Mama mea

Raspunsuri - Pagina 5

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns bird70 spune:

O colega de-a mea si-a ingrijit bunica care suferea de dementa senila acasa ajutata de mama ei. Colega mea nu a pus asa la inima pentru ca avea experienta si a lucrat multi ani cu bolnavi psihici si batrani dementi si stia cum se poarta si de ce. Batrana a fost foarte agitata si violenta verbal in ultimul an de viata, chiar si atunci cand nu mai putea sa mearga. Colega mea s-a simtit vinovata sa o puna intr-o institutie si spunea ca nu a gasit loc de asta o tine acasa. Dupa ce a murit batrana, fiica colegei mele de 4-5 ani i-a spus intr-o zi sa se intereseze la nursing homes pentru bunica ei (mama colegei mele), sa o puna pe lista din timp ca sa fie sigura ca prinde loc .

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns carolinah spune:

Din unele mesaje nu deduc decat ca unii oameni nu au nici compasiune, nici credinta...

Si parerea mea este ca pe copii trebuie sa ii obisnuiesti ca pe lumea asta exista tot felul de oameni si ca trebuie sa ii respecti si accepti asa cum sunt, si ca maniera de abordare a diferitelor personalitati este diferita. Si cred ca expunerea la diferite situatii le contureaza personalitatea si ii pregateste pt viata. cred ca si clopotul de oxigen este la fel de periculos ca si groapa de lei...

lina, cu Alina si Ana... si tati, evident

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sim0 spune:

N-as vrea sa incheiem subiectul asa. Cred ca este foarte important sa vorbim, sa ne impartasim experientele, mai ales ca pe tema asta se vorbeste foarte putin in general. Eu una consideram, pana mai demult, ca sunt un fel de fiinta blestemata, ca numai mie mi se intampla lucrurile astea cu mama, pana cand am descoperit intamplator ca cea mai buna prietena a mea avea o mama cu probleme asemanatoare. Bineinteles ca fiecare incerca sa ascunda, nu era o tema despre care sa te confesezi.

Eu imi bat toata ziua capul ce solutie sa gasesc...nu pot nici sa ma mut, nici sa ma resemnez ca asa e soarta mea. Incerc sa o ignor, sa nu mai pun la suflet tot ce spune. Noroc ca sotul meu nu o baga mereu in seama si nu ia in serios prostiile pe care le indruga. Notquiteso, nu prea stiu ce institutii se ocupa de astfel de oameni. Daca te referi la ospicii, eu un a nu cred ca as putea sa ma bucur de lumina zilei stiind ca ea este acolo...mai ales la conditiile in care traiesc pacientii unor astfel de locuri in Romania...poate prin alte parti o fi altfel. Asistenti sociali??? Ce ar putea sa-i faca un asistent social daca in sufletul ei este intuneric?? Chiar nu stiu ce altfel de rezolvari ar mai exista...inteleg din povestirea ta ca nici tu nu ai reusit pur si simplu sa pleci de langa ea si s-a ajuns la despartire.



Mergi la inceput