Mama mea

alias spune:

Ei bine, sper ca incercarea mea sa fi avut efect.
Ideea mea era sa incerci sa privesti familia in ansamblu iar pe mama ta mai detasat.
Nu mi se pare ca sunt off topic. Aici- dupa ce scrii tu - e vorba si despre situatia ta, creata de problemele de sanatate ale mamei tale

quote:

---

Eu nu mai pot sa ma vait de o stare de rau, de o durere, ca imediat imi spune ca o doare si pe ea ceva.

---

Tatal meu a murit acum 10 ani la cateva ore dupa ce eu cu mama plecasem de langa el din spital , dupa o suferinta de doua saptamani.
Mama mea a avut aprox aceleasi probleme ca si mama ta.Si nu a venit sa stea cu noi (poate si din cauza mea ).Acum locuieste bine sanatoasa in Italia - ma rog,pe cat de sanatoasa poate fi la 63 ani.
Nu m-a ajutat sa-mi cresc copilul nici ea nici nimeni altcineva.
Si da-mi voie sa raman la parerea mea : daca mama ta nu ar fi locuit cu voi ar fi reusit sa treaca mult mai usor peste toate aceste probleme .


Alias

Theiuta spune:

Pozitia ta mi se pare cam...dura.Mi se pare cel putin ciudat sa afirmi ca statul mamei cu noi, a determinat direct sau indirect imbolnavirea de diabet, de gonartroza, de nevralgia Arnold si de ...depresie.Chiar dr. psihiatru i-a spus ca este foarte bine ca nu sta singura pentru ca aceasta i-ar fi inrautatit starea depresiva.

Foarte bine pentru mama ta ca si-a gasit sanatatea si linistea sufleteasca in Italia, departe de tine.

Foarte bine pentru tine ca esti multumita si linistita stiind-o pe ea departe.

Foarte bine si intrucit, datorita voua si Principesei mi s-a conturat strategia de bataie pentru viitorul apropiat, eu va multumesc din suflet pentru parerile voastre si propun sa inchidem subiectul.Desigura daca vreo alta prietena va dori sa imi mai spuna cite ceva, voi fii atenta si receptiva.

Cu drag, Theiuta

poze cu Nicolas

AncaSiRoxana spune:

E ceva vreme de cand nu s-a mai scris pe subiectul asta, iar eu am scris despre problema mea la alt subiect - caut psiholog in Bucuresti.

Dar recunosc in ce citesc aici probleme similare cu cea prin care trec eu cu mama mea acum.
Theiuta, Olguttza, si celelalte, m-as bucura sa stiu ca acum sunteti mai bine, si voi si mamele voastre, pt ca poate mi-ar reveni si mie optimismul...

Nici nu stiu cum sa ma exprim pe tema asta... Nu stiu cat sa spun din ce vad, nu stiu cat inteleg eu din ce vad ca simte ea acum... Bine ai spus, Principesa, ca oamenii nu merg unde trebuie atunci cand ii doare sufletul. Iar eu as adauga ca le e si rusine sa recunoasca lucruile astea!

Dar sa spun macar cateva lucruri:
Mama e o fire puternica, cel putin asa am crezut intotdeauna. A trecut prin multe "episoade" de depresie, din care s-a ridicat, s-a scuturat si a mers mai departe. Dar acum nu stiu... parca simt eu ca e altfel... nu mai poate. Are 57 de ani. Tatal meu a murit cand mama avea 33, iar ea a ales sa nu se recasatoreasca, avea 2 fete de crescut, pe mine si pe sora mea, adica, asa cum spune ea, "lucruri mai importante decat sa ma recasatoresc". Si-a investit toata energia si timpul in noi, nu si-a facut prieteni, cei pe care ii avea s-au indepartat incet-incet. Acum noi, fetele, ne-am casatorit, avem si copii (eu sunt gravida cu al doilea si zilele astea i-am facut mult rau lui bebe plangand intruna!) si mama locuieste singura. La doar o statie de mine, dar singura.

Acum 10 ani a murit bunica, mama ei, cand mama mea era in spital operata de cancer. Alt soc pt ea, dar a trecut si asta. De fapt, decesele din familie le-a luat mereu cu seninatatea aia a omului simplu de la tara, nu cred ca astea ii declanseaza episoadele de depresie. Este cardiaca, sub tratament. Dar nici asta, singura, nu o face depresiva.

Depresiile o apuca mai ales in week-end, cand nu merge la serviciu si nici nu sta, ca de obicei, cu baiatul cel mare al sorei mele, e singura si se simte inutila, nu-i mai place viata, aseara imi spunea ca vrea sa moara, este tot ce-si mai doreste!

Sora mea nu o intelege pt ca si ea are probleme psihice (de alta natura, nu intru in detalii), si o provoaca des, ba chiar se cearta cu ea ca de ce plange, de ce nu ii raspunde la telefon, nu intelege ca asta e tot ce i-a mai ramas mamei in momentele alea, plansul, si nu raspunde pt ca nu vrea sa auda pe nimeni, ea vrea doar sa moara.

Ma opresc aici.
[b]Principesa[b/], daca nu te superi, o sa te abordez pe PM, poate ma poti ajuta...

Restul, tuturor, sanatate!

Anca, mami de Roxana, 26.08.2005 si 27+ cu

Theiuta spune:

Draga mea AncasiRoxana,

pot sa iti raspund la intrebare spunindu-ti ca mama se simte mai bine, dar nu datorita Principessei la care din pacate nu am putut sa ajungem, va spunem imediat de ce, cit datorita:
-tratamentul antidepresiv pe care i l-a prescris dr. psihiatrul (tratamentul este de durata si trateaza si problemele de depresie, anxietate si insomnia)
-tratamentului fizioterapic, care a ameliorat durerile provocate de gonartroza si de spondiloza cervicala.

Sa fim sanatoase si vrem sa o vizitam si pe Principessa. Daca nu facea tratamentele mentionate de mine mai sus nu se putea deplasa (gonartroza) si palpitatiile si lipsa de putere (depresia).

Ce vreau sa iti mai zic, Anca, este ca oricit de puternic este omul, cu cit incaseaza mai multe lovituri ale destinului, se subrezeste. Ca o masina, nu-i asa?

Deci, consult de specialitate (voi hotariti care este primordial-psihologic sau psihiatric)


Te pup, Theiuta

poze cu Nicolas

AncaSiRoxana spune:

Theiuta, multumesc pt raspuns!
Ma bucur ca mama ta e mai bine acum!

Da, acuma, dupa ce mi-ai raspuns tu, imi dau seama de ceva: poate ca EU o vad pe mama puternica pt ca, neavand un tata (aveam 6 ani cand a murit tata, deci, practic, extrem de putine amintiri despre el si el n-a contribuit prea mult la formarea noastra ca oameni), ea a fost totul pt noi, ea a fost stalpul la care am si plans am si ras. Si poate ca mi de aceea mi se pare greu de inteles "slabiciunea" asta a ei de acum...

Sper sa accepte ajutorul, macar in prima faza psihoterapeutic, si apoi mai vedem, daca e nevoie si de tratament medicamentos, poate si psihiatric... Pentru ca ea in general merge greu la medici. De exemplu, pana nu am chemat salvarea acasa de cateva ori nu a stiut ca e cardiaca; cancerul uterin i l-au descoperit oarecum intamplator cand a ajuns la spital tot cu salvarea la menopauza; la dentist abia s-a programat dupa vreun an de tergiversari... si tot asa.
In schimb, cand a avut fiica-mea febra 40, a venit la 11 noaptea la mine sa nu stau singura si sa ma sperii (sotul era plecat in delegatie) si a stat mai mult treaza sa vada ce face fata!

Te pup si eu, tinem legatura!


Anca, mami de Roxana, 26.08.2005 si 27+ cu

Theiuta spune:

Chiar te rog, draga mea!


Theiuta

poze cu Nicolas

cmirela35 spune:

Ciar daca sunt of topic,sa va spun si eu problemele cu mama mea...
Prima casnicie mi s-a dus pe rapa...mai mut sau mai putin din cauza ei...
M-am recasatorit,si am nascut un baietel,la mare distanta de casa.Ne-am intors cand nepotelul ei avea 1an si jumatate,iar peste 3 luni,a murit intr-un stupid acc.de circulatie...Am infiat o fetita,iar in luna in care am adus-o pe ea acasa,am ramas insarcinata,si,la 9 luni si ceva,am nascut un baietel.Problema mea difera de a celor scrise in acest topic...Datorita situatiei materiale a mamei mele,sta cu noi.Nu ar face fata platii utilitatilor,si cred ca nu este singura pensionara in aceasta situatie.Ei,dar bunavointa noastra,in timp,a dus la schimbarea comportamentului ei.O uraste ,si nu gresesc cand spun asa,pe micuta,in schimb,"printul"....,orice ar face e normal.Noi,eu si sotul ii iubim,si incercam sa le dam o educatie buna la amandoi.Ce ma fac insa cu ea?Mai avem putin de stat impreuna,caci in 4 luni ne vom muta in casa,iar ea va avea casuta ei in curte,tot din considerentul ca nu reuseste sa isi plateasca utilitatile si sa mai si traiasca cat de cat.Dar,pana atunci,ce ma fac????

Mirela

b.nica spune:

dragile mele fete cu mame "problema",
am citit cu multa atentie supararile voastre;au in comun un lucru f. important:sunteti niste fete iubitoare de care probabil mamele voastre nu stiu daca sunt constiente si f. important, daca apreciaza acest lucru,pt. ca aici s-ar putea sa se realizeze legatura care sa rezolve multe din problemele voastre.eu m-am confruntat cu aceleasi neintelegeri mama-fiica;este categoric o problema a femeilor cu varsta ingrata de 55-65 ani in care probabil isi pierd pur si simplu busola:nu se mai simt femei iubite,iubitoare...nu stiu exact cum sa explic acest impact al varstei la care se adauga o etapa in care nu sunt pregatite sa treaca si daca se mai aduga si pierderea sau lipsa afectiva a partenerului,lucrurile pot sa o ia in directie gresita.daca nu se rezolva de la sine ,prin trecerea timpului,trebuie un mic ajutor.voi nu trebuie sa uitati ca esential este sa va vedetide copii si sot si sa o ajutati pe mama voastra incercand sa o impulsionati spre un drum care i se potriveste ca astfel sa se obisnuiasca cu noua etapa de viata in care au intrat;

sim0 spune:

Dragele mele,


Postez si povestea mea...

Am 28 de ani, o fetitza si locuiesc cu mama pe care efectiv nu o mai suport.

Am ajuns la capatul puterilor. Este depresiva de cand o stiu, tata a murit acum 5 ani de cancer (un cancer care s-a pus pe el din cauza traiului alaturi de mama). Nu stiu cum sunt mamele voastre depresive, dar a mea mai are putin si ma nenoroceste definitiv. Are grija de fetitza, la insistentele ei, ma duc la serviciu de cand puiul avea 8 luni. M-a asigurat ca are ea grija de fata ca nimeni altcineva, iar eu pot sa-mi vad de treburile mele. Si pentru o perioada lucurile au stat destul de bine. Numai ca depresia, ca orice depresie, dupa o perioda de acalmie,revine cu o noua criza. Periodic mamei i se intuneca universul si devine extrem de agresiva: pe sotul meu il face cu ou si cu otzet, tzipa, plange ore in sir, pleaca de acasa, isi da palme, ia pastile ca sa se sinucida, iar exemplele ar putea continua.

Tot ce face pentru mine se intoarce impotriva mea, imi reproseaza pana la cel mai mic detaliu, iar eu ma incarc de fiecare data cu o energie negativa extrem de toxica.

Avem doua case, desi una din ele netermina, dar cu toate astea nu putem sta separat pt ca ea nu concepe sa-mi redea libertatea. Pur si simplu ma tine prinsa intr-o colivie, are grija de mine, are grija de copil ca eu sa ma pot duce la serviciu, dar nu imi da sansa de a fi fericita si independenta cu familia mea. Nu stiu daca este numai depresia de vina sau are inmagazinata in ea o rautate fara seaman.
M-am apucat la inceputul anului si de un masterat toto la incurajarile ei. Parca face special ca sa creeze situatii prin care sa devin dependenta de ea. daca pomenesc ceva de bona pentru fetita, devine agresiva, ma ameninta ca o sa-mi parar rau, ca sunt nerecunoscatoare si ca o sa vad eu.

Mama mea ma terorizeaza neintrerupt de 28 de ani. Nu stiu cum sa fac sa scap de sub umbra ei malefica. Cum sa scap de omul asta care mi-a dat viata, dar care imi face atata rau

Porumbita spune:

te muti...

si categoric nu o mai lasa cu fetita... poate fi periculos...