Nu ma mai inteleg cu fiica mea!

Elise spune:

probabil e tot "teribilism" si modul in care vb. de mama ei.
Stii... perioada aceea in care daca nu-mi esti prietenul cel mai bun esti neaparat dusmanul cel mai crunt....

Sint convinsa ca nici fiica-mea nu va ramine ingerash ca acum, da' ma educ deja sa intru sa fac un dush rece ca sa ma calmez inainte sa-i spun vreodata ceva rautacios. Nu de altceva, da' ulterior mi-ar parea de 1000 de ori mai rau ca ei... pentru ca se presupune ca eu sint adultul si inteleg mai mult.

Sa speram , oricum, ca o sa fim prietene.

Elise & BBLisa

Luna1 spune:

quote:

---

Originally posted by mama lia

Elise, se poate...dar pe mine nu teribilismele domnisoarei ma deranjeaza, ma doare insa cum vorbeste de mama ei......

ne mai auzim peste ani, cind si bb al tau va fi o domnisoara ce da ochii peste cap si va fi obrazica (de, apanajul virstei).......fiica-mea e mortala, ca dupa ce are cite o "criza" vine si isi cere scuze!!! iubita lui mama!!!

adevarul e ca uneori nu stii ce sa faci...sa ii faci "afis" cum zice o colega, sau sa rizi....

mama domnisoarei Cristina (28.09.1993)

---

Am citit si eu postarea domnisoarei.

Sincer tot ce a spus sunt doleante pline de substanta insa deranjant e tonul pe care le-a spus. Insa desi nu o cunosc pe mama pot spune ca mai este si modul in care se lasa perceputa de fiica ei. Eu imi faceam curat in camera de mila mamei mele insa mama imi lasa camera in dezordine cat vroiam eu. (bine mai intra din cand in cand si se lua cu mainile de cap.) In plus mama nu avea nevoie sa ma chestioneze unde merg ca era prietena mea cea mai buna si ii spuneam tot. Pe bune. Mai aveam si eu crizele mele de personalitate insa mama a stiut sa nu reactioneze urat la ce ii spun pentru ca astfel sa-i mai spun si data viitoare. Ei i-am spus de primul tinit de mana, primul sarut, primul iubit iar de facut dragoste si-a dat seama singura cand a fost momentul si am purtat o discutie in care mi-a explicat ca e normal ca mama sa o doara ca-si pierde fetita insa are incredere in mine ca ii voi cere ajutorul cand voi avea nevoie de orice.
Si tot mama mi-a fost alaturi cand i-am zis la 22 ani ca voi ramane mama singura si m-a ajutat sa-mi cresc fiul iar acum desi nu e cu mine stiu ca imi e alaturi si ma va sustine in orice situatie desi m-am recasatorit, am familia mea si astept un bebe.

Acum va intreb credeti voi ca mama nu ar fi vrut sa-mi traga doua palme cand la 14 ani ii spuneam ca m-am tinut de mana cu unu' si ca-l iubesc? Si ca asa ne-am plimbat tot parcul? Credeti ca nu ii venea sa ma ia la bataie cand i-am spus de primul sarut, cand am venit acasa triumfatoare de mana cu "iubitul" meu care era cu 4 ani mai mare? Ca nu ii venea sa ma sechestreze cand a simtit ca ma apropii de momentul cheie al facutului dragoste? Si totusi a inteles ca eu am nevoie de ea si ea va avea mult mai mult de castigat daca va stii ce se intampla in viata mea decat daca devenim dusmani. Astfel ca ei i-am cerut sfaturi mereu, pe ea am intrebat-o mereu inainte sa iau o hotarare ce parere are iar ea mereu a vorbit cu mine ca cu un adult si mi-a dat sfaturi insa nu mi-a impus nimic.

As vrea sa pot fi si eu la fel cu copiii mei.

Luna 21 sapt+
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=2623" target="_blank">Adelyse Raluca
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=1036" target="_blank">Cosmin

zenon spune:

De ce trebuie neaparat, neaparat sa aiba ordine in camera? Toti adolescentii sint vraiste la capitolul asta, dar presiunea e imensa pe fete. Ele trebuie sa fie ordonate. Las-o in pace. Asa cum vorbeam cu baieti care se minunau ca o fata isi face patul in fiecare dimineata. Pentru ei era normal sa fie dezordonati.
Iti zic din proprie experienta ca fost adolescent (normal) care si-a avut seria lui de meciuri cu parintii: era vraiste la mine in camera, mama era convinsa ca atunci cind voi sta singura n-o sa mai am habar de nimic, dar eu ma regaseam perfect in dezordinea mea. Si acum la fel. E mai bine ca inainte, dar eu nu pot sta intr-o farmacie.
Lasa copilul in pace la capitolul asta. Si nu te grabi nici tu sa-i ordonezi camera.

Luna1 spune:

Daca punem in balanta ce ne dorim de la copiii nostri eu sincer am ajuns la concluzia ca nu ma intereseaza curatenia, nu ma intereseaza neparat respectul acela egal cu frica pe care unii parinti il astepta din partea copiilor lor, tot ce imi doresc e sa fiu in stare sa ma apropii de copiii mei astfel ca ei sa simta si sa stie ca la mine pot veni cu orice problema, iar eu (la fel ca si mama mea) sa stiu sa fiu prietena mai presus de a fi parinte. Da mi-am dorit sa fiu parinte, ideal ar fi ca si copiii mei sa ma respecte in rolul respectiv si sa isi tina camera curata, sa invete bine la scoala, sa iasa cu prietenii numai cand vreau eu si cu cine vreau eu, sa aiba primul iubit/iubita la varsta care o doresc eu etc. Insa stim cu totii ca e imposibil deci prefer sa fim prieteni si sa stiu ce se intampla in viata lor, sa aflu chiar de ma doare daca fiul meu a fumat la 15 ani sau a baut la 13, sa stiu daca fiica mea se saruta la 13 ani in spatele casei, mai exact sa fiu inclusa in viata lor, sa stiu ce se intampla si sa influentez cum pot eu lucrurile fara a impune nimic. Sa negociez nu sa dictez.

Insa mai am pana acolo si deja ma iau cu mainile de cap cand citesc despre perioada adolescentei.

Luna 21 sapt+
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=2623" target="_blank">Adelyse Raluca
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=1036" target="_blank">Cosmin

myrrha spune:

Draga Dana, uite citeva ginduri: mie mi se pare clar ca ea e foarte preocupata de aspectul ei, si-mi amintesc din pubertatea mea ce stresata eram de corpul meu care o luase razna, ma inaltasem, ma ingrasasem prin diverse parti aiurea, eram sleampata si impiedicata si ma simteam urita. Ai putea sa-i povestesti despre adolescenta ta si mai ales sa ii subliniezi ca asta e o etapa prin care trec toate fetele, trebuie sa aiba rabdare si o sa redevina o zina, impacata cu corpul ei. Sa incerci sa o ajuti sa isi gaseasca imbracamintea in care sa se simta bine (adica spune-i ce bine ii sta cu haine in care e evident ca se si simte bine). Du-o sa faca sport, dansuri, cum spunea si cineva mai sus, ca sa recistige controlul asupra corpului ei.

Trebuie sa o ajuti sa se impace cu ea, sa se iubeasca din nou, si asta trebuie intr-adevar sa treaca prin iubirea ta. S-ar putea ca mai tirziu chiar sa devina fata/femeia frumoasa si implinita la care visai cind era doar bb, dar tu sa fii deja departe de ea atunci.

Foarte interesant subiectul, mi-au placut multe postari de aici

mami de Agatha (21.08.06)

nelia spune:

Nu am apucat sa citesc ce s-a mai scris, dar am citit primul mesaj al Danei, dupa al meu... Si da, Dana, trebuie sa-i spui copilului ca il iubesti in orice moment in care te intreaba. Inseamna ca are nevoie sa fie sigur de acest lucru si tu trebuie sa-i oferi aceasta siguranta. Trebuie sa inteleaga de mic, ca faptul ca e neascultator si obraznic nu te face sa-l iubesti mai putin, dimpotriva, inseamna ca are mai multa nevoie de tine decit un copil cuminte. Deci, da, ii spui ca il iubesti, dar ai grija sa vada ca esti suparata din cauza comportamentului sau si ca, cu aceeasi iubire cu care il rasfeti cind e bun, il pedepsesti cind e obraznic. Trebuie sa inteleaga foarte bine pedeapsa si sa se simta iubit si respectat chiar si atunci cind o primeste. Uite un dialog cu Agata cind imi pune intrebarea imediat dupa ce a facut vreo sotie: mami, ma iubeeeesti? Tacere! Maaaami! Vreau sa stiu daca ma iubesti... Tu ce crezi, cum simti, te iubesc sau nu te iubesc? - o intreb la rindul meu, suparata in continuare. Dupa un moment de gindire, vine raspunsul: eu cred ca ma iubesti mult de tot, dar acum esti suparata pentru ca am facut (e foarte important sa spuna cu cuvintele ei ce a facut, sa stie de ce esti suparata... mi s-a intimplat de multe ori sa spuna un motiv gresit, care nu era baza supararii mele, dovada ca nu intelegea nici macar ce a facut de sint suparata pe ea). Dar daca promit ca nu mai fac, ma iubesti din nou... fara suparare!?! Nu-mi place cind ma iubesti cu sufletul si fata suparate. Dar tu, daca promiti, te tii de cuvint? Nu... citeodata! Atunci fa ceva sa-mi treaca supararea! Si se duce in camera ei si face un desen sau ce-i trece ei prin cap, scrie Agata pentru mami si, de vreun an de zile, o inima rosie care e taiata de o sageata. Cum sa mai fii suparata!?! Dar daca apuc sa-i dau vreo pedeapsa (care nu sint niciodata grave, eu stiu, jumatate de ora fara sa sara si sa alerge prin casa - nu rideti, nu va imaginati ce pedeapsa e pentru Agata sa stea intr-un loc sau nu are dreptul la o jucarie - care pleaca in camara si i-o dau inapoi ca o recompensa la ceva bun, care sterge greseala anterioara... sau un sticker negativ pe calendar...)

Iar daca cea mare o trimite pe cea mica sa te intrebe daca o iubesti... si cuvintele nu o satisfac, inventeaza un joc, in care cea mica sa fie intermediar, mesager. Ceva de genul, ia du-te si intreab-o pe sora ta ce ar trebui sa fac eu ca sa fie convinsa ca o iubesc, ca e fetita mea si asa va fi intotdeauna. Sigur se va prinde in joc si dialogul va continua... Eu mai inventez jocuri (nu are 12, are 6, inca mai merge) cu maimutoii de plus sau cu personaje imaginare. Cind e suparata pe mine si nu vrea sa vorbeasca, de fata cu ea, imi aleg un partener de discutie si ii spun lui tot ce am pe suflet si il rog sa ma ajute sa ma impac cu fetita mea, ca uite si ea a gresit, dar si eu, pentru ca in loc sa fiu calma, m-am enervat si acum imi pare rau... Sa o vezi ce ii sclipesc ochisorii, da sa rida dar vrea sa para in continuare suparata si intra in joc, in discutie cu partenerul meu de dialog si ii spune lui de ce e suparata, ce nu i-a placut la mine... si eu, cu voce schimbata o intreb daca ea crede ca a gresit si ea sau numai mami... de obicei este foarte sincera si recunoaste unde a gresit, alteori nici nu intelege ce a facut sau spune altceva, care nu are legatura cu ce cred eu ca a gresit... Dovada clara pentru mine ca, desi are 6 ani, nu intelege inca tot ce se intimpla si multe din reactiile noastre, ale adultilor, le ia ca atare, fara sa inteleaga mare lucru din ele. Sint convinsa ca si la 12 ani se intimpla la fel, sint multe lucruri pe care fetita ta nu le intelege, nici din ea, nici din reactiile celor din jur... desi tie, ca adult, ti se par logice si clare, pentru ea sint nebuloase!

Hai, ca m-am intins si am fost cam dezlinata, dar intelegi tu ce spun. Pe mine ma dezarmeaza intotdeauna Agata cind imi raspunde la intrebarea de ce a facut un lucru: de ce am facut sau de ce cred eu ca am facut!?! Dar tu de crezi ca am facut, ca eu nu stiu!?!

CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA

Witchie spune:

Scumpe doamne,
De cand cu subiectul asta ma uit la ingerasul blond din brate si ii promit in gand ca n-o sa ajungem noi acolo... Dar degeaba promit eu.
Ma gandesc ca degeaba ne tot raportam la mamele noastre la felul in care am fost crescute, la responsabilitatile pe care le aveam. S-au dus vremurile alea!
Trebuie facut un barter, ma gandesc, ce-as face eu daca as fi dana sau mum(ia) fetitei aleia de la celalalt subiect. As zice ok, nu-ti face ordine. Cand se termina hainele curate n-ai decat sa le porti murdare. Dar ma sperie chestia cu controlul. Cum sa nu stiu eu unde e si cu cine si ce face? Eu discutam serios cu sotzul sa ne rugam sa invemteze astia vreun cip implantabil subcutanat, care sa raporteze pozitia subiectului la fiecare 5 minute. Sigur ca e SF si ca nu se face, nu e moral, nici mie nu mi-ar fi placut blablablabla... In momentele alea imi vine sa strig: moralitate my ass! Eu am facut-o, eu o omor... Sunt foarte confuza si sper sa imi bag mintile in cap pana mi-o zice si mie fiica-mea ca-s penibila...
Si-acu' on topic:
Dana, complexele fetiteti tale tin in primul rand de cateva kilograme in plus banuiesc.
CDe-ar fi sa vorbesti cu ea despre asta si sa ii propui o vizita la un nutritionist care ii va da un regim potrivit varstei ei. I-ai face un mare bine. Eu am crescut cu aceleasi complexe: eram in permanenta plinuta, acasa fratele meu mai mare imi spunea moby dick iar mama mea vitrega avea un refren grozav: tu nu te uiti la tine cum arati? Ba da, ma uitam dar ce puteam sa fac, de mancat mancam ce imi dadeau ei... Cred ca daca o ajuti sa rezolve problema cu greutatea iti va fi pe veci indatorata. Nu stiu cum trebuie hraniti adolescentii. Dar daca o duci la nutritionist cu niste analize de sange facute ii va face un regim special cu 5 mese si va da jos 3 kg in 2 saptamani fara probleme. Eu am ajuns acolo abia la 30 de ani si regret timpul pe care l-am pierdut aiurea. Daca vrei ti-o recomand pe dr care m-a pus pe picioare.


Anda, mama Irinei
domnisoara Irina
Am buba!...

Luna1 spune:

Anda de acord cu tine in privinta controlului. Asta ziceam si eu ca nu o cunosc pe mama respectiva insa daca vreau sa stiu cu ADEVARAT pe unde umbla copiii mei, chestionarea nu e o metoda. Ca poate sa te minta in fata ca merge pe la "Cristina" iar ea de fapt sa fie la "CRISTI". Nu-i mai poti tine legati la o anumita varsta. Insa prietenia (mai bine zis senzatia de prietenie impletita cu respect) ii face pe copii sa se destainuie. Eu abia pe la douazeci de ani mi-am dat seama ca mama mi-a controlat adolescenta desi eu am crezut ca toate sunt de capul meu. Oriunde mergeam sau orice faceam ii spuneam mamei in genul de "barfa a fetelor" nestiind ca poate ea fierbea de ceea ce auzea insa se controla si imi arunca asa o galusca prieteneasca ca intre fete. M-a ferit de multe insa a facut compromisuri in alte parti.



Luna 21 sapt+
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=2623" target="_blank">Adelyse Raluca
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=1036" target="_blank">Cosmin

CriPOD spune:

Witchie si Luna1, nu va mai panicati fara motiv. De-asta nu cresc copiii mari peste noapte, ca sa putem si noi "creste" odata cu ei. Totul va veni de la sine, sunt o multime de factori, dar la varsta papusilor voastre, bucurati-va de ei si lasati grijile adolescentei pt mai tarziu. Construiti o relatie sanatoasa, stabilit-va prioritatile si nu va mai ingrijorati. Ohooo, cine stie ce variabile noi va aduce viitorul, invatati din mers si tineti-va mintea deschisa...

dana d, daca fetita ta are probleme cu imaginea proprie si mai "sufera" si la scoala pe tema asta, pe langa nutritionist, eu ti-as sugera sa-i gasesti o consiliere buna, poate sa mergeti impreuna. N-am stiut detaliul asta cand am raspuns prima data. Adolescentii devin extrem de critici la adresa aspectului lor, iar daca la scoala nu mai are pe nimeni care s-o aprecieze pentru ceea ce e si acasa tu spui ca esti mai rece cred ca e foarte greu pentru ea. Cred ca are nevoie de ajutor cu increderea de sine

---

www.webshots.com/user/_mQQm_" target="_blank">mm & DJ

nelia spune:

Acum am citit tot... Nu am stiut ca e plinuta si ca are complexe! Pai aici e toata problema, de aici trebuie inceput. Agata a fost un bebelus gras si un copil mic plinut. De 6 ani de cind o am, preocuparea majora pe care o am in cresterea si educatia ei este mincarea! Nu exagerez, sint atenta cu tot ce tine de mincare, dar nu sa-i impun, ci sa o educ sa manince sanatos, sa duca o viata sanatoasa. Acum e inca bine, dar acum doi ani intrasem rau in panica, ca o dadea de-a dura (seamana cu femeile din familia sotului, mama si sora lui, care sint feminine si frumusele, dar mici de inaltime si plinute). In primul rind o ajut sa-si faca un ritm de viata, activitatile i-au intrat in normal, nu poate sta fara ca se plictiseste: inot, patinaj, dans. Apoi stie exact ce ingrasa, are cintar si se urca pe el si spune: mami, nu mai vreau nimic ce ingrasa, ca iar am 23.8 in loc de 23.5. Nu maninca dulciuri multe, nu bea niciodata sucuri din comert, nu mincam niciodata in fast-food-uri. Stie ca ingrasa si cind va fi mare nu va putea purta fustite scurte. Pe de alta parte, lucrez mult la acceptarea ei asa cum este: ii spun mereu ca e frumoasa (www.dropshots.com/day.php?userid=99684&cdate=20060823" target="_blank">si www.dropshots.com/day.php?userid=99684&cdate=20060629" target="_blank">e www.dropshots.com/day.php?userid=99684&cdate=20060701" target="_blank">!), ca nu vreau sa se ingrase pentru ea, ca eu si tati o vom iubi mereu oricum ar fi, ca va fi intotdeauna printesa noastra. Ca e important sa arati bine, sa fii frumos fizic, dar e mai important sa aiba sufletul frumos si curat si mintea deschisa, sint calitati mult mai importante decit cele fizice. Numai ca kilogramele in exces il face pe om sa nu se simta bine in pielea lui, nu mai poate sa faca cu usurinta sportul care ii place, sa poarte hainele care ii plac si ca e datoria ei, si a mea ca mama a ei, sa ne ingrijim ca acest corpusor micut si dragalas sa nu devina cel al unei balene. Vede oameni grasi pe strada si am invatat-o sa nu rida de ei, pentru ca nimanui nu-i place sa fie asa. Si ma simt atit de mindra cind imi spune ca pe ei nu i-a invatat mama lor sa manince sanatos si sa faca sport! Nu e tirziu sa-si revina, eu am slabit de doua ori pina acum de la 80 si ceva de kilograme inapoi la 58, respectiv la 67 (dupa a doua sarcina inca mai muncesc). Trebuie sa lucrezi mult la psihicul ei, sa-l sensibilizezi constructiv la acest aspect, apoi sa luati amindoua taurul de coarne si sa inceapa un regim sanatos (nu cura de slabire, sint impotriva lor).

Daca vrei, putem discuta pe tema asta, sint destul de informata si am facut de-a lungul timpului o gramada de meniuri usoare, pe care le-am tinut si care au dat roade. Am si o nepoata, care acum e casatorita si are un copil, dar cind era adolescenta a trecut prin chinurile iadurilor din cauza kilogramelor in plus, iar parintii ei (sora mea, mai ales) sint din cei care spun: lasa copilul sa manince, ce vrei sa fie piele si os!?! Am avut-o la mina in Bucuresti citeva veri la rind si am tinut cot la cot cu ea regim, mincind ce trebuie, dar nu ce ingrasa si nu in exces (desi eu eram slaba moarta, aveam 50 de kile la 1.67). Am alergat cu ea, am facut exercitii, am luat-o la aerobica, slabea cite 10 kilograme in trei luni, dar fara infometare. Din pacate, le punea la loc acasa, unde minca ce-i dadeau ai ei! Acum e plecata de acasa, e tot plinuta, dar maninca ce si cum vrea ea, si maninca asa cum am invatat impreuna ca e bine sa maninci. Trebuie sa incepeti sa lucrati la acest aspect extrem de important pentru ea ani buni de acum incolo, inainte de a fi prea tirziu!!!

CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA