiam..imi era frica.
Nu stiu cand am ramas insarcinata cu Flavius, nu-mi aduc aminte, stiu doar ca nu a fost nimic planificat, ca ne-a luat total prin surprindere. Era martie si trebuia sa-mi vina ciclul, am vazut ca intarzie dar nu-mi faceam griji, erau doar 7 luni de la nastere...si noi nu ne aducem aminte nici azi cand l-am conceput...credeam ca este o dereglare de la nasterea lui Darius..
Am cumparat un test de sarcina...ma gandeam "uite pe ce arunc eu banii " si l-am facut cand am ajuns la servivi..dar am uitat de el intr-un sertar pentru o ora, o ora si ceva..
Apoi deschizand sertarul l-am vazut, m-am uitat..2 liniute...mi-a stat inima...nu avea cum sa fie adevarat...era imposibil. Il sun pe Cristi..." am in mana un test de sarcina pozitiv" el "ha-ha-ha...pai cum?"..."nu stiu ,zic"
Mi-am sunat prietena si i-am spus...nimeni nu se astepta la asta..mi-a adus ea la servici un test de sarcina..l-am facut...parca..parca se vedea si a doua liniuta, mult mai slaba...il sun pe Pustache, sotul meu, si-i spun sa-mi cumpere si el un test...
A doua zi mai fac unul...pozitiv...eram fericiti amandoi, dar am decis sa nu spunem nimanui..stiam noi doi si fetele de pe forum...fetele mele atat de dragalase de la pepenasii de iulie-august 2008 si cele care imi citisera poveste la "Sufletul credintei"

Si a urmat o perioada plina de framantari, griji dar si multa spernta in inima, ganduri frumoase spuse in soapta nu cumva sa ne auda careva si sa se intample iar vreo nenorocire.
Am luat hotararea sa merg sa nasc la Tg Mures la medicul meu de acolo, cel care mi-a salvat viata anul trecut pe cand eram in spital cu Darius, pentru ca atunci in urma operatiei facute la o clinica particulara din Brasov am facut complicatii care mi-au pus viata in pericol.
Am ajuns la dl dr. Usurelu Sergiu (Banderas o sa-i spun de acum in poveste) un frumos si jumatate, cam smecheras el asa, dar un super profesionist! Nota 10!
Stia si el de Darius si nu voi uita ca la prima ecografie cand am vazut "Flavius-punctuletul" ne zambea mie si lui Cristi si ne spunea ca abia asteapta sa ni-l puna pe bebe in brate, sanatos.
Mult m-am mai gandit la momentul nasterii si tare frica mi-a mai fost, plangeam si ma framantam. Mi-am dorit sa fie baietel si a fost.
De data aceasta nu am mai riscat nimic, am intrat la 3 luni si jumatate in risc maternal, de atunci stau acasa, de atatea ori m-am plictisit, de atatea ori mi-am facut fel si fel de ganduri...dar speram...speram ca de data asta va fi bine..
Nu am stiut ca poate fi si atat de bine, pentru ca a venit 30 octombrie, cand eram programata la cezariana. Doamne ce frica imi era...si lui Cristi ii era, azi recunoaste asta, atunci nu voia, desi se vedea ca se teme.
Am ajuns acolo, la spitalul de unde l-am scos pe Draius mort....ne-am intalnit cu Sun ( o fata deosebita de la pepenasi, care va fi nasa de botez a lui Flavius)...era prima data cand o cunosteam personal...nici nu-mi mai aduc aminte ce am vorbit cu ea. Paseam inauntru toti 3, vorbeam toti, nu-mi mai aduc aminte ce...si repede s-a desfasurat totul, m-au internat la 9 fara ceva iar la 11:05 i-am auzit glasul lui Flavius...urla destul de tare ca l-au auzit de afara Cris si Sun.
Operatia a decurs perfect, de fapt cred ca mai mult decat perfect, am ras mult in timpul operatiei cu toata echipa de acolo.
Nu-mi venea sa cred ca e sanatos, ca urla, ca este roz , ca este al meu si ca-l voi lua acasa.
Si l-am luat acasa...si ne bucuram de el, de minunea ce ne-a trimis-o Darius.
Flavius este minunea noastra, am plans mult cand l-am pus in patut...si eu si Cristi...Doamne...ce pierdusem...atunci parca a fost si mai grue...atunci am simtit si mai tare pierderea lui Darius..
Asa cred ca va fi mereu, ma voi bucura ca-l am langa mine pe Flavius si voi plange ca l-am pierdut pe Darius.
Cred ca pe lumea asta cel mai de pret lucru si cel mai maret si glorios este un copil.
L-am dus pe Flavius duminica la cimitir la fratele lui...si a dormit...asa de linistit..era asa greu, unul dormea linistit in scoica...altul....de fapt, era acolo un mormant atat de mic...
De multe ori ma gandesc ca ei se cunosc, poate mult mai bine decat imi pot imagina eu.

Acum Flavius doarme, este linistit, este sanatos si e langa mine, ma gandesc ca si Darius e langa mine, altcumva, dar este aici, se roaga poate la Bunul Dumnezeu pentru noi. El este ingerasul meu iubit,
ei amandoi sunt baietii mei, amandoi atat de speciali, ii iubesc enorm si ma rog pentru amandoi.

Aceasta este povestea noastra, sper ca de acum povestea sa continue frumoas, in liniste, sa am o fasmilie unita si sanatoasa si poate ca peste vreo 2, 3 ani sa mai fac un fratior sau o surioara ingerasului Darius si scumpului meu baietel de aici, Flavius.

Cami, de sufletel scump Flavius Cristian pe pamant si a ingerasului Darius-Andrei din ceruri

ingerasul Darius-Andrei

www.Darius-Andrei.piczo.com

http://nshrine.com/shrine/Darius




POZE

Luna1 spune:

Camy am plans din nou! Esti o mamica perfecta.

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

Chuny spune:

Cami, si eu am citit plangand. Va urez sa va fie bine, sa fiti sanatosi si sa aveti parte numai de bucurii.

Si ingerasul Darius sa doarma in pace.

Sibylle

http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/

Vladimir ***** ***** Anna

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA




www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie"