Un baietel rasfatat (3)
Citat: |
citat din mesajul lui conchita [quote]citat din mesajul lui accept92 Irina, felicitari, daca nu observa Adela, n-as fi stiut. pe tine te inteleg ca esti anti-AP, pentru ca in unele privinte contravine Bibliei. iar aspectul asta nu-s pregatita sa-l comentez. nimic |
Raspunsuri
accept92 spune:
Citat: |
citat din mesajul lui conchita ei bine, imi cer iertare, am fost la fel de josnica in raspuns ca si remarca ta legata de copilul meu. nu, nu am vrut sa-ti dau o palma, ci doar sa-ti discreditez opinia in ochii mei, ceva de genul: nu conteaza ce spune despre un copil, orice copil din lumea asta, pentru ca pur si simplu nu-i pasa de copii, caci daca i-ar fi pasat... asta a fost in capul meu. |
conchita, te rog, chiar nu este cazul. Am inteles reactia ta, am inteles ca ai fi vrut sa imi provoci ce ti-am provocat eu tie dar din pacate eu nu am avut intentie iar tu nu ai avut nici un rezultat in intentie. Si chiar daca ai incercat nu m-a deranjat felul in care ai facut-o. Nu mi-am pus problema ca ai sa simti ceva nasol citind profetiile mele cu psihologul pentru ca ai lasat impresia ca ai incredere in tine si in metodele tale. Deci nu ai avea de ce sa iti pese macar de parerea altuia despre copilul tau. In loc de chestia cu psihologul ar fi fost mai bine sa postez direct teoria despre memoria afectiva, la momentul respectiv mi s-a parut mai plastic scenariul respectiv.
In ceea ce priveste punctele in care suntem deacord in ceea ce priveste AP-ul, mi se pare esential ca fiecare dintre noi sustine ca in primul rand trebuie sa fi tu. Daca intamplator asta inseamna AP e ok, daca nu nu are rost sa fi fals. Ceea ce dupa parerea mea arata ca AP-ul este o metoda printre tot atatea cate tipuri de oameni exista, si nu este in nici un caz nici cea mai buna nici singura foarte buna.
Soleil spune:
Citat: |
citat din mesajul lui alra ce fac altii la ei in casa si cum isi cresc ei copiii din punctul meu de vedere e fix treaba lor. om fi AP sau ne-AP, habar-n-am. daca ma uit in jurul meu, nivelul nostru de acceptare e mult mai mare decat la ceilalti. daca citesc povesti pe aici cu galeti de apa intinse pe jos suntem pe dos. eu nici macar nu stiu daca noi am gasit calea cea dreapta, stiu doar ca am gasit niste metode sa reusim sa supravietuim in primul rand caci de confort nici nu mai poate fi vorba, s-a dus dracu de mult. |
Io-ti dau premiul de replica saptamanii.
Pentru autenticitate
denizel spune:
Citat: |
dar Biblia nu e numai cu Iisus. mai e si cu pacatele parintilor pe care le ispasesc copiii - faza la care simt ce simte Sabina la plansul de copil, si anume o bata in moalele capului |
Faceti-le oamenilor ceea ce vreti ca ei sa va faca voua :)
Conchita, accepti de la mine o compresa cu panaceul romanesc tinctura de galbenele? :D
Daca nu as avea treburi pe-aici, in momentul asta mi-as cumpara bilete de avion si direct la usa ta m-as infiinta :). O luna nu ai scapa de mine, iti garantez .
Rigiditatea si lipsa milei sunt pacate?
Duc rigiditatea si lipsa milei la rigiditate si lipsa a milei?
Se propaga deci, peste 7x7 generatii, din generatie in generatie, lipsa milei si rigidatea, adica niste pacate?
Sufera generatia nr. 7x7+1 din cauza pacatelor (rigiditate + lipsa a milei) parintilor si a pacatelor parintilor-parintilor-parintilor-parintilor?
Toate se leaga intr-un mod minunat (deloc cauzator de cucuie, ba dimpotriva :) si toate duc in acelasi punct: pilda Fiului risipitor (acela care, dupa obiceiurile vremii, trebuia ucis cu pietre in afara cetatii. In loc de acest tratament, a primit toata intelegerea, empatia si dragostea tatalui. Si, acolo, odata cu eliberarea empatiei tatalui de sub presiunea imensa a prejudecatilor, s-a rupt lantul suferintei din cauza pacatelor parintesti).
Protest
Recunosc ca ma jucam odata cu fetita la nisip si a venit o alta fetita sa se joace cu noi. Avea peste 3 ani, s-a asezat in fund in nisip, moment in care i-am vazut pampersul si toate cele (la copiii mai mari dispar colaceii de pe picioare, pamperul nu prea mai are pe ce sa stea), avea si nisip in pampers, recunosc ca am avut o reactie in stomac, fetita vorbea foarte bine, parea sanatoasa.
Cand de fapt categoria copiilor care mai folosesc pampersul la 3 ani este clar minoritara si pentru parintii lor imi pare rau daca au incercat si nu au reusit iar daca nu au facut nimic mi se pare condamnabil.
vikinga spune:
Felicitari Irina! Cum e cu trei copilasi? Ca eu am emotii:)Multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi acel lung mesaj, daca mai tinea Orkanul pe mare in zona insulei mai mult imi faceam blog pe subiectul asta. A trecut si el si sper ca si raceala de pe subiectul de fata, mi-au placut mesajele lui Soleil si Ingrid, pina la urma AP ori non AP ori fara habar AP toate ne iubim copiii si eu chiar nu am vazut nici macar o singura mama pe care as putea sa o critic cu ceva pe subiectul asta. Nici nu mi-as permite sa ironizez o alta mama vizibil o mama buna, doar pentru ca nu gindeste ca mine. Ca mame rele si abuzatoare si alte povesti din astea or fi pe DC dar pe sub de fata nu s-a manifestat nici una.Am citit cu mare atentie mesajele mamelor cu mai multi copii si mi se confirma ca lucrurile stau totusi mai altfel si asta e, pur si simplu trebuie sa fim mame la puterea a doua a treia a patra, macar pina sa prinde ritmul si se gaseste o cale.Freedelia, hai sa nu ne mai excludem impartindu-ne in mame cu sfaturi AP ori mai stiu eu de care, suntem doar mame si mai bine hai sa vedem ce puncte comune avem cine stie poate aflam lucruri noi. De ex noi doua avem destule: insarcinate, cu baietii mai mari si fetitele mici dive fitzoase la imbracat:) Chiar asa stii deja ce o sa aveti?Ca si Alra nu ma intereseaza sa stiu daca-s AP ori ba, nu vad asta atit de important, functionez in ritmul familiei de acum, invatam impreuna reguli, trucuri noi sa ne ajute sa convietuim fericit impreuna, ca nici una nu s-a nascut mama model care sa le stie pe toate. Dar deschisa la citit ori aflat ceva nou, ramin toata viata. Toate femeile is curioase la urma urmei:) De ex Aldo acum la 6 ani, nici nu as mai putea sa-mi amitesc cind a fost ultima oara cind l-am pedepsit, ori ma rog numeste-o consecinta, urmare si asa mai departe, ca diferenta am observat ca e tonalitatea si asa abordarea doar, dar pina la urma tot aia e. Si sadica chiar nu sunt. Cred ca prin vara cind o mai impingea pe Nadja si pe urma mai si ridea de ea! Ca si asta e o chestie cu fratiorii mai mari, o fi genetica mamosenia fetitelor si totusi o atitudine ceva mai altfel la baieti? Eu am un baiat bun, echilibrat, iubitor de imi zice zilnicde zeci de ori pe zi cit ne iubesteare si machismul italian-spaniol mostenit,de mare protector pina si cu mine si totusi cind sora-sa cadea in nas uneori impinsa de el, ori de aluneca in cada la baie si se speria de apa, si atunci la fel dezechilibrata de domnsior, el se amuza de dinamica corpului ei in cadere nu intindea o mina de ajutor ori nu empatiza imediat cu durerea ei. Iar Nadja cit o fi ea in faza razboinca si concurentiala totusi cum el incepe sa plinga pt ca de ex si-a muscat limba ori s-a lovit cine stie cum, ea il ocroteste instincitiv si imediat ca o mica closcutza pe vine asa, inconjurindu-l cu bratele ei mititele.Iti zisesem in cap trecut ca mesajele tale m-au ingrozit, suna aiurea formularea mea si faptul ca nu m-am explicat, pt ca de fapt nu m-au ingrozit prea tare certurile si galagia si zilele proaste, ceva umor si inchis ochii functioneaza ca o tigara trasa pe balcon pt noi astea gravidele care nu avem voie de nici unele. Nu pui copiii in time out te pui pe tine, serios, stii ce bine functioneaza uneori? Cind trage unul stinga unul dreapta si vezi ca nu vor sa colaboreze in nici un fel si is destul de mari sa accepte ca asta e mama mai vrea si o pauza, bye bye 30 min. Ia si dopuri de urechi, is niste silicoane prin farmacii pt asta. Totusi acum insarcinate avem nevoie si de time out-ul asta pt noi. Ma refer la situatia 1 cind amindoi doreau sa se joace cu tine. Nu stiu cum esti tu, dar eu una la tipete si plinsete din mofturi imi piere tot cheful de joaca, ma simt iritata, in toane proaste de nu-mi iese nicio poveste sa o citesc, bleah chiar arunc cartea intr-o parte si le zic sorry, mama nu e in toane bune dupa atitea negocieri si conflicte, ma simt obosita si fara chef, am nevoie de o pauza. Time out pt mami, yeap. M-a speriat faptul ca ei te ignora, ziceai ca trebuie sa le repeti si de 5-6 ori ca sa iti raspunda, ca tu ai pierdut controlul. Asta e totusi o problema. Si nu ai cum sa rezolvi numai cauzele, ca va fi succes de scurta durata. Cunosc faza cu imbracatul, la fel ca si alte mamici in cap trecut ce povesteau de preferintele fetitelor, o las cam cu vrea ea, de cred cind -so vedea in poze o sa-mi reproseze de cum o imbracam dar am ramas ferma la geci, pantaloni pe dedesubt chiar de pe deasupra rochite de vara alandala, o cizma de ploaie si tot asa. Dimineata nu am cazut la intelegere o data nici cum in ale vestimentatiei , la fel dar exact la fel ca si la voi, Aldo la usa, vroia sa ajunga sa prinda ceva timp de joaca inainte de cercul de dimineata, ea cu NEIN si NEIN fluturindpantofi de printese si rochite de balerina. Cu ele nu am nici o problema doar ca mai trebe si-un dresori unpantalon. Ei bine am luat-o direct in pijamale cum se afla si hop in masina cu ea. In sacosa am pregatit o sacosica cu hainute potrivite si de at cum ii zic ca o iau in pijamale ma crede si se arata deschisa la negocieri. Faza cu luatul in pijamale am facut-o si cu Aldo cind uita ori tot amina sa se imbrace, ca de la 5 ani am pretentia asta, sa se imbrace singur. Ok cu un ajutor la curea, fermoar etc. Si s-a crizat in masina si ce fericit era cind a vazut totusi ca i-am luat macar schimburi, cu vietza luminii s-a imbracat in portbagaj, ca e din ala mare inalt. Acum sincer, eu vad asta amuzant nu vad a fi asa o mare trauma, cu toate ca e clar nu i-a convenit metoda pe moment niciunuia. Aldo acum ride de ex de treaba asta. Insa el fiind aerian si mai vistaor asa de fapt nu am reusit de ex sa gasesc o metoda cumva sa-l fac sa nu mai uite sa-si puna chilotii pe el si mi-e frica sincer sa nu-si prinda cucul!! Ca se intimpla unui copilas aunuia dintre prietenii nostri si nu fu tocmai bine.Asa ca uite vezi metodear mai fi, spre 6 anisori eu am vazut o schimbare in mai bine in Aldo, e mai mare, vizibil intelege mai multe, mi-ar fi rusine sa-i dau pedpese uitindu-ma in ochii lui, deja metoda e expirata nu ca ar fi fost acum batuta in cui. Functiona cind si cind at cind isi agresa sora ori chestii chiar le vedeai ca-s rautati simple si in ciuda explicatiilor. Si eu pot fi rea si neintelegatoare cam asta era urmarea. Ca asa de mai facea prostii, spargea una alta din greseala, ah, astea-s copilarii normale. Totusi la rautate reactionam mai ferm.Sa fie oare doar sarcina ta ori poate si o atitdudine extrem de permisivacare in timp a dat si alte rezultate decit alea sperate, promise?Ca totusi pina la urma multe din sustinatoarele AP zic ca reguli sunt, ca totusi copiii nu fac chiar totul asa cum doresc ca de fapt totul e nuanta, ca totul e in fct de situatie. Ma gindesc sa nu fi luat tocmai tu totul prea cuvint cu cuvint, ca o discrepanta simt ca e totusi undeva. Vikinga 32+ cu cei mai frumosi vikingi: Nadja si Aldo
Alizee spune:
Alra, exact ca fetita ta este si a mea.
La fel ca si tine, m-am uitat in jur si am vazut ca alti copii de aceesi varsta, sunt mult mai cuminti si ascultatori, chiar daca parintii ii tratau mai dur.
Pana dupa 5 ani, metoda mea de educatie a fost exclusiv rabdarea si explicarea continua a consecintelor faptelor ei. Ha, ce crize imi facea in parc cand ii spuneam ( dupa 4 ore !!! ) ca trebuie sa mergem acasa sa mancam si sa ne odihnim...
Trebuia sa o rog de cateva ori sa faca ceva pt a se urni din loc. Nu asculta de mine absolut de loc.
In permanenta se stramba sau vorbea obraznic cu cate o persoana necunoscuta de fatza careia nu-i placea.
Mi-am luat bobarnace de la rude pt felul in care o educasem, dar eu o tineam pe a mea : e perfecta metoda mea de educatie.
Am facut greseala sa expun problema de comportament a fetitei pe un forum si s-a aruncat cu pietre in mine, spunandu-mi-se clar ca sunt o mama proasta.
Sa va dau un exemplu de conversatie intre mine si fii-mea, inainte de schimbarea abordarii :
Eu - Iubita, te rog, nu te sui acolo, ca o sa cazi.
Ea - Si ce daca. Ia mai lasa-ma in pace. Se stramba la mine si isi continua activitatea.
Bineinteles, niciodata nu am lasat-o sa se expuna unui risc, ci o luam de unde era, oricate tipete pe secunda scotea.
Inainte, mai avusesem eu tentative de a-i interzice desenele pt obraznicie si neascultare, dar fara continuitate. In momentul in care am perseverat cu metoda asta, incet, incet, fetita a inceput sa fie mai receptiva la ceea ce ii spun, nu se mai stramba la straini, fiindca a inteles ca nu este civilizat si ca va ramane o zi fara desene daca mai scoate limba la o persoana, doar pt ca s-a uitat in directia ei, si mariei sale nu i-a placut.
Acum, cand ii spun ca trebuie sa plecam din parc, nu se mai tranteste pe jos si nici nu mai tipa ca din gura de sarpe. Imi da mana si ne indreptam calme spre casa.
In concluzie : copiii sunt diferiti, asa cum si adultii sunt diferiti.
La fetita mea, metoda asta AP ( despre care acum aud ), a dat rezultate inverse, duse pana la extrem.
In fiecare zi, ii repet ca o iubesc si ca ea este sufletelul meu iubit si ne pupacim si imbratisam cu drag.
Cu mici exceptii, la care inca mai lucrez in colaborare cu psiholoaga si educatoarele, fetita are un comportament echilibrat, fara schimbari bruste de dispozitie.
Si nu, nu se simte traumatizata, ci este fericita de cate ori ma vede si canta cu bucurie ca a ei casa este tot ce are ea nevoie.
Sper ca am fost suficient de explicita. Ce i se potriveste unuia, nu i se potriveste in egala masura si altuia, dar atata timp cat ne iubim copiii si ne straduim sa nu ii nedreptatim in vreun fel, eu zic ca suntem OK, asa ca mame.
allinta
http://www.petitieonline.ro/petitie-p61234041.html
Tonnia spune:
Eu cunosc fete, inclusiv aici pe forum, care sunt cat se poate de AP dar n-ar recunoaste public nici in veci. Unele au alergie si la initialele astea. Popularizarea acestei metode s-a facut cam cu stangul.
Eu de ex am fost pusa la colt si jignita de o persoana care a avut o revelatie super tarzie despre empatie si altele, or mie nici prin cap nu mi-a trecut sa-mi las copiii sa planga o secunda, si alte faze au fost urate. In fine, eu n-am merite ca nu mi-am lasat copiii sa planga sau sa fiarba in suc propriu, am aplicat probabil un model care la noi in familie functioneaza demuuult. Pe bunicul meu l-am prins din fericire si era cel mai AP cu putinta barbat pe care l-am cunoscut. dar omul asta avea o blandete si un nivel de acceptare generala incredibile, era un om care avea o vorba buna pentru toata lumea si o toleranta rarisima. Deci cred ca era AG mai degraba, in general, ca sa zic asa.
In fine, ce vroiam sa zic e ca trebuie sa se mai slefuiasca in suflete AP-ul asta ca sa-l dai mai departe. Cu sulita dreptatii in mana nu stiu ce se urmareste. S-o urmari ceva dar nu ce se afirma.
Stiu ca se zice sa faci ce zic preotii/doctorii/etc, nu ce fac ei, dar din pacate nu prea mai penetreaza mesajul sau prea putin.
Una peste alta, e ca in politica, te intrebi cum oare reuneste Ap-ul asta la un loc asa de esential diferite persoane una de cealalta? E retorica.
irina.c. spune:
Citat: |
citat din mesajul lui vikinga Felicitari Irina! Cum e cu trei copilasi? Ca eu am emotii:) Multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi acel lung mesaj, daca mai tinea Orkanul pe mare in zona insulei mai mult imi faceam blog pe subiectul asta. A trecut si el si sper ca si raceala de pe subiectul de fata, mi-au placut mesajele lui Soleil si Ingrid, pina la urma AP ori non AP ori fara habar AP toate ne iubim copiii si eu chiar nu am vazut nici macar o singura mama pe care as putea sa o critic cu ceva pe subiectul asta. Nici nu mi-as permite sa ironizez o alta mama vizibil o mama buna, doar pentru ca nu gindeste ca mine. Ca mame rele si abuzatoare si alte povesti din astea or fi pe DC dar pe sub de fata nu s-a manifestat nici una.Am citit cu mare atentie mesajele mamelor cu mai multi copii si mi se confirma ca lucrurile stau totusi mai altfel si asta e, pur si simplu trebuie sa fim mame la puterea a doua a treia a patra, macar pina sa prinde ritmul si se gaseste o cale.Vikinga 32+ cu cei mai frumosi vikingi: Nadja si Aldo |
Chuny spune:
Tonnia, m-a durut si pe mine cand am citit atunci ce ti-a scris stimabila ap-ista plina de empatie si de sine. A fost nedreapta si extrem de rautacioasa ( cum rar am mai vazut pe forum) incat mi-a ramas in minte propozitia aia.
