Gabriela - a doua minune a mea

E o poveste pe care am inceput sa o scriu de cand am venit acasa si pana astazi, asa ca e putin mai elaborata fata de prima!

Dupa ce am scris povestea nasterii lui George, e drept dupa vreo 2 ani si ceva de la “comitere”, pentru ca lipsisem de pe forum motivat atata vreme… citeam cu nostalgie toate povestile scrise aici, la Nasterea unei stele. Imi era dor sa tin in brate o buburuza, imi era rau de tot dor de George mic… si tot asa. Si citeam… si reciteam… si tot negociam cu sotul ca “inca un bebe, nu ti-ar placea…”. El vroia, insa motive externe nu ne lasau. In fine, dupa aproape 4 ani de la nasterea puiului, aveam niste simptome tare ciudate, insa stiam ca nu calcasem “stramb” in zilele cu pricina, plus ca tocmai facusem rapelul la vaccinul pt. HBV si mi se zisese sa ma pazesc vreo 3 luni de o eventuala sarcina… nu ca ar dauna, doar ca asa spun ei ca e mai bine. Ok! Ma pazesc si nu ma gandesc ca raul meu si starea mea nasoala de la mijlocul lui august 2006 e de la ochisorii astia mici care zambaresc acum la mine. Ma duc, fac investigatii, mi se zice: “hopa, ficatul tau, arata aiurea, splina nu e ok…”, ma mai sperie cu un oarece virus C de care fug ca de… imi fac analize, ies cam dubioase, ma duc sa fac un test rapid HCV, pentru B facusem si deja ma vaccinasem, mai aveam turul 3 si gata… Oricum, una peste alta intarzia “musafirul” meu cum never ever nu o face! Mi-e teama sa ma gandesc la o sarcina cu suspiciunea de virus C in mine, asa ca am asteptat rezultatul la analiza - si sotul era la un interviu la Bucuresti. Eram terorizata, vroiam sa vad rezultatul “negativ”, aveam o teama nebuna, ma uitam la George si imi venea sa plang aiurea, nu vroiam sa depind de tratamente, de tot felul de tampenii, plus ca mi-era teama pentru sot.
Ok, ora 16, fug la policlinica, iau rezultatul, George cu mine… inainte sa imi dea hartia, tipul intreaba ce analiza am facut, spun si… se uita intai si zambeste: “e negativ, doamna”. Pfuiiii, un moment de ala in care iti vine sa ramai, sa te pishti sa vezi daca e real. Am si acum hartia, fericire mare. Am zis ca fie ce o fi, fac si un test de sarcina sa vad, ca prea mi-era rau si ameteam non-stop, plus un disconfort de nu ma recunosteam. Vine sotul, dau vestea buna cu analiza, se bucura! Dimineata ma duc sa fac testul de sarcina… si astept: doua liniute… Uraaaaaa! Eram atat de incantata, apoi ma calmez, sa vad ce spune el. El a reactionat putin… diferit decat la George, probabil pentru ca nu programasem asa ca atunci bebele nostru… in fine, incepem sa ne acomodam cu ideea. Mi-am zis: “deja organismul e formatat, ar trebui sa nu mai am probleme ca la George”. Cu zis-ul am ramas.
Au inceput dragele de ele contractii, mi-am luat eu no-spa si piafen, stiam de la primul… insa nimic. De la greturi mi se provocau si contractii, asa ca fug la medic. Am supriza ca medicul meu sa se fi dotat intre timp cu un eco performant, si imi face un eco vaginal: “Mai, este acolo, dar e prea mic, deja la 3 saptamani trebuia… si de abia se vede” Ok, iar incepe filmul, eram ca in reluare, aceleasi discutii, acum eu: “Dl. doctor, asa a fost si la primul, o sa fie bine…”, el iar sceptic, mai vedem. Si tot asa, saptamana de saptamana ne vedeam sa urmarim evolutia. A trecut o luna, apoi mergeam la 2 saptamani… intre timp ma durea fiecare muschi din corp, aveam o stare oribila, nu puteam sa stau 5 minute fara sa imi fie greata. Deja la George am crezut ca a fost parfum, pe langa ce experimentam acum! Pe la 4 luni am simtit ca scap lichid in timpul momentelor mele intime de dimineata cu… “toaleta”. Spasmele de la greata imi provocau contractii puternice si… iaca asa iesea apa. Uraaaaasc momentul asta! Plus ca la serviciu pazeam toaleta libera sau mai si stresam omul, ca de… aveam o treaba! Peste toate insomnii puternice, oboseala crunta de la serviciu… aveam o stare de imi venea sa bocesc. Ma uitam la gravidele vesele si eu ma intrebam: “cu ce am gresit ca nu pot sa am o sarcina vesela, sa strig ca sunt cele mai frumoase luni????” Povesteam cu puiul din burta sa stea acolo sa nu lase apa sa iasa. Plus povestile unora din jur cu texte de genul: "atat va mai plangeti... eu cand eram ca tine de la serviciu am mers sa nasc, bla bla", chestii care nu pica bine nimanui.
M-am dus la medic, fara sa ii zic ce patesc… de teama spitalului (nebuna am fost, clar) si aud: “fir-ar sa fie… uite ce putin lichid este”. Il intreb ce sa fac, mi-a dat ceva tratament, am mers la mine la serviciu si m-a pus viitoarea nasa a lui bebe in perfuzii… cu de toate, sa ma refaca. Frectie la picior de lemn, am facut 5 zile, tot rau ma simteam. Deja intrasem in luna a 5-a si eu cu greturi… mama lor! Plus ca de vreo 2 saptamani eram racita intr-una, tuseam de iar imi aminteam de contractii… la orice, burta tare si dureri de sa ma taie. Aveam fundul poligon de la no-spa, scobutil si nu mai stiu ce… Imi zic, hai sa ajung la Craciun ca ma dreg eu… si am tot bolit eu si toata luna decembrie, si ceai nu puteam sa beau ca il vomam, asa ca numai tantum verde am luat si degeaba. De Craciun mi-am mai revenit, am stat acasa, parca parca ma simteam mai bine, numaram lunile in fata, aproape 4, buuuun! In ianuarie ma duc, iar la medic, alta belea: tensiune mare! Ptiuuu, toate pe capul nostru, ce pacate avem de tras? Ii zic ca ma monitorizez, poate poate… da, de unde bucurie? In februarie ma duc iar, tensiune 16/11, “gata, gagica, te internez”, I-am zis ca nu imi scade tensiunea in spital, ca desi lucrez acolo am fobie sa raman peste noapte, sa facem acasa incercare cu tratament. Iau concediu si imi da dopegyt, ceva picaturi pentru tensiune… si dupa 2 zile iar ne vedem. Acum scazuse tensiunea, dar cum ma simteaaaaam, drogata nu alta. Buuun, ma tin batzoasa sa vada ce tare sunt, numai in spital nu, ca ramane copilul mare fara mama acasa… Medicul zice a e risc mare de eclampsie, eu zic ca il sun daca e ceva, imi cumpar tensiometru si incepe distractiunea, de n ori pe zi imi iau tensiunea, care oscila de numa. Ajungem in martie… deja ma simt boieroaica, sunt aproape… contractii avem, tensiune avem… ce mai lipseste??? “Te doare operatia veche? “ eu bucuroasa ca ceva e bine: “Nuuuu” (macar ceva bun in toata afacerea). Imi zice atunci ca e fetita puiuta, in sfarsit, ca la restul ecografelor nimic sigur nu era, asa ca ma pun pe pregatit bagajul. Dau sfoara in tara ca e sigur fata, eu luasem haine galbene albe si verzi… zic: “de acum merge si un roooz”. Ei.. si ma bucur eu vreo 2 saptamani pana cand am intrat in saptamana 37. Si dureri la greu, contractii… plus voma. Halt, imi zice sa vin la spital, insa nu spune ca pentru a naste sau… era saptamana mare, venea Pastele. Toata lumea se pregatea, cumpara si prepara… eu zaceam si scanceam de dureri. Ma interneaza in Joia mare si imi zice ca ma tine inca o saptamana, macar sa incheiem 38 de saptamani si fetita sa fie ok. Ma gandeam cu groaza la o saptamana de sarbatori in spital, George al meu fara mine… oribil. Incepe iar cu injectii, pastile… sambata dimineata eram mai bine, tensiune de “domnisoara”, picioare mai “pipaibile”… “hai ca te invoiesc acasa, dar ma suni dimineata la 8”, adica de Pasti… Buuuun, fug happy acasa, unde nu aveam nimic pregatit de mine, noroc de mama, a trimis tot, si… George face febra, puroi in gat, alarma! Sun la nana fetei, o intreb ce sa ii dau, imi zice, incep rapid tratamentul, insa noaptea o petrecem printre hapuri pentru febra si voma, saracul era terminat! A doua zi dimineata eram buimaca, nu imi iau tensiunea ca altfel ma sperii si imi sun medicul: “sunt ok, ma simt bine”… “vorbim marti, stai acasa, daca e ceva ma suni si vii la spital”. Parca eram un hotz, oricum ma bucuram ca asa s-au aranjat lucrurile sa pot sa am grija de George. Pana marti el isi revine, insa eu ma simt oribil, plus ca… “ma doare operatiaaaa”, medicul e nervos pe mine, are motiv: “Si de ce stai acasa? Vrei sa crape uterul???” Si ma dureaaaaaa, deja nu ma mai puteam misca, nu puteam sta in fund… ultimele zile de chin. Miercuri ma tarai la cabinet dupa bilet, ma vede si zice sa nu mananc nimic, ca joi gata, ne vedem cu minunea.
Miercuri noapte… nu vreau sa spun cum eram, imi ziceam mereu: “curaj gaina, ca maine te taie”… gluma, gluma, dar… maine vad ce face buburuza, pentru care toata sarcina mi-am facut griji: daca e sanatoasa, sa aiba totul, temeri firesti, insa cam accentuate, ca bietul sot era in stare sa mearga oriunde numai sa nu ma vada atat de stresata… pe langa toate bubele mele.
Se face 7, incep sa ma pregatesc, fusesem la salonul de cosmetica cu o saptamana inainte si ma epilasem, eram pregatita fizic, ma parfumez, macar sa miros ca o lady in sala ne operatie… cel mai bun parfum al meu, Emporio… ok, hai sa mergem. La 8 imi face internarea, la 8.15 pe sectie medicul patrula, ma astepta. Are emotiii!!! Simt si imi si spune. Eu… cocoasha, nedormita, ii zic: “o sa fie bine”. El are emotii… eu imi zic: “Oare ce caut? Nu mai bine mai stateam?” Apoi vad ca e cea mai buna echipa posibila pentru intampinarea bebelui: de la neonatolog, pana la anestezist… ce sa mai, norocoasa foc! Imi trec emotiile!
Trec peste momentele neplacute cu sonda si deplasarea pana la sala… ii vad pe medici cum se pregatesc, aud muzica de la un radio. Canta “Cerul” – Pro Consul, ma urc pe masa, eram transpirata de emotii, ma mangaie anestezista, imi pune masca, esueaza cu branula in vreo 2 locuri un asistent emotionat… incep sa numar, ascult muzica… si visez. Ceva greu… apoi aud alta muzica: Mark Anthony… si incepe agitatia: medicul astepta sa ma trezesc, eu intreb cum e copilul: “e fetita, are nota 10, 3,520 kg, sa iti traiasca”, eu iarasi: “e sanatoasa, e ok?” “sigur, are tot ce trebuie”. Ma linistesc, insa ma muta pe targa, durereeee, il intreb pe medic: “mai aveti emotii?” el ramane socat, probabil de delirul meu si de grija mea fata de el… iar atipesc, ma trezesc pe hol, imi vad sotul in ceata, am simtit ca e bucuros, il intreb si pe el daca e sanatoasa si frumoasa… imi arata pe aparat pozele, vad in ceata, intru in lift, adorm iar. Ma trezesc cand ajung pe sectie, si la mutatul pe pat simteam ca ma desfac. Apoi incepe o noua poveste, primele 2 zile sunt destul de dureroase. Cer sa imi aduca fata, era 11.15, nu pot sa creeeed: seamana cu George mic. Dorul meu de George mic s-a materializat in acest ghemotoc scump si drag, o fetita, copia baiatului. Chiar am doi copii frumosi, perfecti… fac si eu ca si cioara, insa asta e parerea mea!
Durerea din ziua aceea si din noaptea si zilele urmatoare sunt cam greu de povestit (daca mi-era groaza de cezariana pe vemuri avea de ce sa imi fie). Nu am stiut de ce ma durea burta si totul mai rau ca prima data. Imi bagase ceva pentru contractia uterului si… stai sa vezi distractie, ca era contractat non-stop. De abia m-am ridicat a doua zi si zilele din spital au fost oribile din punctul asta de vedere. Am cerut sotului sa le spuna tuturor ca nu pot sa primesc vizite, fizic nu eram in stare… unii au inteles, altii nu.
Si in toata durerea aceea, cand nici pe sot nu am putut sa il vad, am primit de la el 33 de garoafe, de imi venea sa bocesc nu alta, mai ales ca nu ma puteam ridica de pe pat sa ma duc sa ii multumesc.
In sfarsit, in a 5-a zi am evadat acasa, cel mai potrivit loc sa te refaci!
Intalnirea Gabrielei cu George: George a venit sambata, pe 14 aprilie la spital sa vada buburuza, era emotionat pana la cer, nu mai contenea cu complimentele pe ea: “frumusica, scumpa, dragalasa…”, desigur abia astepta sa venim acasa. A vrut sa imi dea o batista pentru ea, sa o sterg la nasuc… just in case… apoi mi-a dat un banut de 50 bani, tot pentru ea… m-a uimit cu emotia lui si bucuria de a o lua in brate. Momentul ala m-a facut sa imi impun sa ma refac repede, si sa fug acasa.
A, Tensiunea, “prietena” mea care m-a insotit in aceasta sarcina… s-a mentinut aproape de mine… eram deja cunoscuta pe sectie: “mergi sa iei tensiunea la doamna…”. Nici acum nu am scapat de ea, desi am sperat… insa se va rezolva, sunt sigura!

Acum, la final de poveste, ce sa va urez, sa aveti parte de asemenea bucurii, care intrec orice altceva pe lumea aceasta… si sanatate sa va bucurati din plin de tot ce va ofera viata!
Cu drag de voi, Elena

Mami de www.babiesonline.com/babies/g/gabrielacapraru/" target="_blank">"Gabriela" (12.04.2007)si "www.babiesonline.com/babies/g/GeorgeC" target="_blank">George" (6.09.2002)

papadie spune:

Felicitari! Sa-ti traiasca buburuza
Cum se simte George ca frate 'mai mare'?:)))



Papadie, mama Mielului turbat si-a delikatului Pescarush

Cristina_C spune:

Elena, sa-ti traiasca minunile amandoua si sa le dea Dumnezeu ce-i mai bun pe lumea asta!

HelleneC spune:

Saru mana de urari!
Papa, George e un frate... "important" (si doar un strop gelos, insa pentru ca spun "iubita lui mami" si nu "iubita lui mami si George"). Insa ma corectez de fiecare data si e ok!

Mami de www.babiesonline.com/babies/g/gabrielacapraru/" target="_blank">"Gabriela" (12.04.2007)si "www.babiesonline.com/babies/g/GeorgeC" target="_blank">George" (6.09.2002)

Sabina spune:

Elena, m-ai emotionat, sa-ti traiasca minunile si sa va bucurati de ele!
George e un frate mare grozav!

---

Sabina si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia


Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

piticasigogosica spune:

Elena inca o data FELICITARI si atre emotionant!Sa-ti traiasca puiutii!

poze
Iri 37-38+ si Iris

karina1976 spune:

Felicitari Hellene!
Sa iti traiasca comorile!





Corina - mami de Paul - 04.06.2002 si11+

"Doamne, ajuta-mi sa nu uit!"

Lory_k spune:

Felicitari Elena!

Florentina & Alin Cristian (3.10.2003)

georgi75 spune:

Elena felicitari mamico penru minuni si curaj.
Parca mi-ai facut pofta de al doilea bebe.
Sa va fie bine la toti patru si sa aveti parte de tot ce va doriti

eveline spune:

Elena, sa va traiasca minunile, sa fie sanatosi si fericiti si sa va aduca numai bucurii!
BTW, sunteti o familie minunata...sa stii ca va mai admir, asa, cu coada ochiului, cand ne mai intersectam pe strada...si dupa ce am citit, vorba cuiva, parca ma bate si pe mine un gand de bb 2!

Ana si Bianca-iubita

Ana68 spune:

Cuscrissima....m-ai emotionat si zau ca nu mi-i bine sa plang la servici,ca se uita astia ciudat la mine!
Frumos,minunat,induiosator....Nu m-am putut abitne sa nu lacrimez citind de grija lui George pentru Gabriela.
Sa iti traiasca sanatosi puii,sa creasca mari si cuminti si sa aveti bucurie si fericire nemarginita!


Ana-Maria,mami deAlex&Luana