S-a mai nascut o stea: ALESSIO
S-a mai nascut o stea: ALESSIO | Autor: danangie
Hmmm povestea nasterii unei stele.....a unei
stele. Chiar e bine spus. A unei stele. Stelele
sunt unice. Nu exista dubluri. Asa cum si copiii
nostri sunt unici. Unici prin venirea lor pe lume,
unici prin modul de a-ti schimba viata. Un copil
te schimba in totalitate. Atat pe tine ca persoana,
cat si viata ta, a celor din jurul tau. Tu devii o
alta persoana: mai responsabila, mai atenta, mai
frumoasa, mai speciala, mai mandra,
devii.......devii mama.
Dintotdeauna mi-au placut copiii. Dintotdeauna
am zis ca vreau 3. Dar, niciodata nu mi-am
imaginat, ca strada sa am macar un copil....va fi
lunga.Cel putin pentru mine a fost extrem de
lunga. Totul a inceput in 2003 cand eu si sotul
meu ne-am decis sa facem un copil. Ce usor ni
se parea noua atunci!! Pe atunci inca nu eram
casatoriti. Dar nu asta conta. Eram impreuna de
mai mult de 10 ani si nu ne trebuia noua o foaie
ca sa facem un copil. Zis si facut. Zilele
treceau.....si nu se intampla nimic. Lunile treceau
si nu se intampla nimic. Atunci parca mi s-a
aprins un beculet, si mi-am dat seama ca parca
nu e asa normal sa nu raman gravida. Asa
gandeam eu pe-atunci. Ca eu ma gandeam.....ca
daca nu ma mai "feresc".....voi ramane gravida.
Asa cum se intampla la multe fete. Dar nu a fost
sa fie. Si atunci am inceput sa ma interesez pe
internet care ar fi cauzele.....de ce nu reusesc sa
raman gravida......si ce-as putea sa fac.
Asa.....din site in site.....am dat peste
"Desprecopii". M-am inscris si am inceput sa
"cercetez" cauzele, motivele.....Incetul cu incetul
am aflat o multime de lucruri legate de ovulatie,
de luarea temperaturii bazale, de stimulari, de
monitorizari. Ce mai.....stiam lucruri care la
scoala nu cred ca reusesti sa le inveti pe toate.
Si uite asa.....am devenit foarte obsesionata de
"urmarirea" tuturor simptomelor pentru a ramane
gravida. Si eu si sotul devenisem 2 masini......nu
mai reuseam sa ne detasam de gandul asta de a
avea un copil.....nu reuseam sa ne revenim din
dezamagirea care ne cuprindea, in fiecare luna
la venirea "rushilor". Si uite asa ne-am "luptat"
noi pentru 4 ani lungi si lati. In acesti 4
ani.....s-au intamplat multe. Ne-am casatorit,
pentru ca ne-am gandit ca D-zeu nu vrea sa ne
dea un pruncut pentru ca nu eram
casatoriti......ne-am mutat in alt oras.....alti
colegi.....alta sectie de munca.....alt contract de
munca......si uite asa si interdictia de a ramane
gravida. Nu ma lungesc.....ca nu asta e important
in povestirea mea......dar din cauza contractului
de munca....nu puteam ramane gravida pentru ca
nu beneficiam de concediu de maternitate. Si
totusi....uite asa am ajuns in iarna anului 2007
cand in februarie minunea s-a intamplat. S-a
intamplat ca mintea mea nici nu reusea sa
acapareze aceasta stire......eu insumi parca nu
reuseam chiar sa cred ca eu sunt gravida. Eu si
sotul, cred ca in acel moment eram cele mai
fericite fiinte de pe pamant. Stiti...sa astepti 4 ani
sa ramai gravida.....si sa ramai cand efectiv te
astepti mai putin......e ceva care......te poate
intelege numai cine a trecut prin asa ceva. Ai o
satisfactie sufleteasca imensa....esti multumita,
esti fericita....incepi sa te simti speciala, incepi
ca sa fii extrem de protejata de sot, de cei din
jur.....incepi sa simti emotii si tot felul de lucruri
care inainte nu le simteai......la orice ecografie
care trebuie s-o faci.....te muncesti din toate
puterile sa rezisti psihic de nerabdare. Incerci sa
fii cat mai calma si relaxata. Dar nerabdarea de
a-ti vedea puiutul....adica de a vedea acolo un
"mormoloc" ....pentru ca asta vezi prima
oara......e imensa! Si toate aceste stari: emotii,
nerabdare, fericire, extaz.......sa ti se naruie
atunci cand la prima ecografie ti se spune sec,
ca nu este activitate cardiaca si sigur sarcina s-a
oprit din evolutie.........este prea de tot.
Atunci.....atunci te simti .....cum te simti? De
fapt...nu mai simti nimic. Esti amortita. Durerea
care iti apasa sufletul.....te face inert. Izbucnesti
in plans la aflarea vestei....dar pe urma....tu
refuzi sa crezi ca e chiar adevarat. Dar oare e
adevarat? Dar oare nu traiesc un cosmar? Sa ma
pisc oare, sa vad ca intr-adevar asta e
realitatea? Nu. Nu trebuie sa te pisti. E totul real.
E real cand iti dai seama ca in tine nu mai este o
viata. E real cand iti dai seama ca puiutul tau nu
a reusit sa traiasca. E real cand mergi la
chiuretaj....e totul real. Pe urma, e la fel de real
cand incerci sa te ridici, cand incerci sa te
intorci la viata, cand incerci sa accepti aceasta
durere imensa, care iti sfasaie sufletul bucatica
cu bucatica. Daca reactionezi bine....mai
devreme sau mai tarziu....asta depinde de cat de
puternica esti. Eu si sotul am reactionat naspa
rau la inceput. Chiar daca timpul trece.....aceasta
durere nu va trece.....va ramane in sufletul tau, in
ochii tai, in lipsa zambetelor tale, in
comportamentul tau. Va ramane in tine pentru
totdeauna! Indiferent daca mai tarziu vei da
nastere altor prunci. Mai rau e ca.....daca nu
reusesti sa infrunti aceasta durere....se naruie
totul in jurul tau. Eu si sotul din pacate nu am
reusit sa trecem cu bine de acesta durere. Pe
atunci, eu sufeream enorm si nu vroiam sa
accept ca de ce tocmai mie mi s-a intamplat
acest lucru? Si uite asa din Dana cea draguta si
zambitoare....am devenit Dana cea nesuferita si
al dracului. Cu sotul....certurile erau la ordinea
zilei. Si nu e ca ne certam din motive serioase.
Ci din motive tampite, prostesti......In fine, eu
deja ma gandeam la divort. Vroiam sa plec de
acasa. Nu mai vroiam sa stau cu el. Eram asa de
naspa dpdv psihic pe atunci ca nu am reusit sa
fac diferenta dintre : "asta e" si "de ce mie??"
ASTA E poate m-ar fi ajutat mai mult. Sa accept
ca asta e, sigur mi-ar fi ajutat. Dar ...DE CE
MIE?? m-a facut sa fiu rea. Sa ma indracesc. Sa
intorc spatele lui D-zeu. Dar vezi?? D-zeu nu te
paraseste. Chiar daca tu i-ai intors
spatele....El...mai devreme sau mai tarziu....te va
face sa intelegi ca nu esti singura, ca a avut un
motiv de a facut ca acea sarcina sa se opreasca
din evolutie. Si uite asa, cu ajutorul unei colege,
cu ajutorul catorva fete de pe forum.....am reusit
sa ma ridic. Am reusit sa ma analizez. Sa inteleg
ca nu rezolv nimic cu acest comportament. Si
uite asa, de la o zi la alta, am invatat sa accept
ca ASTA E. Ca viata merge inainte. Nu e ca
...gata am inceput sa zambesc si sa fiu cum
eram inainte sau gata sa ma pupacesc cu sotul
ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat......NU. Dar
am inceput sa accept, sa analizez, sa ma
gandesc, sa sper, sa-mi revin, sa ies la lumina,
sa ies din gaura neagra in care intrasem. Cu
sotul.....eram: una calda, trei reci. Dar dorinta din
partea amandorura de a avea un copil, ne-a facut
sa cedam putin fraiele. Sa cedam putin la
incapatanarea care pusese stapanire pe noi. Dar
venirea rushilor ne facea sa cadem din nou.
Chiar pe la inceputul lui octombrie avusesem o
cearta zdravana cu el, de sparsese
telecomamda de la TV de perete. Va dati
seama....unde te duce stresul? In acea luna, nu
stiu......dar la mine s-a adeverit ceea ce se
spune : ca o femeie simte ca e gravida. Eu nu
aveam simptome genul: greata, ameteli, somn,
sani tari. Singurul lucru care il simteam erau
intepaturi ciudate la ovare. De parca ovulam.
Cand mie trebuia sa-mi vina menstruatia. Aceste
intepaturi se asociau cu dureri de burta ca la
menstruatie. Nu vroiam sa-mi fac iluzii.....nu mai
eram in stare de o alta dezamagire. Eram
pregatita psihic. De fapt, in acea luna mi-am zis
ca daca nu raman....imi fac bagajul si plec. Eram
in ziua a 27-a CM cand au aparut primele picaturi
de sange. Cand mi-am pus un OB. Cand m-am
dus la munca. Cand pe la un miez de noapte
m-am dus sa-mi schimb OB-ul si cand numai
reuseam sa bag altul. Cand intr-un colt al mintii
mele......speram ca acele picaturi sa fi fost de la
nidare. Cand imi eram frica sa sper. A 28-a zi de
CM...eram la masa cu sotul.......si ca de obicei
raportul dintre noi era rece......si cand m-am uitat
in ochii lui si i-am spus : Cred ca eu sunt
insarcinata......El nu a reactionat in nici un fel.
S-a uitat la mine si m-a intrebat sec, de ce cred
asta. I-am explicat faza cu sangeratul putin si pe
urma gata.......ne-am imbracat.....am mers la o
farmacie......am luat 2 teste......ne-am intors
acasa......am facut testul....cu el de fata......am
asteptat cam 1 minut.......si uite-o!Liniuta a doua!
Era roza......nu intensa......dar era.......Eu
tremuram......El....nu stiu......nu ne-am
imbratisat.....ne-am privit doar in ochi.....si
gata......nu a fost imbratisarea de nu puteam
respira ca prima data......nu au fost urletele de
fericire ca prima data......liniste! In acea noapte
eram de munca......toata noaptea m-am gandit la
asta. Vai si ce noapte am mai avut la munca!!
Plina de sange, cu pacienti nebuni, foarte
obositoare. Dar nu conta. Eu eram super fericita,
super speriata, super ganditoare, super......eram
super insarcinata!
Din aceea zi nu am mai mers la munca. Am intrat
imediat in concediu medical. Viata mea de
insarcinata nu a inceput minunat. Aveam dureri
ca la venirea rushilor, ma dureau ligamentele,
ma durea "d-ra".....sau muschii de acolo...nu
stiu......daca stateam la pat era totul ok.....daca
ma ridicam si ma pregateam sa fac de mancare,
sau sa spal vasele....sau sa fac un simplu
dus.....incepeau durerile. Pana la 12 saptamani
am fost extrem de stresata, intram si ieseam din
depresie fara sa-mi dau seama, stateam numai
in pat, intre 4 pereti, cu gandurile mele, cu
paranoia mea, cu frica mea. Nu vorbeam cu
nimeni, nu venea nimeni sa ma vada.....eram
naspa tare. Dar ma rugam in fiecare clipa, in
fiecare zi, sa reziste "micutul" sau "micuta" mea.
Ii vorbeam si-i spuneam sa lupte pentru mami si
tati. Sa lupte pentru viata! Atmosfera dintre mine
si sot s-a ameliorat foarte tare. Incetul cu incetul
incepeam chiar sa credem ca vom reusi. Sa
credem ca bebicul nostru e bine. Faptul ca-l
vedeam in fiecare luna la ecografie cum sarea si
facea tumbe ne facea sa fim mai increzatori si sa
alungam frica sarcinii oprite din evolutie. Un pic
de frica tot era.....adica atunci cand treci printr-o
experienta de asta.....chiuretajul......e imposibil
sa fii relaxat in totalitate. Mereu ti se baga un
gand rau in minte si iti imaginezi scenarii de
groaza.......dar pe urma...vezi care e realitatea,
ca totul merge bine.....si alungi din cap acele
ganduri negre. Ziua cand ne-am dus sa facem
morfologica...era si ziua cand trebuia sa aflam
sexul lui bebica. Sotul dintotdeauna a zis ca e
baiat. Si baiat a fost. Radia de fericire! Aproape
ca-i dadeau lacrimile. A fost o zi superba! Incetul
cu incetul zilele si lunile treceau. Nerabdarea de
a naste crestea. Vroiam sa nasc natural fara
epidurala. Nu e ca vroiam sa o fac pe-a
curajoasa....dar imi era frica de efectele negative
ale epiduralei.
Si uite asa am ajuns ca mai aveam cam 2
saptamani pana la termen. Era 6 iunie 2008 cand
pe la 1,00 dimineata micul meu fotbalist a
inceput din nou sa fac show mare la mine in
burtica. Cum mi se intampla foarte des sa fac
nopti albe din cauza ca bebica se misca
incontinuu......mi-am zis ca asta e una din acele
nopti. Am inceput sa astept rabdatoare sa se
linisteasca.Tecusera deja aproape 2 ore de cand
se misca incontinuu incat mi-am pierdut
rabdarea. Ca sa nu ma apuce nervii....pentru ca
din cauza oboselii eu ma enervez destul de
usor.....la 2,50 m-am ridicat din pat. Am mers la
baie sa-mi fac nevoile cele mari....si m-am pus
sa-mi fac igiena intima. Cand sa ma ridic in
picioare sa cad jos nu alta. O durere ciudata mi-a
cuprins mijlocul si burta. Dar a durat cateva
secunde.Mi-am zis...ei.....m'oi fi ridicat mai brusc
si de asta m-a luat vreun carcel ceva.....Bunn.
M-am dus in sufragerie si am dat drumul la calc.
La cateva minute din nou. Aceeasi durere si de
aceeasi intensitate si care a durat doar cateva
secunde. Imediat m-am uitat la ceas si am
inceput sa-mi notez pe-o foaie la cat simteam
aceste dureri ciudate. La o distanta de 6
minute.Deci, avand contactiile astea de la 3,00,
regulate, dureroase , nu stiam ce sa mai cred.
Erau dureroase, dar de intensitate mica. Adica,
nu imi venea sa-mi scot ochii din cap , dupa cum
bine veti afla mai tarziu....Pe la un 4, 5...cand
m-am dus la baie....a ramas sange pe hartie. Dar
nu era rosu...era roz....Atunci am inteles ca ala
tre' sa fie dopul....Nu era gelatinos....nu erau
niste firicele de sange....cum am mai citit pe
forum sau pe alte site-uri....ci toata hartia era
roza.....La 6,00, la ideea lui Vicky.....ca eu in
acele momente chiar intrasem in panica si nu-mi
mai statea capul la nimic........am dat tel la
maternitatea unde trebuia sa nasc, sa intreb ce
sa fac. Mi s-a spus sa merg acolo pentru a ma
monitoriza , sa vedem care e treaba.Ok, la 6,30
am iesit din casa cu sotul. Sotul la munca, pentru
ca nu vroiam sa piarda ziua de munca degeaba,
in caz ca era alarma falsa......si eu la spital.
Conduceam si ma gandeam, vorbeam cu bb
Alessio si-i explicam ca tre' sa fie ascultator si
tre' sa iasa cand crede el ca e gata dar sa iasa
repede. Ajunsa la spital, m-au monitorizat si
da....m-au internat. Aveam intr-adevar contractii
la 6 minute, nu dureroase tare.....deci
intensitatea lor ajunge abia la un 30, 40 %. Am
dat tel sotului la munca si i-am zis: pana diseara
ar trebui sa nasc......deci.....tre' sa vii aici. Zis si
facut. A plecat de la munca, ca asa era aranjat la
munca, in caz ca nasc, putea sa plece oricand.
Mi-a adus valiza si uite-asa ne-am pus pe
astepta. Precizez ca atunci cand am ajuns la
spital si mi-a facut si controlul
ginecologic.....aveam colul uterin sters de tot
care cu 3 zile inainte era lung, inchis si
tare.Dilatatie nu aveam cine stie ce.....abia abia
ajungem la 1 cm. Contractiile continuau sa fie din
6 in 6 minute si pe urma s-au redus la o distanta
de 5 minute. Spre ora 12,00 m-au pus din nou pe
monitorizat. Contractiile erau acum mai
neregulate adica cand erau din 5 in 5
minute.....cand erau din 7 in 7 minute.....cand
erau din 4 in 4 minute. Colul era dilatat de 1 cm.
La controlul ginecologic o durere de imi venea
sa ma urc pe pereti. Nu stiu ce imi faceau dar ma
durea ingrozitor de tare. Vreau sa va spun ca
devenisem chiar stresata cand ma chemau sa
ma controleze. Preferam sa am contractii decat
sa ma controleze astia.Timpul trecea......durerile
incepeau sa fie mai naspa. Chiar deja incepeam
sa ma preocup. La 17,00 o alta monitorizare,
contractii din 5 in 5 minute, intense,
dureroase.La controlul ginecologic, mai aveam
putin si o faceam afis pe doctorita aia....la care
ea ma intreaba: d-na dar vi s-au rupt
membranele? Ati simtit ca va curge ceva? Eu ii
zic: nu.....nu stiu....mie nu-mi curge nimic.....nu
am simtit nimic......atunci mi-a facut un tampon
ca sa vedem daca in vagin aveam urme de lichid
aminiotic.....pentru a intelege daca s-au rupt sau
nu apele. Rezultat: pozitiv. Da, aveam
membranele rupte dar eu nu stiam. De ce?Dat
fiind ca , capusorul lui Alessio era foarte jos
jos.....el era angajat de mult in canal, imi astupa
iesirea. Era ca un dop capul lui Alessio. Dilatatie
tot 1 cm. Sa mor nu alta. Eu la ora aceea deja imi
venea sa ma urc pe pereti. Seara, eram deja
super obosita, nervoasa, panicata.....nu mai
aveam rabdare......dezamagita, vazand ca nu se
intampla nimic.....aveam niste contractii de nici
nu reuseam sa respir.LA 22,30, la controlul
ginecologic.....abia abia ma dilatasem de 2 cm.
Adica de aproape 2 cm. Atunci am izbucnit in
plans. Nu-mi venea sa cred. Dupa atatea ore de
dureri, si eu eram dilatata abia abia de 2 cm,
care de fapt nici nu erau 2 cm?? Pai i-am zis la
ostetrica: pai daca la dilatatia asta eu ma urc pe
pereti de durere.....pana la 10 cm.....ce urmeaza
sa fac? Sa ma arunc pe geam? Vai si nu
reuseam sa ma mai opresc din plans. Ma
rog....intr-un tarziu m-am linistit. Mi-am trimis
sotul acasa ca vroiam sa fiu singura.
Da...da....straniu....dar eu in momentul
contractiilor nu suportam sa ma atinga. Saracul
Alin nu mai stia ce sa-mi faca.....imi lua mana sa
mi-o pupe eu il respingeam.....vroia sa ma
maseze pe spate eu il impingeam......a fost
foarte intelegator cu mine. La 1,00 dimineata de
Sambata, 7.06.2008, eram deja intr-o criza totala.
Eram singura, si imi parea rau ca imi trimisesem
sotul acasa.....eram indurerata si ostetricele
nu-mi ziceau altceva decat ca , contractiile erau
inca mici ca intensitate. Fetelor, asta ma enerva
cel mai tare!!!. Eram in stare sa rup barele de fier
de la paturi de durere, sa imi scot ochii din cap,
ma trageam de par de am zis ca raman cheala
pana dimineata, facusem o febra musculara la
brate si degete de la cum ma tineam de
pat.......si ea imi zicea ca, contractiile inca nu
sunt puternice. Ajungea intensitatea la 70 , 80
%.......Si uite asa am stat si gemeam cu capul in
perna si impingeam de patul ala ca dimineata
era mutat de la locul lui......dar tot nu am avut
curajul sa sun sa ii spun tipei ca simt ca mor, cat
tre' sa mai asteptam......La 3,30.....se vede ca
D-zeu s-a indurat de mine si a trimis o urgenta in
sectie. Atunci a venit ostetrica la mine si m-a
intrebat cum merge. Atunci i-am zis: aaa eu in
noaptea asta voi muri. Dar eram extrem de
serioasa. Nu am spus-o in gluma pentru ca eu
chiar simteam ca mor. Atunci , m-a luat la control.
Cand mi-a bagat degetele.....a facut ochii cat
cepele: aaa d-na dar sunteti dilatat deja de 5 cm!!
Mama fetelor m-am dat jos de pe capra aia ca o
caprioara! Eram asa de fericita!! Atunci mi-am
sunat sotul. A venit, ne-a bagat in sala de nasteri
si ne-am pus pe asteptat. Bineinteles ca euforia
mea a durat putin ca imediat sosea d-na
contractie. Si uite asa pana la la 4,30 cand i-am
spus tipei ca nu mai pot ca simt nevoia sa
imping. E straniu stiti? Efectiv, fara sa vrei ti se
incordeaza muschii si incepi sa impingi. Nici nu
iti dai seama si tu deja impingi. M-a controlat si
eram dilatata 7 cm. Si sa nu mai imping. Dar de
parca eu vroiam.....nici nu imi dadeam
seama....ca eu deja impingeam......La 5,05 am
avut prima faza de impins fara sa reusesc sa o
franez. M-am speriat si am chemat-o din nou pe
tipa. Cand m-a controlat....dilatatie 10!!!! Gata, a
zis ne pregatim.Ne punem in pozitie. Si sa vezi
ce miscare se pusese acolo. Care pregatea patul
meu, care ma pregatea pe mine, care pregatea
pentru copil.....aveam niste emotii....eram asa de
euforica.....aveam frica.....sete......eram
obosita......eram atat de epuizata fizic ca nu mai
suportam nici macar sa fiu piscata de un copil de
2 luni.....nu mai suportam nici un fel de durere.
La 5,30 cam asa.....am inceput prima runda de
impins. Primele doua au fost un esec ca nu am
inteles eu bine cum sa imping si cand. Am avut
parte vreau sa va spun de un personal foarte de
treaba. Atat ce m-au ajutat si m-au incurajat. Si
mi-au vorbit cu calm chiar daca eu le ziceam
incontinuu ca nu voi reusi. La a 4-a
impinsatura......aud ostetrica ca o trimite pe una
sa o cheme pe doctorita. M-am uitat la fata lui
Alin....era putin incruntat. Nu intelegeam ce se
intampla. El tot se uita la "d-ra" mea si
incepusem sa inteleg ca ceva nu era in regula.
Si ostetrica tot insista sa fie chemata doctorita.
Alin, cu fata preocupata, socat.....adica avea o
fata foarte impresionata.....Atunci mi-am
zis.....chiar daca mi se rupe fundul in
doua.....pentru ca asta impresie ai cand tre' sa
iasa bb....simti ca ti se rupe fundul......am zis sa
ma concentrez la ce imi spune ostetrica pentru a
face totul ca la carte pentru ca bb sa fie ok. Cand
a intrat doctorita.....si m-am uitat la
ostetrica.....fetelor era alba ca varul. Mai avea
putin si lesina. Nu eram eu motivul pentru care a
chemat pe doctorita. Era ca se temea ca lesina si
cum varful capului lui Alessio era deja la
vaz.......s-a temut pentru mine. Contractiile
veneau si toti ne mobilizam sa le intampinam:
sotul imi ridica, capul, eu ma prindeam de barele
alea speciale si impinge.Sunt foarte ciudate
contractiile astea......deci simti cum vine
contractia.....tu incepi sa tragi aer in piept, sa-l
retii (ceea ce la mine era imposibil), sa tragi de
bare cu coatele la exterior, si sa impingi. Cand
incepi sa impingi, te ajuta si uterul ca simti o
impinsatura....ciudata....nu tu impingi.....nu
stiu.....e ciudat cum te ajuta ori bb, ori
organismul.....Oricum am mai impins de 4 ori si
a iesit capul.Pe urma, doctorita a inceput sa-l
traga. E ceva impresionant. Ai impresia ca-ti
scoate maruntaiele din tine. Ma si speriasem ca
nu stiam ce sa intampla. Imi ridicasem fundul si
incercam sa ma tin dupa doctorita.....a inceput
sa-l roteasca ca un surub si in cateva secunde a
iesit. Era vanat, vanat. Abia asteptam sa-l aud
plangand. Imediata s-a auzit un glasucior
ragusit.....de parca facea gargara. Un plans
grabit. Pe bune. I s-a dat apgar 8 ptr ca avea
respiratia accelerata. La 5 minute i-a dat 10. Cam
in 15 min a iesit si placenta. Parca e o placinta.
E foarte frumoasa. Pe urma.....cand credeam si
eu ca am terminat am inceput o alta etapa de
suferinta. Mi-a facut epiziotomie, si m-a cusut de
vie. Anestezia locala nu a tinut si m-a cusut asa.
D-ne ce durere. Dupa ce m-a cusut am mai stat in
sala cam o ora jumate , timp in care am dormit
ca un prunc.
In final, viata de mamica e superba. E grea.Dar
ai mari satisfactii. Sa vezi ce te-apuca rasul cum
mancam eu cu sotul. Cand apucam. Cina o luam
pe la 22,00.....23,00, in fuga cat Alessio doarme.
Cand plange ne dam schimbul cand unul, cand
celalalt. Sa vezi cum "ne batem" de la el. Care
sa-l tina in brate, care sa-i dea sa manance. Ne
umple vietile. Ne aduce zambetul pe buze. Ne da
aer. E o dulceata de copil. Chiar daca nu dormim
noptile, chiar daca ne rupe de spate, chiar daca
uneori ne mai pierdem cu firea....sau mai
pierdem rabdarea.......totul se compeseaza cand
vezi ce tii in brate. O adevarata minune! Cum spune si titlul ........ai in brate o stea!
ALESSIO, comoara mea
Raspunsuri
ancadragoman spune:
Dana sa traiti si sa fiti sanatosi.
Am trait alaturi de tine toate etapele de care povestesti si stiu cat ti-ai dorit acest copil si cat ai luptat ptr el.
Na ca acum plang de fericire ,de fericirea ta si de minunea de copil pe care o ai.
Va pup si va doresc numai bine
anca 
de 
Maria Alexandra (4 noiembrie 2007)
poze si filmulete
povestea nasterii
www.totsites.com/tot/mariadragoman" target="_blank">eu sunt Maria
ada29 spune:
Felicitari mamico!
Sa va traiasca steaua Alessio,sa fie sanatos si norocos.
E un bb tare frumos,Dumnezeu sa-i calauzeasca pasii in viata!
Sunteti o familie frumoasa.
Ada
danangie spune:
ANCA, ADA va multumesc mult, de asemenea si voua.
ALESSIO, comoara mea
S-a mai nascut o stea: ALESSIO!
anasia spune:
danangie,o poveste de viata impresionanta!si ai talent deosebit la povestit;
sa va traiasca steluta norocoasa Alessio! numai bine 
!
anasia si 
Alessia Anca(14.08.2006)
o sansa pentru Sosonica
pet.cost2005 spune:
dana - sa va traisca micutul Alessio!!!!!!!
Ai vazut ca minuni exista? Va doresc numai bine la toti 3!!!!!
********************************
Asteptam din nou voturi la http://www. nou-nascuti.ro /album_nn.html?action=show&pid=3231 (stergeti spatiile dupa www. si ro)
Multumim !!!!
************************* Petronela si Nasturica
flori76 spune:
Dana,sa va traisca baiatul si sa va umple mereu inimile de bucurie!
Am citit pe nerasuflate povestea voastra!Intr-adevar,Dumnezeu face minuni,stiu,pentru ca asta traiesc si eu acum:o minune!
Flori 
14+
Tala spune:
Dana, felicitari!!! chiar ieri am deschis jurnalul tau si mi-au dat lacrimile citind primele pagini (atat am apucat) si n-am mai avut rabdare si am trecut la ultima pagina.....ce bucurie!!!! Sincer ma bucur foarte tare pentru tine, pentru voi. Esti o femeie puternica si meriti toate fericirea din lume, pe care ai primit-o acum prin baietelul tau. Sa creasca mare si sanatos!
M&M spune:
Dana, felicitari inca o data!!! Alessio, chiar este o stea!! Dumnezeu e mare si el stie cel mai bine cu ce scop ne da de trecut anumite obstacole in viata..
Cristina
33+ ,cu 
Mihai Daniel
AMR 46 ZILE
" Fii devotat lucrurilor marunte, caci in ele sta puterea ta"
violeta29 spune:
DANA , felicitari inca o data, emotionanta povestea ta, nu m-am putut abtine sa nu plang , mai ales ca si eu am trecut prin ceva similar, dar totul e bine cand se termina cu bine. Sa-ti traiasca micutul Alessio, sa aiba o viata frumoasa si lipsita de griji!
Speranta moare intotdeauna ultima!
cea mai fericita32+ cu 
Alexandra Valentina
www.flickr.com/photos/26288269@N04/" target="_blank">in asteptarea unei minuni
mult asteptat
garderoba printesei
AMR 8 SAPTAMANI
Dianami spune:
Dana, frumoasa poveste! Sa fiti fericiti alaturi de steaua vostra norocoasa, sa va umple inima de bucurie!
Felicitari, mamico!
Diana, mami de
Andrei (23.06.2008) si Iulia 
(15.07.2005)