Copil sau nu??
Raspunsuri - Pagina 6
MissParker spune:
quote:
Originally posted by flaviutza
apoi,o intrebare de 10 puncte pt mamici,ce ma framanta pe mine:
-nu simtiti cateodata ca ar fi trebuit conceput mai devreme+asta in ideea de a avea mai mult timp petrecut alaturi de copilul tau(ca daca-l faci la 40 si in conditiile sperantei de viata actuale, risti sa traiesti pana pe la 65,deci sa apuci doar 25 de ani din viata copilului tau)
flaviutza, am sa-ti spun cum vad eu lucrurile. Eu daca m-am decis sa am un copil nu o fac ca sa am EU ceva la treaba asta. Ma repet, dar eu am o viata foarte implinita si fara copil: am un sot care ma iubeste, am o slujba care-mi place, fac cate 2 concedii pe an, am hobby-uri si nu ma deranjeaza sa fiu si singura, imi pot ocupa timpul in mod placut, sunt multumita cu mine insami si cu viata mea. Copilul il voi face PENTRU EL INSUSI, ca sa creasca si sa ajunga o fiinta capabila sa iubeasca si sa se realizeze pe deplin, sa contribuie cu ceva bun la societatea asta.
Asa ca daca atata mi-e scris sa traiesc, pana ajunge el la 25 de ani (desi media de varsta a femeilor in Germania este cam 81,2 ani si bunicii mei au fost cam toti longevivi
), atunci asa se va intampla, cum vrea ordinea cosmica. Il voi face pentru a-l pregati pentru o viata frumoasa, atata cat voi putea si cat timp imi va fi dat. Mai bine sa ma aiba doar 25 de ani frumosi si plini de iubire decat sa il chinui 45 de ani si sa abuzez de el ca sa dea "sens" vietii mele 
. Nu, eu o sa incerc sa-i dau vietii lui un sens, sa-i fiu un model din toate punctele de vedere, ca atunci cand va ramane singur sa fie capabil sa traiasca in continuare in armonie cu el insusi si nu in vreo dependenta emotionala de mine (cum m-au tinut pe mine ai mei parinti, de tot ma luptam sa le castig dragostea la 36 de ani!!!!). Si crede-ma ca nu sunt vorbe spuse ca sa sune frumos, ci SIMT ASA si voi face tot ce-mi sta in putere pentru a pune in practica toate aceste intentii. Asa sa-mi ajute Dumnezeu si ingerul meu pazitor.
_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
Felicia
Felicity spune:
Donsoara Parker,
tu stii ca noi ne-am mai intepat la alte subiecte, dar eu te admir si mi se pare ca un copil ar fi cea mai buna terapie. Nu vad cum ai putea face greselile parintilor, fiind asa de constienta cat rau ti-au facut tie.
Nu vreau sa par shablonista sa iti spun despre sentimentul de mama, te las sa-l descoperi tu.
Despre intrebarea daca avem regrete ca nu am facut copiii mai devreme, eu nu am asa ceva, si l-am facut dupa 30 de ani. Nu cred ca numarul de ani petrecuti impreuna conteaza, cat calitatea timpului petrecut. Si apoi nu iti garanteaza nimeni ca nu-l faci la 20 si nu mori cativa ani dupa. Totul e in mainile lui Dumnezeu, si desi pare ca noi decidem cand apare un copil, pana la urma puterea deciziei e in EL.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by silvi_2005
MissParker ma bucur ca ti-au fost de folos cuvintele mele, abia astept sa imi spui ca esti insarcinata.Cat despre starea de rau si influenta psihicului ai f mare dreptate, mie mi-a fost rau in primele 3 luni dar am ales alimente pe care le puteam consuma si a fost ok, in rest....problemele obisnuite sarcinii dar au trecut si ele.Eu am facut in toata perioada sarcinii un exercitiu de relaxare special pentru sarcina si nasterea naturala care m-a ajutat f mult, enorm. Am nascut fara probleme si pentru mine a fost o experienta minunata asta, asa ca depinde f mult de noi cum trecem peste asta si cum traim acea perioada. Eu parca tot ce faceam faceam pt mine si bb, am incercat sa am ganduri pozitive, sa nu ma enervez, sa ascult f multa muzica si sa citesc cat mai mult cu voce tare.Eu zic ca a avut efect...am un baietel minunat, f vesel si linistit, rade si se joaca linistit toata ziua.Te saraut si o sa intru sa vad ce decizie iei si ce se mai intampla prin zona. Cu siguranta ca vei fi o mama extraordinara, copilasii au nevoie in primul rand de dragoste, restul vine de la sine.
Silvi si bebe Alain 19.01.2006
Daca ceva se intampla o singura data, se poate sa nu se mai repete niciodata dar daca se intampla de doua ori, se va repeta sigur si a treia oara.
silvi_2005,
Trebuie ca spiridusul tau e un copil tare fericit!! Si eu cred cu toata taria ca daca noi ca mame vom fi fericite, echilibrate, multumite, asta e premiza ca si copiii sa fie la fel. Doar se stie ca intotdeauna copiii invata cel mai mult prin imitare.
Keep in touch!!
Cand plec acum de la servici ma duc la farmacie sa-mi iau un termometru din ala special, cu care se masoara temperatura pt. ovulatie. Ca sa vad deja ce si cum.
Of, Doamne
_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
Felicia
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Felicity
Donsoara Parker,
tu stii ca noi ne-am mai intepat la alte subiecte, dar eu te admir si mi se pare ca un copil ar fi cea mai buna terapie. Nu vad cum ai putea face greselile parintilor, fiind asa de constienta cat rau ti-au facut tie.
Nu vreau sa par shablonista sa iti spun despre sentimentul de mama, te las sa-l descoperi tu.
Despre intrebarea daca avem regrete ca nu am facut copiii mai devreme, eu nu am asa ceva, si l-am facut dupa 30 de ani. Nu cred ca numarul de ani petrecuti impreuna conteaza, cat calitatea timpului petrecut. Si apoi nu iti garanteaza nimeni ca nu-l faci la 20 si nu mori cativa ani dupa. Totul e in mainile lui Dumnezeu, si desi pare ca noi decidem cand apare un copil, pana la urma puterea deciziei e in EL.
Felicity, ultima oara cand m-ai intepat tu eu m-am dezumflat si mi-am dat seama ca din acel punct de vedere (parca era vorba sa nu ne pese de gura lumii) eram de fapt departe de a simti ceea ce gandeam (mai bine zis voiam sa fie asa, dar nu am reusit inca sa implementez acest ideal
). Mai exersez. Si eu te admir, am citit mai multe postari de-ale tale si chiar imi parea rau ca ne tot intepasem, fiindca imi placeau ideile tale.
Pace, pace, intre ... doua fete inimoase, da?
Multumesc pt. incurajare, o apreciez mult. Am vazut ca sub numele tau scrie "fac un baietel". Presupun ca e depasit, nu? Daca ai timp, povesteste-mi cum a fost la tine, la ce varsta l-ai facut, ce temeri ai avut, cum le-ai depasit etc. Orice feedback pozitiv imi face bine.
P.S. Mai am o rugaminte, pliiiiiiiz nu mai scrie "donsoara Parker" ca ma simt luata peste picior.
Stiu ca pana acum asta fusese si intentia, imi fac mea culpa daca te-am agresat pe undeva candva, dar mi-am insusit critica si spiritul acestui forum si nu se va mai intampla _
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
Felicia
MissParker spune:
Sa va spun si unde se afla teama sotului meu. Am tot discutat cu el, incercand sa aflam ce anume il mai face sa ezite putin. Eu ma gandeam ca e teama de a nu mai putea controla viata (cum a fost la mine), insa el nu este asa, el este un om f. suveran si impacat cu el insusi, adaptabil si flexibil de nu se poate. Apoi ma gandeam ca poate e si la el teama de a nu face greseli grave ca si mama lui. Va povestisem ca a fost parasit de mama lui la 14 ani (si niciodata de fapt ea nu putuse sa-i fie mama, din cauza trecutului ei nefericit) si asta l-a marcat f. mult, ani de zile s-a ferit inconstient de femei ca sa nu pateasca ceea ce patise tatal lui care ramasese singur cu 2 copii si numai el stia cum i-a crescut... a si murit destul de tanar, saracul, de cancer la pancreas... Apoi si-a dat seama ca nici asta nu e...
Abia azi a reusit sa constientizeze de unde i se trage, mi-a scris urmatorul mail (am permisiunea lui sa-l fac cunoscut!):
Cred ca mi-am dat seama de ce anume imi este frica. Este intr-adevar ceva din copilaria mea.
Cand maica-mea a disparut de acasa si ne-a lasat in voia soartei, taica-meu a incercat sa inteleaga de ce si a ajuns la concluzia ca toate sacrificiile care trebuiau facute pt. noi (toale, incaltaminte, mancare, meditatori pt. trepte, etc.) au fost prea mult pt. maica-mea, fiindca ea vroia sa-si traiasca viata. Asta ne-a spus si noua, probabil incercand sa se convinga pe el insusi ca el nu are nici o vina in plecarea mamei. Atunci aveam 14 ani si m-am gandit ca tata avea dreptate si ca mama vroia sa-si traiasca viata si noi ii stateam in cale. Atunci mi-am jurat ca n-o sa las sa mi se intample si mie asta, si ghici in ce directie am mers? Am decis inconstient (din autoprotectie) ca-mi voi trai si eu viata si nu voi avea nici un fel de copii, tocmai pt. ca stiam pe propria mea piele ce inseamna asta. Stiam ce sacrificii vor trebui facute si m-am gandit ca nu voi fi in stare de asta, la fel ca si maica-mea. De-aia m-am si gandit la inceput ca trebuie sa fie ceva legat de "egoismul" meu si de neputinta de a face sacrificii.
Deci poate ca ma stapaneste teama ca va trebui sa fac sacrificii pe o perioada f. lunga, chestie de care nu sunt pregatit sufleteste. In principiu nu este vorba de bani, ci de imposibilitatea de a intreprinde anumite chestii, tocmai fiindca copilul depinde de tine. Exemplu: concedii, excursii, planul zilnic va fi facut de copil, etc. Ramane de vazut daca pot sa ma desprind de conceptul asta.
La asta eu i-am raspuns asa:
Acum vad de ce nu ti-ai dat seama mai devreme. E incurcata treaba si e bine ancorata in trecutul tau, iti va trebui un efort constient destul de mare pentru a o contracara. ACUM stii motivul pt. care mama voastra v-a parasit, ACUM stii ca ea nu a fost egoista in sensul dat de tatal tau atunci si preluat de voi, ci in sensul ca a incercat sa supravietuiasca, asa cum a putut ea atunci. Saraca de ea, evident ca voia sa traiasca si ea normal, dar nu putea cand sentimentele refulate o copleseau in prezenta voastra si totul se agrava...
Dar in fine, nu de ea e vorba, ci de tine. Eu personal am crescut intr-o familie unde permanent (direct, indirect, latent sau agresiv) mi se scoteau ochii pt. "sacrificiile" care se faceau pentru mine. De aceea prefer sa cred ca numai parintii care nu sunt capabili sa iubeasca privesc cresterea unui copil ca pe un "sacrificiu". Pentru mine cheltuielile suplimentare datorate unui copil sunt absolut normale si se mentin in granitele suportabilului mai ales cand e vorba de 2 salarii relativ bune; eu ma voi adapta din mers, imi voi reclasifica prioritatile mele in asa fel incat nici eu sa nu am de suferit de pe urma copilului (caci altfel apare frustrarea si atunci inconstient apare pica pe copil!). Am incredere ca ma voi descurca. In ultimul an oricum am lasat-o moale cu cheltuielile pe prostii (care erau tot un fel de surogat) si imi este mult mai bine.
Exemplele tale in care spui ca planul zilnic va fi facut de copil nu sunt valabile decat pentru max. 2 ani, fiindca sa zicem ca nu-ti convine sa te cari peste tot cu Pampersii si cu sticlutele de lapte, de ceai etc. ale bebelusului, dar dupa aceea uita-te la Maria si Thomas, care au luat-o pe Lorena in Borneo cand avea 3 ani si n-a avut nici pe dracu, deci EI si-au facut mereu planurile LOR de activitate, de concediu, iar copilul a mers peste tot cu ei (SUA, Mauritius etc.) si i-a fost bine. Putem pleca foarte bine cu copilul si in excursii, si in concedii. Ne va costa ceva mai mult, dar eu zic ca nu va fi vreo catastrofa. TOTUL se poate rezolva cu bunavointa si cu iubire. Eu am incredere in tine, in capacitatea ta de a iubi si de a-ti invinge frica cea veche. O sa vezi ca o sa fie bine.
Mai ziceti si voi ceva, cei care poate ati trecut prin asa ceva...
_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.
Felicia
Elise spune:
uf! 
Trist.
Dar poate tocmai experientele tale te vor impiedeca sa faci greseli. Poate ca esti mult mai pregatita pentru a asigura echilibrul necesar unui copil decit ar fi o mamica de 20 de ani, de exemplu, cu o copilarie normala, si care n-ar banui cit de adinc se infig in subconstientul puiului trei vorbe pe care tu apoi le uiti....
Poate ca trecutul tau a avut si el o parte buna, in sensul ca ai invatat ceva din asta... de ce il privesti ca pe un handicap?
Poate fi un avantaj.
Elise & BBLisa
didita spune:
Sacrificii, ce ma enerveaza cuvantul asta cand e vorba de copii.
E adevarat ca trebuie sa socotesti mai bine cand apare si bebe (cu atat mai bine cu cat sunt mai multi). Totusi, totul este chestie de organizare.
Acum e adevarat ca daca esti sarac lipit pamantului aparitia unui bebe nu va ameliora situatia. Dar daca nu se pune problema supravietuirii, un pic de economie eu zic ca este chiar benefica. Copii invata asa de mici valoarea lucrurilor, fara a lise face o lista exhaustiva cu tot ce au spart si cat a costat, dar vor invata ca daca arunca o jucarica si se sparge a doua zi nu putem neaparat fugii la magazin dupa una noua! Asta e numai un exemplu, nu neaparat cel mai bun. Eu am vazut niste prieteni de-i fetei (care are 6 ani, ceilalti doi sunt prea mici) care rupeau carti si cand i-am intrebat de ce o fac mi-au raspuns bland de ce nu, oricum mami ne cumpara maine altele.
Eu am trei copii, 6 ani, 3 ani si 1 an. Am fost si in vacanta cu ei. Am fost tot timpul in concedii. Nu ne-am plimbat la celalalt capat al pamantului, dar asta pt ca nu as fii mers nici far copii. Am fost la mare cu ei cand erau si mai mici (5 , 2 si cateva luni). Pe ultimul inca il mai alaptam si mijlociul inca mai avea scutece. Si m-am distrat si destins cum n-am mai facut-o demult. Prin urmare am repetat experienta si tot reusita a fost. E adevarat ca nu ne-am petrecut noptile la discoteca, dar a fost super! Incepe sa-mi para rau aproape ca anul asta vom merge in Romania la familie. Dar asta e alta poveste.
Pt a reveni la copii si sacrificii. Vazut din afara, s-ar putea spune ca eu m-am sacrificat pt copii. Adica am renuntat la meseria mea, la o posibila cariera si m-am ocupat de ei. Am ales sa-i fac, sa-i cresc si sa profit de timpul cat sunt mici. Nu a fost (si nu este) tot timpul usor. Am avut chiar momente de disperare si de deznadejde cand nu ma mai recunosteam si-mi ziceam ca am facut cea mai mare prostie renunand la toate pt a deveni "numai mama". Dar chiar si in acele momente nu n-am gandit niciodata ca e vina copiilor, ci a alegerii mele. Niciodata nu mi-am pus problema ca mai bine n-as fii avut copii, ci poate era mai bine sa nu renunt la meserie. Copiii nu au nici o vina in ceea ce mi se intampla mie. Prima responsabila eu sunt!
Nu am regretat niciodata copiii, chiar daca mi-a fost greu. Aici nu a nici un ajutor, nu avem nici un fel de familie prin imprejurimi si nici structuri adaptate. Am avut si sotul bolnav (a stat la pat timp de doua luni, se scula numai la wc) si nici atunci nu s-a sinchisit nimeni sa-mi dea o mana de ajutor. Am trecut prin toate fara sa ma lamentez (n-am avut timp si nici luxul de a ma putea plange) si cu fruntea sus pt ca copiii sa nu sufere (ei au vazut in perioada asta numai un timp minunant cand tati e acasa si disponibil pt noi). Si suntem si azi o familie unita, putem conta unii pe alti si sper ca asa sa ramana si de acum in colo. Cred ca cel mai important lucru este sa fii optimist. Daca nici n-ai iesit pe usa ca incepi deja sa vezi partile rele... nu stiu daca ma apunci sa iesi din casa.
flaviutza spune:
Sacrificii? daca ai fi pusa in situatia sa pleci singura intr-o excursie gratis de 100000 euro dar singura ,si una de 10000 euro dar cu sotul,si banuiesc totusi ca ai aleage-o pe cea ieftina dar cu sotul,ar fi asta un sacrificiu???
sorry,daca va ganditi la concedii ratate, si buget redus, s-ar putea totusi sa nu fiti pregatiti.aprox 40 ani e totusi o varsta(nu sariti cu rosiile pe mine) la care prioritare nu sunt concediile.
ce sa zic, si eu cand am ramas insarcinata ma jeluiam ca nu mai pot merge la discoteca..ce sa-ti spun,ca m-am dus si am dansat si in luna 7-a, si dupa nastere. nu stiu daca varsta e o scuza.
MissParker, totusi, pls raspunde-mi la o intrebare.. de ce continui sa traiseti in trecut??..sa nu te superi pe mine, si eu am trecut rpin greutati si sentimentale si materiale si totusi parca nu-mi vine sa stau sa ma gandesc la ele.
sa ma scuzi,sa ma scuzati, si tu si sotul si cine mai citeste si se simte cumva ofensat,dar parerea mea proprie si personala este ca, in lipsa de ocupatie( a se citi aici ceva ,un scop major ,un sens in viata,nu vreau sa insinuez ca stai degeaba, sau ceva urat) stai si despici firul in patru ,analizezi fiecare etapa,revezi fiecare suferinta. pt ce? si mai ales cui ii foloseste asta? tie? cand? la 50 ani? (nici atunci nu e timpul pierdut)
ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
flaviutza spune:
quote:
Originally posted by MissParker
[quote]Originally posted by flaviutza
apoi,o intrebare de 10 puncte pt mamici,ce ma framanta pe mine:
-nu simtiti cateodata ca ar fi trebuit conceput mai devreme+asta in ideea de a avea mai mult timp petrecut alaturi de copilul tau(ca daca-l faci la 40 si in conditiile sperantei de viata actuale, risti sa traiesti pana pe la 65,deci sa apuci doar 25 de ani din viata copilului tau)
flaviutza, am sa-ti spun cum vad eu lucrurile. Eu daca m-am decis sa am un copil nu o fac ca sa am EU ceva la treaba asta. Ma repet, dar eu am o viata foarte implinita si fara copil: am un sot care ma iubeste, am o slujba care-mi place, fac cate 2 concedii pe an, am hobby-uri si nu ma deranjeaza sa fiu si singura, imi pot ocupa timpul in mod placut, sunt multumita cu mine insami si cu viata mea. Copilul il voi face PENTRU EL INSUSI, ca sa creasca si sa ajunga o fiinta capabila sa iubeasca si sa se realizeze pe deplin, sa contribuie cu ceva bun la societatea asta.
ba, ai si tu de castigat la faza asta. esti implinit ,devi o persoana cu totul noua in momentul in care ai copilul. In primul rand iti doresti copilul pentru tine(spunem IMI doresc un copil) ca daca l-ai dori numai pt el insusi si te-ai gandi numai la viata lui,l-ai face si l-ai cadona lu' Columbeanu sau lu' bill gates ca . facem un copil cand simtim noi,cuplurile ca trebuie sa fim"impliniti" ca lipseste ceva...
ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
Elise spune:
Uite, bebelisa mea are doua luni: si pot sa spun ca deja "m-am luminat" cit de cit despre "vaaaaaaaaaaaai, cit de GREU e sa ai un bb!"
Bb mic asa - sugar. Mai tirziu nu stiu cit e de greu. Om vedea.
Nu e nici pe departe atit de greu cum se spune. Mie chiar mi se pare fun. "Lucrezi" cu niste rochitzele si pantalonashi asha ca de papushi - ii dai papica, o schimbi, rizi la bebe, bebe la tine - ieshi pe afara tropa tropa cu carutzul si toata lumea zimbeste larg: "vai, ce scumpa! tzoc, tzoc!".
Da, si stai noaptea cu el in bratze si te uiti ce fetzisoare face si te umpli de duiosie.
Eu sint intr-al noualea cer...tot caut sa vad "sacrificiile" alea si nu le dau de urma.
Iar dpdv financiar... cred ca depinde de pretentiile tale, nu ale copilului. Copilu', saracu', nu prea are nevoie de investitzii de mii de euro - cel putin nu in stadiul in care e bebelisa mea acum. Nu cred ca, in afara de Pampersi, laptic, un carutz si un patutz, ar sesiza alte eforturi ale noastre. Si nici nu cred ca remarca daca ambientul este de firma si fitze sau nu. 
Elise & BBLisa