Nu ma mai inteleg cu fiica mea!
Raspunsuri - Pagina 10
CriPOD spune:
quote:
Un om se formeaza printr-un cumul de experientze - depindem exclusiv de mama doar in primii ani de viata, dar pe aceia nu ni-i amintim prea mult... in rest, sint foarte multi alti factori de influentza.
Elise, de acord!
Nu cred ca e corect sa gandim ca tot ceea ce nu ne place la propria persoana se datoreaza mamei (iar ceea ce e ok, e meritul nostru?). Eu am fost tare independenta de copil si-am trait in lumea mea de foarte devreme. E greu de spus care e aportul mamei si care al personalitatii. Daca ar fi sa despic firul in 4, eu tot n-as avea nimic de reprosat, pentru ca sunt multumita cu cine sunt. Nu as fi vrut sa fiu modelata altfel! Ce nu te ucide, te face mai puternic...
www.webshots.com/user/_mQQm_" target="_blank">m
m & DJ
MissParker spune:
Raspund cat pot de scurt, nu vreau sa monopolizez subiectul.
Nelia, crede-ma pe cuvant ca nu sunt mancacioasa si nici pofticioasa si nu asta e cauza pt. care simt nevoia de dulciuri. Stiu cu siguranta ca e vorba de ceva sufletesc si nu de natura culinara, deoarece dupa ce mananc "portia" de ciocolata/inghetata etc., ma simt rau atat dpdv fizic cat si psihic!! Ori atunci cand mananci ceva doar de placere, te simti bine dupa ce ai terminat de mancat.
Jodie Foster a zis odata o chestie pe care o inteleg perfect: "Iubesc ciocolata la nebunie. De aceea nu mananc niciodata ciocolata." QED
Elise, sunt perfect de acord cu tine, dar ceea ce descrii tu trebuie sa fie punctul terminus acestei calatorii personale. Aici e vorba de un drum care trebuie parcurs cu toate etapele respective, nu pot sari din prima la punctul final. Imagineaza-ti ca pana acum 3 ani nu ieseam din cuvantul lui "iubi" de mama, care ma manipula cum voia ea. Am intrat in faza de constientizare in primul an de terapie, mi-am permis sentimentelor reprimate sa iasa la iveala, le traiesc si le accept asa cum vin ele, iar acum ele scad treptat in intensitate si apoi intr-adevar se rupe definitiv acel cordon ombilical de care m-am simtit legata 36 de ani.
Gandeste-te asa: din pacate pentru mine, oricat de greu de crezut ar parea, eu abia acum 3 ani am realizat ca nu mai sunt copil, cam de cand m-am dus la prima sedinta de terapie si cand m-a intrebat terapeuta ce sper si ce astept de la terapie, i-am spus: "Imi doresc sa fiu fericita si sa traiesc in armonie cu mine insami [deci intuiam ce-mi lipsea], daaaar ... in acelasi timp as vrea sa raman copilul perfect caruia sa nu i se poata reprosa nimic". Si-mi aduc aminte si acum blandetea din ochii terapeutei, care mi-a declarat ca asa ceva nu e posibil si a adaugat: "Acest lucru nu e posibil dintr-un motiv foarte simplu: dvs. nu mai sunteti copil". Nu pot sa explic cuiva care nu a trecut prin asta, dar a fost ca si cum mi-ar fi luat o panza de pe ochi si as fi vazut realitatea pentru prima oara. E trist, dar asta e adevarul.
Ceea ce scriu eu si ce povestesc eu pe forum nu e menit sa starneasca nici ura, nici mila cuiva. Pur si simplu am speranta ca aceia (destui, sunt convinsa) care au trecut prin experiente asemanatoare vor reusi si ei sa se desprinda de negarea ego-ului, vor trece prin constientizarea si furia adecvate, pentru a ajunge in final la vindecarea sufletului si la descoperirea propriului Eu, dincolo de toate influentele suferite in trecut.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.
nelia spune:
Felicia, nu ma refeream in mod special la tine, ci vorbeam in general. Adica iti sugeram si tie sa afli daca acolo e cauza intr-adevar (daca tu stii sigur ca e acolo, atunci textul de mai sus nu se mai referea deloc la tine), dar in treacat, am si spus ca problema e delicata... nu vreau sa ma intelegi gresit.
Cred ca subiectul a deviat un pic, a asteptam pe Dana sa ne mai spuna cum merg lucrurile cu Alexa. M-am uitat si eu la pozele fetitelor, sint frumoase amindoua, fiecare in felul ei si se vede ca au personalitati diferite. Dana, mie mi s-a parut ca Alexa seamana cu tine... si cred ca nu numai fizic.
CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA
MissParker spune:
quote:E trist daca tu asta ai inteles.
Originally posted by mQQm
Elise, de acord!
Nu cred ca e corect sa gandim ca tot ceea ce nu ne place la propria persoana se datoreaza mamei (iar ceea ce e ok, e meritul nostru?).
quote:
Eu am fost tare independenta de copil si-am trait in lumea mea de foarte devreme. E greu de spus care e aportul mamei si care al personalitatii. Daca ar fi sa despic firul in 4, eu tot n-as avea nimic de reprosat, pentru ca sunt multumita cu cine sunt. Nu as fi vrut sa fiu modelata altfel! Ce nu te ucide, te face mai puternic...
mQQm, esti de invidiat daca tu ai avut o copilarie buna si o mama iubitoare si esti multumita cu cine esti, felicitarile mele! Cu atat mai mult insa eu in locul tau m-as abtine de la sfaturi de revista in ce priveste ranile unor oameni care au fost batuti si maltratati in mod real si palpabil in copilarie, pentru ca nu cunosti aceasta realitate si deci nu cred ca-ti poti da cu parerea intr-un mod competent sau macar constructiv pentru acest topic.
dana d, mai spune-ne despre tine, totul ok? Am primit PM-ul si ma conformez
. Am sa-ti raspund si eu tot pe PM, fiindca vad ca aici a cam degenerat discutia. Scuze la toata lumea, intentia mea a fost sa dau doar niste exemple cu care anumite persoane sa se identifice sau nu (fiindca era vorba de mancat dulciuri aiurea, de rebeliunile adolescentei, de familii cu probleme), nu am vrut sa polarizez in nici un fel. Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.
CriPOD spune:
quote:
Originally posted by MissParker
mQQm, esti de invidiat daca tu ai avut o copilarie buna si o mama iubitoare si esti multumita cu cine esti, felicitarile mele! Cu atat mai mult insa eu in locul tau m-as abtine de la sfaturi de revista in ce priveste ranile unor oameni care au fost batuti si maltratati in mod real si palpabil in copilarie, pentru ca nu cunosti aceasta realitate si deci nu cred ca-ti poti da cu parerea intr-un mod competent sau macar constructiv pentru acest topic.
, scuze de opinii, nu mi-am dat seama ca topicul e despre bataie si maltratare. Am inteles gresit se vede treaba, asadar ne vedem pe alte topice...
Sfaturi de revista, eu? Nu tu citezi carti si articole p-acolosha? Pai e frumos sa ma acuzi pe mine?...
BTW, mama mea a imprastiat multa otrava in jurul ei pe motive similare cu ale tale. Efecte pozitive 0 pana astazi (si mama ei a murit de multi ani). A fost alegerea ei unde isi pune parte din energie, si i-o respect, dar la 60+ inca n-a scapat de angoase. Iar eu m-am plictisit s-o ascult pe tema asta de ff multi ani. Dreptate nu i-am dat oricum niciodata.
www.webshots.com/user/_mQQm_" target="_blank">m
m & DJ
zenon spune:
quote:
Originally posted by MissParker
Scuze la toata lumea, intentia mea a fost sa dau doar niste exemple cu care anumite persoane sa se identifice sau nu (fiindca era vorba de mancat dulciuri aiurea, de rebeliunile adolescentei, de familii cu probleme), nu am vrut sa polarizez in nici un fel.
Miss Parker, ai innebunit? Stai aici ca sintem destui care te citim, pricepem ce scrii si, mai ales, apreciem. Esti o nestemata.
Eu oricum consider ca intreg poporul roman are nevoie de terapie (de grup, la nivel de grup de milioane). Ceva profund s-a rupt, s-a stricat undeva, dar nu e acest topic locul pentru a dezbate asa ceva.
didita spune:
mQQm, nu crezi ca daca esti multumita de cum esti azi si faptul ca ai fost independenta de mic copil se datoreaza in mare parte faptului ca mama ta te-a lasat sa fii independenta?
Nu cred ca ceea ce suntem azi se datoreaza 100% mamelor si tatilor, dar in mare masura. Pe mne nu pot spune ca m-au obligat sa fac ceea ce am facut si chipurile am ales liber de fiecare data, numai ca initial am ales ce stiam ca le va face placere ca sa nu am scandal si discutii interminabile. Dupa un timp cand n-am mai suportat, m-am razvratit si am facut exact invers si de multe ori renuntam la anumite chestii numai pt ca stiam ca le-ar face placere daca as face asa! Nici asta nu se poate chema ca faceam alegeri independente.
Abia acum incep sa-mi dau seama ca de fapt nu am facut aproape niciodata ceea ce as fii vrut de fapt si ca primul meu gand cand trebuia sa iau o decizie era ce-ar zice parintii mei. Eu consider asta ca pe un semn de maturitate. M-am invatat sa nu ma intreb ce mi-ar aduce mie alegerea facuta ci, intai ce aduce celorlalti. Ceilalti au fost intotdeauna pe primul plan si la un moment dat m-am cam pierdut din vedere.
Acum eu cred ca parintii mei sunt responsabili de cum am evoluat. In schimb acum schimbarea de la mine trebuie sa vina. Ei sunt cum sunt, nu se pot schimba si incerc sa gasesc o cale de mijloc, in care sa-i pot iubi, aprecia fara sa ma calc pe mine in picioare.
Elise spune:
va citesc opiniile si incep sa devin nedumerita: ce s-o fi intimplat cu mine in copilarie de n-am ramas deloc, da' deloc cu dorintza stringenta de a fi apreciata de mama si de tata?!
Si, dupa parerea lor, am luat si decizii proaste, daar proaste rau... So?
au supravietuit.
Si eu la fel.
Elise & BBLisa
CriPOD spune:
quote:
Originally posted by didita
mQQm, nu crezi ca daca esti multumita de cum esti azi si faptul ca ai fost independenta de mic copil se datoreaza in mare parte faptului ca mama ta te-a lasat sa fii independenta?
Raspunsul meu e intr-una din postarile anterioare:
quote:
Originally posted by mQQm
Eu am fost tare independenta de copil si-am trait in lumea mea de foarte devreme. E greu de spus care e aportul mamei si care al personalitatii.
Foarte pe scurt: am un frate, cel mai mamos om pe care-l cunosc. Diferenta dintre noi a fost ca eu nu m-am bazat pe nimeni niciodata decat pe mine. Si ce bine mi-a prins mai tarziu cand m-am lovit de greutati si am realizat cat de puternica sunt, n-aveam idee. Dupa aceea a fost ca un bulgar de zapada care se rostogoleste, deci n-as schimba nimic. Ovservati ca nu vorbesc de caldura si iubirea totala a mamei mele, de preocuparea ei fata de mine. Dar a facut ce a stiut ea mai bine, stiu sigur. De fapt cat i-am dat eu voie sa faca.
Poate si de asta pun atatia daca si parca. Nu accept si nu aprob cazurile de abuz si neglect (cu toate ca la 36 de ani mi se pare cam tare), dar de acolo pana la maruntisuri e cale lunga... vedeti sa nu v-ajunga durerile prin simpatie din incercarea sincera de a deveni mai bune, e cam periculos si hazardat jocul si oricum mamele se analizeaza si invinovatesc mult prea mult, pentru orice. Atat cu paranteza...scuze de off-topic, iar.
www.webshots.com/user/_mQQm_" target="_blank">m
m & DJ
liliac1 spune:
Citind toate posturile, incerc sa le pun cap la cap si sa inteleg ce anume ar ajuta-o pe dana si pe alexa...
