Dupa divort...

ilse spune:

draga Rukki, o mare imbratisare de la mine, stiu cum este, nu din proprie experienta, dar am alte 3 surori, dintre care una a trecut exact prin ce treci tu...eu n-as spune ca nu va iubiti, va iubiti inca, dar sunteti amandoi tineri, la o varsta in care inca ne definim asteptarile, dorintele de la viata, asa cum ai spus chiar tu, nu e neaparat ceva rau, e ceva firesc sa evoluam, nu putem ramane la 26 ca la 21 de ani, important este sa evoluam impreuna...eu zic ca el mai are sentimente puternice pentru tine, poate il sperie "schimbarea ta" si nu stie cum sa-i faca fatza, poate te-ar fi vrut "inghetata" frozen ca la primele intalniri, acelea pline de fluturasi, poate este pe undeva si schimbarea asta care provine din adaptarea la alta tara.

hai sa-ti spun cum eram eu acum 7 ani si cum sunt acum, atunci eram plina de frustrari, nu-mi gaseam locul, ma invarteam in jurul cozii, inafara de job care a fost ca o butelie cu oxigen pentru mine, restul erau asa de complicate, chiar si sa cumpar o bucata de paine si cum eu ma timorez rapid daca imi vorbeste un strain, sunt asa mai timida, iti dai seama...acum dupa 7 ani zburd ca un pestisor in elementul meu, m-au schimbat "olandezii":))...nu-mi dau seama din ce scrii daca este olandez sau nu, caci si de aici poate veni o sursa de neintelegere, al meu este si desi facem 6 ani de casatorie, tot avem cateodata "uimiri" legate de anumite "ritualuri" d-astea tipic culturale :)) nu prea le am cu exprimarea, sper sa se inteleaga ceva de aici

nu cred ca trebuie neaparat sa treceti printr-un divort, numai daca intr-adevar tu iti doresti aceasta solutie si o vezi ca pe ceva bun.


-------------------------
zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
-------------------------
mary,
mamica de ilse (3 ani) si sven(1 an) si surpriza +5

YLARI spune:

Rukki, si eu sunt divortata. Tot cam acelasi lucru s-a intamplat si cu mine. Eu m-am angajat pe un post destul de bun, el se multumea stand acasa, cu telecomanda in mana... ce m-a enervat cel mai tare a fost ca mi-a zis intr-o seara ca nu avem bani de paine pentru a doua zi... eu munceam de dimineata pana seara si plus de asta trebuia sa mai am si grija sa avem bani de pane, ca parca eu eram barbat...
In fine, pana la urma am privit cu cea mai mare seriozitate in sufletul meu si mi-am dat seama ca nu mai era iubire ce simteam pentru el. Doar ma obisnuisem... Asa ca m-am hotarat si nu mi-a parut niciodata rau. Orice sfarsit e un nou inceput... DAAAAAAR, TU SINGURA TREBUIE SA ITI RASPUNZI SINCER. TU STII TOATA POVESTEA, TOATE AMINTIRILE VOASTRE.
TE PUP. SI ITI UREZ BAFTA!

YLARI

MissParker spune:

quote:

---

Originally posted by Rukki
Asa cum am spus, noi eram foarte tineri cand am inceput, si cumva cred ca am evoluat diferit. Varianta lui e ca eu eram foarte dulce si inocenta si ca intre timp am devenit bitchy, elitista, cicalitoare si vreau cearta din orice. Varianta mea e ca intr-adevar eram tanara si inocenta si pierduta in fata lui, dar ca (normal) intre timp am mai crescut si am inceput sa am propriile pareri, ceea ce nu e neaparat un lucru rau. Si pe masura ce eu devin mai puternica, el devine mai complexat si dominant, si nu mai incearca sa comunice. Si toate asteptarile mele normale (am I crazy, sau e normal sa ai asteptari de la un partener?!) sunt calificate drept "cicaleala" doar ca sa se scuteasca pe el de efortul de a face ceva in privinta lor. Iar la 26 de ani mi se pare normal sa astept mai mult de la viata, adica un partener care sa ma asculte si sa incerce sa ma inteleaga, nu sa aiba atitudinea de "Nu-mi convine, plec trantind usa, ies in oras pana la 5 dimineata, dorm in alta camera si o sa vina ea sa-si ceara iertare".

---

N-am vrut sa ma bag, pana am citit pasajul de mai sus. Am trecut cam prin acelasi lucru cu fostul meu sot (neamt). El suferea de "sindromul salvatorului" (Helfersyndrom), adica m-a luat de nevasta pe mine care pe vremea aia eram azilanta si nu vorbeam germana (ne conversam in engleza), avea si el langa cine sa se simta superior (ma cunoscuse cand purtam un palton de la Crucea Rosie si, cand am fost la cinema, mergea la un metru de mine pe strada fiindca ii era rusine din cauza paltonului meu - asta e doar asa, un exemplu minor pentru problemele lui).

Cand eu nu am mai fost "azilanta complexata si umila" fata de care sa se simta el "mare si tare", totul a inceput sa se duca de rapa intre noi. Si eu am fost acuzata ca devenisem dominanta, tocmai pentru ca eu ma angajasem (el a fost un an si jumatate somer), eu aveam salariu dublu fata de cel mai mare salariu pe care-l avusese el vreodata (ego-ul lui sangera), germana mea devenea tot mai buna pe zi ce trecea etc. Aveam cont in comun, dar cand a venit mama in vizita si am fost toti trei la restaurant si mama i-a zis lui "multumesc pentru invitatie", el i-a strecurat strepezit "Multumeste-i Feliciei, ca ea e sefa cu banii!" etc. etc. etc.

Totul ii putzea, iar cand aveam discutii in contradictoriu facea ca si al tau: trantea usa si pleca. Urasc treaba asta. Cu actualul meu sot discut pana-n panzele albe, lamurim si clarificam totul, ca sa nu ramana chestii neclare care sa dea nastere la resentimente.

Ce bine ca m-am despartit de el!!

Acum, in cazul tau, tu stii cel mai bine cum stau lucrurile. Pana si modul cum te vei simti citind reactiile de pe acest forum te va ajuta sa-ti clarifici sentimentele.

Iti doresc clarviziune si putere!

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!