Mama mea
Raspunsuri - Pagina 4
Theiuta spune:
quote:
Originally posted by sim0
Dragele mele,
Postez si povestea mea...
Am 28 de ani, o fetitza si locuiesc cu mama pe care efectiv nu o mai suport.
Am ajuns la capatul puterilor. Este depresiva de cand o stiu, tata a murit acum 5 ani de cancer (un cancer care s-a pus pe el din cauza traiului alaturi de mama). Nu stiu cum sunt mamele voastre depresive, dar a mea mai are putin si ma nenoroceste definitiv. Are grija de fetitza, la insistentele ei, ma duc la serviciu de cand puiul avea 8 luni. M-a asigurat ca are ea grija de fata ca nimeni altcineva, iar eu pot sa-mi vad de treburile mele. Si pentru o perioada lucurile au stat destul de bine. Numai ca depresia, ca orice depresie, dupa o perioda de acalmie,revine cu o noua criza. Periodic mamei i se intuneca universul si devine extrem de agresiva: pe sotul meu il face cu ou si cu otzet, tzipa, plange ore in sir, pleaca de acasa, isi da palme, ia pastile ca sa se sinucida, iar exemplele ar putea continua.
Tot ce face pentru mine se intoarce impotriva mea, imi reproseaza pana la cel mai mic detaliu, iar eu ma incarc de fiecare data cu o energie negativa extrem de toxica.
Avem doua case, desi una din ele netermina, dar cu toate astea nu putem sta separat pt ca ea nu concepe sa-mi redea libertatea. Pur si simplu ma tine prinsa intr-o colivie, are grija de mine, are grija de copil ca eu sa ma pot duce la serviciu, dar nu imi da sansa de a fi fericita si independenta cu familia mea. Nu stiu daca este numai depresia de vina sau are inmagazinata in ea o rautate fara seaman.
M-am apucat la inceputul anului si de un masterat toto la incurajarile ei. Parca face special ca sa creeze situatii prin care sa devin dependenta de ea. daca pomenesc ceva de bona pentru fetita, devine agresiva, ma ameninta ca o sa-mi parar rau, ca sunt nerecunoscatoare si ca o sa vad eu.
Mama mea ma terorizeaza neintrerupt de 28 de ani. Nu stiu cum sa fac sa scap de sub umbra ei malefica. Cum sa scap de omul asta care mi-a dat viata, dar care imi face atata rau
simo si clara (13 februarie 2006)
Simo, sunt destul de dure acuzatiile tale.
Te intreb: toata viata a fost asa? Posesiva si...rautacioasa(scuza-ma ca am spus asa, dar asta am dedus din cele ce ai scris tu)?
Nu sint sigura daca tatalui tau i s-a tras cancerul din pricina ei. Precum stii nici medicii, nici oamenii de stiinta nu au descoperit in totalitate cauzele cancerului. Cred ca ai vrut sa spui ca asa cum te streseaza pe tine, asa l-a stresat si pe el, nu? Si de aici...
Sim, ea chiar are nevoie de consul de specialitate, nu numai ca este depresiva, dar este si agresiva fata de viata ta.Cred ca ar trebui sa ii spui cu multa diplomatie TOT ceea ce de deranjaza la ea si sa incerci sa o convingi ca are nevoie de psihiatru. Hm, ce zici?
