Rudele, prietenii cunosc povestea voastra?

Bic spune:

Imi pare rau sa aud prin ce treceti.
Dar am nevoie de un sfat.
Am o prietena care incearca de ani de zile, cred ca vreo 3, si asa cum scria cineva aici am ajuns la stadiul in care nici macar nu mai intreb. Inainte imi spunea tot timpul ce investigatii a mai facut, etc. acum nu mai aducem nici una vorba deloc.
Eu ii mai povestesc din cind in cind de fii-mea, dar putin. Ea, insa, politicos ma intreaba, imi mai cere poze, etc.

Ea zicea odata ca a trecut peste momentul invidie si o simt si eu ca e muuult mai relaxata decit cu ceva vreme in urma. Nu stiu ce e in sufletul ei, dar pare sa se fi impacat cu ideea fie ca o sa adopte, fie ca va fi cind va fi.

Ce credeti ca asteapta ea sa-i spun sau cum sa ma comport fata de ea?

Smaranda, 3.11.2005
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=75330" target="_blank">Povestea nasterii

www.askdrsears.com/html/2/T020100.asp" target="_blank"> Alaptati,
www.lalecheleague.org/bfinfo.html" target="_blank"> alaptati,
alaptati!

Cum se poarta un bebelus in wrap si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=80475" target="_blank">discutia de pe DC

adimercedes spune:

Da, cunosc sentimentele. Am raspuns si la celalalt subiect...

Mamei mele i-am zis prima. Si doar ea stia. Insa tatal si fratele meu ma tot bateau la cap de fiecare data cand vorbeau cu mine si le-am zis ca dupa 8 ani de cuplu (atat aveam atunci) ar trebuie sa isi foloseasca mansarda si sa isi dea seama ca e o problema de nu se intampla. Si le-am explicat ce si cum, apoi m-au lasat in pace.

Parintilor lui nu le-am zis nimic exact. Mama lui si-a dat seama ca e ceva in neregula, ca si fiica ei incearca de multi ani si nu s-a intamplat. Desi atunci cand am inceput sa ies impreuna cu actualul meu sot a zis sa fac un copil ca are cine sa il creasca (fiica'sa adica). La vremea respectiva aveam 20 de ani, invatam sa dau la facultate si am ales sa nu depind de nimeni nici pt un capat de ata.

Insa cel mai tare ma enerveaza cei care au avut la randul lor probleme si dupa ce au ramas vin cu sfaturi "dashtepte" de genul "lasa ca o sa vezi ca se intampla cand nici nu te astepti", "sa vii sa imi atingi burtica si o sa se ia, ca eu asa am facut" si tot felul de ineptii. Se pare ca au uitat toate clipele negre prin care au trecut, tratamente, monitorizari, plans in pumni, visat la bebe zi si noapte si sunt complet insensibili la faptul ca altii inca sunt in cautari si ruperi de suflet . Pe astia imi vine sa ii dau cu capul de toti peretii!!!!!

In plus, am si aici cateva specimene care ma tot intrebau pe o vreme de ce nu facem copii, ca vremea trece, ca noi nu intinerim, ca nu vom mai avea rabdare etc etc, si le-am zis ca nu se intampla mai repede daca ma tot intreaba si sa stea linistiti ca o sa ii anuntam noi cand va fi momentul.

In ianuarie am aflat ca suntem , am avut si noi spaimele noastre, inca suntem cu stres si am ales sa nu le zicem decat parintilor, fratelui, respectiv sorei (in RO), iar aici doar la 2 cupluri de prieteni f apropiati, care si stiau de incercarile si chinul nostru. Restul vor afla cand vor vedea burta .

Oricum, pe astia, "restul", ii va f*&^ mai mult grija de ce si cum si vor aparea cu tot felul de sfaturi inteligente, ineptii si perle din popor, asa ca am de gand sa ma salvez cat de mult de astfel de influente negative .

Spun asta pt ca stiu pe o fatuca ce a ramas insarcinata repede dupa ce a ajuns aici, nu stia ea exact ce si cum, iar "prietenii" i-au impuiat capul cu "sa nu cumperi nimic pana nu se naste, ca si X a cumparat pe la 5 luni si uite ca i-a murit bebe", "sa il botezi pana la 6 saptamani", "sa nu faci aia sau aialalalta", incat fata era disperata la telefon, ca doar pe sotul ei il avea aici si nu stia cum se vor descurca cu un bebe mic care nici macar patut nu are cand iese din spital. Bineinteles ca toate inteligismele astea veneau din partea unor indivizi care nu au avut in viata lor copii si a caror educatie privitoare la copii se rezuma la "copilul plange mult, suge mult si doarme mult" .

Asa ca, eu zic sa adoptati solutia care va convine VOUA! Daca cei curiosi nu dau 2 bani pe sentimentele voastre si vedeti ca devin fara bun simt, eu zic ca saritul la beregata e cea mai buna solutie, decat sa fiti extrem de politicoase si diplomate si sa suferiti in sinea voastra ca un caine, sa mergeti acasa si sa plangeti de durere!!!

Unii si-o cauta, asa ca lasati-i sa si-o gaseasca. Cine suntem noi sa ne opunem?!?!



"The pessimist may be right in the long run, but the optimist has a better time during the trip."


samburici

Victoria spune:

quote:

---

Originally posted by vali_delide

La noi e nasol cand mergem la parintii mei si vine si fratele meu cu bb...sau ma intalnesc cu vreo vecina care-si plimba copilul/nepotul si incepe cu"da' voi n-aveti de gand?"
Altfel, aici,in Bucuresti stiu toti povestea, prietenii si rudele...iar de ceilalti mu-mi pasa!
Cel mai rau e cand imi vizitez vreo prietena cu bb si ma joc cu el, il tin in brate...si cand ajung acasa...
Da' ca sa-mi revin, mi-am mai luat o matza!

Valentina
poze
Sa-l ajutam pe Alexandru!

---

Noi am ajuns la 3 caini si 3 matze..

Si raspundem, de 6 ani, la aceleasi vesnice intrebari/sfaturi de la aceleasi persoane ( care au evident, copil/copii):
- da' voi cand aveti de gand?

- da de ce nu adopti, draga, ca e tot aia?

- la ce va trebuie casa asa mare daca nu aveti copii?

- nu te stresa, ca de aia nu vine, ca te stresezi

- fiecaruia ii da D-zeu cum vrea ( in sensul ca ea are ca merita, eu nu ca ..nu)

V

“In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.” – Gabriel Liiceanu

alfa_anca spune:

Noi deocamdata nu ne lovim de intrebari decat de la familie, pt ca ceilalti nu stiu ca incercam sa facem un bebe si nu ne iese(de, eu nu am nici 25 de ani si probabil ca nu isi pot inchipui ca incercam la varsta asta, dar eu asa vreau). Dar cel mai tare ma dor intrebarile soacrei care stie ca incercam si mereu mai vine cu cate vreo fraza minune care ma streseaza si mai tare. La inceput a fost cu : mie ambii copii mi-au iesit din prima luna cand nu am mai folosit calendarul. Apoi cu diverse chestii auzite si interpretate de pe la altii.
Acuma incerc pe cat posibil sa nu ii zic nimik din ce fac si intreprind pt bebe, pt ca de la o intrebare ajunge la alta si etc si pana la urma tot ajunge sa ma enerveze cu vreo remarca. Dar nu stiu cat voi mai rezista asa si pana la urma voi folosi si eu ce spunea cineva mai sus : Dc ma tot intrebati nu se va intampla mai repede, stati linistita ca va vom anunta cand va fi cazul.

Pana atunci cu Dumnezeu inainte si facase voia Lui.
Anca.

violetan spune:

Ce m-am distrat, fetelor cu raspunsurile voastre! Eu, pana sa raman insarcinata, cand ma enervau o gramada cu intrebarea asta idioata devenam automat nesimtita. Nu mai conta ca oamenii aia intrebau prima sau a n-a oara. Incepeam sa perorez cu un ton deosebit de enervant cum neamurile astea balcanice (saracele, chiar n-au nici o vina!) sunt neamuri foarte proaste, ca asemenea intrebari sunt intime si e dovada de proasta crestere sa te apuci sa intrebi asa ceva, ca poate fara sa vrei atingi o coarda mai sensibila si nu e cazul etc etc etc. Dar de cele mai multe ori, cu prietenii chiar eu deschideam subiectul! Stiti f bine cat te mai destinde o discutie pe tema asta! Va pup pe toate si va doresc din tot sufletul sa nu mai aveti motiv sa raspundeti la astfel de intrebari, sau singurul raspuns sa fie un gest spre burtika!

Marox spune:

Am o prietena pe care o cunosc de 17 ani, de cind eram adolescente, ea in Franta si eu in România. Ne-am cunoscut prin corespondenta si continuam si acuma prietenia noastra prin mail-uri, desi locuim mai aproape una de alta ("doar" 500 km).

Am fost alaturi de ea 7 ani, in incercarile de a face un copil. Mi-a spus de la inceput, de la prima intirziere a ciclului. Am stiut de toate vizitele la psiholog, la medici, mi-a explicat toate etapele prin care a trecut: IA, FIV, etc. Mi-a spus cit de disperata se simte, cum se simte sotul ei. A incercat sa ia contact in Belgia cu o asociatie care se ocupa de gasirea unei mame purtatoare, in Franta e interzis. Dupa primul FIV a ramas insarcinata cu gemeni. Unul din embrioni s-a divizat si s-a trezit viitoare mamica de tripleti. Din pacate n-a mers, a dat in septicemie si au trebuit s-o chiureteze. Am incercat pe cit posibil sa-i ridic moralul, desi o simteam cu adevarat la pamint. Ca sa scurtez, dupa al 3lea FIV a ramas insarcinata si a reusit sa duca sarcina pina la capat. Acuma are un baietel minunat care pe 23 martie va avea 1 an.

De ce am scris cele de mai sus? Pentru ca e o poveste de succes.

Care a fost atitudinea mea fata de ea? Am incercat sa fiu alaturi de ea si am intrebat-o intotdeauna ce mai face, cum se simte, dar fara sa o judec sau sa-i dau sfaturi. Cel mai greu a fost sa-i anunt cele 2 sarcini ale mele, care au fost neprevazute. Am EVITAT sa-i dau orice detaliu despre sarcina, mai ales la Julia, era dupa ce ea pierduse tripletii. Am asteptat ca ea sa ma intrebe de copii si nu i-am povestit pe n-spe pagini ce progrese au mai facut.

A, si inca ceva. Sa zicem ca a fost mai usor sa ma comport asa cu prietena asta pt ca nu ne vedeam. Avem ca prieteni un cuplu care a incercat vreo 4 ani sa aiba un copil, 2 sarcini pierdute, dar povestea are happy end. S-a nimerit sa fie tot in perioada in care eu am avut copiii. Le-am spus direct: "Poate ca va este greu sa ne vedeti pe noi cu Alex (Julia nu era inca nascuta). Daca da, va rog sa ne spuneti, n-as vrea sa se raceasca relatiile dintre noi si sa nu stim de ce". Ne-au raspuns ca au apreciat sinceritatea noastra.

valentinag spune:

Sunt satula pana in gat de intrebari,priviri intelegatoare si cate alea!Acum dupa 8 ani de incercari stie cam toata lumea ce si cum si printre prieteni si la servici!
Cel mai tare ma doare cand ii aud pe cate unii,care au copii evident"e,cine are bine cine nu,sa nu-si doreasca"Ma apuca nebuneala!Nu-i mai supoooort!Imi vine sa-i strang de gat si sa le spun aloo,voi aveti,EU NU AM!

Sau cand mai spun ca ne bate gandul sa adoptam,incepe corul din poplaca,"vaaii sunteti nebuni?Cum sa adoptati,pai sa dati averea la un strain,mai bine stati linistiti"Ahhh vreau o mitraliera!

Oricum,acum sunt mult mai calma decat acum cativa ani,numai cand ma intreba cinev si raspundeam invariabil ca nu putem avea copii,ma duceam acasa si ma umflam de plans!Imi venea sa le bat pe toate alea de tinem 3=4 puradei de fusta si unul in burta,imi faceam fizic rau!

Bic,eu smotocesc copii tuturor prietenilor,le cumpar cadouri,le sun sa le intreb ce le fac"progeniturile"asa ii numesc in gluma,nu ma deranjeaza ca-mi arata poze si imi aduc la cunostinta evolutia lor,dar asa sunt eu,altii...Totusi nu exagera cum fac unii parinti care altceva de vorbit nu gasesc decat ce-a mancat,ce-a baut,cand si-a facut nevoile si asa mai departe!

Vic

"La vita e bella"
poze
marea inghetata

szivarvany spune:

Eu le am zis tuturor ca am un kist cat un ou si nush dak pot avea bb. Si cu asta am inkis gura tuturor pe care i rodea dc nu facem si noi un bb rapid si usor.
Dupa 2 ani nimeni nu ne mai intreba nimik de bb, ma intrebau de ou. De rasu` plansu`.
Apoi cand a aparut burtokul se tot framantau ce va fi Si tot asa. Acum ne intreaba de bb2 ... Si le recomand sa l faca ei, ca doar e usor !

Sanatate tuturor si sa vina bebicii !


Daria & www.webshots.com/user/giulia16" target="_blank">GIULIA_(2004_08_16)
EkipaVerde: Delidana - Khristin - Daria - DianaR - Dulcetica

Miramar spune:

In mai se fac 2 ani de cand incercam. Primul an a trecut destul de usor - investigatii mai mult, tratamente incepute abia inspre sfarsitul lui, nu mi-am facut prea multe sperante. In al doilea an insa intr-un ritm alert si sustinut am trecut prin HSG, stimulari ovariene, inseminare (cand am descoperit cu stupoare cu sotul meu din normospermie a dat in usoara asteno), laparoscopie, tratament sotul etc etc. Ei bine anul asta a fost greu, intre timp o prietena e gravida a doua oara, prima finutza sta sa nasca, urmatoarea e gravida si ea, colegul meu de birou nici n-a facut fisu' un an (urmeaza in martie) si lucreaza la al doilea. Cert e ca intrebarile, comentariile tuturor ma deranjau/enervau in primul an - treptat le-am cam spus celor apropiati ce si cum, asa incat in al doilea an au schimbat tactica cu intrebari asupra tratamnetului. Am trecut anul trecut prin diverse faze, ura, invidie, nervi, lacrimi.

Cam de cand a inceput anul asta am inceput sa ma potolesc - am depasit pana si momentele astea. asta e viata, daca va fi sa fie se va intampla, asta nu inseamna sa ma las coplesita si sa ma amarasc. Ma bucur de baietelul nasilor nostrii care e o dulceata de copil si care-l iubeste mult pe sotul meu mai ales care se prosteste si se pune la mintea lui. Si ma voi bucura de finutzii mei, si-i voi boteza cu drag, desi la inceput i-am urat, rusine sa-mi fie ca nici nu s-au nascut inca. Cand ma mai intreaba cineva de tratament am inceput sa raspund in 2 peri, nu mai am ce sa discut , ce sa explic mi se pare o discutie care nu duce la nimic si nu aduce nimic bun.

Asta e situatia si incerc sa fac pace cu ea. De altfel cred ca mai fac o inseminare luna ce vine si dupa iau o pauza cel putin pana in toamna. O sa ma bucur de viata, de sotul meu, de realizarile noastre si daca va fi sa vina bebe va veni daca nu vom vedea in urmatorii ani. Pana acum nu ma mir ca nu a facut-o - de ce sa vina pentru 2 parinti stresati si stresanti?

MIKUTA4 spune:

Cit de mult va inteleg,noi incercam de 4 ani sa avem un copil si de fiecare data cind sunam acasa la ai mei sau la ai lui aceeasi intrebare ne puneau"DAR VOI CE AVETI DE GIND?"si ne mai dadeau si exemple ca aia face copil si aialalta debia a nascut,va dati seama pina inr-o zi cind nu am mai suportat si le-am spus ca sint sterila,dar mai rau am facut ca au inceput:"SARACA DE TINE",iar la pritene sa le spui nu am la cine ptr ca nici una nu trece prin ce trec eu.Toate au copii sau cum il vor si ramin insarcinate,asa ca incerc cit mai mult sa evit subiectulsi sa fac ceea ce este de facut ptr a avea acest copil.Va pup pr toate

MS