Barbati morocanosi - cum ii "descuiati'?

Ei ca nici eu nu-s mai breaza, da' parca mai imi trece din cand in cand .
Aveti pe acasa? Soti, tati?
Nu vorbesc de o morocanosenie ocazionala ci una cu care s-au nascut. Cum le intrati in voie? Incercati macar?
Cum comunicati cu ei si le ghiciti gandurile?
Chiar imi doresc niste sfaturi practice care sa ma ajute sa-mi... ajut sotul.

"Iarna mea verde" (poze)

alexis2002 spune:

am si eu una bucata partener morocanos din nascare si inca nu am gasit o reteta.am renuntat sa o mai caut.eu nu cred ca se va schimba, am incetat sa-mi mai bat capul.e greu mai ales cind unul e morocanos si celalalt vesel si plin de viata.chiar as vrea sa aflu daca a gasit cineva o metoda.

corinadana spune:

Nu le trece cu nimic din pacate! Asa s ei programati genetic!

corinadana mama Ralucai

http://community.webshots.com/user/corinaraluca

Andrada spune:

Daca exista o gena pentru ingrijorare (s-a descoperit!!)atunci musai exista una si pentru morocanosi, corina.
Deci singura sansa e sa ii tineti sub lumina alba fluorescenta (provoaca mutatii genetice)


Probabil ca daca ei sint fericiti asa ...nefericiti, nu aveti cum sa-i convingeti sa se schimbe, ce-ati putea voi in mod virtual sa schimbati, e felul in care va afecteaza morocaneala lui,
A

www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu

Principesa spune:

ML, dar sotul tau vrea sa fie ajutat?



Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

Donia spune:

Eu nu cred ca aici se pune problema de a schimba pe cineva, ci doar de a deschide niste canale de comunicare.
Eu am observat ca barbatii vorbesc mai greu despre sentimentele lor sau despre gandurile lor cele mai intime, spre deosebire de femei. Si asta e valabil si in familia mea, as putea spune ca nici sotul meu nu isi deschide sufletul in fata mea daca nu initiez eu discutia. Acum parca ii e mai usor sa faca asta, probabil anii pe care i-am petrecut impreuna l-au convins ca poate discuta despre trairile lui intime cu mine si ca e in siguranta daca o face.
Probabil ca isi spune cuvantul si felul in care suntem crescuti si educati. Fetitele sunt lasate sa planga si sa se planga, pe cand baieteii trebuie sa fie tari, sa nu planga, sa nu isi arate slabiciunile.
ML, daca iti intrebi sotul ce simte sau ce gandeste el iti raspunde, se incinge o discutie? Sau tu ai prefera ca el sa se deschida in fata ta fara ca tu sa fii nevoita sa pui intrebari?


Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

ML spune:

Asa-i Donia! Vreau cateva sugestii de comunicare cu el (in trecut ii scriam, numai asa asculta... parca se mai "domolea" dupa ce citea... Acum... Acum e acum!!!).
Spun asta pentru ca, in urma cu un an, am aflat amandoi ca e bolnav (multumim lui Dumnezeu, pare sa mearga destul de bine in prezent).
Si cum stresul si inchistarea agraveaza boala, imi repet ca trebuie sa fac ceva (cu mine macar, elevii, sefii si vecinii, nu-i pun la socoteala ).
Principesa ma intrebi daca vrea sa-l ajut. Da si nu.. In urma cu 8 ani ar fi fost un categoric "nu" iar eu incercam sa nu pun prea mult la suflet... Acum, cand a aflat si el ca exista o legatura certa intre boala si lipsa de comunicare, parca ar vrea sa se schimbe, dar orgoliul si obisnuinta tot nu-l lasa.
Marturisesc ca adesea nici nu-mi dau seama cand il deranjeaza teribil ceva, pana cand il aud batand niscai apropouri "super telegrafice". Si eu ma uit ca vitelul ca nu-s' de unde sa le iau si mai si vin asa, fara nici un avertisment... Daca il intreb mai multe, evita sa-mi raspunda sau ma lasa sa inteleg ca "stiu eu prea bine" ce vrea sa spuna.
Donia, revin la mesajul tau... Atunci cand am aflat ca e bolnav mi-am spus ca niciodata nu-i voi spune baietelului nostru sa fie "tare", "barbat" etc., etc., ci sa planga daca vrea copilul.. Dar poate ca trec in cealalta extrema... Singura perioada in care sotul a fost deosebit de deschis si comunicativ a fost tot atunci. Vorbea si vorbea... nu-ti spun ce transformat era...
Prea mult bat campii... Pe scurt, nu fortez nota, nu ma burzuluiesc, las de la mine, uneori imi dau seama ca are dreptate si incerc sa imi deschid ochii asupra detaliilor(Pam, pam! Ce ziceti de asta?! Mare schimbare, mare!!! Am renuntat la mult iubitul meu bigudiu din frunte -sa mi-l pun in prezenta lui-! E timpul sa va intreb poate si despre niscai "viclesuguri femeiesti")... si totusi cum ii pot "ghici" ofurile?

"Iarna mea verde" (poze)

Alex2 spune:

Ai citit cartea "Barbatii vin de pe Marte, femeile vin de pe Venus"? Macar sa-ti faci o impresie, nu sa fie "carte de capatai".

Alexandru

Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

ML spune:

Am rasfoit-o mai demult. Era acolo o chestie... sa-i scrii o scrisoare tatalui tau in care sa iti ceri iertare pt. tot ce i-ai gresit, sau cam asa ceva... Cu alte cuvinte se sustine ideea ca daca nu esti impacata cu tatal, nici cu sotul nu o vei duce pe roze.. Hmmm, ma cam indoiesc de asta...

"Iarna mea verde" (poze)

simali spune:

In cartea despre care scrie Alex2 se spune cam asa:
Barbatii si femeile sunt fundamental diferiti. De exemplu atunci cand au de gestionat o problema neplacuta:
- femeile se duc si se consulta cu alte femei (cam ce facem noi, aici pe forum, ceea ce le linisteste, le da idei, etc.)
- barbatii se retrag "in pestera". Spune autorul cartii: sub nici o forma sa nu intri peste barbat in faza in care este in pestera. Partenera trebuie sa inteleaga ca el nu vrea sa comunice in aceasta faza ci pur si simplu vrea sa fie lasat in pace (exact ca un urs in barlog). Daca totusi te duci si-l hartuiesti cu intrebari in aceasta faza devine nervos si totul se revarsa asupra ta. Apoi urmeaza o faza in care este dispus sa iasa din pestera (pe care o femeie care-si cunoaste parenerul poate sa-l simta) si este momentul sa fie intrebat ce s-a intamplat.

Dupa ce am citit asta am inceput sa-i privesc diferit pe barbati. Autorul are dreptate: toti au, intr-o masura mai mare sau mai mica faza de "barlog". Mi-e mila de barbati. Noi, femeile, pentru ca discutam intre noi, trecem mai usor peste probleme.

Si inca o dovada ca asa este: cand se ratacesc intr-un oras nou, a-ti vazut vre-odata un barbat intreband pe unde sa mearga. Nu. Ei prefera sa bombane in barba si sa faca turul orasului de 100 de ori - dar n-ar intreba un localnic nici picati cu ceara.

alice

Alyna24 spune:

Si eu am un exemplar acasa!Dar nu e morocanos chiar din fire!Uneori e chiar haios si plin de glume(uneori mai proaste) insa nu reusesc sa comunic mai mult cu el!Parca s-a schimbat teribil de cand am aflat ca astept un copil(pe care de altfel ni l-am dorit si ni-l dorim amandoi)!Insa se enerveaza rpd, din orice, mereu are ceva de comentat cand imi dau cu parerea desi el mi-o cere, parca vb singura uneori, mi-as dori sa vb mai mult despre ce va urma dupa nasterea copilului, sa ne dam cu parerea(nu sa stabilim ceva), sa-mi spuna daca el are vreo temer(ca eu am multe dar n-am cu cine vorbi)!
Asa sunt toti?O fi asa speriat de ce ne asteapta peste 3 luni?
Eu ma gandesc cum ne vom descurca (caci vom ramane si singurei in apartamanet ca mama se va muta) si lui , colac peste pupaza , aseara ma intreaba daca il las sa faca de luni scoala de soferi pt categ.A!Auziti!Trebuie sa strangem ceva banuti pt nastere si bebel si lui ii arde de de-astea!Ca sa nu zic ca oricum ar face-o degeaba ca nu-si va cumpara vreodata motocicleta dar zice el:Sa am si eu acolo ca poate ma plimb cu una de la cineva, gasesc eu de la cine!"Ce sa mai zic?
Cam asa sta treaba cu omul meu!

Oare se va schimba dupa nasterea copilului?

mersic mult ca m-ati ascultat!

27+

Alyna
http://new.photos.yahoo.com/alinafobl