Dupa umila mea parere este destul de aiurea ca o mama sa nu isi poata manifesta sentimentele in fata propriului copil, dar de aici pana la a se reflecta personalitatea mamei in cea a copilului e cale lunga. Cel putin asa vad eu problema. Nici eu nu pot sa spun ca am avut cea mai grozava copilarie, din punct de vedere sentimental, dar nici nu faceam doar ceea ce le-ar fi convenit parintilor mei. Mama mea este posesiva si manipulativa, tot ce nu convine normelor ei este un afront si se porneste lupta de gherila, si totusi si eu si fratele meu suntem altfel, si ne bucuram enorm ca putem sa fim NOI inainte de a fi copiii parintilor nostri. Doar suntem adulti in toata regula!! Si daca mama nu imi spunea cat de mult ma iubeste, si cu bune si cu rele, se pare ca acest lucru nu m-a retinut sa ofer adevarate momente de dragoste fiicei mele. Si ea ma intreaba daca o iubesc atunci cand o mai cert si incetul cu incetul a inteles ca n-are-a face dragostea cu supararea. Avem ritualuri in care ne manifestam afectiunile si cele cateva minute ne fac sa ne simtim fericite!
Si acum, raportat la relatia cu mama mea, cred ca ea a "invatat" de la noi sa ofere si prin cuvinte. Am avut un episod delicat anul trecut, cand bineinteles ca n-a fost de acord cu actiunile mele dar m-a asigurat ca ea e mama mea si orice decizie as lua va fi mereu de partea mea.
Acum, gandind la rece si citind toate ideile psihologice ale unora si ale altora, ma intreb oare ce anume va gasi de cuviinta copilul meu sa-mi reproseze?? Pentru ca este firesc sa nu poata fi intrutotul de acord cu mine (si nici nu mi-as dori!!!) in perioadele de negatie. Mi-e greu sa cred ca toata viata ei va fi un succes garantat doar pentru faptul ca eu sunt alaturi de ea in orice moment (mai bun sau mai rau).
Subiectul a deviat foarte mult, asa ca revin la ideea de baza. Dana, m-am uitat si eu la pozele voastre, ai doua fete superbe!! Alexa e o adevarata domnisoara, in plin curs de "adolescentinizare". E firesc sa aiba o multime de frustrari, e perioada in care se descopera si are nevoie de ajutor. Sfaturile date de fete sunt cat se poate de obiective si pot fi aplicate cu succes. Acum, ceea ce doresc eu sa subliniez, e faptul ca, probabil Alexa dezvolta si o anumita gelozie fata de surioara ei. I se pare ca te-a "furat" ca nu mai este ea centrul universului vostru, ca nu i se mai cuvin toate, atat material cat si afectiv. ma pun in locul ei si ma vad pe mine cea de acum 20 de ani, cu un frate mai mic, care imi lua spatiul psihologic, pe care l-am dorit f mult dar aveam momente cand il uram din tot sufletul. Uram expresia: "lasa-l ca este mai mic!!" Ceea ce-a facut ca aceste frustrari sa moara, nu a fost contributia parintilor (care si-n ziua de azi vin cu texte de genul "el e mai mic" sau "el este baiat") ci schimbarea tacticii de "lupta" din partea mea. L-am atras de partea mea Toate lucrurile, si bune si rele, erau ale amandurora astfel incat la un mom dat parintii erau derutati si nu mai stiau care-i principalul vinovat. Am format o echipa, un zid. Am gasit liantul intre noi. Poate ca si fetele tale, daca vor fi prietene dincolo de a fi surori, vor reusi sa aline problemele deszvoltate acum de Alexa. Asta ar insemna ca celei mici sa-i oferi independenta, cat de cat, si sa nu o mai privesti ca pe o "jucarie".
Te 
si asteptam sa ne spui ce s-a mai intamplat intre timp
Liliana& 
Andra-Maria
Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!