555-OB-GYN
Raspunsuri - Pagina 37
arian spune:
quote:
Originally posted by Dorsilia
Maria, mersi ca te-ai gandit sa-mi imparatsesti din experienta ta...neplacuta, e drept, imi pare rau ca suferi de atatea luni de zile....sper din suflet sa ne ajute Teo cu un raspuns calificat.
Adevarul e ca ma sperie tare perspectiva sumbra de a suferi luni de zile dupa o chestie ca asta...la urma urmei nu era alta metoda de a scoate placenta aia in timp rezonabil? sau de golire a vezicii daca asta era un impediment in calea eliminarii placentei? nici macar nu m-a intrebat nimeni daca pot urina sau nu, as fi putut folosi o plosca la urma urmei daca tot eram catarata pe masa de nastere. Oricum eu fac urat daca uretra mea va avea de suferit de pe urma acestei interventii, care nu stiu inca daca era absolut necesara si se impunea in momentul respectiv. Daca aflu conrariul, atunci chiar ca .... Daca si numai daca interventia a fost absolut necesara si exista sanse sa nu lase sechele deloc, promit sa-mi temperez atitudinea rebel-razboinica
Deocamdata numai Teo ne poate lamuri, sper sa raspunda cat poate el de promt.
Multumiri anticipate, si multa sanatate, ca-i mai buna decat toate
lia
Lia,
Ca de obicei, stii sa "periezi" atunci cand ai nevoie. In rest...
Ce ti s-a facut a fost un simplu, banal si total inofensiv sondaj vezical. Adica ti s-a introdus un tub (metalic, dupa spusele tale) special conceput pentru astfel de scopuri prin uretra pana in vezica urinara. Urina continuta in vezica a fost eliminata prin lumenul tubului si prin urmare vezica urinara si-a micsorat semnificativ dimensiunile. In consecinta ea a incetat a mai apasa pe peretele anterior (din fata) al uterului si placenta a putut fi eliminata din cavitatea uterina mult mai facil. Simplu ca "buna ziua"!
Daca manevra era absolut necesara numai medicul care a practicat-o mai poate sti in momentul de fata. Cu alte cuvinte, orice "revolutie" ai initia prin spital in legatura cu sondajul tau vezical, rezultatul va fi similar (daca nu si mai slab) cu cel al asa-zisei Revolutii din '89.
Este drept, in timpul sondarii pot fi antrenati de catre sonda germeni din regiunea vulvara pana in vezica urinara. Rezultatul? O cistita. Si asta banala de obicei. Dar nu intotdeauna. Daca germenii vehiculati sunt din cei cunoscuti drept "de spital" (adica foarte rezistenti la majoritatea antibioticelor uzuale) poti trage ceva timp pana la vindecare. Daca insa doua uroculturi repetate evidentiaza urina sterila, nu e cazul unei cistite.
Si atunci gasim o a doua eventualitate: e posibil sa ai o microlitiaza urinara (adica nisip la rinichi). Modificarile presionale si de pozitie din cavitatea ta abdominala consecutive sarcinii si nasterii pot avea drept consecinta evacuarea tardiva (adica acum) a acestor microcalculi. Cum ei au de obicei nesimtirea de-a fi rugosi, determina iritarea mecanica a uretrei si de aici senzatiile neplacute. O ecografie renala atent efectuata si un sumar de urina (pentru inceput) pot identifica o asemenea situatie. Daca n-ai nici nisip la rinichi (fir-ar sa fie, sanatoasa mai esti, la varsta ta!!!), mergem mai departe cu gandul.
Si gandul ne duce la o serie de microtraumatisme inerente procesului de sondare vezicala, mai ales la femei si cu precadere in timpul nasterii. Pana la vindecarea lor completa si revenirea la normal a sensibilitatii locale (adica uneori si pana la 3 luni!) senzatii mai mult sau mai putin neplacute in timpul mictiunii pot persista. De fapt aceasta este cauza cea mai frecventa a disuriei dupa sondaj vezical, mai ales cu sonda metalica. Ar fi trebuit sa incep cu ea, dar am vrut sa te fierb putin in suc propriu ...
Pentru chestiunea firelor de epiziorafie, atele ti-au fost scoase in a 4a zi de la nastere. Ata (adica fir neresorbabil) se foloseste doar la piele. In rest, catgut (adica fir resorbabil). Catgutul de pe mucoasele vulvara si vaginala a ramas pe loc. Portiunea superficiala a lui va cadea singura in momentul in care cealalta portiune, profunda (ascunsa in tesuturi) va fi resorbita. De-aia ti s-a spus ca o atitudine va fi luata la 6 saptamani.
Acum iti returnez peria, sa vedem daca o mai folosesti si dupa ce ai primit raspunsurile . Sper ca am fost suficient de promPt!
arian spune:
quote:
Originally posted by Dorsilia
Teo, in primul rand, multumesc pentru promptitudine si pentru lsmuririle detaliate. Insa mie personal nu mi-au fost scoase atele de nici un fel, ginecologul de serviciu din maternitate m-a controlat doar ochiometric timp de 4 zile cat am fost internata si cam atat. Ginecologul meu mi-a spus dupa nastere ca nu trebuie decat sa ma prezint dupa 6 saptamani la control, si atat...a omis sa ma anunte ca am ate ce trebuie scoase ??? Ma rog, la ora asta cam atat am inteles eu referitor la ce mi-ai raspuns tu. O fi oboseala de vina daca n-am inteles mai mult, am restante in ce priveste orele de somn . Deci daca n-am inteles bine, mai fa tu un efort si adu-ma la lumina cu subiectul asta sa nu raman naibii cu atele nescoase si sa patesc oaresce complicatiuni.
Cu uretra, dupa ce am citit lamuririle tale, m-am inarmat deja cu rabdare si guma de mestecat si astept sa vad cum evolueaza urmatoarele cateva saptamani; o sa fac analizele alea sumare oricum.
Acum, la finalu mesajului, referitor la periaj, tre sa te dezamagesc si sa-ti spun cu toata sinceritatea ca nu ma pricep deloc si nici nu vreau sa invat sa periez nici macar scamele de pe haine (in caz ca am proasta inspiratie sa achizitionez haine care se scamoseaza, le arunc), necum oameni. Deci, m-am adresat tie absolut cu sufletul deschis si exact asa cum am simtit, cu deplina incredere in tine ca om, in primul rand, si apoi ca profesionist. Spun cu deplina incredere pentru ca pana in momentul actual nu am motive sa ma indoiesc in nici o privinta nici de calitatile tale umane, nici de abilitatea profesionala. Simplu ca buna ziua, nu ? Acum zic eu ca am lamurit chestiunea cu pricina, si punctele de suspensie aduse de tine in primplanul mesajului; sper ca nu te-a parasit acel subtil simt al humorului, si ca voi putea sa ma bazez in continuare cu incredere pe o comunicare fructuoasa cu tine.
Noapte buna si somn usor!
Ba noapte buna si somn usor tie!!! Eu mai am pana dimineata!
Lia mama (la propriu "mama", acum! A propos, sa-ti traiasca si sa-ti creasca! Copilul, evident!), in mod obisnuit pielea taiata in cursul epiziotomiei se coase cu cateva fire de ata in cursul epiziorafiei. Cum ata (de fapt, nylon impletit) nu se resoarbe in tesuturi, dupa alipirea naturala a buzelor plagii, adica dupa 4 zile, se taie usurel aceste fire si se trag afara cu o pensa. Nu doare, nu pisca, nu ustura, deci s-ar putea sa nu-ti fi dat tu seama cand au fost scoase atele. Exista si posibilitatea ca cel care te-a "aranjat" sa fi pus catgut cromat in loc de ata. Acesta este un fir lent resorbabil, in 4-6 saptamani. In cazul din urma, nu mai este necesara indepartarea firelor, ele vor cadea de la sine. Daca nu se intampla in totalitate, se procedeaza la taierea portiunilor externe restante la 6 saptamani. Iti poti da seama daca ai ata sau catgut cromat dupa culoare. Ata e intotdeauna alba (s-ar putea sa fie impregnata cu sange vechi, deci sa apara rosu inchis, aproape negricios). Catgutul cromat are culori inchise: bleumarin, verde, maron, etc.
Daca as fi putintel mai credul (am dat dovada de infinita credulitate pe parcursul ultimului an si s-a cam terminat rezerva) as fi gata sa iau de bune cele scrise de tine in legatura cu nepriceperea ta intr-ale periajului. A propos de increderea ta in calitatile mele umane nu vreau sa fac referiri aici. Sunt sigur ca intelegi ce spun (scriu). Iar calitatile profesionale nu ai posibilitatea sa mi le apreciezi sau critici, macar din simplele doua motive ca nu mi-ai fost niciodata pacienta si nu ai pregatirea necesara pentru un astfel de demers. Iti poti da cu parerea, nimic mai mult. Manusa a fost aruncata. Astept o reactie pe masura (doar nu te-au inmuiat sarcina si nasterea?!?!)
arian spune:
quote:
Originally posted by mariamunteanu
Arian,
din explicatia pe ai dat-o Dorsiliei, incerc sa extrag si ceea ce ma intereseaza in legatura cu jena pe care o am la uretra dupa cele 8 luni de la miomectomia mea de succes. Am avut sonda urinara 24 ore.
Am facut 3 uroculturi consecutive, toate cu rezultate bune (urina sterila). Ce ma supara este ca resimt presiune cand se umple vezica putin, iar noaptea ma trezesc de durere chiar si pt. cateva picaturi, iar dupa ce se goleste vezica, am junghiuri care sunt cu atat mai dureroase cu cat am amanat mai mult dusul la toaleta. Junghiurile apar numai noaptea, in timpul zilei simt doar presiune si pot sa astept pana se umple vezica. Nu stiu ce sa mai fac in continuare.
Cred ca explicatiile mele sunt cam "varza", dar sper ca vei intelege ce vreau sa spun.
Iti multumesc,
Maria
Maria,
Tulburari mictionale de genul celor descrise de tine, care se mentin la 8 luni dupa un sondaj vezical cu sonda moale (precis moale, din moment ce a fost mentinuta 24 ore) sincer sa fiu nu am mai intalnit. Este posibil sa faci o asociere improprie intre sondaj si debutul acestor manifestari. Tot ce-mi vine in minte acum, daca spui ca uroculturile sunt constant sterile, este existenta unei asa-zise "vezici neurogene". Incearca sa cumperi o cutie de Driptane si ia cate 1/2 tableta de 3 ori pe zi (ultima imediat inainte de culcare). Vezi daca situatia se imbunatateste si spune-mi. N-ar fi rau sa asociezi si niste Urinex, cate o gelula de 4 ori pe zi. Cu alte cuvinte, sa incercam marea cu degetul (desi e semnificativ mai mult de atata) - 8 luni de suferinta sunt totusi prea mult! Astept vesti, daca te hotarasti sa urmezi sfaturile de mai sus.
arian spune:
quote:
Originally posted by Dorsilia
teo, mersi de urari, sa-mi traiasca baiatu si io o data cu el si sa fim sanatosi. E blondut si cu ochisori metalici deocamdata, nu stiu cu cine seamana inca, oricum e un scump si macar la nas si gura seamana clar cu mine.
Nu tine, Lia, n-o sa ma determini niciodata sa recunosc NIMICA!!!
quote:
Data fiind ora si locatia nu ma pot lansa in totalitate in ceea ce vroiam sa-ti spun (you know what I mean), DAR, chiar daca ti s-a epuizat rezerva de credulitate, se vede treaba ca ar trebui sa ti-o refreshuiesti daca tot ti-ai cheltuit-o in van, fa-ti rost de cateva mostre macar. Nu ai imic de pierdut.
Adicătelea ce locatie, dom'le? Te mutasi prin strainataturi??? Trimite si mie niste cingo si-o perche de blugi!!! Pentru restul celor scrise de tine nu pot raspunde decat: "huh?!?!?"
quote:
Nu apartin "colegiului medicilor" si nici altei "turme" si nici nu aplic psihologia maselor.
Mai, sa fie cu palarie!!! Esti membra DC??? Nu tot "turma", in definitia ta??? Deci macar uneia tot ii apartii!!! Ca nu aplici psihologia maselor m-am lamurit eu mai demult, da' vezi ca masele iti aplica tie psihologia Si nu sunt convins ca nu risti sa iesi cam sifonata din "aplicatie"
quote:
Mai incarc bateriile si revin dupa ce ma trezesc putin
Da' vaz ca incarci, nu gluma!!! Baga de seama ca o sa devii mai usor de sarit decat de ocolit!!!
arian spune:
quote:
Originally posted by mariamunteanu
Arian,
vin la tine cu alte 2 probleme legate intre ele.
Am scris anterior ca am "scapat" de 1 fibrom pe cale laparoscopica.
Voi implini curand 33 ani, cu antecedente 2 chiuretaje la cerere, nu am copii dar imi doresc si incerc de vreo 3 luni fara succes. Stiu, vei spune ca e prea devreme sa-mi fac probleme si totusi imi fac din cauza urmarilor miomectomiei (altfel f. reusita) si a unei trompe blocate proximal (diagnostic pus de dr. in urma HSG). Cealalta trompa stanga) a fost complet permeabila.
Nu am alte probleme ginecologice, in afara de o veche anexita tratata care nu ma mai supara doar mi-a lasat o sensibilitate la frig. Dozarile hormonale au aratat rezultate bune.
As vrea sa te intreb:
1. exista ricul ca si trompa permeabila sa se blocheze pe parcursul cicatrizarii operatiei avand in vedere ca fibromul a fost situat milimetric in apropierea acelei trompe ?
Da, exista acest risc. "Dimensiunile" lui sunt imposibil de apreciat, daca spui ca stii ca miomul extirpat a fost in imediata vecinatate a tubei.
quote:
2. intentionez ca, dupa 6 luni de incercari nereusite, sa fac HSG pt. a vedea cum sunt trompele si ce e de facut, crezi ca e o idee buna ?
Nu buna, ci excelenta!
quote:
3. rezultatele hormonale bune indica prezenta ovulatiei ?
Ovulatia este probata hormonal de performanta secretorie a corpului galben format, adica prin cresterea masiva a valorilor progesteronului in a doua jumatate a ciclului menstrual. Deci confirmarea sau infirmarea ovulatiei o aduce valoarea progesteronului seric dozata in jururl zilei 21 a ciclului menstrual.
quote:
Ciclul dureaza 26-28 zile.
In fiecare luna am dureri in partea stanga jos, in perioada in care ar trebui sa fie ovulatia. In urma consultului, dr. a spus ca nu e anexita si nici alta inflamatie, asta inseamna ca am ovulatie ?
Durerea e mereu pe aceeasi parte - stanga, oare ca am ovulatie numai pe partea stanga ?
Posibil ca durerile respective sa indice momentul ovulatiei. Dar nici pe departe sigur! Este posibil ca numai ovarul stang sa ovuleze, in cazul in care celalalt este blocat de o oarecare patologie (chiste ovariene, de exemplu). Perioada pontei ovulare este insotita de o oarecare inflamatie pelvina, deci de o sensibilitate crescuta a viscerelor pelvine. Dureri subacute sau ignorate in restul timpului pot deveni cu aceasta ocazie acute sau evidente. De aceea durerile pot aparea in perioada corespunzatoare ovulatiei chiar daca aceasta nu se produce; aceste dureri pot fi localizate numai de o parte a pelvisului in cazul in care acolo exista un element patologic suplimentar, iar nu neaparat pentru ca aceea ar fi partea pe care se produce ovulatia.
quote:
Abia astept sa-mi raspunzi, urmaresc demult sa reapari printre noi si uite ca n-am asteptat degeaba.
Deh, asta-s eu: menirea mea pe pamant este a transpune in realitate visurile si asteptarile femeilor...
arian spune:
quote:
Originally posted by ardit
arian, se intampla ceva ciudat cu subiectul, am postat mai demult i perioada cand ai lipsit, si... probabil ca ai facut curatenie, ca nu-mi mai gasesc povestea. Nu-i nimic! o reiau pe scurt si am la sfarsit o intrebare la fel de scurta (in primul rand bine ai revenit! si sa nu-mi spui ca-i linguseala)
Ai intuit corect, am facut curatenie in topic prin eliminarea intrebarilor vechi carora nu le-am dat raspuns in momentul postarii lor. Daca ceea ce urmeaza mai jos e "pe scurt", imi permit sa-mi inchipui ca sarmanul sotul tau nu scoate nici un cuvant in casa! Ca m-ai lingusi nu-mi permit sa te acuz, nu lua drept exemplu discutia mea cu Lia (dorsilia), ci mai degraba drept exceptie - asa cum este si interlocutoarea in cauza.
quote:
-la 18 ani o doctorita binevoitoare dar cam.. inculta mi-a recomandat sterilet pe care l-am purtat caaaam un an jumate cu sangerari cumplite
-a urmat o perioada de vre-o 2 ani de anticonceptionale (logest parca)
-o intrerupere de sarcina din cauza mea cu ajutorul unor prezervative buuune rau
-cand am vrut copii: o sarcina extrauterina sangeroasa rau (tot cu ajutorul medicilor-diagnostik initial: dereglare hormonala, dupa zece zile operatie.. in sange)
-dupa doi ani HSG dureros si concluzie balmajita de medic: nici o sansa fara FIV
-eu? cuminte: anul trecut am tras un FIV (fara sa mi se recomande alte analize preliminare decat hormonale, SIDA si spermograma(!)) Histeroscopie care a rezolvat o aderenta la intrarea in uter, nu mi s-a spus nimic de trompa dar am fost intrebata daca ma doare umarul si deabea aici pe forum m-am prins de ce m-au intrebat; ei bine: nu m-a durut umarul! Rezultat FIV parca 5 foliculi, 4 ovule, 3 embrioni, si prinsi un timp toti trei dar fara sac gestational
-stare actuala: hormonal ok, ciclu ca ceasul 28 zile, sangerare la ciclu o luna mai abundent o luna mai putin (la fel si inainte de extrauterina), trompa ramasa (inca) infundata, talasemie minora, pisica birmaneza (nu am facut inca toxo), sunt contra tratamentelor hormonale (am facut fortat, obligat), spermograma ok, vreau copii
-planuri: programata la o noua doctorita care nu prea crede in instilatii si e fana laparo; dar eu as vrea sa fac orice inainte de un nou FIV, instilatii, tratamente, orice pe cale cat de cat naturala (prin trompa)
-intrebare: merita sa mai incerc instilatii, daca la o noua HSG se confirma ca este tot infundata(dansa.. trompa ca doar nu s-a desfundat peste noapte!)? sau riscul de o noua extra este asa de mare ca nu merita? ce alte tratamente exista pentru desfundare
Din moment ce nu s-a stabilit o cauza a obstructiei tubei restante si nu s-a aplicat un tratament etiologic (adica vizand aceasta cauza), iar instilatiile tubare au esuat ca eficacitate, este intr-adevar extrem de putin probabil ca tuba sa se fi repermeabilizat de la sine. Dar cum vad ca esti dispusa sa te supui unei noi HSG, nu ar fi o idee tocmai rea sa o repeti. Niciodata nu poti sti de unde apar surprizele in domeniul medical. Noi instilatii nu are rost sa faci, daca obstructia tubara se mentine.
Alte modalitati de permeabilizare tubara in afara instilatiilor si a microchirurgiei salpingiene nu cunosc. Microchirurgia are eficienta destul de buna in anumite obstructii tubare, dar, asa cum vad ca stii, creste riscul sarcinilor extrauterine tubare.
Prin urmare, eu as zice sa repeti HSG. Daca tuba s-a permeabilizat, nu-ti ramane decat sa-ti exploatezi sotul in cel mai capitalist mod posibil. Daca nu, ai de ales intre microchirurgia tubara laparoscopica (daca se ajunge la concluzia ca este indicata) sau o noua incercare de FIV. Eu unul as alege indiscutabil cea de-a doua cale, daca mi-as permite-o dpdv financiar (deci pana la urma tot la exploatarea sotului trebuie sa ajungi - material, de data asta)
quote:
profit si eu ca vaz ca esti activ, sa inteleg ca esti in vacanta?!
Chestiunea cu profitul am lamurit-o mai sus . Si daca tot ma instigi la detalii intime, afla ca sunt tot timpul activ, nu numai in vacanta; problema e ca din cand in cand nu prea am cu cine
arian spune:
quote:
Originally posted by n.adi
ups!! am trimis gresit postul de mai inainte, scuze!
Problema mea este cam asa: Prima sarcina, toate bune si frumoase, doar ca au inceput sa apara contractii, cam 4,5 pe zi. Dupa cum am citit in diferite surse, nefiind dureroase am crezut ca e ceva normal. La 21 saptamani si 2 zile o contractie destul de puternica, sangerare, am fugit imediat la medic, col deschis 3 cm, internare in spital, diagnostic cervix incompetent, plus o cistita, a urmat medicatie impotriva contractiilor cu tot chinul ei (Magnezol, Utemerin si pe parcurs Voltaren, pentru primele doua nu am reusit sa gasesc corespondentul romanesc, Utemerin ar fi Ritodrinehydrocloride (??), ampicilina. S-a cautat cauza contractiilor, am facut si amniocenteza dar nu s-a depistat nimic deosebit. La 23 saptamani si 3 zile am nascut, normal, fara ruperea membranelor, bebelusul a avut 590 gr. Din pacate a trait doar o saptamana, cauza mortii a fost septicemie generata de Pseudomonas Aeruginosa, acelasi virus s-a gasit si la examenul placentei imediat dupa nastere. Am ramas cu o anemie pentru care iau fier, am incheiat tratamentul de 2 saptamani pentru oprirea lactatiei. Tot ce imi doresc acum e o noua sarcina. Si intrebarile:
- la cat timp de la nastere e recomandabil sa raman din nou insarcinata? Am citit de 6-9 luni, ceea ce mi se pare enorm de mult, e intr-adevar nevoie de atat timp?
- la urmatoarea sarcina am inteles ca va fi nevoie de cerclaj. Pe langa asta, exista o legatura intre nasterea prematura si contractiile pe care le-am avut sau a fost doar vina colului deschis? La urmatoarea sarcina va fi suficient cerclajul sau vor apare din nou contractii premature? Sunt sau nu sunt normale aceste contractii nedureroase?
- cistita a avut vreo influenta in toata povestea?
- ce trebuie sa am grija acum, ce pot sa fac pentru ca urmatoarea sarcina sa decurga cat mai bine?
Multumesc mult de tot!
Mult stimata doamna Adi(?),
Pentru inceput doua corectii: mai intai, la 23 saptamani expulzarea din uter a produsului de conceptie se cheama avort, nu nastere (devine nastere dupa 28 saptamani); in consecinta fatul expulzat se numeste avorton, si deci nu poate fi tocmai "bebec". Mai apoi, Pseudomonasii nu sunt virusuri, ci bacterii - diferenta enorma!
Dupa un avort spontan in luna mare este bine de dat aparatului genital o perioada de refacere de cel putin 6 luni de zile. Poate parea enorm din punctul Dvs de vedere, dar daca luam in considerare modificarile extrem de ample ce se produc in organismul feminin pe parcursul primei jumatati a sarcinii, lucrurile nu mai apar atat de simple si de usor de grabit.
Din moment ce s-a stabilit diagnosticul de incompetenta cervicala, cu sau fara contractii dureroase colul s-a deschis. De aceea va fi nevoie de cerclaj la urmatoarea sarcina: firul care inconjura colul uterin prin aceasta interventie asigura mentinerea inchisa a canalului cervical. Contractiile pe care le-ati prezentat s-au suprapus incompetentei cervicale. Ele au constituit manifestarea clinica a unui avort provocat cel mai probabil de infectia intrauterina demonstrata ulterior. Prin urmare, nu cred sa mai apara contractii uterine dureroase pe parcursul urmatoaei sarcini, daca totul decurge normal, chiar si in conditiile particulare ale uterului Dvs.
Contractii uterine apar in mod normal pe parcursul sarcinii. Ele sunt insa nedureroase si ineficiente (nu determina modificari de col). Sunt un fel de "antrenament" al muschiului uterin pentru efortul major din timpul nasterii, daca vreti. CUD-urile (Contractiile Uterine Dureroase) NU sunt normale in sarcina, cu exceptia travaliului.
Cistita nu s-a constituit in cauza directa a avortului. E posibil ca infectia intrauterina sa fi avut aceeasi sursa ca si cea urinara. Si mai posibil este ca infectia urinara sa se fi constituit prima si apoi germenii s-au propagat intrauterin. Prin urmare, o legatura intre cele doua poate exista, dar nu poate fi probata si relatia de cauzalitate de care intrebati.
Din moment ce ati urmat toate tratamentele indicate, trebuie sa mai aveti grija in vederea evitarii unor noi infectii urinare sau genitale pana la constituirea urmatoarei sarcini si, evident, si dupa aceea. Interesant si important ar fi fost de stabilit cum ati contractat infectia cu P.aeruginosa, acesta este in general un germen de spital. Si in legatura cu cele din paragraful precedent, ar fi foarte interesant de stiut daca si cistita a fost determinata de acelasi germen. La 10-12 saptamani va trebui sa va prezentati la ginecolog in vederea realizarii cerclajului. In rest, indicatiile generale si speciale va vor fi date de catre medicul care va avea sarcina in observatie.
Prin urmare, mult succes si infinita pacienta!
P.S.: Va place tonul oficial? :)
arian spune:
quote:
Originally posted by Fanta
Servus Teo,
Vin si eu cu cateva intrebari. In luna iunie a.c. am facut operatie de nodul fibromatos (miomectomie), cat timp trebuie sa treaca de la aceasta operatie pentru a putea concepe un bebe? Mentionez ca uterul nu este fibromatos, iar nodulul a fost langa trompa dreapta, a ciupit-o putin si a cusut-o. Exista posibilitatea de a apare alt nodul?
Din cate am inteles nasterea va fi prin cezariana, daca as vrea sa am si al doilea copil voi putea face a doua cezariana?
Multumesc.
Fanta
No servus, Fanta! (a propos, nu-mi place decat Shokata!)
Perioada necesara unei bune consolidari a peretelui uterin dupa miomectomie depinde nu numai de pozitia si numarul nodulilor fibromatosi extrasi, ci si de dimensiunea acestora. In functie de acesti parametri (si de altii) aceasta perioada poate fi intre 6 si 12 luni. Singurul care poate da un raspuns pertinent acestei intrebari este cel care te-a operat.
Noi noduli fibromatosi se pot dezvolta indiscutabil. Dar nu este nicidecum obligatoriu sa se intample asa ceva. Examene ginecologice regulate la intervale de 6 luni, cu efectuarea de ecografii pelvine, pot evidentia o asemenea evolutie in faze incipiente si pot prin urmare da posbilitatea unei interventii terapeutice corespunzatoare.
O a doua cezariana pe un uter cicatricial este posibila. Aceasta posibilitate poate fi infirmata de particularitati evolutive ale precedentelor interventii chirurgicale. In medicina in general si in obstetrica in special totul este extrem de relativ, dupa cum vezi...
arian spune:
quote:
Originally posted by n.adi
Desi risc sa devin insistenta revin cu cateva precizari... In Japonia unde sunt limita dintre avort si nastere prematura este saptamana 22. Nu am stiut cum se considera in propria-mi tara, si chiar am fost intrebata, ma bucur ca am aflat acum.
Infectia cu P. aeruginosa a aparut la un moment dat pe parcursul internarii, mi s-a zis ca nu se poate preciza cand, cistita am avut-o de acasa desi n-am avut nici un simptom. La amniocenteza nu s-a gasit nimic, prin urmare cauza contractiilor a ramas necunoscuta. De asta ma intrebam daca o sa apara si la urmatoarea sarcina sau daca a fost cistita de vina. In fine, nu mai conteaza acum, promit sa nu mai bat lumea la cap. Multumesc pentru raspunsuri!!
Numarul copiilor nascuti morti si al nou-nascutilor vii ce decedeaza la scurt timp dupa nastere intra in calculul unor indici nationali pe baza carora se stabileste nivelul de trai si eficacitatea serviciilor medicale: mortinantalitatea, mortalitatea infantila, etc. De aceea limita intre nastere prematura si avort variaza de la tara la tara, in functie de posibilitatile de resuscitare si mentinere a functiilor vitale la nou-nascutii prematuri. Cu cat o tara are un sistem mai dezvoltat si mai tehnologizat, aceasta limita coboara mai jos. In context, sincer sa fiu nu m-am uitat de unde scrii...
Daca "cistita" nu a dat nici un fel de semne acasa, ai avut ceea ce se numeste "bacteriurie asimptomatica". Mai putin serioasa decat o cistita patenta, bacteriuria asimptomatica se trateaza similar si, cel mai important, TREBUIE tratata pt a evita migrarea infectiei catre continutul uterin.
Cu toate precizarile suplimentare, nu pot decat sa-ti repet ca nimeni nu iti poate da garantii ca nu se vor repeta CUD-urile si pe parcursul unei a doua sarcini. Dar problema nu trebuie privita astfel, ci dintr-un unghi diameral opus. Avortul, sau, ma rog, nasterea prematura prin care ai trecut trebuie considerat pana la proba contrarie un accident cu posibilitati reduse de repetare. Sansele majore sunt ca astfel de evenimente sa nu se repete si urmatoarea sarcina sa mearga perfect.
In legatura cu "batutul la cap", fii sigura ca nici o intrebare adresata aici nu este tratata ca atare. Daca raspunsurile mele ti-au creat o asemenea impresie, nu pot decat sa regret si sa te asigur inca o data ca nu este nimic mai mult decat o impresie gresita!
arian spune:
quote:
Originally posted by Fanta
Buna,
Multumesc pentru raspuns.
Scuze, am omis sa-ti spun ca acel nodul fibromatos era intramural si submucos cu diametrul de 5 cm.
Fanica
Destul de mare si situat, din cate imi amintesc, in imediata apropiere a unei trompe. Eu ti-as recomanda o histerosalpingografie la 9 luni de la operatie si daca totul este OK, "liber" la o noua sarcina in cca 12 luni... Parerea mea...