Theiuta
poze cu Nicolas
sim0 spune:
Imi dau seama ca ce v-am povestiti despre mama mea suna destul de dur, insa astea sunt sentimentele pe care le am cand ea traverseaza o noua criza (cand am scris povestea era tocmai in toiul unei crize de plans si eram foarte suparata pe ea). Cand este in apele ei, totul pare normal, si daca te/ai intalni in parc cu ea si cu fetitza mea ai zice ca este cea mai devotata bunica si mama. Insa tocmai asta este perversitatea bolii ei: se manifesta exclusiv in cadrul familial si ne transforma existenta intr-un adevarat cosmar. In prezenta strainilor functioneaza cred autocenzura si nu-si permite sa se manifeste liber. Insa acasa suntem toti dusmanii ei, ii facem rau. Drept sa spun eu mi-am cam pierdut rabdarea cu ea, crizele ei sunt repetitive, acelasi spectacol de mii de ori, declansate cateodata din nimicuri. Mi-am epuizat toate cuvintele de consolare, toate strategiile. Mi-e mila de ea, insa cred ca ajutorul nu sta la mine. Merge si la psihiatru, ia si pastile, a fost si internata de cateva ori. Nu pot sa-i spun ce gandesc, trebuie sa-i spun mereu numai ce vrea sa auda. Nu stiu ce sa ma fac cu ea...deja am pierdut o parte din copilarie si tinerete cu ea, nu vreau sa pierd ce mi-a mai ramas pe o cauza pierduta.
Vreau sa merg la psiholog pentru mine, sa ma invete sa-mi traiesc viata in prezenta ei. Ei nu cred ca i-ar folosi o terapie de genul asta pentru ca nu este constienta ca problema este la ea. Problema este intotdeuna la ceilalti.
Fetelor, scuze daca par prea dura, dar sunt necazuri care s-au strans de multi ani. Simteam nevoia sa scriu undeva, sa ma eliberez.
Theiuta spune:
Sim te rog sa nu iti ceri scuze pentru ca NIMENI nu are dreptul sa te judece!Nu traieste nimeni cu mama ta, ci doar voi.
Din pacate, problema este mai grava, cred ca este sindrom maniaco-depresiv cu accente de paranoia.(eu asa am citi ca se manifesta-toata lumea este dusmanul celui bolnav si, totodata un soi de dualitate de personalitate-am avut o colega la servici asa si am trait un cosmar din cauza ei, ne-a facut pe toate sa plecam din serviciu).
Nu inteleg, medicul curant ce zice? Tu ai stat de vorba cu el?
Theiutapoze cu Nicolas
sim0 spune:
Medicul psihiatru la care merge o intreaba cum se simte si ii da retata pentru medicamente. Am fost si eu la el cand maica-mea era foarte rau, umbla in nestire pe strada. Mi-a zis ca de ce n-o las sa umble pe strada...
Chiar as vrea sa gasesc un medic bun...Problema e ca fiind o fiinta asa de dificiala n-am nicio garantie ca o sa vrea sa mearga la un medic gasit de mine. Pls ca ei ii place sa se vaite si se complace intr-o stare de mizerie asa ca cel mai probabil n-o sa vrea sa mearga.
Cel mai greu imi e ca nu ma lasa sa stau separat. Are impresia ca nu ma descurc fara ea, iar copilul e mai mult al ei decat al meu. Nu stiu cum sa fac sa o conving sa stam separat. Ar putea sa vina oricand, sa stea cu fata, dar nu ne-am mai sufoca in halul asta in care ne sufocam acum.
notquiteso spune:
simo, scuza-ma dar cum adiaca nu te lasa sa stai separat? ai 28 de ani, nu 5 anisori. ai familia ta, si ii esti datoare copilului tau sa nu o expui la asa ceva. cum vrei sa creasca fetita ta? asa cum ai crescut tu? la asta sa te gandesti. cat despre mutare.. muta-te pur si simplu. ce poate sa faca daca tu ii spui hotarat ca nu vrei sa mai stati impreuna? sa te ameninte cu sinuciderea? ar putea sa o faca si pt ca nu i-ai cumparat sapunul preferat. ar putea sa o faca si ca sa iti amarasca tot restul zilelor cu complexe de vinovatie. din pacate nu stai de vorba cu o persoana stabila psihic, si nici nu ai cum sa o faci sa te inteleaga. asa ca afirma-ti dreptul la viata, la fericire, si fa cum vrei tu, fara sa o mai consulti. anunt-o pur si simplu. adu-i la cunostinta ca te-ai hotarat, sau ca voi ati hotarat ( tu, sotul si copilul) sa va traiti viata separat de ea.
gaseste o bona la copil si nu te mai lasa santajata.
si orice ai face, gandeste-te ca fetita ta vede si simte tot ce vezi si simti tu. vrei sa o mutilezi sufleteste pe viata??
iar sotul tau, sotul tau care te iubeste, probabil, din moment ce inca mai sta cu voi, lui cat o sa ii ia pana isi va lua campii? ai de gand sa astepti sa o stearga de acasa, sa astepti sa-ti faca si copilul crize de depresie?
bird70 spune:
quote:
Originally posted by sim0
Cel mai greu imi e ca nu ma lasa sa stau separat.
Fa-ti bagajele si muta-te. Nu poti sa o lasi pe mama ta sa-ti distruga familia. Ai o responsabilitate fata de copil si sot. Cand te-ai mutat si te-ai linistit ajut-o pe mama ta cat poti dar nu o lasa sa te distruga.
carolinah spune:
Usor de spus "muta-te si las-o balta" cand nu stii pe pielea ta cum e.
Eu stiu, si ca sa fiu sincera mi-e mai usor sa o las sa imi faca viata varza zi de zi alaturi de mine in aceeasi casa, decat sa imi fie teama sa o sun sa vad ce face, sa ii aud vocea morocanoasa al tel si sa plang ore in sir dupa aceea de prostiile de acuzatii pe care mi le toarna in cap.
Am incercat ambele variante si eu una am ales sa o am zilnic sub ochi, sa o vad cum evolueaza si sa ii acord momentele de fericire pe care eu (si mai mult copiii mei) pot sa i le ofere. Si mai cred ca daca as lasa-o balta, daca ar fi in inactivitate completa toata ziua, s-ar duce si mai rau cu capul si intr-o zi sau s-ar sinucide, sau ar fi victima vreunui accident stupid, asa ca as avea-o vesnic pe constiinta.
Dar, trebuie sa recunsoc si eu, de multe ori simt nevoia sa consult un specialist care sa imi spuna cum sa ma obisnuiesc sa traiesc asa si sa mai fiu si fericita. E greu, dar eu ma consolez cu faptul ca probabil asta este crucea pe care mi-a fost dat sa o car eu.
lina, cu Alina si Ana... si tati, evident
notquiteso spune:
asta e masochism curat! nu te supara carolinah, dar nu tu duci crucea asta. o duceti totii, tu, sotul tau, si mai ales copiii tai. tu ai ales si pt ei. de ce nu ii intrebi si pe ei ce vor? sunt mai importante toanele mamei tale decat ei? si de ce sa traiesti cu eventuala ei sinucidere pe constiinta? e viata ei, si-o traieste cum vrea. din pacate vad ca iti traieste si viata ta si a copiilor tai. si voi o lasati.
o lasati pt ca tu te simti vinovata pt ca poti trai si poti fi fericita, iar ea are grija sa iti scoata pe ochi si pe urechi totul, de cate ori o suni. pai face intentionat. e modul ei de a te controla. cum de nu ti-ai dat seama de asta? vorbeste si tu cu un specialist. si intreaba-l in primul rand daca tu, sotul si copiii tai, daca voi aveti dreptul la o viata linistita.
esti egoista. te gandesti doar la complexele tale de vinovatie, dar nu ii intrebi si pe cei de langa tine ce parere au. daca le place viata pe care o duc. poate vor si ei la specialist. poate amandoua salariile voastre vor merge la specialisti, care sa va trateze pe toti 4. si mai tarziu, fetele tale isi vor da si ele salariile la specialisti, pt ca sigur vor ramane cu sechele.
voi asta se pare ca nu intelegeti. nu numai voi va duceti in spate mamele abuzive, ci si copiii vostri.
sim0 spune:
E intr-adevar greu sa te muti, mai ales cand ai bagat bani si munca intr-o casa. Nu-ti vine sa-ti iei catrafusele si sa pleci pe strazi din cauza toanelor unei persoane. La mine e si mai tragic pt ca noi detinem doua locuinte, deci teoretic am putea sa stam separati si linistiti daca mama nu ar considera ca eu sunt dusmanul si vreau sa-i fur casa.
Si eu sunt stresata ca fata mea va fi marcata de atmosfera din casa, insa ma consolez cu gandul ca pana la urma ea este doar o bunica, iar noi suntem parintii. Ma gandesc cu groaza la vremea cand va intelege, o va vedea suferind si va suferi alaturi de ea sau chiar ma va acuza ca nu fac nimic s-o ajut. Sper sa reusesc sa-i explic ca suferinta asta e atat de FALSA...
Nu-mi ramana decat sa visez ca intr-o buna zi vom avea si noi coltisorul nostru, ma voi trezi dimineata si nu ma va mai intampina nimeni cu comenzi taioase si rabufniri de nemultumire...
notquiteso spune:
simo, draga mea. uite, nu vroiam sa intru peste subiectul tau, dar trebuie sa iti spun ca vb in cunostinta de cauza. fosta mea soacra era copia la indigo a mamei tale. cu fugit de acasa noaptea, in picioarele goale, ca i s-a parut ca vrea s-o omoare lumea, cu urlete, depresii, amenintari cu sinuciderea, bocete, tipete, reprosuri non-stop, paranoia si tot tacamul. cu fostul meu sot am stat 10 ani, si sa stii ca unul din motivele pt care ne-am despartit a fost si familia lui. adica mama lui. timp de 10 ani am incercat sa o ajutam cat am putut de mult, am stat cu ea o perioada de cativa ani, insa ajunsesem la limita. acum, dupa inca 6 ani de la despartire, ea este la fel. LA FEL. intelegi? a fost internata la spit 9 de mai multe ori, insa imediat ce iese renunta la pastile, pt ca are senzatia ca vrem s-o omoram.
si sa stii ca fetita ta e afectata de atmosfera din casa chiar daca nu intelege ce se petrece. nepoatele mele (adica fetele surorii fostului meu sot) au probleme emotionale foarte mari, si au tot avut probleme si la scoala, si acasa, pt ca asa cum ti-am zis: atmosfera afecteaza copiii. chiar daca ei nu inteleg toate cuvintele, sa stii ca percep perfect sentimentele si energiile voastre.
macar tu ai posibilitatea sa te muti. fa-o. ce mai astepti? visezi la un moment in care sa fii libera, adica mai bine-zis astepti sa moara mama ta. pt ca pana atunci nu vei fi libera decat daca te eliberezi tu.
imi pare rau ca sunt atat de dura cu voi, insa credeti-ma ca va bateti joc de copiii vostri. nu inteleg cum de puteti fi atat de inconstiente. nu va iubiti copiii? nu sunt pt voi cel mai important lucru de pe lumea asta? nu vreti sa fie niste oameni intregi, normali?
pe langa experienta cu fosta soacra, am lucrat cu copii cu probleme psihice si emotionale. si credeti-ma ca pt un copil e de-ajuns un lucru care pt noi e minor, sa fie afectat pt tot restul vietii. nu uitati ca ei nu pot rationa ca voi: e bunica mea, are probleme psihice, trebuie sa suport chiar daca sunt extrem de nefericita si nu mai suport atmosfera asta tensionata si certurile..
nu, un copil se va retrage in el insusi, si imediat ce va putea va fugi de atmosfera de acasa prin orice mijloc posibil. asta vreti?
imi vine sa va iau de umeri si sa va scutur, si dupa aia sa va duc prin cateva institutii sa vedeti copii traumatizati.
ganditi, fir-ar mama masii de treaba! ganditi-va la copii, si pe urma la complexele voastre.
cu riscul de a-mi lua rosii in cap, va spun ca va bateti joc de familiile voastre. exista institutii care pot avea grija de mamele voastre, nu trebuie sa le eutanasiati sau sa le abandonati. exista asistenti sociali care cu asta se ocupa, au grija de persoanele cu probleme. luati legatura cu institutiile de specialitate si faceti ceva. aveti un dar imens, minunat, coplesitor: posibilitatea de a avea o familie. NU VA MAI BATETI JOC DE EA.