Vick, felicitari pt domnisoara ce va sa vina, nastere usoara. E o placere sa te citesc!
Sibylle
http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/
Vladimir ***** ***** Anna
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie"
mihuta spune:
Freedelia,
eu tind sa cred ca e vorba de o sensibilitate mai mare a ta, specfica sarcinii, care te face sa vezi situatia mai grava decat este. Toate mamele mai au zile grele, chiar si cu un copil, cu atat mai mult cu doi si inca unul in pantec. Sunt etape specifice varstei (asta imi spun in fiecare zi, Sophia are 2 ani si e foarte fina linia de demarcatie intre amuzament iritare si furie, la mine vreau sa zic) si fiecare gaseste metodele potrivite felului sau de a fi pentru a le supravietui intr-o maniera cat mai comfortabila. Asa ca pana la urma cheia tot la tine este, la cum reactionezi si la cat de mult te enervezi in astfel de situati. Banuiesc ca sunt si zile in care esti atat de calma ca poti gestiona crize de zece ori mai rele. Cred ca e foarte important sa iti accepti limitele si sa iti acorzi si tie ragazul necesar .
freedelia spune:
Tonnia -- bine punctat. Uite, eu una, in mod naturla, nu sunt AP deloc, Dar deloc. Eu sunt foarte rasfatata, invatata sa traiesc mereu in comfort, ma enerveaza cand ceva sau cineva ma scoate din elementul meu de comfort. Ei, cu bebelusii e alta treaba, acolo chiar ca nu imi venea sa ii las sa planga sau sa doarma singuri. Deci pot sa zic ca am practicat ATTACHMENT BABY-ING din instinct.
Ei, cand au crescut copiii s-a schimbat treaba. Instinctul meu a fost sa fiu stricta, sa ii oblig sa faca ce vreau eu. Ma luptam la greu cu mine insami sa nu explodez cand vedeam mizeria pe care o faceau la masa (mancand singuri inca dinainte de un an, ca asa voiau), scoteam fum pe nari cand puneau mana unde "nu era voie", etc etc.
Deci, nu toti parintii sunt AP din nascare. Dar pentru unii (ca mine) ratiunea le spune ca pentru binele copiilor lor, trebuie sa se forteze sa fie AP. Si aici pica foarte bine principiile AP, regulile, etc. Citeam ce ziceati unele dintre voi (Conchita imi amintesc cu siguranta, dar ati fost mai multe) ca sunteti conectate la copil si ca empatizati cu el. Eu nu empatizez, sunt o persoana foarte rece de felul meu, rar ma apuca mila. Dimpotriva, nu stiu de ce, dar cand vad pe cineva suferind mai degraba ma enerveaza decat imi provoaca mila. vai de mine, ce o sa mi-o mai iau pentru mesajul asta. Dar asta este adevarul. Asa ca eu practic AP cu cartea in mana cum se spune, pentru ca nu vreau sa imi traumatizez copiii, vreau sa creasca fericiti, sa se simta iubiti si in siguranta in familia lor.
Cam asta ar fi istoria mea cu AP-ul. Un fel de vulpea si strugurii, eu fiind vulpea, iar strugurii fiind instinctul de AP innascut al unor mame, pe care eu nu il am, insa pentru ca sa ajung si io la struguri, s-a creat teoria AP care te invata step by step cum sa iti cresti copiii cu dragoste. Nu pentru ca ar fi vreo mama care nu isi iubeste copilul, ci pentru ca a sti sa exprimi dragostea nu e totuna cu a o simti.
23+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE