Copil sau nu??

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 8

flaviutza spune:

Carmi,acum depinde de la om la om..eu am facut cez de urgenta si, in afara de dureri urate de cap primele zile, la doua saptamani dansam la o nunta..depinde de forta de regenerare a organismului.constienta am fost tot timpul, mi-au facut rahi, si,daca bebele ar fi fost nascut cu apgar mare, din cate stiu eu ti-l da imediat ce te coase.

aici,in Ro, nu cred ca ar lasa-o cineva sa nasca la 40 ani natural..sau poate ma insel.

ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/

Elise spune:

ba da, si in RO a nascut o prietena natural la 40 de ani - si pelvian pe deasupra.... fara complicatii.
E drept ca nu era la pima nastere.

Elise & BBLisa

Carmi spune:

quote:
Originally posted by flaviutza

Carmi,acum depinde de la om la om..eu am facut cez de urgenta si, in afara de dureri urate de cap primele zile, la doua saptamani dansam la o nunta..depinde de forta de regenerare a organismului.constienta am fost tot timpul, mi-au facut rahi, si,daca bebele ar fi fost nascut cu apgar mare, din cate stiu eu ti-l da imediat ce te coase.

aici,in Ro, nu cred ca ar lasa-o cineva sa nasca la 40 ani natural..sau poate ma insel.

ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/

Eu am vrut sa spun ca aici, in Germania, tendinta este de a te lasa sa nasti natural, indiferent de varsta, dorinta sau probleme medicale pe care ei nu le considera suficiente, ca diabetul gestational, de pilda. Sigur ca recuperarea depinde de la persoana la persoana, eu am spus ca a fost o alegere proasta pentru mine, pentru ca as fi vrut sa traiesc momentul nasterii bebelusului. Cat am tras eu dupa, e mai putin important.

Carmi

Foto Fabiano

(20.10.05) , www.dropshots.com/day.php?userid=98905&cdate=20060410&cimg=1" target="_blank">video

MissParker spune:

quote:
Originally posted by Carmi

Felicia, multa bafta, sa-ti iasa toate asa cum iti doresti!
In Germania medicii sunt retinuti in a face cezariana la cerere, eu asta am cerut si s-au uitat la mine ca la un ozn, dupa ce le-am zis ca mor de frica, sunt batrana rau si sunt dispusa sa platesc c/val. operatiei, au acceptat (a trebuit sa semnez ca imi asum riscurile). Basca, aveam si diabet gestational, da nici asta nu i-a impresionat. Insa a fost cea mai proasta alegere pe care am facut-o, anestezia spinala nu a reusit si mi-au facut generala. In afara de faptul ca mi s-a parut o nastere ingrozitor de ´impersonala´(visam cum o sa aud primul tipat al bebelusului meu, da n-a fost sa fie...), am suferit ca un caine dupa operatie. De platit, n-am platit nimic pana la urma (erau vreo 6.000 de euroi op+spitalizare). Daca mai ai intrebari la care-ti pot raspunde, o fac cu placere.
Carmi

Carmi draga, multumesc mult pentru informatii, mi-au ajutat si se completeaza cu ceea ce am discutat la ultima sedinta de terapie. Terapeuta mea are 2 copii si regreta din suflet pana astazi ca la primul copil s-a lasat convinsa sa i se faca anestezie, fiindca - exact ca si tine - zice ca a fost o nastere impersonala...

Insa ea mi-a mai atras atentia si asupra unui alt aspect, pe care eu nu il luasem in considerare: perspectiva copilului. Ea mi-a spus ca nasterea este considerata ca fiind o prima victorie a copilului, o lupta urmata de iesirea la lumina, o lupta din care el iese invingator, vine pe lume deja cu sentimentul ca a realizat ceva prin fortele lui proprii si asta ar fi important pt. dezvoltarea lui ulterioara... chiar daca noi ca adulti am uitat cum a fost la noi ca bebelusi, se pare ca acel prim sentiment de victorie ramane intiparit in memoria corpului toata viata... Bine, nu va depinde tot viitorul unui copil de chestia asta, dar eu zic ca merita incercat, daca se poate.

Am decis sa las totul sa se intample asa cum se va intampla, sa le zic doctorilor sa fie pregatiti sa intervina in caz de nevoie (presupun ca ei oricum sunt mereu pregatiti pt. orice) si sa nu incerc sa controlez nimic, ba dimpotriva, sa incerc sa ma relaxez si sa intampin cu bucurie orice deznodamant, important va fi sa se nasca sanatos

Cu speranta inainte

Pe 26/27 va fi ovulatia si facem prima incercare serioasa!! Culmea, pe 27 va fi si ziua sotului meu (implineste 33 de ani), poate e un semn bun

_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

Felicia

pisi_ella spune:

quote:
Originally posted by MissParker

quote:
Originally posted by Carmi

Felicia, multa bafta, sa-ti iasa toate asa cum iti doresti!
In Germania medicii sunt retinuti in a face cezariana la cerere, eu asta am cerut si s-au uitat la mine ca la un ozn, dupa ce le-am zis ca mor de frica, sunt batrana rau si sunt dispusa sa platesc c/val. operatiei, au acceptat (a trebuit sa semnez ca imi asum riscurile). Basca, aveam si diabet gestational, da nici asta nu i-a impresionat. Insa a fost cea mai proasta alegere pe care am facut-o, anestezia spinala nu a reusit si mi-au facut generala. In afara de faptul ca mi s-a parut o nastere ingrozitor de ´impersonala´(visam cum o sa aud primul tipat al bebelusului meu, da n-a fost sa fie...), am suferit ca un caine dupa operatie. De platit, n-am platit nimic pana la urma (erau vreo 6.000 de euroi op+spitalizare). Daca mai ai intrebari la care-ti pot raspunde, o fac cu placere.
Carmi

Carmi draga, multumesc mult pentru informatii, mi-au ajutat si se completeaza cu ceea ce am discutat la ultima sedinta de terapie. Terapeuta mea are 2 copii si regreta din suflet pana astazi ca la primul copil s-a lasat convinsa sa i se faca anestezie, fiindca - exact ca si tine - zice ca a fost o nastere impersonala...

Insa ea mi-a mai atras atentia si asupra unui alt aspect, pe care eu nu il luasem in considerare: perspectiva copilului. Ea mi-a spus ca nasterea este considerata ca fiind o prima victorie a copilului, o lupta urmata de iesirea la lumina, o lupta din care el iese invingator, vine pe lume deja cu sentimentul ca a realizat ceva prin fortele lui proprii si asta ar fi important pt. dezvoltarea lui ulterioara... chiar daca noi ca adulti am uitat cum a fost la noi ca bebelusi, se pare ca acel prim sentiment de victorie ramane intiparit in memoria corpului toata viata... Bine, nu va depinde tot viitorul unui copil de chestia asta, dar eu zic ca merita incercat, daca se poate.

Am decis sa las totul sa se intample asa cum se va intampla, sa le zic doctorilor sa fie pregatiti sa intervina in caz de nevoie (presupun ca ei oricum sunt mereu pregatiti pt. orice) si sa nu incerc sa controlez nimic, ba dimpotriva, sa incerc sa ma relaxez si sa intampin cu bucurie orice deznodamant, important va fi sa se nasca sanatos

Cu speranta inainte

Pe 26/27 va fi ovulatia si facem prima incercare serioasa!! Culmea, pe 27 va fi si ziua sotului meu (implineste 33 de ani), poate e un semn bun

_
Ca sa descoperi America, uneori e suficient sa pleci din Spania.

Felicia

_Ella,

Emma &

Matei

Emma-Andreea, minunea mea....
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=11054

Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237

Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.

Luna_2007 spune:

Fetelor, Felicia, imi place cum ganditi.

Bafta multa!!

Felicia, ma intereseaza pentru mine: pana la urma cum te simti acum altfel decat atunci cand erai de parere ca nu voiai copii deloc?

Elise spune:

Ceva vesti?

Elise & BBLisa

MissParker spune:

Luna_2007, si eu am incercat sa-mi dau seama de diferenta (mai mult din cauza ca mie insami nu-mi vine sa cred ca m-as fi schimbat atat de mult in cateva saptamani) si am ajuns la cateva concluzii care m-au mai iluminat si m-au linistit.

De obicei, in viata, cand luam anumite hotarari, ne bazam si pe sentimente/dorinte, dar mai ales pe rationamente, pe principii, pe convingeri personale si experiente de viata etc. Ei bine, abia acum mi-am dat seama ca eu deja din liceu luasem (inconstient) hotararea de a nu avea copii , ori in acele conditii este absolut imposibil ca aceea sa fi fost hotararea MEA cu adevarat. Sunt convinsa ca a fost o hotarare mai mult impusa, de propria mea experienta negativa ca si copil, de ideile si prejudecatile inoculate de parintii mei si mai ales de atitudinea lor fata de mine ("cand faci un copil viata ti s-a terminat", "cu un copil viata e un lant de sacrificii", "eu te-am facut pe tine si trebuie sa ma respecti"), pur si simplu preluasem inconstient punctul lor de vedere, cum ca un copil este 1) o povara si 2) un obiect controlat 100% de parinti si care trebuie sa fie 100% sclavul parintilor.

Pai in aceste conditii am putut eu oare sa iau o decizie in cunostinta de cauza??? Aveam eu atunci maturitatea necesara pentru a sti ce miracol si ce fericire poate reprezenta un copil pentru parintii care nu au nevoie sa-si exploateze sufleteste copilul?? Evident ca nu, caci eu traisem numai contrariul. Probabil ca de atunci mi-am jurat (tot inconstient) sa nu ajung vreodata ca mama mea si atunci conditia sine qua non era sa evit sa am copii. Ceea ce am si facut pana acum. Dar acum am spus: STOP, in fond pana cand sa-i las pe parinti sa-mi decida viata (fie si indirect)? Eu nu sunt ca ei.

Acum m-am linistit, fiindca am realizat ca nu actionez impotriva convingerilor mele, ci de fapt repar o stare de lucruri negativa si daunatoare care se instaurase in psihicul meu practic fara voia mea.

Sper ca te-am putut ajuta si poate iti examinezi si tu sentimentele in aceasta privinta.

Elise, sambata dupa calculele mele va avea loc ovulatia si vreau sa incercam s-o punem de un baietel. Este prima ovulatie de cand am renuntat la anticonceptionale si tare as fi curioasa sa vad daca ne iese din prima (ca la amandoi pana acum ne-a reusit cam totul din prima).

Tineti pumnii, fetelor!!!

****************************************

Test pt. link cu poze http://family.webshots.com/album/557164596AdFMgt

_
Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

Felicia

J G spune:

quote:
Originally posted by flaviutza

Pai aia spuneam si eu..nu e greu deloc. adik e, dar iti place!! si nu vezi nici un sacrificiu.adik nu unul de genul"vaaai, nu mai pot anu asta pleca in caraibe" asta pt ca o vacanta in caraibe nu mai valoreaza nimic pe langa o noapte cu bebe plangacios care vrea sa fie tinut numai in brate!!

ALEXIA,2 ANI ,7 LUNI
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/

Ei nici chiar asa...
Eu una am suferit dupa libertate, vacante etc. Cred ca depinde de personalitatea fiecareia.
Cel mai mult am suferit dupa job (si inca sufar).
Si uneori da, am nevoie sa fiu singura.

Dar nu consider ca ma "sacrific pentru copilul meu", asta e o aberatie. Doar respect si actionez conform deciziei de a avea un copil... si trebuie sa-i dau tot ce am mai bun, toata atentia si iubirea.

J si Carla-saurus Rex (05.02.2006)

MissParker spune:

quote:
Originally posted by J G

Dar nu consider ca ma "sacrific pentru copilul meu", asta e o aberatie. Doar respect si actionez conform deciziei de a avea un copil... si trebuie sa-i dau tot ce am mai bun, toata atentia si iubirea.

Exact asa gandesc si simt si eu: ca viata mea se va schimba din temelii si ca nu va fi intotdeauna usor si fara bataie de cap, DAR am luat decizia in mod constient si matur si voi face tot posibilul sa fie bine, voi incerca sa-i ofer copilului iubire, atentie, caldura, tot ce are nevoie (si ce nu am primit eu).

Cred ca nu e vorba de "sacrificii" (cuvantul asta mi l-au infectat parintii mei cu conotatii negative), e vorba de anumite "limitari" (cutbacks) in viata de zi cu zi si de anumite eforturi de care inainte nu era nevoie, DAR rasplata de a creste un copil iubit si fericit este unica si merita orice efort, nu-i asa?

[link]http://family.webshots.com/album/557164596AdFMgt[/link]