O nastere ....aproape perfecta

Povestea incepe demult, acum 7 ani cand un politehnist si o aseista se intalnesc si incep sa descopere cat mai multe puncte in comun. Continua cu decizia lor de a se muta impreuna dupa un an pentru a vedea daca totul e atat de “roz” cum parea la prima vedere, apoi dupa inca un an cu o nunta frumoasa. Au urmat cativa ani in care se tot pomenea de implinirea ca familie printr-un bebe, dar trebuia intai sa existe si o siguranta si maturitate a relatiei asa ca au mai trecut 4 ani. Apoi au decis sa se mute peste mari si tari tocmai in US sa incerce sa vada cum e si in alta parte. Gandurile si inima au ramas insa in Romania alatauri de familie si prieteni. Si pentru ca lucrurile au intrat destul de repede pe un fagas normal au decis sa reinvie proiectul bebe, dar lunile treceau si nimic nu se intampla. In martie a fost prima raza de soare cand testul arata cele 2 liniute mult asteptate. Mami decide sa nu-I spuna inca lui tati sa fie surpriza de ziua lui, dar la cateva zile se declanseaza hemoragia si totul se sfarseseste mult, mult prea repede. Pe langa marea deceptie pe care o simtea, acum trebuia sa indure si privirea trista a lui tati care nu apucase decat partea urata a povestii(dusul la spital si telefonul ca totul s-a sfarsit prin avort spontan). Au decis totusi sa nu renunte sa fie si mai puternici. La sfarsitul lui mai , desi isi promisese ca nu o sa isi mai faca teste decat cand intarzierea e mai mare de 10 zile, mami nu mai asteapta si face un test intr-o dimineata dar cu slabe sperante. Si surpriza ..apar doua liniute. Toate scenariile din lunile de incercari cum va fi cand o sa dea vestea lui tati au cazut instantaneu asa ca s-a dus direct la el, nu era nevoie sa spuna nimic, radia toata, reactia a fost incredibila, parca in 2 secunde erau una si aceeasi fiinta care gandeau la fel “de data asta TREBUIE sa fie bine”. Au sunat la doctor au zis ca e cam devreme totusi dar avand in vedere ce s-a intamplat in martie sa vina pentru un test de sange. In seara aia au cautat cu infrigurare un test de sarcina mai slabut care sa masoare nivele mai mici de hormon, pentru a fi siguri ca nu se inseala(tare ciudati trebuie sa fi parut cand intrebau de teste de sarcina foarte slabe cand peste tot erau teste ultraperformante). Testul de sange arata ca exista sanse mari sa fie o sarcina viabila, au asteptat cu infrigurare prima ecografie, prima vizita la medic ..totul parea foarte bine. ….si au trecut 9 luni superbe cu o burtica care se incapatana parca sa nu creasca, cu multe emotii la primul semn ca bebe e acolo, cu ghicitori de genul “uite un piciorus, ba nu e un fundulet”, cu ecografia in care am aflat ca e fetita, cu cautari de nume, cumparat de hainute, decorat camera etc. In ultimile saptamani mami a racit dar nu conta urma sa vina bebe. A trecut insa si due date si nimic nu se intampla….Mami a lucrat pana in ziua in car era termenul, apoi a decis sa mai stea pe acasa ca poate , poate. Apoi la 5 zile decid sa mearga la un concert de chitara chiar daca bebe putea sa apara in orice moment, de fapt gandul ascuns al lui mami asta era. Si asa s-a si intamplat in timpul concertului burtica a inceput sa se intareasca, ceva era diferit, au plecat acasa pe la mijlocul concertului cu sperante mari, dar ajunsi acasa contractiile au incetat. A doua zi de dimineata decid sa mearga la spital sa vada ce se intampla, dar afla ca inca e prea devreme si mami incepe sa dispere putin, fusese totul foarte frumos dar era timpul sa vada minunea din burtica. Luni dimineata , 18 feb ora 5 am, incep niste dureri de burtica putin ciudate care in cateva ore deja sunt cam regulate, decid insa sa mai stea acasa pentru ca nu vroiau sa auda inca un “ne pare rau dar nu e azi ziua”. Pe la 1 insa decid sa sune la spitral, cei de acolo zic sa se duca, deja arau 41 de saptamani. Ajunsi acolo se constata ca erau intr-adevar contractii si dilatatie 3.5 ceea ce era bine. Si incepe asteptarea, sunt incurajati sa mearga pe hol sa stea pe minge sa faca tot ce vor sa ajute ca lucrurile sa fie bine, apa nu se rupsese asa ca puteau sa faca tot ce vroiau. Au masurat holul de la spital de multe, multe ori, mami a uimit asistenta cat de bine suporta contractiile incercand sa respire cat mai profund si neplangandu-se de nimic. Au incercat si jacuzzi de la spital, dar asta a facut ca mami sa se simta foarte , foarte slabita. Era ora 5 dupa-amiaza si dilatatia era 4.5. Decid ca doctorul sa rupa apa pentru a grabi putin lucrurile, numai ca dupa asta durerea nu mai era asa usor de suportat si decid sa ceara epidurala, ceea ce s-a intamplat la 7. Mami adoarme instantaneu pentru ca totul venea dupa o saptamana de putin somn noaptea si o raceala rebela. Pe la 11 deja dilatatia era 10 …uuu deci putem incepe. Mami se temea ca o sa fie foarte greu pentru ca stia ca fetita are putin capul cam maricel. Asistenta insa o incurajeaza ca ea are o tehnica de pozitionare a patului si corpului in car ecopilul aluneca singur si nu e nevoie de impind decat de cateva ori. In tot timpul asta tati a stat langa mami incercand sa preia cat se putea din tot greul. La 12:45 se decida ca gata e momentul final si incepe partea cu impinsul. Doctorul ii spune lui mami ca din pacate fetita a decis sa faca caca inainte de a iesi asa ca nu or sa i-o arate decat dupa ce a fost curatata si s-au asigurat ca totul e ok. Mami se simte putin descurajata dar acum nu era timp de asa ceva. Si mami impinge cu toate fortele inca de la inceput si din trei contractii cu cate 3 impinsuri pe contractie bebe iese la lumina. Tati are lacrimi in ochi se duce sa vada ca totul e bina. Era ora 12:55, Emma Sophie are 3.57 kg si 52 cm. Incep sa o curete si aude un “oaaaaa” lung . Mami e nerabdatoare sa vada comoara incepe sa repete la nesfarsit “ Is she ok?”, nici nu-si da seama ca doctorita ii scoate si placenta si incepe sa o coasa si coase..si coase. Tati vine si o asigura pe mami ca totul e bine si ca e “o frumoasa”. In sfarsit bebe e in brate la mami, doctorita inca mai coase. Lucrurile incep sa se precipite putin pentru ca parca prea coase de mult timp . Mami si tati afla ca rupturile sunt foarte mari(gr 3) si ca nu reuseau sa-si dea seama de unde curge atata sange. In sfarsit dupa 40 de minute de cautari reusesc sa opreasca sangerarea si sa termine de cusut. A urmat o noapte si o zi in spital cu dureri mari, cu temeri compensate insa din plin cu sorbit din ochi printesa….
Acum suntem de 3 zile acasa si inca ni se pare cel mai frumos copil din lume care ne-a luminat viata si care a starnit in noi un sentiment greu de imaginat inainte , inexplicabil acum.


