555-OB-GYN

Raspunsuri - Pagina 41

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by mariamunteanu

Arian,

mi s-au spulberat sperantele de a-mi petrece ziua la Roma, ba mai rau, sper macar sa stau linistita acasa si sa scap de starea de acum.
Ieri am fost la dr. care mi-a facut ecografie intravaginala si exista 2 probleme: embrionul este prea mic fata de cum ar trebui sa fie si a aparut un cheag de sange/hematom nu stiu sa traduc exact, oricum ceva cu sange. Am vazut chiar eu pe monitorul ecografului 2 pete, una era bebe si celalalt guguloiul de sange.

Dr. mi-a spus franc ca exista pericolul sa fie o sarcina oprita evolutie (cum am patit si in 2001). Singura parte buna e ca are activitate cardiaca. Rezultatul beta-HCG e bun.

Saptamana viitoare repet beta-HCG si ecografia ca sa vedem cum a evoluat. Mi-a spus ca nu-mi da tratament de sustinere a sarcinii pana cand nu vede ca bebe se dezvolta cum trebuie. Mai am si durerile (suportabile) ca niste junghiuri, dar fara sangerari.

Nu mai am ce spune, cred ca numai o minune ar salva lucrurile.

Te pup,
maria


Nadina, pe mine nu m-ai ranit cu siguranta, am glumit.
Nu e de mirare ca Arian are atatea admiratoare
care fac coada la de la el.
Maria



Arian, adaug ceva la mesajul anterior: crezi ca e cazul sa incep un tratament de sustinere a sarcinii (ex. Gravibinon) sau exista pericolul ca embrionul/fatul sa nu se dezvolte normal dar sa fie totusi tinut in viata cu acest tratament ?
Pana cand se poate face intrerupere de sarcina fara sa fie pericol ?
Ma gandesc ca daca are activitate cardiaca ar trebui sa fac ceva sa-l ajut si sa contribui la eliminarea acelui cheag de sange care-l ameninta.
Multumesc,
Raluca


Maria (Raluca???),

Nu se poate ca doctorul tau sa fi afirmat ca sarcina e oprita in evolutie. Atata vreme cat exista activitate cardiaca, embrionul traieste, deci sarcina este in evolutie. Ca evolutia nu decurge in parametri normali poate fi insa adevarat, daca dimensiunile embrionare nu corespund varstei cronologice a sarcinii. Aparitia de hematoame intracavitare pe parcursul primelor trei luni de sarcina nu este o raritate - ele explica de fapt aparitia (deloc de exceptie) a "menstruatiilor peste sarcina". Probleme exista doar atunci cand hematomul se interpune partial sau total intre sacul embrionar si peretele uterin. Daca ai vazut imaginea ecografica si ti-a fost exlicat ce anume vezi acolo, poti trage tu singura o concluzie.

In privinta tratamentului, adevarul adevarat este ca nu prea exista vreun medicament care sa dizolve miraculos astfel de hematoame si sa impiedice reformarea lor. Cum progestativele au insa rol de stabilizare a caducei (mucoasa uterina modificata pt sarcina) exista posibilitatea ca administrarea unui asemenea produs medicamentos sa aiba o oarecare contributie in indreptarea evolutiei spre latura buna a lucrurilor. Mai mult, daca in timpul examenului ginecologic s-a ajuns la concluzia ca durerile pe care le acuzai sunt de origine uterina, ar fi salutara administrarea unor antispastice. Un simpatomimetic ar putea avea si actiune vasculara si ar putea astfel avea drept consecinta impiedicarea maririi hematomului in cauza. Cu alte cuvinte, au unul nu as sta cu mainile in san sa astept pur si simplu sa vad care va fi evolutia naturala a lucrurilor. As administra o terapie continand elementele de mai sus. Intentionat nu iti scriu nici o schema de tratament, nu se poate proceda astfel intr-un caz ca cel in discutie. Drept care te sfatuiesc sa NU iti administrezi singura nici Gravibinon, nici alte produse. Du-te din nou la ginecologul in cauza, sau daca il consideri prea pasiv in atitudinea lui terapeutica, la altul si subliniaza faptul ca vrei sa faci orice pt a pastra aceasta sarcina.

Nu iti face probleme ca terapia ar putea forta evolutia unei sarcini compromise. Acest lucu nu se intampla absolut niciodata. Daca terapia este eficienta, inseamna ca sarcina are toate sansele sa evolueze in parametri normali ulterior (posibil eventual numai sub tratament sustinut).

In cutotul si cu totul alta ordine de idei, si pt a-ti descreti putin fruntea (daca s-o putea), am si eu o rugaminte la tine: arata-mi, rogu-te, si mie coada ceea de admiratoare!!!!!

Si inca ceva: sa stii ca Raluca este un nume absolut splendid! Eu, unul, nu l-as da pe "Maria"!

Mult, mult succes si, daca gasesti ca iti este de folos in vreun fel, in orice fel, chipintaci!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by piulia

Buna sunt relativ noua in acest forum, adica am mai postat acest mesaj si sper ca in sfarsit.... poate...o sa ma numar si eu printre cele care au avut norocul sa le dai un raspuns.

Am si eu o problema care dureaza de 4 ani....si in speranta ca poate imi dai o parere, scriu in disperare.
Am nascut prin cezariana acum 5 ani,totul a fost Ok pana la revenirea ciclului aprox. 4 luni.A inceput o dereglare ce era de fapt o scurgere maronie ce incepea cam a 5 zi de la inceputul sangerarii...si dura din ce in ce mai mult.Intre timp m-am dus la 4 medici ginecologi si 2 endocrinologi(nu sunt din Bucuresti) si diagnosticul simultan "dereglare hormonala",dar tratamentele date nu au avut nici un rezultat...decat ca mi-a reglat ciclul care nu era deloc regulat.Am luat 6 luni Rigevidon,4 luni medroxiprogesteron si era rau ca sangeram aproape tot timpul iar sanii imi curgeau foarte rau,asa ca a trebuit sa intrerup orice tratament hormonal.Medicii ma trimit unii la altii(endocrinologie-ginecologie) iar eu nu mai stiu ce sa fac iar nici unul dintre ei nu mi-au prescris niste dozari hormonale..dupa cate am mai citit si eu..tratamentele au fost cat de cat standard.
Acum e relativ mai bine.Ciclul meu este foarte regulat 28 (+,- 2zile),sangerarea dureaza 4-5 zile abundent cu cheaguri,dar acea scurgere maronie (putin)care dureaza pana la a 12- 13 zi (adica aproximativ la ovulatie)ma sperie.
Am facut acum 2 ani test papa-nicolau-nimic,Radiografie la hipofiza-nimic,cand imi curgeau sanii am facut prolactina-era in limite normale Nu ma doare nimic ca sa ma gandesc la endometrioza.Ovarele sunt cam tot timpul cu chisturi,mai ales cel stang…dar si cand faceam tratament, si nu mai aveam chisturi tot aceeasi scurgeremaronie o aveam.Luna trecuta am facut ecograf in a 10 zi a ciclului,endometrul era de 8 mm un chist pe ovarul stang de 1,7 mm si totul ok.Am facut si mamografie acum vreo 3 luni...tot in a 10 zi a ciclului au iesit modificari la unul dintre sani...ceva hormonal am inteles ..iar la celalalt un chist calciform ff.mic nu a spus dimensiunea In prezent iau vit E,masodynon,aspirina,mastoprofen,dar sanii ma dor la fel inainte de ciclu cu 7-8 zile .Analizele se sange sunt aproximativ normale...Hb-11,8,Fe=45,CA=8,2; VSH=29; Mg=1,9 glicemie 78
In speranta ca vei citi acest roman pe care sper ca il vei si intelege astept un raspuns....macar ce sa mai fac....

Sper sa intelegi ceva din pomelnicul asta...Ce am scris mai devreme are si continuare...Am avut curajul si mi-am gasit si timp sa ajung in Bucuresti la o clinica privata la indrumarea unui cunostinte dr. encolog care imi recomandase pt nodulul la san acel mastodynon.La control totul in regula si ecograful transvaginal arata un uter in regula si ovare la fel.Endometrul 6mm parca in a 20-a zi(aici nu mai stiu sigur dar mi s-a spus ca e f. bine).Testul papanicolau de grad 2(am luat apoi meclon) si la controlul la san s-a simtit nodulul tot mic dar si "mastopatie"(ceva de genul asta) si mi s-a recomandat 3 luni mastodynon incontinuu adica si in perioada sangerarii.Ce am observat eu este ca dupa primul tratament cu mastodynon endometrul era mai mic fata de alte dati(dar ecograful a fost facut in alta parte si transvaginal nu pelvin cum il faceam deobicei)si 2 luni dupa ce am terminat tratamentul (luam din a 14-zi timp de 10 zile) ciclul a durat doar 8 zile durata pe care eu am avut-o si inainte sa nasc.Acum sunt inca in tratament mai am 1 luna si dupa aceea sper sa ajung iar la control.Parerea mea este ca totul are legatura cu nivelul de estrogen de la nivelul sanilor si as vrea o parere a ta adica ce as putea sa mai fac sa aflu si eu ce am de fapt....



piulia,

Daca ai postat aici si nu ai primit raspuns, inseamna ca ai facut-o in epoca de neagra amintire (nu, nu ma refer la "Epoca de Aur Ceausescu" - LOL) in care am lipsit de pe forum. Toata lumea primeste raspunsuri, in ordinea adresarii intrebarilor, cu o intarziere care depinde de posibilitatile mele de a gasi timp pt aceasta activitate.

Este adevarat ca descrii in relativ detaliu cele intamplate, dar nu reusesc sa gasesc un element definitoriu in stabilirea unui diagnostic: din moment ce te-ai "plimbat" pe la o multime de ginecologi si endocrinologi, ma asteptam ca cineva sa-ti fi recomandat efectuarea unui set complet de dozari ale hormonilor sexuali (FSH, LH, E2, P). Vad ca si tu aveai aceleasi asteptari... In conditiile prezentate de tine, informatiile aduse de asemenea analize ar putea avea un rol hotarator. Dozarile in cauza sunt "compensate" de Casele de Asigurari, adica platesti doar o parte a costurilor lor (in momentul de fata, cam jumatate); chiar si asa, ajungi la cateva milioane bune. Daca acesta este motivul retinerii medicilor care te-au vazut, este de inteles. Oricum, ar trebui sa faci un efort financiar si sa procedezi la efectuarea nalizelor mentionate (un set complet de titruri presupune dozarea lor de 3 ori in cadrul aceluiasi ciclu menstrual neinfluentat hormonal exogen - adica fara administrari de pilule cu hormoni - in zilele 3-4, 14-15 si 21-22).

Din faptul ca sangerarile menstruale sunt abundente si cu cheaguri, din persistenta sangerarii minime cu sange modificat pana in preajma ovulatiei, din leziunile mastozice evidentiate ecografic si din prezenta chisturilor ovariene cu aspect ecografic de chisturi functionale, suspectez o dominanta estrogenica in profilul tau hormonal sexual. Eu unul as fi tentat sa incerc o proba terapeutica a acestei ipoteze. Ca urmare, as recomanda administrarea a 2cp de Linestrenol (Orgametril) cu incepere precoce in cadrul ciclului menstrual, adica din ziua 6, timp de 20 de zile, deci pana in ziua 25. Este o terapie non-standard dar care poate confirma sau infirma supozitia anterioara cu costuri mult inferioare celor ale dozarilor hormonale. Acestea raman a fi efectuate totusi pt confirmarea paraclinica a diagnosticului; avantajul major al "testului terapeutic" il va constitui posibilitatea instituirii unui tratament hormonal eficient si pana la efectuarea lor.

Tratamentul simplu si ieftin mentionat va avea drept consecinta si reducerea dimensiunilor pana la disparitia cheagurilor din sangele menstrual, diminuarea semnificativa a durerilor abdominale pre si intramenstruale, diminuarea sau abolirea mastodiniilor premenstruale (durerilor de sani dinaintea menstruatiei - asta in combinatie cu Mastoprofenul care de fapt nu se mai gaseste prin farmacii, situatie in care vei folosi Progestagel local si Flamexin 1cp/zi pe gura, si cu Mastodynon-ul pe care il cunosti deja, 30 picaturi de doua ori pe zi), disparitia sangerarilor postmenstruale prelungite si nu in ultimul rand imbunatatirea (in timp) starii sanilor si ovarelor. Partea neplacuta a tratamentului o constituie imposibilitatea obtinerii unei sarcini (ovulatia va fi inhibata).

Oricum, daca vrei sa afli nivelul la care isi are originea "dereglarea hormonala" ce ti-a fost diagnosticata si care pare destul de evidenta, dozarile hormonale mentionate sunt un element sine qua non. Asta nu iti va garanta posibilitatea instituirii unui tratament care sa rezolve definitiv problema in cateva saptamani sau luni, dar va raspunde intrebarii tale "sa aflu si eu ce am de fapt...".



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by gen68

dle dr. multam fain si de raspunsuri si de critici. dar, daca nu deranjez, (poate chiar aici sau poate imi dati cele 15 min. la cabinet sau o carte, un site sa ma documentez) vreau mai multe explicatii: ce mi se poate intampla daca ma simt bine, nasterea a fost usoara (sau nu mai mi-aduc eu aminte de ea)normala, periodicul este lunar, nici o durere la menstra (sincera nici nu stiu fizic cand imi vine, doar ca stiu data), secsul este normal (chiar in exces, as putea spune) si totusi, nu ma deranjeaza cu nimic, saraca.
in legatura cu bilele negre, dupa ce ma lamuresti in per. celor 15 min., mi le voi insusi si le voi agata de perdea langa cele rosii ale lui fii'miu.
s-auzim....de-o consultatie!


gen68,

Pentru ca incerci sa ma faci sa crap de invidie ("secsul este normal (chiar in exces, as putea spune)" - grrrrrrr) nu auzim pe aceasta cale de nici o consultatie!

Din pacate bolile cele mai pacatoase ale aparatului genital ajung sa "deranjeze" atunci cand sunt prea avansate evolutiv pentru a se putea face ceva. Chiar daca nu vorbim neaparat de boli fatale, sunt o multime de afectiuni genitale care necesita tratamente indelungate, costisitoare si deseori cu o eficienta limitata, sau care lasa in urma sechele netratabile in conditiile in care nu sunt depistate in faze incipiente ale exitentei lor. Departe de mine gandul de a-ti inspira o viziune cataclismica a situatiei si total in afara dorintelor mele de a furniza "material de lucru" colegilor ginecologi, totusi este un mare adevar in faptul ca preventia este de departe preferabila terapiei curative.

Carti nu mai dau fetelor de pe forum - tot ce am imprumutat acestora (inclusiv mici instrumente medicale) a ramas invariabil disparut (si de fapt nici nu posed material de educatie sanitara...)! Ca site-uri de vizitat sincer sa fiu nu iti pot furniza o anumita adresa, dar o cautare in Google nu se poate sa nu-ti returneze zeci de solutii; daca stii limba engleza poti deveni de-a dreptul docta in acest domeniu. Daca totusi vrei sa ti se serveasca "mura in gura" cele 15 minute, ma poti cauta la policlinica de stat unde lucrez - acolo consultatiile sunt gratuite, daca ai asigurare (adica daca lucrezi undeva cu carte de munca, sau daca sotul legitim este in aceasta situatie).

In rest, ce sa-ti spun? Felicitari pt aparenta normalitate absoluta de care te bucuri dpdv genital!!! Iar cu bilele... eheeee, cu bilele e poveste mult mai lunga!!!



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by nadina

Dragele mele Dorsilia si mariamunteanu, scuze daca am ranit pe cineva, recunosc am momente cand sunt rautacioasa. Nu sunt decat o veche prietena a domnului doctor,nici mamica, nici iubita lui, so aveti liber la pupat
Dorsilia, parerea mea sincera este ca te afli in pragul unei depresii si dialogul cu arian chiar are efect terapeutic. Problemele de sanatate ale tale si ale copilului, situatia noua, oboseala se simt in tonul tau. Fii tare, io cred ca am cel putin 100 ore somn lipsa la activ.
Si sa revin si io la topic, arian spune-mi te rog cum e posibil sa existe chlamidya sau cum s-o scrie nenorocirea asta vaginal si sa nu apara in sange? Acu m-ai pus pe ganduri si iar m-a apucat ipohondria, abia ma linistisem si io dupa rezultatele serologice negative. Daca imi ies negative si vaginal, de unde mai putea sa aiba mandarina mea chlamidya in gat sau nas, ca nici n-am priceput unde avea...Ai priceput ceva? Daca nu, mai lucrez la coerenta.
Multumesc si plecaciuni,
Nadina


Nadina,

Esti intr-adevar o dulceata ca le-ai permis fetelor sa ma pupe!!! Nu stiu cum imi voi putea arata vreodata recunostinta pt aceasta imensa dovada de netarmurita marinimie!!! Saru'manaaaaa!!!

Lia-Dorsilia e o mare luptatoare dpdv al stabilitatii psihice si emotionale, asa ca fii sigura ca isi va gasi drumul spre bine si cu, si fara ajutorul meu.

In ceea ce priveste problema ta proprie si personala (nu ca eu n-as fi una dintre ele, din cate incepe sa-mi para...) expusa aici, Chlamydia nu prea exista in vagina in infectiile genitale cu acest germen. Tocmai de aceea este necesara prelevarea secretiei endocervicale cat mai profund in canalul cervical. Cantonarea microbului strict in cavitatile aparatului genital face, datorita dezvoltarii intracelulare a acestuia, ca organismul sa nu dezvolte o reactie imuna sistemica (generalizata). Rareori in chlamydiozele genitale serologia anti-chlamydia este pozitiva. In schimb germenul este intotdeauna identificat in secretia cervicala. Vindecarea infectiei chlamydiene se produce semnificativ mai dificil la nivelul aparatului genital decat in restul organismului. Deci este posibil ca un tratament anti-chlamydia corect aplicat sa duca la negativarea serologica dar nu si la vindecarea infectiei genitale.

Daca si testul de identificare imunologica in secretia cervicala iese negativ, inseamna ca infectia a fost dobandita de Carina din alte surse. Care ar fi fost acelea imi este imposibil sa-ti precizez si are destul de putina importanta. Ceea ce conteaza deocamdata este faptul ca trebuie instituit un tratament adecvat care sa scape copila de infectia existenta.


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by BellaDonna

Draga dr. Arian,
indraznesc si eu sa va deranjez cu o problema, de fapt mai multe. Stiu ca ssanteti foarte ocupat, dar nu am la cine sa apelez, aici, am schimbat al doilea dr. si deja ma gandesc sa caut alt dr., parca vorbesc singura sau cu 'peretii' cand ma duc la dr. aici ,au privirea fixa si se uita in gol, cand pun intrebari si nu primesc nici un raspuns, a , ba da -nu stiu....iar eu plec si mai proasta decat am venit...
Va rog mult sa ma luminati si pe mine si sa imi spuneti ce fel de analize trebuie sa fac, caci daca nu ma duc cu lectia invatata la dr. plec mai proasta decat am venit.

Am 29 de ani, am nascut acum 4 ani pe data de 09-09-2000, o fetita frumoasa de ma mir si eu cum de e a mea,o chiama Ana Maria,caci inaite de a o naste, cu o zi, asa am visat ca am nascut o fetita pe care o strigam Ana Maria.
-travaliu a fost destul de lung 24 ore si nasterea foarte grea (dar nu stiu daca are vre-o importanta)
-la 6 luni de la nastere am avut un chist ovarian, nu s-a retras, a crescut si am avut dureri asa ca la recomandarea dr. am intrerupt alaptarea si am urmat un tratament anticonceptional(nu imi aduc aminte numele anticonceptionalelor, stiu ca au fost destul de puternice caci dupa ce le-am intrerupt am avut vre-o 2 luni dureri groaznice de cap).
-in 2002, am inceput sa am menstruatie continua adica in fiecare zi care a tinut 3 luni, nu a fost abundenta, dr. a zis ca din cauza unor chisturi ovariene si ca e normal,asa se elimina acele chisturi si sa astept.
pe la sfarsitul anului, probabil de la anemie, nu stiu, am inceput sa ma simt rau, oboseala continua,dimineata nu ma puteam ridica din pat de oboseala si usoare dureri de ceafa, nu puteam face nimic pana dupa amiaza, am fost pe la mai multi dr. pana am aflat un diagnostic, am osteoartrita, nu iau nici un medicament imi controlez durerea prin dieta, orcum nu exista alt leac,
-problema mea a inceput in 2003, cu bufeuri, valuri de caldura, care au inceput din iarna, pursi simplu nu puteam dormi din cauza valurilor de caldura, stari emotionale schimbatoare,lipsa menstruatie cateva luni,vagin uscat, dureri vaginale in timpul actului sex.., fost la dr. nu stie ce am. Am schimbat dr. nu m-a lamurit,si acum ma confrunt cu aceeasi problema, menstruatia imi vine la 32 zile, foarte putin , doar 2 zile dupa care dispare,lipsa dorintei sexuale(imi compatimesc sotul nu stiu cum de are rabdare cu mine) ,vagin uscat,totusi in luna august dupa menstruatie la o saptamana am avut din nou menstruatie 4 zile,
am facut ultrasound,si dr. spune ca e ok, cu toate ca eu simt ca am o rana ceva,putin aspra,care ma doare uneori in timpul actului sex..
-am facut si analize la sange, am sunat sa aflu rezultatele si dupa cate am inteles -steroid-normal; hormonal SSH este ridicat, am sa incerc sa obtin o copie a analizelor ,
Eu nu inteleg ce se intampla cu mine, e oare genetic? mama mea a intrat la menopauza foarte devreme, pe la 38 de ani, cu dureri mai de cap si nu mai spun de starile emotionale......pe care le-am simtit pe propia piele,eu fiind sacul de refulare ...(e din cauza stresului pe care la avut, viata grea etc)bine eu nu am un stres asa de mare, doar in afara faptului ca nu m-am acomodat aici...
Va multumesc anticipat,si mii de scuze ca va repesc din pretiosul timp cu problemele mele.




BellaDonna,

Din relatarile de mai sus as putea deduce ca ar fi vorba despre o insuficienta ovariana, cu alte cuvinte ovarele tale nu mai secreta cantitatea necesara de estrogeni pentru a asigura buna troficitate a vaginei (de aici senzatia de uscaciune vaginala, lipsa libidoului si senzatiile neplacute in timpul contactului sexual). Prelungirea ciclului menstrual si hipomenoreea (cantitatea redusa de sange menstrual) pledeaza si ele pentru aceeasi idee. Bufeurile aparute in 2003 au marcat de fapt reducerea cantitativa a secretiei estrogenice; intre timp organismul tau s-a "adaptat" la noua situatie hormonala si bufeurile s-au redus ca intensitate si frecventa, probabil au disparut chiar. Nu inteleg din cele scrise de tine daca s-au efectuat dozari ale hormonilor sexuali. Concentratiile estradiolului (E2) si FSH ar fi deosebit de interesant de cunoscut.

Pe de alta parte, valurile de caldura, starile emotionale schimbatoare si tulburarile menstruale ar putea fi si o consecinta a unei disfunctii tirodiene. Fapt pt care considerca nu ar fi de omis dozarile hormonilor tiroidieni (T3 si T4) si a TSH.

Acestea ar fi primele doua directii in care m-as orienta eu cu investigatiile. Evident, examenul clinic si rezultatele altor eventuale investigatii de laborator sau paraclinice ar putea furniza date care sa reorienteze diagnosticul. Dar pana una-alta, incearca sa obtii valorile hormonilor mentionati (pentru estrogeni dozate de doua ori in cadrul aceluiasi ciclu menstrual, o data in ziua 3-4-5 si a doua oara in ziua 14-15-16). Mai discutam dupa aceea, daca vei voi.


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by tzuchi

Domnule doctor,
Am fost de curand in tara si am facut o analiza de secretie; doamna doctor era foarte grabita ca pierdea avionul, m-a expediat in 5 minute cu toate ca platisem destul consultatia si a plecat si nu s-a mai intors pina cand am plecat eu din tara. Asa ca am ramas cu buletinul de analize pe care l-am obtinut destul de greu de la cabinet si mi s-a spus ca nu poate alt doctor sa-mi dea tratament decat cel care mi-a recomandat analiza.
Examen microbiologic: Celule epiteliale pavimentoase: superficiale frecvente, intermediare rare, parabazale absente, bazale absente; Leucocite: relativ frecvente; Hematii: absente; Flora microbiana: cantitate bogata, tip bacili Gram pozitiv(Doderleine),frecventi; coci Gram pozitiv, rari; bacili gram negativ, rari; Levuri: rare(Candida); Filamente miceliene: rare; Trichomonas: absent.
Eu sunt destul de ingrijorata de ce este scris pe acest buletin si va rog frumos sa-mi spuneti ce am si ce tratament sa urmez. Banuiesc ca o sa ma trimiteti la un medic aici in UK.
P.S.(daca nu ati rezolvat cu acidul tricloracetic, cred ca va pot ajuta eu, sa-mi scrieti un pm).
Multumesc,
Mirela


Mirela,

In primul rand, departe de a aproba atitudinea descrisa de tine a doctoritei care ti-a recomandat investigatiile, nu pot aproba nici "plangerea" ta cum ca ai platit "destul" consultatia. Stii prea bine la ce ma refer: aceeasi consultatie in UK ar fi costat de cel putin 3 ori mai mult! Exista o vorba: "nimic am dat, nimic am luat"... cam asa si cu examenul tau ginecologic efectuat in tara. Acesta este unul din lucrurile care, personal, ma deranjeaza extrem de tare la romanii plecati pe meleaguri mai prospere: desi au castiguri care nu pot fi comparate cu cele ale celor ramasi acasa (nimic de comentat aici, bravo lor!), totusi vin in tara pentru examene medicale si stomatologice, pentru investigatii si tratamente, care au preturi infime celor din tarile unde respectivii isi duc traiul. Nemultumirile si comparatiile ulterioare cu atitudinea medicilor din strainatate sunt nu numai neavenite, dar lovite de ridicol: mergi cu cei maxim 50EUR platiti doctoritei din tara la orice ginecolog din UK si incearca sa vezi care e atentia pe care ti-o acorda! Din cate stiu stiu eu (la primul contact, nu din auzite), pentru o asemenea suma nici nu se gandeste vreun specialist sa efectueze o consultatie! Eu, unul, nu am putut obtine o reteta pentru lentile de contact de la un oftalmolog german pana cand nu am platit 70DM (vreo 50US$ la vremea respectiva). Iar cand am avut nevoie de o reteta pt Ampicilina (!!!), nu am gasit nici un stomatolog austriac in toata Viena care sa aiba bunavointa a o scrie fara pretentii materiale: mi s-au solicitat sume intre 1000 si 2500 (!!!) silingi austrieci (adica cca 100-250US$)!

In fine, pentru a repara totusi greseala de atitudine a colegei mele din Bucuresti (care se pare ca nici prea sarmana nu este, din moment ce era grabita sa prinda avionul - spre o destinatie din afara tarii, presupun), iti interpretez eu buletinul de analiza. In primul rand, nu exista absolut nici un motiv de ingrijorare in rezultatul obtinut. Aceasta nu inseamna nicidecum ca el ar indemna la indiferenta. Exista o infectie vaginala discreta (probabil recenta) cu Candida albicans (o ciuperca). Nu este absolut nimic iesit din comun, dat fiind faptul ca aceasta ciuperca exista in mod normal in intestinul omului. Candidozele vaginale sunt astfel afectiuni deosebit de frecvente. Pana aici totul este simplu si frumos. Problema tratamentului rezida doar in faptul ca nu cunosc denumirile comerciale ale medicamentelor din UK, pt a-ti recomanda unul. Sa facem o incercare si sa vedem ce iese...

Deci: atat tu, cat si sotul (sau partenerul sexual) veti face atat un tratament general (pilule luate pe gura), cat si unul local (ovule introduse in vagina de tine, crema aplicata pe penis pt partener). Tratamentul general consta in administrarea a doua capsule de fluconazol (Diflucan, Diflazon, Flucoric, Flucovim) de cate 0,150g. Si tu, si partenerul veti lua cate o astfel de capsula la interval de 3 zile, respectiv in zilele 2 si 6 de tratament. Tratamentul local va fi, evident, diferit la tine si la partener. Tu vei face cate o spalatura vaginala cu o solutie antiseptica vaginala (Tantum Rosa, de exemplu) in zilele 1, 9 si 10 de tratament. Vei introduce in vagina cate un ovul de Lomexin600 in zilele 2, 3 si 6 de tratament, FARA a spala vagina inaintea introducerii ovulelor sau intre acestea. Partenerul va decalota penisul si il va igieniza cu apa si sapun ZILNIC, dupa care va aplica pe glandul penian (capul penisului) si in santul care il inconjoara Lomexin crema; va repeta actiunea timp de 10 zile. Pe parcursul tratamentului este de preferat evitarea contactului sexual. La control te vei prezenta la 2 zile de la ultima spalatura vaginala (adica la 12-13 zile de la inceperea tratamentului). Pe parcursul acestor 2 zile vagina va ramane neatinsa (adica fara contact sexual, fara spalaturi vaginale, fara tampoane intravaginale, fara dildo-uri). La control ti se va recolta din nou secretie vaginala pt a se verifica eficacitatea tratamentului. Daca infectia nu a fost eradicata, va trebui continuat tratamentul, preferabil cu alta schema.

Cam asta ar fi...

In legatura cu acidul tricloracetic, iti multumesc pt disponibilitatea demonstrata, dar am rezolvat problema de multa vreme. Si pt ca tot veni vorba de asta, atunci cand am solicitat ajutor (contra cost!!!) in privinta acestei substante, din sutele de paciente virtuale de aici de pe forum care beneficiaza mai mult sau mai putin de suportul meu medical, NIMENI nu a catadicsit sa imi sara in ajutor. Incredibil, dar adevarat! Si, as mai adauga, profund romanesc!!! Substanta mi-a fost procurata din Italia fara nici un fel de probleme de catre o pacienta din viata reala, la un pret ridicol (16 flacoane m-au costat, inclusiv transportul par avion, 70EUR!!!). Deci a fost o chestiune de vointa, nimic altceva. Aceeasi atitudine am intalnit-o si cand am cerut ajutor bucurestencelor sa-mi procure, PT UZ PROPRIU, un medicament despre care stiam ca se gaseste in farmacii in capitala. Din aceleasi sute de paciente virtuale, a fost un barbat (!!!) cel care mi-a furnizat datele de contact ale unei farmacii care detinea medicamentul in cauza!!! Bravos, natiune!!! Sa-ti traiasca!!! Si tu te mai miri de atitudinea unei doctorite prost platite...


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by dedi

Teo,
miiiiiiiiii de multumiri pentru raspunsul pe care l-ai dat la problema ridicata de mine.
Dupa cum am mai scris, am o trompa infundata (stanga), dar eu ovulez mai mult pe partea stanga (pe dreapta am avut o operatie de chist in 2002). Trompa dreapta poate prelua ovulul de la ovarul stang?

of of complicate sunt lucrurile astea

o zi buna!!!
Adela



Adela,

Chiar daca este semnificativ mai dificil decat in cazul integritatii trompei corespunzatoare ovarului ovulator, raspunsul la intrebarea ta este totusi afirmativ: trompa unica dintr-o parte poate capta ovocitul expulzat de ovarul contralateral. Nu iti pot spune cu certitudine ca asta se intampla in cadrul fiecarui ciclu in care ovulatia are loc pe partea opusa trompei restante, dar au fost descrise numeroase cazuri in care, in situatii absolut similare celei descrise de tine, s-au obtinut sarcini spontane.

Intr-adevar, uneori lucrurile astea pot parea destul de complicate. Dar deh, de-asta au fost inventati ginecologii!!!...


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by annaa


Va rog sa ma ajutati si pe mine.
Am si eu o problema
De cca 4-5zile pe labia minora mi-a apartu ca un granulom de marimea unei fasole,tare,vinetiu, rotund si dureros la atingere.

Am crezut ca este un cos sau o iritatie dar nu se intampla nimic nici nu creste nici nu se vindeca.

Sunt o aspitanta la rolul de mamica, si de ceva timp am abandonat orice tratamet medicamentos,fac doar spalaturi zilnice cu ceai de galbenele si pelin (nu irigatie).

Ce credeti ca ar putea fi si ce trebuie sa fac?



Ana



Ana,

Este extrem de dificil de intuit ce anume este excrescenta pe care o descrii. Data fiind durerea pe care o acuzi, ma gandesc la un abces glandular. Trebuie sa te duci la un ginecolog, care va lua atitudinea de rigoare (fie antibioterapie, fie incizie si drenaj si abia apoi antibiotice - acestea in cazul in care diagnosticul "la nimereala" de mai sus se confirma). Ma indoiesc ca vei ajunge la vreun rezultat in alte conditii, indiferent cate ceaiuri folosesti.



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by mariamunteanu

Arian,

ma cheama si Maria si Raluca, dar am ales sa ma semnez pe forum sub numele Maria pt. ca nimeni nu ma cheama asa si incerc sa compensez
"nedreptatea".

Mi-ai deschis ochii cu explicatiile tale. Abia astept sa merg joi la intalnirea cu dr. ca sa-i spun ca vreau sa pastrez sarcina, sper sa nu fie prea tarziu. Inca nu mi-a spus ca e oprita in evolutie, ci ca exista acest pericol. Am incredere in dr. pt. ca am fost multumita de modul cum m-a operat de fibrom si pt. ca e f. priceputa si serioasa, dar poate de data asta are o atitudine poate prea pasiva.

Intre timp durerile au trecut si de azi vad ca am facut cunostinta cu greata. Sangerari nu am avut deloc.

Inca n-ai observat cate admiratoare ai pe forum, printre care ma numar si eu ? Cate fete suntem care asteptam cu inima la gura un raspuns de la tine ... Ce crezi ca am facut azi primul lucru la serviciu: am deschis calculatorul si am cautat mesajul tau si, ca sa fiu sincera, trag cu ochiul la toate raspunsurile pe care le dai pt. ca nu se stie cand imi vor folosi. Nu poti sa te plangi de lipsa admiratoarelor, asta e clar.

Revin cu noutati,
Maria


Maria,

Eu prefer sa-ti spun Raluca. Daca nu de alta, macar datorita faptului ca, ginecolog fiind, nu ma impac cu ideea fecioarelor care raman gravide cu duhuri...

Departe de mine orice intentie de a submina increderea pe care ai dobandit-o in medicul tau ginecolog! Dimpotriva, ma bucura sa aud ca respectiva doctorita a resit sa dezvolte o astfel de relatie cu pacienta ei! Atitudinea "pasiva" ar putea fi explicata de experienta profesionala a doctoritei in cauza, in conditiile unor detalii ale cazului tau pe care tu nu mi le-ai furnizat (probabil necunoscandu-le tu insati). Indiscutabil, intotdeauna indicatiile medicului care a efectuat examenul fizic trebuie sa primeze sfaturilor date de la distanta!

In fine, din cele scrise de tine referitor la evolutia lucrurilor, s-ar parea (dar nu inseamna nicidecum ca TREBUIE sa fie asa!!!) ca lucrurile o iau pe o cale favorabila dorintei tale de a pastra sarcina.

Si in subsol: cred ca faci o confuzie deloc fericita intre "admiratie" si "interes". Am convingerea ferma ca nu exista nici urma de admiratie in evidentul interes al celor care urmaresc continutul acestui topic. Multumire, satisfactie, incantare si altele asemenea, toate de moment, se poate sa existe. Dar nu admiratie. Oricum, ceea ce fac fac pt mine insumi, deci nu am nici macar pretentii de altruism; cum alte elemente generatoare de admiratie nu se pot regasi in textele mele de aici nu-mi pot imagina macar ca ar exista asa ceva. Si inca ceva: in general atitudinile mele incita la iritare, disconfort, senzatie de intimidare, nesiguranta, pericol iminent, uneori chiar invidie. Lucru pe care il savurez din plin!



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns arian spune:

quote:
Originally posted by romaniaau

Buna dimineata Teo,

Revin cu problema legata de polip. Ieri, in ziua 15-16, am fost la doctora care mi-a dat trimitere pentru histeroscopie, a primit rezultatul de la polip si mi-a spus ca nu este de natura maligna. Mi-a facut control, eco vaginala si a vazut ca ovarele, uterul si colul aratau bine. Aveam un folicul de 22mm, mi-a facut Pregnyl 5000 si mi-a spus ca ieri sau azi voi avea ovulatie. Dinsa crede ca polipul era singurul impediment pentru care nu ramineam eu gravida.
Pe mine ma ingrijoreaza mai mult dezechilibrul hormonal care a dus la aparitia polipului. Pregnylul 5000 facut lunar inainte de ovulatie poate rezolva problema? Sau ce trebuie facut?
Doctora este foarte amabila, isi urmareste chema ei de tratament, dar nu pot sa ii propun sa imi recomande alte investigatii sau tratamente.
Cu tine comunic mai usor pentru ca vorbim aceeasi limba si mi-ai cistigat increderea.
Deci ce e de facut?

Multumesc anticipat.
Florina


Florina,

Era de asteptat ca polipul endometrial extras sa fie intr-adevar ceea ce parea a fi, deci de natura benigna. Bineinteles, acum stii asta cu certitudine absoluta (deci examenul histopatologic nu a fost nicidecum inutil!)

Oricum, mi se pare cel putin curajos din partea unui medic sa faca afirmatii de genul "aceasta era cauza infertilitatii". In opinia mea, singura afirmatie posibila relativ la tratamentele aplicate unei infertilitati feminine este "am eliminat una dintre cauzele posibile ale bolii". Cauzele infertilitatii sunt atat de numeroase, de variate, de trunchiat cunoscute si adesea asociate incat a da sperante fara rezerve unei paciente mi se pare o "manevra" periculoasa pentru psihicul acesteia. Prin urmare, ar fi semnificativ mai sanatos sa gandesti ca acum ai mai multe sanse da obtine o sarcina - dar ca aceasta nu inseamna ca in mod cert acest deziderat va fi indeplinit.

Hiperestrogenismul care reprezinta cauza tuturor tulburarilor pe care le-ai descris in mesajele precedente este de fapt si de drept "biciuit" de stimularea cu Pregnyl. Din moment ce medicul tau curant a decis insa ca este necesara aceasta stimulare, inseamna ca nu ovulezi. Sarcina in absenta ovulatiei nu poate exista. Doctorita ta este prinsa, in ceea ce te priveste, intre ciocan si nicovala. Se pare ca a decis sa ia partea ciocanului, pentru a-ti indeplini dorinta de a avea copii. Dealtfel este si singurul lucru pe care il putea face. Eventualele consecinte ale stimularilor ovariene vor putea fi tratate ulterior, daca va fi cazul. Acum terapia este orientata spre obtinerea unei sarcini.

Ce este de facut? Urmeaza procedurile indicate de doctorita ta. Doar daca sarcina refuza sa apara pe parcursul urmatoarelor 3 luni intra in discutie reluarea investigatiilor hormonale si stabilirea unei alte posile cauze a situatiei constatate si dupa indepartarea polipului.

Iti doresc sincer sa nu fie nevoie de continuarea investigatiilor!



Mergi la inceput