De ce ati adoptat un bebe?
Raspunsuri - Pagina 2
Silvia_Pui spune:
Eu cred ca hotararea a fost de mult luata , de cineva de acolo de sus . Noi am aflat-o doar la momentul oportun . Eu nu m-am gandit nicodata la adoptie inainte de 2004 . Am luat lucrurile firesc , cu investigatii , tratamente , spitalizari . Dar astea au dus la kilograme in plus (cum zicea si Aissa ), la un pas de lumea de dincolo , la compotamanete uneori inumane din partea personalului medical .
In momentul in care am vazut ca medicul insista pe iseminari si FIV , am spus stop . Trecusem odata pe langa moarte din cauza unei greseli din timpul unei banale operatii laparoscopice . In acel moment am spus : Doamne , va fi asa cum vei vrea tu . In ianuarie 2004 i-am spus sotului meu gata , facem dosarul pentru adoptie . Datorita unor probleme legate de job , am ajuns sa obtinem atestatul pe 21 septembrie 2004, ziua de nastere a sotului meu . Nici un moment nu m-am gandi daca voi iubi sau nu acel copil ci mi-am pus intrebari daca voi fi o mama buna .
Dupa cateva incercari de a vedea cativa copii si niste ,, oferte " din parte anumit persoane , am spus din nou :Doamne , va fi asa cum vei vrea tu . Si in 21 martie de aceasta data , am primit telefonul mult asteptat . Din ziua aceea si pana in 30 martie nu mai stiu exact ce si cum s-a intamplat . Eram ca intr-un vis , pluteam , cumparam lucrusoare fara sa ma gandesc daca sunt utile sau nu . Ziua de 30 martie 2005 a fost pentru mine cea mai intensa zi . Nu pot descrie ce am simtit atunci . Parca o mare de dragoste s-a revarsat asupra mea .
Au mai fost momente dificile pana la finalizare ,care asa cum trebuia sa fie , a fost 20 septembrie . Asta ca tati sa primeasca iar un cadou superb de ziua lui .
Au trecut aproape doi ani si desi nu am uitat toate greutatile intampinate , parca nu mi se mai pare drumul asa greu in comparatie cu ce am primmit in acesti doi ani . Atatea zambete , atatea mangaieri , atatea lucruri minunate . De 8 Martie baiatul meu drag mi-a spus : Mami , ai degete moaaaase .
Si ca o incheiere , nu m renuntat niciodata la gandul ca voi mai fi mama inca o data . Acum ma gandesc insa ca nu conteaza daca copilul va creste in burtica sau in inima mea .
nico_ro spune:
Eu nu m-am "hotarat", cred ca asta e menirea mea: sa fiu mamica de copii nascuti de altcineva. Am simtit asta de mult, inca din adolescenta, cred ca am fost influentata si de faptul ca mama mea care m-a crescut nu e cea care m-a nascut (ea s-a dus dintre noi cand eram foarte mica). Apoi au fost probleme medicale, ovariectomiile care m-au lasat in imposibilitatea de a ramane insarcinata vreodata... Mai greu s-a hotarat sotul meu, care in prima faza nici nu vroia sa auda. Dar s-a hotarat nu stiu cum si cand, abia cand eu n-am mai insistat, iar acum e absolut indragostit de ingerasul nostru. Ce trebuie sa se intample vine de la sine.
marybell spune:
Silvia super frumoasa postarea ta, mi-au dat lacrimile. esti un om cu o inima mare si un suflet extraordinar. felicitari
Marybell si bb Erik (23 dec 2006)
poze bb
poze Botez
varsta Erik
andrada77 spune:
Am simtit ca o sa fac lucrul asta de cand eram copil.Cred ca am vazut un film ceva care m-a impresionat...tot ce stiu este ca plangeam la mama ca sa adopte un copil(cu toate ca aveam un frate),si cand m-am facut mare am zis ca o sa o sa fac cu siguranta acest lucru.Acum a venit momentul.Pot avea copii,dar nu vreau sa fac.Am mai zis eu lucrul asta-sant prea multi copii si prea putini parinti-.
Ar trebui multi sa se gandeasca la asta.Dar din pacate...nu e primul lor gand...ci ultimul.
Manuelita spune:
Andrada,
parca as fi scris eu ! asa e: sunt prea putini parinti si prea multi copii. Cred ca daca se face o statistica pentru toate tarile globului ne speriem de rezultate.
Ce vreau eu sa te intreb este daca ai avut de dat explicatii familiei de ce vrei sa adopti. E dificil de explicat atunci cand ai puea avea si "biologici", iar uneori nu poti evita explicatiile. Noi spre ex. stam cu ai mei, ce-i drept avem partea noastra de casa, dar petru dosar vm avea nevoie de delaratie din partea lor a sunt deacord ca noi sa adoptam. Ne-o vor da cu siguranta, dar am eva emotii in legatura cu intrebarile lor. Nu prea stiu cum sa le expli de e vrem sa adoptam. Iar penrtu rude si prieteni va fi cu siguranta un soc. Tu cum te-ai descurat?
Not flesh of my flesh
Nor bone of my bone,
But still miraculously
My own.
Never forget
For a single minute:
You didn't grow under my heart
But in it.
andrada77 spune:
M-am descurcat destul de greu..Eu stau cu mama,nu sant casatorita,si a fost foarte greu sa dau expilcatii si s-o fac pe mama sa dea declaratie,sa dea o copie legalizata a actului de casa(asta a fost cel mai greu).
Si neamurile...binenteles..."de ce nu faci tu unul????"Si lumea in general nu intelege nimic.Treaba lor.Nu ma intereseaza.
Eu fac ce simt.
Criss75 spune:
Silvy, vreau sa-ti spun ca lucrul cel mai important este sa lasi stresul deoparte, sa incerci sa fii relaxata, sa nu te gandesti tot timpul la faptul ca iti doresti un copil. Ani la rand am sperat, am asteptat sa se intample o minune si sa raman insarcinata. Eram atat de stresata, am inceput sa am probleme cu menstruatia, sa-mi intarzie si cateva luni, mi-am facut zeci de teste de sarcina in speranta ca o sa apara cele doua liniute, dar n-a fost sa fie asa. In final am zis ca adoptia ramane singura solutie. Devenisem mult mai relaxata, am zis, gata nu se poate, asta e, am sa adopt un copil. In iunie mi-am facut totusi ultimele analize, urmand sa merg la medicul meu cu rezultatele, dar acesta a lipsit din tara doua luni, s-a intors abia in septembrie si cand m-am dus cu rezultatele, mi-a dat un tratament, a zis sa incep din prima zi a ciclului. Bineinteles, nu i-am spus ca ultimul ciclu fusese in 23 iulie, pt. ca eram obisnuita cu intarzierile. Dar in noiembrie cand am vazut ca cm tot nu-si face aparitia mi-am facut din nou o programare la ginecolog, si surpriza a fost uriasa, eram insarcinata, aveam un bebe de 14 saptamani, l-am vazut la eco, i-am vazut inimioara. Nu mai spun ca era sa lesin cand am aflat vestea, e greu de imaginat ce am simtit atunci. Acum puiul meu are aproape 4 ani.
Eu iti doresc sa ti se implineasca visul si tie si tuturor viitoarelor mamici.
vandana spune:
Daca oamenii ar fi mai putin egoisti si si-ar da seama ce super este sa ai un copiltotii cei ce nu pot avea copii ar adopta .Eu am adoptat exact cand am fost diagnosticata cu carcirom mamar si nu a contat deloc boala nu ma interesa decat acea fetita care m-a fermecat de prima oara cand am vazut-o.Vreau sa stiti ca la tratament cu citostatice o luam cu mine la Fundeni si Doctorilor nu le venea sa creada.Ea a fost motivul meu sa lupt sa merg mai departe Daca cea care a nascut-o a renuntat sa lupte eu deja cu cancer am avut mai mult curaj si dragoste de oferit.Nimic nu trebuie sa te impiedice daca iti doresti ceva din tot sufletul.
Hazul spune:
Am 2 pui, unul crescut in inima, iar altul in burtica
Am hotarat sa adopt in momentul in care o prietena m-a intrebat de ce plang....I-am spus: nu mi se gasea nici o problema si nici nu ramaneam insarcinata...
Intrebarea ei a fost
Vrei sa ramai insarcinata, sau vrei sa fii mama?
In acel moment mi-am dat seama ca nu voiam altceva mai mult pe lumea asta , decat sa fiu MAMA
Hazul
de Lucas www.snugglepie.com/ezb/782773.png" target="_blank">Smecherul lui mama
si Mathea Roana www.snugglepie.com/ezb/783294.png" target="_blank">Gogosica mica
www.totsites.com/tot/mathea" target="_blank"> Pagina web Mathea
escu spune:
Hazul, numai celui crescut in burtica i-ai facut pagina web, sau mai ai un link si pentru pagina lui Lucas?
Mi-au placut pozele cu fetita ta, este adorabila