Eliza
Emma

ralualexandrei spune:

Sa-ti traiasca mica minune,sa fie sanatoasa si sa aveti si voi si ea o viatza plina de bucurii.
E atat de dulce incat imi pare rau ca nu sunt un Donald Trump,ca as mai face cateva minuni din astea mici si dulci.
Felicitari si bucura-te de fiecare clipa,timpul trece repede.

Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si a lui Eduard Ionutz album no1 album no2 albumul no3

gattasalvaje spune:

Eliza , foarte frumos ai povestit...
In sfarsit sunteti o familie implinita si fericita ...Sa va traiasca minunea si sa va bucure in fiecare zi !

Gattasalvaje - mamica Sarei ( 22 Decembrie 2007 )

Sara Eliza - cel mai frumos cadou de Craciun POZE

Povestea nasterii

Lucrushoarele Sarei vacanta 2007 Bebelina din burtica Cununia civila Nunta

creata2008 spune:

Frumoasa povestea de peste mari si tari! Sa fiti fericiti acolo si sa va bucurati din plin de minunatia de Emma!

LiaMaria spune:

Eliza,
Sa va traiasca minunea si va va aduca numai bucurii! E o scumpica si o grasunica!

Cu drag,
Lia

Rugati-va pentru Diana
http://dianadumitru.netfirms.com/

Asa a venit pe lume printesa mea:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=105962

Tinna S. spune:

Felicitari Eliza si sa va bucurati de printesa voastra! E tare scumpa!

,

Tinna, mami de doua minuni Alexandru Luca (14 feb. 2008) si Andrei Florin (1 ian. 2001)

Povestea nasterii lui Andrei
www.flickr.com/photos/21493362@N02/sets/" target="_blank">Poze cu iubirile mele
Cum creste Andreiush
Cum creste bebelinul meu