Nu ma mai inteleg cu fiica mea!
Raspunsuri - Pagina 11
didita spune:
mQQm citisem deja fraza ta si tocmai asta spuneam: mama ta te-a lasat sa fii independenta. deci tot ei i se datoreaza ce esti acum
Acum exista si oameni care se simt bine asa cum sunt si nu au probleme existentiale si chiar nu vad de ce acele persoane ar despica firul in patru. Doar nu-ti bati singur cuie in talpa.
Despre reprosurile facute parintilor... iar, nu toata lumea se duce cu degetul intins spre mama "ai vazut unde sunt din cauza ta?!"
Despre cazul meu pot spune ca desi ii consider responsabili de cum am ajuns adult, am inteles de ce au facut ce au facut si nu am incercat niciodata sa-i schimb pe ei. Nu le-am reprosat educatia pe care mi-au dat-o (si oricum nu e totul de aruncat) si singurul lucru pe care incerc sa-l fac acum e sa-i fac sa accepte alegerile mele de acum (prin explicatii). M-am resemnat.Iar copii mi-i educ asa cum cred eu ca e bine fara sa fac referinta la parintii mei (adica nu gandesc niciodata ai mei au facut asa si mi-a placut, sau au facut asa si nu mi-a palcut).
liliac1 spune:
dana, vreau sa adaug cateva cuvinte la faza cu cititul unei carti. Trebuie sa intelegi ca nu toti suntem plamaditi din acelasi aluat. Apreciaza macar faptul ca este sincera cu tine si iti spune ce parere are despre acest fapt. Era mai simplu pentru tine daca ar fi spus: "da, mama, acum o sa citesc" si ar fi stat 2 ore cu ochii intr-o carte fara sa citeasca un cuvant si stand cu gandurile aiurea?? Spunandu-ti ca nu-i place sa citeasca, ai putea sa gasesti altceva care sa o atraga. Poate un joc logic, poate indeletniciri practice (lucru manual), poate sa picteze, sa scrie ganduri intr-un jurnal, sa scrie poezie... Descopera ce-i place si ajut-o sa mearga mai departe in acel sens. Cu constrangeri si cu paralele precum "eu asa faceam la varsta ta" nu vad sa avem sorti de izbanda.
Mama mea este o fff buna gospodina si are niste maini minunate in ale impletitului/crosetatului/cusutului de goblene sau etamina sau altele/croitului, si de multe ori ma "determina" sa fac si eu cu ea, dar daca nu mi-a placut, oricat de mult m-as fi straduit tot aiurea imi iesea. Si apareau frustrari, lacrimi, ideea ca nu-s inteleasa. Ma enervam, le aruncam pe toate si ma duceam sa joc sah, singura!!! Era neproductiv pentru altii dar pentru mine era super!!
Liliana& 
Andra-Maria
Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!
didita spune:
despre activitatile extra ... eu as zice sa o duci la ce ii place. cu conditia ai ales, dar acum te tii pana la sfrasitul anului sau pana cand am plaitit. Nu are nici o importanta ca e sau nu talentata atata timp cat ii place ceea ce face. Daca merge la dans merge sa se distreze, nu sa devina balerina deci niciodata nu e prea tarziu.
filofteia spune:
quote:
Vedeti aici e alt avantaj pentru cea mica, ea e la inceput de viata si are inca sansa sa devina ce vrea (sau ce vreau eu). Cu ea am de gand sa fac eforturi cumva, poate chiar sa platesc pe cineva sa o duca si sa o aduca si sa o dau la un club cu plata, am incercat asta toamna la Palatul copiilor si nu am reusit sa o inscriu, era puhoi de copii.
Sper ca fata ta cea mare sa nu vada ce ai scris aici... Adica cea mica are posibilitati fata de cea mare? De cea mica te poti ocupa, desi vii la 6, dar de cea mare nu?
Nu vreau sa te superi, dar clar trebuie sa-ti schimbi un pic mentalitatea si sa mai ai grija si de cea mare. Din ce ai mai povestiti faceti pasi frumosi spre o relatie mai buna, dar "cu o floare nu se face primavara" nu poti sa-i ceri sa aiba incredere in tine din prima. Pentru ca fata ta cea mare simte cum pui problema pentru cea mica si sigur nu este foarte incantata.
zenon spune:
quote:
Originally posted by dana d
Fetelor sunteti un bun inlocuitor al psihoterapiei la care oricum nu am de gand sa merg vreodata. Pur si simplu consider ca inca detin controlul asupra faptelor si sentimentelor mele si oricum am oroare de medici si cabinete.
De asta prefer sa mai las de la mine si sa nu mai intru in conflict cu ea. Nu credeam sa ajung sa las de la mine si in relatia cu copiii mei, oare eu nu pot fi niciodata tare pe pozitie? De fapt asta e esenta problemei mele, vreau si eu sa ma impun, vreau sa se faca cum spun eu, vreau sa fiu respectata si ascultata macar de copiii mei. Se pare ca nu-mi e dat, soarta mea ca toata lumea sa spele pe jos cu mine iar eu sa plec capul si sa sufar in tacere.
Stiu ca sunt capabila de multe si am si eu multe calitati. Daca as fi si apreciata si sprijinita as putea muta muntii. Dar iar am deviat de la subiect...
Dana, din ce spui tu aici cred ca e chiar necesar sa te duci la o terapie. Dar cam stii ce ti s-ar recomanda: sa-i ceri sotului respect, sa-l pretinzi si sa insisti pe faptul ca sinteti amindoi parinti si adulti, asa ca trebuie sa te trateze ca pe un egal, dar tu nu esti pregatita sa ceri asta, sa te pozitionezi fata de el asa cum trebuie si-ti terorizezi copiii in schimb. Sau ii neglijezi.
Ceea ce e grav. Foarte grav.
Atita fatalism, atita resemnare...
anna spune:
zenon, minunat surprinsa esenta
as mai adauga inca ceva: intai trebuie rezolvata "pozitionarea" fata de tine insati ,Dana, pentru ca mai apoi restul raportarilor la sot, copii vor deveni implicite si mult mai usor de stabilit.
Nu e lucru usor insa si deseori este nevoie de terapie caci resorturile sunt la nivel profund , inconstient.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by dana d
Multumesc lui Dumnezeu ca e desteapta si o duce capul la compuneri frumoase. Precum v-am spus mai demult scria poezii chiar reusite. Sincera sa fiu nu incetez sa fiu surprinsa de felul in care se exprima in scris.
Poate ca fiind atat de talentata in a se exprima ea insasi, nu simte nevoia acuta de a citi carti si de a prelua puncte de vedere ale altora, se simte atat de sigura pe ce simte si stie ea, incat asta se vede in talentul ei literar. E neobisnuit la varsta ei, dar e de admirat si de incurajat.
quote:
Cand ii vad compozitiile sau notele imi aduc aminte de o vorba a invatatoarei mele uneori si desepre mine; "branza buna in burduf de caine", doar ca sesnul este diferit acum in cazul nostru: ea e un copil inteligent, sensibil, cu multe calitati dar poate fi si extrem de antipatica si are o mare capacitate sa te faca sa te simti rau (poate tocmai datorita inteligentei). E un prieten de nadejde dar poate fi un dusman de temut.
Esti sigura ca nu esti mama mea?
quote:
De asta prefer sa mai las de la mine si sa nu mai intru in conflict cu ea. Nu credeam sa ajung sa las de la mine si in relatia cu copiii mei, oare eu nu pot fi niciodata tare pe pozitie? De fapt asta e esenta problemei mele, vreau si eu sa ma impun, vreau sa se faca cum spun eu, vreau sa fiu respectata si ascultata macar de copiii mei. Se pare ca nu-mi e dat, soarta mea ca toata lumea sa spele pe jos cu mine iar eu sa plec capul si sa sufar in tacere.
Ce-ar fi sa faci TU ceea ce vrei si ce spui, ce-ar fi sa incerci sa obtii de la tine insati validarea propriei tale persoane? Esti un om atat de inteligent si cu o putere de introspectie atat de mare, esti toleranta, flexibila, sufletista, autocritica, uite aici un camp intreg de
dar crede-ma ca tot ce vine din exterior nu-ti va ajuta la nimic, increderea in propria persoana si taria si siguranta de sine tot din noi trebuie sa vina!
quote:
Stiu ca sunt capabila de multe si am si eu multe calitati. Daca as fi si apreciata si sprijinita as putea muta muntii. Dar iar am deviat de la subiect...
Eu cred ca ai mai mare nevoie de apreciere si sprijin din partea adultilor din viata ta (si din partea ta!). Crede-ma, nici un copil nu iti poate da ceea ce ai tu nevoie ca femeie adulta. El iti ofera iubire neconditionata (asta ofera TOTI copiii, indiferent de comportamentul lor), dar nu-ti va fi niciodata de ajuns, daca pe alte planuri mai lipseste pe ici pe colo cate ceva.
quote:
Probabil din cauza nesigurantei mele si dorintei acute de a ma impune, am gresit in educatia fiicei mele. A tinut cat a fost mai mica, s-a supus de nevoie fiind mai slaba, iar acum se razvrateste. Mi-a placut sa le controlez, sa dictez in cele mai mici amanunte, sa le imbrac cu ce vreau, sa le dau sa manance cea vreau, sa le dau sa se joace cu ce vreau, cand a inceput sa-si impuna punctul de vedere au inceput conflictele.
Ai facut totul cu cele mai bune intentii, acorda-ti absolutiune si incearca sa repari ce poate fi reparat. Alice Miller scrie ca nu greselile parintilor duc la catastrofa (deoarece toti parintii fac greseli!), ci incapatanarea in a sustine ca ei nu ar fi facut greseli si ca totul ar fi fost spre binele copiilor
quote:
Macar faptul ca recunosc asta si stiu ca e gresit, o fi un pas spre vindecare? ca eu percep asta ca pe o boala a caracterului.
Categoric ca este un pas spre bine, de asta sa nu ai nici o indoiala. Si sunt convinsa ca nu este nici o boala a caracterului, dimpotriva este o dovada de caracter puternic si frumos.
Zenon,
, ai pus punctul pe i. Resemnarea e tare daunatoare. Putine persoane reusesc sa iasa din autovictimizare, iar eu simt ca Dana are aceasta putere, de aceea vreau s-o incurajam cat putem!! Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
************************************************
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.
CriPOD spune:
M-am tot gandit daca sa mai intervin...
Zenon, m-ai convins: cum poti sa spui ca dana_d isi terorizeaza sau neglijeaza copiii! Stii ceva in plus fata de ce e in topicul asta?
didita, eu nu stiu. Cum iti explici atunci ceea ce ti-am spus de fratele meu? Aproape toti cei care au mai mult de 1 copil iti vor spune cat de diferiti sunt (daca ar fi asa de sigura treaba, poate s-ar vinde retete de produs copii independenti pe net, ce sa mai spun de carti scrise ).
dana d, ti s-au dat o multime de sfaturi bune pe-aici, concrete, nu doar povesti, reciteste totul si le vei gasi. Pe langa, ca o constatare la ultima ta postare... Copiii cresc, si e foarte greu pentru orice parinte sa realizeze ca a venit timpul sa faca un pas inapoi si sa-si schimbe atitudinea fata de copil, ca nu mai e persoana perfecta, modelul copilului, centrul universului lor. Cel putin pentru mine a fost, pe langa toata mandria, un doliu cumplit. E un moment de criza cel in care realizezi ca devin independenti. Incearca sa-l depasesti, e normal ce se intampla si limitati ceea ce-i cereti la lucruri cu adevarat importante (cititul nu e ), in rest tratati-o cu respect, dati-i si ei putin contol. Invatati sa "let go". Altfel veti avea razboi si nu va folosi nimanui. Schimbati-va atitudinea, si tu si sotul tau, incepeti cu voi.
www.webshots.com/user/_mQQm_" target="_blank">m
m & DJ
zenon spune:
quote:
Originally posted by mQQm
[
Zenon, m-ai convins: cum poti sa spui ca dana_d isi terorizeaza sau neglijeaza copiii! Stii ceva in plus fata de ce e in topicul asta?
A incerca prin toate mijloacele sa negi realitatea unui copil (persoana independenta de a parintelui, persoana cu propriile calitati, aspiratii, inclinatii) pentru a-l baga cu forta intr-o matrice gata pregatita de parinte mi se pare a-ti teroriza copilul. Nu trebuie sa-l calci fizic in picioare. Exista metode mai subtile de a face asta.
Si daca acest copil nu vrea sa intre, afurisitul, in tarcul pregatit, ia sa facem altul mai docil si mai ascultator.
Ce-ai citit tu am citit si eu.
nelia spune:
Dana, las-o mai moale cu cartile si cu cititul, daca vrei sa le iubeasca vreodata in viata. Si eu sint fan carti si lectura a fost baza in copilaria, adolescenta si in prima tinerete... nu stiu ce m-as fi facut, nu stiu ce as fi devenit fara cartile mele si lumea din ele. Tudora se pare ca ma mosteneste (zic asta pentru ca eu cred ca si ceva nativ, desi gusturile se mai si cultiva pe parcurs - sotul tau citeste!?!), sta toata ziua cu cite o carte in mina si vorbeste cu pozele si arata cu degetelul si asta inca de la 10 luni! Sint tare mindra, recunosc, cind o vad imi creste inima. Agata iubeste cartile, ii plac, le respecta... daca ar avea si rabdare sa stea mai mult de 5 minute sa se uite pe ele ar fi si mai bine! In schimb - spre deosebire de cea micuta, pe care nu o prea atrag aventurile sportive, e mai fricoasa zic si, prudenta zice sotul - e un talent in tot ce e miscare fizica: patinaj, gimnastica, dans, inot... cred ca de oricare s-ar apuca le-ar face bine. Un talent in sensul ca se misca bine si are o inteligenta motorie peste medie, asa a fost de mica, nu ca ar avea un talent adevarat la vreuna dintre activitati.
Deci, vreau sa spun, ca fiecare copil e unic, nu trebuie sa compari pe una cu cealalta. Si la activitati nu te duci ca sa fii buna (te inteleg, pentru ca stiu care e mentalitatea de acolo, dar ai fost aici si ai vazut cum fac oamenii sport, pentru corpul si placerea lor, nu pentru performante), ci ca sa te simti bine.
Nici mie nu-mi place ca faci diferenta atit de mare intre copiii tai. O mama ar trebui sa fie impartiala si sint sigura ca, daca te uiti cu atentie in tine, vei gasi resursele sa fii pentru amindoua mama de care au nevoie fiecare in parte. Nu se poate sa fie altfel, e inscris in codul genetic al mamelor!
In legatura cu lectura... in viata mea am intors spre lectura cel putin 6 oameni si sint tare mindra de acest lucru, iar ei imi multumesc de fiecare data. Dar nu e usor! Si nu se face cu forta! Poti sa o fortezi sa se spele pe miini, sa se spele de dinti, sa manince sanatos... dar nu sa citeasca carti din placere! Eu cred ca singura solutie ca sa o faci sa citeasca (nu e obligatoriu sa si reusesti, dar tinind cont de miza, eu zic ca merita) e tot in tine. Daca tie ti-a placut si iti place atit de mult a citesti, trebuie sa gasesti in tine modalitatea sa transmiti spre ea aceasta dragoste fata de carti. Dar aici ne lovim de problema de la inceput: dificultatea ta in a-ti exterioriza sentimentele!
Pot sa-ti spun cum procedez eu in aceasta privinta, doar la nivel de modalitate, de sfat, nu ca litera de lege, sint convinsa ca exista alte zeci de metode mai bune de a introduce cartile si lectura in viata unui copil, om... Eu am inceput prin a le invata pe fete sa respecte cartile: orice se strica, se arunca, se rupe, nu e o problema, ne pare rau, dar trece. Nu si cartile! Ele sint de nepretuit, nu se rup, nu se murdaresc, nu se uda, nu se tin pe jos, nu se indoaie paginile. Apoi am creat ritualuri legate de carti: momente din zi, cind, pentru placerea noastra si pentru relaxare, luam cite o carte si o rasfoim impreuna, citim, vorbim despre personaje, incercam sa intram in lumea din carte. Intotdeauna incep prin a citi titlul si autorul! E foarte important! Copilul trebuie sa stie ca lumea din carte e lumea celui care a scris-o, ca luind cartea in mina i se permite de catre acesta sa intre in lumea lui imaginara si fantastica, dar ca apoi, e liber si chiar indicat, sa-si creeze paralel cu lumea din carte, propria lui lume, propria lui poveste (ia spune, tu ce ai fi facut? Sau care personaj ti-ar placea sa fii? De ce?) La noi s-a impus deja legea cartilor, daca eu nu am putere sau chef, nu scap de fete, care trag de mine, de noi, fiecare cu cartea si virsta ei. Putem amina alte activitati, putem sari alte ritualuri, dar nu cel legat de carti. Seara, in pat, nici una nu poate adormi, pina nu trecem prin lumea unei carti. Daca nu e timp, macar la nivel de poze, de comentarii pe marginea lor. Iar dupa ce stingem lumina, inventam noi povesti. Sau le povestim pe cele stiute, fiecare adaugind ce-si aduce aminte, lasind ca lumea creata de noi pe marginea celei din carte sa se interpuna liber.
CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA