Dupa divort...
Dupa divort... | Autor: Rukki
Buna fetelor!
Sunt sigura ca subiectul asta a mai fost dicutat pe forum, dar am cumva senzatia ca o sa-mi faca bine sa-mi descarc un pic sufletul.
Am 26 de ani si divortez...Acum 3 ani 1/2 m-am mutat in Amsterdam pentru cel cu care traiam de doi ani o poveste frumoasa. Amandoi tineri, la prima relatie mai serioasa (eu aveam 21 de ani cand l-am intalnit pe el si 23 cand am venit aici, el cu 4 ani mai mare). Am trecut prin multe in astia 3 ani, adaptarea mea aici, inceputul carierei pentru amandoi, in fine...si, fara sa se intample nimic dramatic,am ajuns in puntul in care nu ne mai intelegem. Inca il iubesc din tot sufletul, dar relatia asta asa cum e ea acum nu ne face pe nici unul din noi fericiti si nici nu are perspctive sa se imbunatateasca.
Si nu prea bine cum sa merg mai departe:-( Nu mi-e clar ce vreau, daca sa ma intorc in Bucuresti sau sa raman aici (exista motive pro si contra pentru fiecare, aici ma simt extrem de singura,acolo nu stiu cum m-as putea adapta la viata profesionala)...stiu ca intr-un fel sunt intr-o pozitie de lux, ca am libertatea de a alege, sunt tanara, fara obligatii, etc, cumva am si sentimentul ca se va termina cu bine, dar am zile (ca cea de azi) in care oricat as incerca sa ma comport rational, nu imi vine sa ma ridic din pat si nu am energie sa fac nimic.
Asa ca intrebarea mea, pentru cele/cei care au trecut prin asta,este: cum ati trecut peste primele luni? Ce ati facut? Cum ati reusit sa treceti peste asta si eventual sa incepeti cu un nou partener?
Raspunsuri
Gabi_K spune:
Am divortat de 2 ori. In ambele cazuri eu am fost cea care a luat initiativa.
E nasol sa ramai singura, in locul tau mi-as petrece fiecare clipa libera asa cum vreau, cum imi place... asta pana cand apare cineva in viata ta si va trebui sa te adaptezi si la stilul lui de viata. Bafta, si profita din plin!!!
Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
anca74 spune:
quote:
Initial creeata de Rukki
Asa ca intrebarea mea, pentru cele/cei care au trecut prin asta,este: cum ati trecut peste primele luni? Ce ati facut? Cum ati reusit sa treceti peste asta si eventual sa incepeti cu un nou partener?
Mai intai de toate, trebuie sa-ti lasi timp sa uiti, sa ierti, sa te refaci emotional si afectiv.
Timpul necesar variaza de la o persoana la alta. Mie mi-a luat vreo 3 ani sa trec peste esecul primului meu mariaj.
Se spune ca un divort este echivalentul - pe plan emotional - unui deces in familie. Ai nevoie cam tot de atata timp sa-ti "ingropi" sentimentele vizavi de fostul/fosta sot/sotie.
In clipa in care, insa, ai reusit sa faci pace cu trecutul, esti alt om.
Esti mai puternic, mai atent, ai mai multa incredere in tine si deciziile tale, etc. Atunci cand respiri incredere in tine si chef nebun de viata, atunci gasesti cel mai usor pe cel/cea care pe care-l/o asteptai atat.
Nu incerca sa sari peste aceste etape. Totul, pe lumea aceasta, are un sens. Chiar si experienta unui divort.
io
http://tac.families.com/ezb/874526.png
meg67 spune:
quote:
Se spune ca un divort este echivalentul - pe plan emotional - unui deces in familie. Ai nevoie cam tot de atata timp sa-ti "ingropi" sentimentele vizavi de fostul/fosta sot/sotie.
mi se pare un piiic exagerat...nu as putea sa pun egal intre moartea unui copil (sau chiar a partenerului)si un divort
dupa un divort exista supravietuitori si atata timp cat traiesti, deschizi ochii de dimineata, te mai doare pe ici pe colo...sunt sanse!
in fine
perioada de "convalescenta" dupa un divort difera de la persoana la persoana, e normal sa doara si sa usture insa sa nu devina patologic
eu dupa divort am suferit ca un caine otravit insa de fiecare data cand imi era greu imi spuneam ca oricat de greu ar fi sa imi fie, niciodata nu imi va fi la fel de greu cum mi-ar fi fost daca as fi continuat relatia respectiva
principe spune:
eu nu sunt divortata,nu am aceasta experienta ,si nici nu mi-o doresc.iti raspund doar fiindca spui ca iti iubesti sotul,si ca ai doar 3 ani de cind traiesti in amsterdam ,nu stiu ,banuiesc ca vreti sa divortati din motive minore ,adica ceva nu mai merge ceva sa racit.vreau sa-ti spun ca poate ar fi bine sa-ti iei o mica vacanta te duci in ro ,inainte de divort ,va dati un timp ,incarci bateriile in bratele mamei,si te intorci si vezi ce ai hotarit,
si eu am trecut prin momente grele,pina m-am aclimatizat,si a durat mai mult de 4 ani, nu este usor sa te rupi de radacini,imi iubeam partenerul dar ceva imi lipse si asta repercuta asupra relatiei noastre.asa ca m-am dus in ro singura ptru 2 luni ,mi-am limpezit gindurile si a venit clara.poate functioneaza si la tine,daca nu hotarirea nu este definitiva si irevocabila,desi numai moartea este irevocabila.
oricare ar fi hotarirea ,capul sus ,mergi inainte daca te intorci este doar ca sa-ti iei avint.
CristinaT spune:
Eu nici nu am inteles de ce vrei sa divortezi?
www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 6 ani si ...
coraly spune:
Nici eu nu am inteles prea bine. Inca il iubeste de nu mai poate da ceva nu merge. E prea simplu.
Coraly si Sergiu (3 ian 2005)
poze
Rukki spune:
Hai ca am scris un roman si nu eram logata...
Da, inca il iubesc. Daca e obisnuinta sau nu, asta nu mai stiu, ca parca nu mi se pare normal sa simti ca iubesti un om si totusi sa ai senzatia ca tot ce spune/face e gresit...nu?
Asa cum am spus, noi eram foarte tineri cand am inceput, si cumva cred ca am evoluat diferit. Varianta lui e ca eu eram foarte dulce si inocenta si ca intre timp am devenit bitchy, elitista, cicalitoare si vreau cearta din orice. Varianta mea e ca intr-adevar eram tanara si inocenta si pierduta in fata lui, dar ca (normal) intre timp am mai crescut si am inceput sa am propriile pareri, ceea ce nu e neaparat un lucru rau. Si pe masura ce eu devin mai puternica, el devine mai complexat si dominant, si nu mai incearca sa comunice. Si toate asteptarile mele normale (am I crazy, sau e normal sa ai asteptari de la un partener?!) sunt calificate drept "cicaleala" doar ca sa se scuteasca pe el de efortul de a face ceva in privinta lor. Iar la 26 de ani mi se pare normal sa astept mai mult de la viata, adica un partener care sa ma asculte si sa incerce sa ma inteleaga, nu sa aiba atitudinea de "Nu-mi convine, plec trantind usa, ies in oras pana la 5 dimineata, dorm in alta camera si o sa vina ea sa-si ceara iertare".
Sper ca am reusit sa explic cat de cat clar, avand in vedere ca nici mie nu mi-e exact clar unde n-a mai mers relatia dintre noi. Dar stiu sigur ca acum ne certam non-stop, nu mai putem continua pe aceleasi baze si ca despartirea e acum cea mai buna solutie, daca nu vrem sa ne nefericim reciproc inca 10 ani si sa ajungem la aceeasi concluzie. Doar ca doare tare...
Multumesc pentru raspunsuri, fetelor! Orice alte experiente sunt binevenite!
Iris2002 spune:
Nu-mi vine sa cred!
Imi pare tare tare rau..
Sunt un pic socata si mi-am cam pierdut cuvintele. Dar stii sa ma gasesti daca ai nevoie de o ureche sau un umar. Sau mai mult.
te pup
Iris2002 spune:
Tot aici revin, nr de mobil pe care il am eu nu mai functioneaza se pare... maine sunt acasa, daca ai chef sa treci la un capuccino da-mi de stire.
tot eu
CristinaT spune:
Rukki, de ce nu incercati o despartire temporara... daca el genereaza certurile. Daca le generezi tu impuneti sa nu mai incepi aceste discutii.
eu nu as divorta daca as fi in locul tau...
www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 6 ani si ...