Copil sau nu??

flaviutza spune:

Pai aia spuneam si eu..nu e greu deloc. adik e, dar iti place!! si nu vezi nici un sacrificiu.adik nu unul de genul"vaaai, nu mai pot anu asta pleca in caraibe" asta pt ca o vacanta in caraibe nu mai valoreaza nimic pe langa o noapte cu bebe plangacios care vrea sa fie tinut numai in brate!!

ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/

pisi_ella spune:

MissParker, uite un buchet de de la noi!
Sfatul meu e, asa cum au zis si fetele, sa faci un copil! Sa-l faci, atat pentru el, cum spui tu, cat si pentru tine, pentru VOI.
Un copil este cea mai mare realizare a omului, care nu se compara cu nimic...dar stii tu, cu NIMIC. Iti da un sentiment de IMPLINIRE care iarasi nu se compara cu nimic.
Eu am doi, facuti la distanta de 2 ani. M-am chinuit cu ei, de sa mint, si oboseala a fost CRUNTA...Dar au crescut...deja nu mai e asa greu...si ma uit la ei ce frumosi sunt...ma uit cum se iubesc si cum se joaca amandoi...si nu-mi incap in piele de fericire! Da, in spate se ascund mult efort si muuulte nopti nedormite....dar mai conteaza?
Un copil te va face sa vezi altfel viata, cu mai multa incredere si optimism. Si, cu siguranta, vei trece peste ce-a fost rau! Si, pentru ca tu ai trecut prin ce-ai trecut, pentru copilul tau vei vrea tot ce-i mai bun pe lume! Vei fi o mama minunata, sunt sigura!
In ceea ce ma priveste, am avut multe neintelegeri cu mama mea, cat timp am stat acasa la ai mei ( aproape 21 de ani). Mult timp n-am putut s-o iert...Am avut scandaluri urate...crize...nu comunicam deloc, DELOC...nu ma insist, am povestit si cu alte ocazii. BIneinteles ca nu se compara nici pe departe cu ce ai trait tu...Dar vreau sa-ti zic ca....de cand am doi copii...am iertat-o! NU te gandi, Doamne fereste, ca vei putea si tu ierta pe cei care te-au facut sa suferi...la tine a fost PREA MULT! Dar vei privi viata altfel...te vei schimba radical...vei vedea totul cu alti ochi si vei ACCEPTA mai usor ce-a fost. Si daca reusesti sa ACCEPTI, atunci vei trece peste!
Inafara de asta, un copil apropie si sudeaza ff mult cuplul, in marea majoritate a cazurilor. Va da un tel comun in viata, luptati IMPREUNA pentru ceva. Pentru CINEVA, si acel CINEVA devine centrul universului vostru.
Nu sunt doar vorbe....vei vedea! O sa intelegi mai bine cand o sa ai copil!
Nu te mai gandi...FA-L! Crede-ma, NU VEI REGRETA NICIODATA!

_Ella, Emma & Matei

Emma-Andreea, minunea mea....
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=11054

Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237



Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.

MissParker spune:

Fetelor, v-am spus ca pt. mine nu exista ideea de "sacrificiu", e doar un cuvant cretin care mi-a fost inoculat de parintii mei, care au inceput sa traiasca pe spinarea mea de cum am implinit 23 de ani si munceam la negru in Germania ca sa-i ajut pe ei (ca doar si ei investisera in mine si facusera "sacrificii", acum asteptau recompensa, nu??). Eu personal am reusit sa dezamorsez pentru mine aceasta idee ca un copil presupune "sacrificii", deja ma bucur tot mai mult la perspectiva unui sufletel care sa se nasca din iubire si care sa primeasca iubirea noastra, care sa creasca intr-o atmosfera linistita, calma, iubitoare

Si sunt convinsa ca nici la sotul meu frica nu este in realitate ca nu ne vom mai putea face concediile sau excursiile (ba eu cred ca vom face mai multe excursii si vom fi mai mult la aer curat datorita bb-ului!!), ci cred ca este tot o teama pe care o are inoculata din copilaria lui. Noi nici nu suntem genul de discoteca, ba DIMPOTRIVA, intotdeauna ne cautam pt. concedii locuri linistite, in natura, nu bem si nu fumam, nu ne place sa iesim prin baruri si localuri, ne place sa stam acasa, unul cu altul, sa ne uitam la cate un film bun, sa citim, sa stam pe internet, sa ne plimbam (mai rar, ca eu sunt cam comoda si mi-e lene sa ies din casa, desi avem in apropiere un lac si o rezervatie naturala de toata frumusetea). Nu, la sotul meu este tot o teama veche legata de ce a trait el din cauza mamei lui, legata de faptul ca el insusi se simtise o povara pt. mama lui si de aceea acum trebuie sa incerce sa descurce firele incurcate de atunci si sa realizeze cu mintea si cu sufletul de adult ca mama lui atunci nu a avut de ales si in special trebuie sa realizeze ca el nu e mama lui. Dar am incredere ca va reusi. Este un om deosebit, cald, iubitor, fara el nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa am vreodata un copil.

flaviutza, copilaria si trecutul ne influenteaza enorm viata, fie ca vrem noi sau nu. Intreab-o si pe Principesa, ca e psiholoaga si poate ne explica mai clar decat pot eu. Subconstientul este mult mai important decat partea marunta pe care o putem controla cu constientul. De aceea multe din actiunile noastre in viata sunt dictate de subconstient, iar noi nu stim asta. Tu crezi de exemplu ca oamenii devin de placere sau cu intentie alcoolici? Nu, CEVA in adancul lor ii impinge spre autodistrugere, fie ca nu au fost iubiti si sunt convinsi ca nu merita sa fie fericiti, fie ca preiau comportamentul unui parinte care a fost la randul lui alcoolic etc. Si vor continua sa bea pana cand vor constientiza adevaratele motive. De ce se spune ca de multe ori copiii repeta greselile parintilor? Nimeni nu vrea asta (constient) si totusi se intampla. La terapie esti indrumat cu rabdare catre propriul tau interior, catre mecanismele care te fac sa actionezi asa cum actionezi. Si, constientizandu-le rand pe rand, mai dezamorsezi niste bombe cu efect intarziat plasate acolo din copilarie. Fara a-ti intelege trecutul nu poti sa traiesti un prezent responsabil. Parerea mea personala.

Povesteam de acea (acum fosta) prietena a mea care nu-si poate iubi fetita (pe Vanessa), care fuge sufleteste de fetita ei, ii da cadouri, obiecte, dar o lasa mai mult pe mana femeii care o creste si nu-si da seama ce rau ii face fetitei. Ei bine, ea constient nu vrea sa-si respinga fetita, ea vrea si crede ca o iubeste (chiar daca mi-a spus ca daca ar trebui sa mai decida odata, acum nu ar mai face-o!!), ea nu realizeaza ca aceasta distanta si raceala i se trage de la ce a trait ea cu propria ei mama: mama ei era mai tanara decat tatal ei cu 20 de ani, tatal era medic celebru in Oradea si mama ei nu avea ochi decat pentru el (ca era cam fustangiu), s-a grabit sa-i faca doi copii ca sa-l lege de ea, dar apoi copiii au fost crescuti de ... bona, caci mama era ocupata numai sa-l satisfaca pe sotul ei... Un singur exemplu, ca sa vezi de ce prietena mea se inchide seara in dormitor ca sa aiba "liniste" de la Vanessa: cand aveau 3-4 ani, prietena mea si sora ei erau bagate in fiecare seara intr-un sac de dormit, cu mainile inauntru (!), inchise pana la gat, si nu aveau voie sa iasa de acolo pana nu venea a doua zi mama sau tata sa le elibereze!!! Si ea imi povestea asta razand, iar mie mi se adunasera lacrimile in ochi de mila ei, dar EI nu-i mai era mila de ea insasi, motiv pentru care acum nu simte mila nici fata de Vanessa pentru ca o neglijeaza. E un cerc vicios pe care il putem distruge doar daca reusim sa constientizam ce ni s-a facut noua.

Insa oricum fiecare vede lucrurile din perspectiva lui, scopul comun este sa fim fericiti si sa nu distrugem pe nimeni in jurul nostru. Deci aici suntem pe aceeasi lungime de unda


_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

Felicia

MissParker spune:

pisi_ella, Elise, didita, flaviutza,

Va multumesc la toate pt. feedback. La mine deja frica a cam disparut. Terapeuta mi-a daruit o carte despre care ea zice ca ma va ajuta mult, se cheama "Nasterea unei mame"

Prietena mea cea mai buna deja s-a inscris pe lista de baby-sitteri si fosta mea soacra s-a bucurat ca un copil si a zis ca ma va ajuta si ea oricand voi avea nevoie . Conteaza mult sa ai totusi in jur oameni care tin la tine si care sa fie dispusi sa sara la nevoie...

Nu vreau sa pornesc un nou subiect, dar mai am o intrebare: nastere naturala sau cezariana?

Vreau sa sper ca voi putea suporta durerile unei nasteri naturale (eventual cu ceva ajutor "epi"), dar sunt putin speriata deoarece la primul avort, facut ilegal in Romania lui Ceausescu, am avut niste dureri groaznice pana a reusit corpul sa elimine totul, ma taram in patru labe pe jos, ma tavaleam de durere, ma dadeam cu capul de pereti si-i spuneam lui taica-meu (numai el era acasa) sa ma impuste ca pe cai, deliram... etc. A fost groaznic, timp de 4 ore am crezut ca mor de durere, ca explodez pe dinauntru. Poate ca si acele dureri au fost unul din factorii care mi-au intarit decizia de mai tarziu, de a nu face copii, fiindca cine se supune de bunavoie unor dureri insuportabile pe care deja le cunoaste?

Stiu ca atunci era si psihicul la pamant si ca o nastere e altceva, e un fenomen natural, dar ma intreb daca nu cumva durerile sunt aceleasi. Care din voi a mai trecut prin asemenea dureri ale unui avort provocat si apoi a nascut si-mi poate spune diferenta dintre dureri?


_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

Felicia

doroty spune:

Draga Miss Parker si pe mine m-au impresionat cele spuse de tine si am si eu o poveste trista a copilariei mele.
Cred ca e greu sa judeci care e mai trista si cred ca depinde de fiecare cum a primit loviturile, cat de puternic a fost.
Citind si ultimile tale ganduri mi s-a intarit convingerea ca ar trebui sa fac si eu psihoterapie si ca ar folosi in primul rand copilului meu de 4 ani.Iti multumesc pt.asta.

Tatal meu a fost alcoolic si a murit acum 10 ani la 50 ani.Mama a fost foarte autoritara, si-a ascuns in felul asta slabiciunea.Toata copilaria am simtit ca nu am pe cine ma baza (tatal era un om foarte slab dar cu toate astea simpatic)iar mama nu stia sau nu putea sa-si arate afectiunea fata de mine (a avut un tata dur care a invatat-o ca iubirea fata de copii o manifesti cand acestia dorm).
Tot timpul ma temeam sa nu ma faca de ras tatal meu beat.Si reusea de f multe ori sa faca asta.
Credeam ca totul s-a terminat cand mi-am gasit partenerul de viata dar am observat ca fiecare pahar de alcool pe care acesta il bea eu il contabilizez si sufar. Mi-a spus ca exagerez si ca am o problema.
In sfarsit, cred ca multe amintiri inca mi le reprim.
Problema e ca nu pot sa ma afirm, nu pot sa scot un cuvant in fata unui grup de oameni (chiar colegi fiind). Am si agorafobie.Ma izolez si ma simt foarte singura de multe ori.
Dar cel mai grav e ca uneori ma surprind fiind foarte autoritara cu copilul meu care e f sensibil.
Miss Parker, ai fost sfatuita sa scrii despre ceea ce simti? E o completare a terapiei tale? Te ajuta psihic?

In alta ordine de idei cred ca tu ai presentimentul faptului ca vei deveni mama chiar daca asta nu se va intapla imediat.Esti pregatita mai mult decat multe femei pt aceasta "meserie" , de aceea iti si faci atatea griji.

Si cum stii si tu foarte bine psihicul e foarte important si in durerile trupului.Niciodata durerile nasterii nu vor fi atat de intense la o femeie care isi doreste copilul cum sunt durerile provocate de un avort pe care probabil ca inconstientul tau nu si-l dorea.

Ma temeam si eu foarte mult de o nastere naturala dar eram hotarata sa o fac si nici nu vroiam anestezie epidurala.Doctorul a considerat probabil ca sunt nebuna si m-am trezit cu anestezistul langa mine care imi facea anestezie.Cand in sfarsit nu am mai simtit dureri copilul a inceput sa se sufoce si in 5 minute era nascut prin cezariana...
Multe din prietenele si cunostintele mele trecute de 30 ani au avut complicatii si nu au putut sa nasca natural.
Si ma intreb cum sa mai nasti cu usurinta natural cand suntem inconjurati de artificial!
Un alt aspect este ca doctorii din Romania parca ar prefera cezarienele si daca totusi insisti sa nasti natural iti scurteaza travaliul cu diverse substante.
Ma intreb cum gandesc medicii in europa occidentala!?


Sanatate si liniste sufleteasca. Doroty cu minunea de baietel, Onut

Felicity spune:

Felicia,
scuze, eu te alintam de fapt
povestea mea e foarte neobisnuita, nu stiu cat ti-ar face bine sa o asculti.
inainte sa ma decid ca doresc un copil am citit in revista "Health" povestea unei femei de succes (jurnalista parca), cum ca s-a trezit intr-o dimineata, si-a tras o palma peste frunte, stii gestul ala de: oops ce-am uitat; am uitat sa am copii!!!!
avea 40 de ani.
povestea era despre primele saptamani ale ei de mama, avea gemeni!

eu cred ca un copil nu-l faci pt tine, nici sa te simti implinita, il faci pt el. eu am simtit ca vreau sa transmit intrega mea experinta, sa invat, sa am grija, sa ofer. sunt foarte constienta ca va creste in USA, si nu imi va da "o cana de apa la batranete", va avea viata lui si va fi foarte independent.
acum vreau sa-i fac un fratior

daca vrei sa citesti povestea noastra, da-mi te rog emailul tau.
numai bine iti doresc si sa ramai cat mai usor. vei vedea ca oricate temeri ai acum, in valtoarea lor vei gasi imediat solutii

Felicity spune:

oops

Felicity spune:

oops probleme de wireless

MissParker spune:

quote:

---

Originally posted by doroty

Dar cel mai grav e ca uneori ma surprind fiind foarte autoritara cu copilul meu care e f sensibil.
Miss Parker, ai fost sfatuita sa scrii despre ceea ce simti? E o completare a terapiei tale? Te ajuta psihic?

---

doroty, imi pare nespus de bine ca recunosti clar cauzalitatea dintre ce ai trait tu in trecut si anumite manifestari pe care le ai acum. Te surprinde sa fii foarte autoritara tocmai cu copilul tau care e sensibil, fiindca acest lucru nu te caracterizeaza in restul timpului, ba dimpotriva, esti retrasa si tematoare. Ai identificat perfect constrangerea de a da mai departe ceva reprimat din copilaria ta. Constientizarea e primul pas si te va ajuta mult. Cu asta imi fac si eu curaj, ca daca vreodata voi simti nevoia sa ridic mana am sa reusesc sa-mi dau seama ca nu copilul e cauza reactiei mele, ci altceva din mine, din trecutul meu, si sper ca voi reusi sa nu cedez unor astfel de impulsuri. Daca stii engleza, germana sau franceza, iti recomand din suflet www.alice-miller.com, acolo vei gasi multe raspunsuri.

De asemenea, se pare ca tatal tau si alcoolismul lui te-au traumatizat atat de mult incat acum proiectezi vechea situatie asupra partenerului tau de viata. In principiu da, problema e a ta, dar incearca sa i-o explici in asa fel incat sa nu se simta cumva acuzat, ci sa inteleaga ca este o sensibilitate a ta, de care - chiar daca o considera exagerata - ar putea sa tina cont pentru ca tu sa fii mai linistita sufleteste. Iar daca va vedea rezultatul, dupa aceea o va face cu placere.

Nu am fost sfatuita sa scriu, fiindca dintotdeauna am scris foarte mult (jurnal + scrisori, multe, multe scrisori). Dar am citit ca scrisul (mai ales de mana) e o modalitate buna de a intra usor in contact cu subconstientul. Pe mine ma ajuta enorm jurnalul, stau de vorba cu mine, imi dau raportul intr-un fel si ma ajuta sa-mi dau seama de multe chestii la care altfel nu as zabovi sa ma gandesc prea mult. Scrie si lasa-te in voia subconstientului... lasa mana sa alerge pe hartie si vezi ce iese...

quote:

---

Un alt aspect este ca doctorii din Romania parca ar prefera cezarienele si daca totusi insisti sa nasti natural iti scurteaza travaliul cu diverse substante.
Ma intreb cum gandesc medicii in europa occidentala!?

Sanatate si liniste sufleteasca. Doroty cu minunea de baietel, Onut

---

Nu prea stiu (inca!!) practica doctorilor din Germania. In orice caz, presupun ca aici sunt sanse mai putine sa intervina vreun medic daca eu nu voi dori... O sa ma interesez.

si tie si bafta in tot ce ti-ai propus! De indata ce te vei sensibiliza pentru suferinta ta proprie din trecut cand ai fost tratata autoritar si fara afectiune de mama ta, sunt convinsa ca nu vei mai simti nevoia sa fii autoritara cu copilul tau fiindca vei putea empatiza mult mai bine cu el


_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

Felicia

Carmi spune:

Felicia, multa bafta, sa-ti iasa toate asa cum iti doresti!
In Germania medicii sunt retinuti in a face cezariana la cerere, eu asta am cerut si s-au uitat la mine ca la un ozn, dupa ce le-am zis ca mor de frica, sunt batrana rau si sunt dispusa sa platesc c/val. operatiei, au acceptat (a trebuit sa semnez ca imi asum riscurile). Basca, aveam si diabet gestational, da nici asta nu i-a impresionat. Insa a fost cea mai proasta alegere pe care am facut-o, anestezia spinala nu a reusit si mi-au facut generala. In afara de faptul ca mi s-a parut o nastere ingrozitor de ´impersonala´(visam cum o sa aud primul tipat al bebelusului meu, da n-a fost sa fie...), am suferit ca un caine dupa operatie. De platit, n-am platit nimic pana la urma (erau vreo 6.000 de euroi op+spitalizare). Daca mai ai intrebari la care-ti pot raspunde, o fac cu placere.

Carmi


Foto Fabiano (20.10.05) , www.dropshots.com/day.php?userid=98905&cdate=20060410&cimg=1" target="_blank">video