Rudele, prietenii cunosc povestea voastra?

Buna tuturor

ne straduim de aproape 2 ani. Am inceput investigatiile si indicatia clara a fost IA. Acum facem analize, monitorizari etc.
Prietenii si cei apropiati ne intreaba mereu "VOI CAND?". Sunt prietene care stiu ca incercam de mult, dar nu ne iese. Am prietene cu copii, prietene fara copii si simt uneori nevoia sa le povestesc mai mult, sa ma descarc. Desi am impresia ca nu ar intelege frustrarea mea.

Cum e la voi? Va impartasiti nereusitele, sperantele din fiecare luna? Va inteleg oamenii din jur sau doar va compatimesc?

Tia spune:

noi am evitat sa povestim, daca nu treci prin asa ceva, nu intelegi... iar compatimirea imi facea mai mult rau. dar aveam si prieteni care stiau, dc a fost unul dintre ei

bine ai venit la

gabitu spune:

Unii ne inteleg altii nu, dar ce conteaza? Conteaza ca noi ne intelegem, nu ne cuplabilizam reciproc pentru aceasta stare de fapt si ne traim cat de intens putem viata. Eu asta cred ca are importanta. Cunostintele nu ne pot intelege daca nu sunt in aceeasi situatie cu noi.
Cu alte cuvine, bine ai venit aici in . Aici vei gasi tot suportul de care ai nevoie. Sa ajungi repede la Odisee.
Pupici

Gabita

maria08 spune:

Si noi incercam de 2 ani si....dar am evitat sa vorbim cu altii depre asta. Si eu cred ca trebuie sa treci prin asta pentru a putea intelege.....uneori am impresia ca poti parea ciudata in ochii celor pentru care a concepe un copil e ”floare la ureche!” Stiu despre asta doar cei foarte, foarte apropiati noua- parinti, frati,...

goldi spune:

Dupa cum vezi, toata lumea fuge de compatimiri si intrebari stupide din partea unora care, firesc, isi inchipuie ca a face un copil este cel mai usor lucru din lume si mai greu este sa te feresti, nu sa-l faci.
Dupa un timp pana si lumea te lasa in pace ; eu sunt in aceasta faza si uneori imi vine sa urlu cand vad prietene de varsta mea cu copii maricei...

nichi spune:

La noi doar cei apropiati au stiut un timp cam 2 ani ,acum cand am ajuns la 6 ani de asteptari aproape toti cunoscutii stiu ,cu toate ca mai este cate o persoana care imi spune de ce nu mai astept ,de ce ma stresez sau alte chestii,acum il las pe sot sa raspunda eu m-am saturat sa explic ca vreau un copilas din tot sufletul ,dar ca va veni cand o sa vrea DD,ma doare cand vad toti prietenii cu copilasi,care ne povestesc non stop despre ei,nu ma supar dar ma doare sufletul,de ce eu nu pot sa ma bucur,oricum am 3 finuti(2 fete si un baietel) fetitele de 2 si 3 ani imi spun mama-nana,oricum e greu sa intelegi pe cineva daca nu ai trecut sau daca ti-a iesit atunci cand ai vrut,asa ca ma descarc la voi fiindca stiti ce inseamna dorinta de a fi mama.

mcrissa spune:

toate ne lovim de problema asta.
uite jos un subiect unde poti gasi si raspunsuri hazlii ca sa nu mai fii suparata

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=78563&whichpage=1

Mcrissa in asteptarea mormolocului

piticul spune:

Ba eu am facut altfel ca sa evit tot soiul de alte intrebari.Cand am plecat la operatie le-am spus tuturor:'Plec la operatie la Giulesti, am trompele obturate'De atunci s-au linistit si nu ma mai intreaba nimeni:Voi cand...Prefer sa ma autocompatimeasca pe la spate dar sa ma lase in pace.Oricum e clar ca cine nu a trecut prin asa ceva nu are cum sa inteleaga...

andicu spune:

Si noi am evitat sa spunem o perioada.
Ne-am chinuit si noi 3 ani pana am reusit. La un moment dat, agasata de atatea intrebari si insistente am spus care e problema si prin ce am trecut, dupa care am primit numai remarci compatimitoare de genul : lasa , ca o sa reusiti si voi pana la urma! Pana la urma, familia a aflat exact ce facem si cum am reusit ( cu FIV), iar cunostintele s-au obisnuit sa nu mai intrebe in ce stadiu suntem dupa o perioada. Cred ca a fost mai bine ca le-am spus clar ca e o problema ( nu la cine sau de ce),ca s-au potolit mai repede cu insistentele, chiar daca la inceput a fost greu sa le suportam compatimirea!

18+

vali_delide spune:

La noi e nasol cand mergem la parintii mei si vine si fratele meu cu bb...sau ma intalnesc cu vreo vecina care-si plimba copilul/nepotul si incepe cu"da' voi n-aveti de gand?"
Altfel, aici,in Bucuresti stiu toti povestea, prietenii si rudele...iar de ceilalti mu-mi pasa!
Cel mai rau e cand imi vizitez vreo prietena cu bb si ma joc cu el, il tin in brate...si cand ajung acasa...
Da' ca sa-mi revin, mi-am mai luat o matza!

Valentina
poze
Sa-l ajutam pe Alexandru!

tanima_i2002 spune:

Desi am reusit intr-un final sa am un bebe, a fost destul de greu, cu 2 sarcini pierdute si sarcini care au venit dupa luni intregi de asteptare si incercari. foloseam toate metodele de care auzeam si citeam. Mi-era ciuda ca mi se intampla tocmai mie, mi-era ciuda ca altii nu intelegeau prin ce treceam si toata lumea imi spunea: nu esti nici prima nici ultima. A fost greu si extrem de dureros. Si acum sufar cand vad copilasi nascuti in aceea perioada in care ar fi trebuit sa nasc prima oara sau in perioada in care imi propusesem eu sa nasc. La inceput chiar vroiam sa iasa o zodie anume. Cu timpul imi doream numai sa fie un bebelus si sa fie sanatos. Numai cine a trecut prin asa ceva poate sa inteleaga. Cand ma intalnesc cu prietene care si acum se chinuie sa faca un copil ma simt pur si simplu vinovata de faptul ca eu am reusit si ele nu. As vrea sa le ajut dar nu am cum. Ma doare la fel de tare cum le doare pe ele. Cand aud de cineva ca nu poate sa faca copii, ca a pierdut sarcina sau ca i-a murit copilul sufar cumplit. Daca as avea nicte puteri as da la toti cei care isi doresc cu disperare copii, dar din pacate suntem la mana sortii si a lui Dumnezeu. Faca-se voia sa, imi zic mereu, dar parca uneori ne chinuie prea mult.

Mamica lui Rares (15 oct 2006)
poze
Botez