Romanii din Marea Britanie (12)
Raspunsuri - Pagina 18
alebazi spune:
Fetelor multi 
din partea mea.
Voi mai mi-aduceti linistea sufleteasca.
motanik, la atatea date despre biserica, nici ca speram.
Chiar o sa iau legatura cu preotul de acolo. Abia astept.
Letitia, intr-adevar ar fi super ca gasesc o familie care are nevoie de baby-sitter.
Va rog frumos, daca auziti pe cineva ca are nevoie de baby-sitter...
V-am zis, fac cinste maaare!!!
inca o data
Letitia1 spune:
Alebazi, l-am cunoscut si eu pe preot, mi-a sfintit casa si a botezat copiii prietenilor nostri. E un om fantastic.
motanik spune:
quote:
Originally posted by Letitia1
Alebazi, l-am cunoscut si eu pe preot, mi-a sfintit casa si a botezat copiii prietenilor nostri. E un om fantastic.
Eu nu am aceeasi parere despre dumnealui.
--------------------
Andra
syracuse spune:
Dragi fete de pe forumul Englez,
Va scriu din SUA cu marea rugaminte de a ma ajuta cu niste raspunsuri sau opinii cat se poate de oneste. Iata povestea si problema mea. (Imi cer scuze anticipat daca, fara sa vreau, voi ocupa mai mult spatiu decat ma astept).
Am ajuns in SUA acum 8 ani pentru un doctorat, dupa an un petrecut in Anglia la un Master, la o varsta relativ frageda (24 de ani) si in mare necunostinta de cauza vis-a-vis de societeata si stilul de viata American.
Fara a ma adanci in dezbateri filozofice (care in trecut au reusit sa cauzeze adevarate spume la gura unor postatoare din SUA de pe acest forum) a trebuit sa treaca cativa ani sa realizez ca AMERICA NU ESTE PENTRU MINE. Mai mult decat atat, gandul de a-mi creste copilul aici este foarte neplacut pentru mine (asta ca sa raman la nivel de eufemism politicos).
O afirmatie simpla care aparent nu necesita decat un raspuns simplu: PLEACA DE ACOLO.
Mi-as dori mai mult decat oricine sa pot pune in aplicare aceasta solutie, facandu-mi bagajul si urcandu-ma intr-un avion, fara prea multe complicatii. Insa: sunt casatorita aici si asa cum am spus, am un baietel de an si jumatate. Sotul este American, un sot si tata foarte bun, la care tin foarte mult.
El stie ca "tara tuturor posibilitatilor" mi-a ajuns la os (si inca 2 "yarzi" dedesubt) si ca atare, teoretic, el este de acord sa ne mutam in Europa. Din pacate insa, el nu este atat de deschis la risc precum sunt eu si este mult mai ingrijorat de partea financiara a vietii noastre comparativ cu mine (la urma urmei, e American, si de influentele culturale nu scapi in intregime oricine ai fi tu).
Romania, ca atare, nu este o varianta fiindca salariile pe care le-am castiga acolo nu ar fi nici pe departe suficiente pentru ca el sa calatoreasca anual in SUA sa isi vada familia. Pentru mine ar fi ideal sa ma intorc acasa, langa parinti, dar luand in considerare si situatia sotului, nu ar merge.
El nu vorbeste decat Engleza, este specializat pe un domeniu care are relevanta minima in afara Americii, si una peste alta, nu prea este "exaltat" la ideea mutarii in Europa decat in niste conditii foarte "safe" - care din pacate, nu sunt chiar atat de usor de produs.
Recent am avut o oferta de servici la Bruxelle, in cercetare, pe care am fost nevoita sa o refuz (cu multa strangere de intima si zgariat pe ochi) dupa ce am aflat ca sotul nu ar avea acolo drept automat de munca doar pentru simplul fapt ca sotia lui lucreaza pe o viza de munca acolo.
Ca sa isi fi gasit si el de lucru in Bruxelle, ar fi trebuit sa gaseasca un anagajator care sa vrea sa aplice pentru viza de munca pentru el. Dat fiind ca el nu stie nici macar o boaba de Franceza, a hotarat ca ar dura o vesnicie pana ar gasi pe vreun nebun de anagajator Belgian care sa il prefere pe el, pe un domeniu in care ar avea un minim de cunostinte, si fara sa stie Franceza.
Dupa ce a frecventat vreo saptamana un forum de expatriati Americani in Bruxelle, sotul a intrat in panica si a hotarat ca ar fi o decizie groaznica ca eu sa accept oferta, oricat de mult mi-as dori sa ne mutam in Europa. Nu aveam nici casa de aici vanduta, piata de imobiliare este proasta pentru vanzatori la ora actuala, el ar fi trebuit sa fie departe de baietel mult timp pana s-ar fi vandut casa, salariul meu era la limita acceptabila ca sa fi facilitat mutarea peste ocean (altfel nu mi-ar fi pasat), samd.
Una peste alta: esec.
Deci a trebuit sa cedez. Am fost mega-suparata cateva saptamani in sir (modern se zice "depressed" 
) dar m-am recules sperand cu disperare ca daca am avut odata o ocazie, o sa se mai intample inca odata.
In momentul de fata ma gandesc la Anglia.
Sincera sa fiu (si sper sincer sa nu supar pe nimeni de aici) intr-o lume ideala, daca ar fi sa aleg unde anume vreau sa ma stabilesc in Europa, nu as alege Anglia. Dar lumea nu este ideala.
Iar Anglia - din cate am mirosit eu din anul petrecut la scoala acolo si din citite, desigur - este caracterizata ceva mai putin de trasaturile de care vreau sa fug eu din America (din nou, subiect amplu de dezbatere, insa nu asta este scopul postului meu aici).
In plus, problema cu limba sotului ar fi rezolvata. Cu dreptul de munca asijderea, fiindca ne-am calculat punctajul si amandoi am putea intra la HSMP ("highly skilled migrant program").
Adevarata problema apare din nou la capitolul financiar (de n-as mai auzi de acest capitol cat as trai si 10 vieti de aici inainte).
Din cate stim noi, Londra este un oras infiorator de scump si cu siguranta, posibilele oferte de servici pentru domeniul meu ar fi in Londra.
Am citit odata un topic deschis tot aici pe forum de catre o persoana care dorea sa stie "ce venit de familie trebuie sa ai ca sa traiesti "bine" in Londra"?
Am ramas intepenita cand am vazut ca majoritatea postatorilor au subscris la "in jur de 200,000" de pounzi. Desigur, intrebarea in sine era groaznic de subiectiva - "ce inseamna a trai bine..."?
Eu as intreba doar "cat iti trebuie sa traiesti decent?", lasand la latitudinea voastra sa definiti decenta. Care "decenta" trebuie sa includa si un buget pentru calatorie anuala in SUA pentru o familie de 3, ca sa putem vizita familia sotului.
In rest, mai am cateva intrebari. Orice fel de opinii sunt binevenite, eu sut numai urechi:
1. Cum vi se pare invatamantul public la Englezi?
Cam cat de necesare ar fi scolile private?
2. V-ati facut prieteni Englezi sau va vedeti mai mult cu Romani sau alti emigranti?
3. Cum vi se par copiii Englezilor la capitolul "buna crestere" (pe medie, desigur)? Nu ma intrebati cum definesc eu "buna crestere".
Va cer opinia voastra, cat se poate de subiectiva. Yay or nay.
Daca yay de ce, daca nay de ce.
4. Ati putea afirma ca exista o comunitate Romaneasca coesiva acolo...sau nu prea?
5. Ce va place cel mai mult in Anglia? Dar cel mai putin?
In doua vorbe...
Multumesc din suflet la toti cei care se vor deranja cu un post!
syracuse
ella_64 spune:
Draga Syracuse, eu daca as fi putut alege as fi ales Statele Unite. Dar nu am putut face asta asa incat am ajuns in Anglia.
Si acum sa iti raspund la intrebari. Raspunsurile vor fi pur subiective, ca urmare a experientelor prin care am trecut eu, nu din auzite:
1. Invatamantul public la englezi este relativ lejer si copilul s-ar putea simti bine daca nimeresti intr-o scoala buna, in care nu sunt manifestari xenofobe. Noi am stat in Cambridge, am avut una din cele mai bune scoli din oras la dispozitie si am avut parte de manifestari xenofobe din plin, mergand pana la faptul ca am fost agresati pe strada de catre copiii de la scoala. Nu face greseala sa compari scoala din Anglia cu cea din Romania, ca nu merge. Dar daca copilul se simte bine in scoala, o data integrat in sistem nu va avea probleme. In momentul acesta noi suntem in nordul Angliei, in Darlington si nu mai avem probleme cu scoala. Scolile private sunt necesare in masura in care tu nu esti multumita de sistemul de stat. Taxa este incepand de la 2000 de lire pe trimestru si urcand pana la 3000 de lire. Noi am studiat aceasta posibilitate, dar in Cambridge eram depasiti de situatie.
2. Cat timp am stat in Cambridge, adica 4 ani sotul meu si 2 ani eu si cu fiul meu partea cu prietenii a stat asa: noi adultii nu am avut prieteni englezi. Am avut prieteni brazilieni, iranieni, japonezi, scotieni, dar nu englezi. Am cunoscut si o familie de romani pe care am putea ssa ii numim prietenii nostri, pentru ca am fost impreuna la bucurii si la necazuri. Fiul nostru a reluat anul acesta scoala in Cambridge pentru ptuin timp, pana sa ne mutam, si si-a facut prieteni acolo. Dar cand ai 14 ani si canti la chitara este deja mai usor sa iti faci prieteni.
Daca copilul vostru este inca micut, are toate sansele sa isi faca usor prieteni. Voi veti fi priviti ca americani, deci nici in privinta voastra nu imi fac vreo grija.
Aici in Darlington ne-am facut prieteni englezi foarte repede. Imi pare ca nu este adevarat ce traiesc, parca este o alta tara, fata de iadul prin care am trecut in Cambridge. Inca nu am intalnit romani aici in nord.
3.Copii sunt amestecati. Sunt unii bine crescuti si foarte civilizati, dar altii sunt absolut ingrozitori.
De ce? Pai atunci cand te ataca pe strada niste pustani de 14 ani si te inconjoara si te simti total neputincios, pentru ca nu stii cum sa reactionezi fara sa le faci prea mare rau, cum ar putea sa ti se para?
4.Eu nu pot sa spun ca exista o comunitate romaneasca coesiva aici.
5. Cel mai mult in Anglia imi place faptul ca sotul si fiul nostru se simt ca la ei acasa. Cel mai putin, faptul ca sunt atat de diferiti de noi. Pentru mine este o cu totul alta lume care are niste legi clare, este drept, care se aplica in majoritatea cazurilor, dar in care discriminarea este la ea acasa si extrem de bine mascata.
Imi pare rau daca te-am dezamagit, dar repet, acestea sunt experientele mele. Eu sunt mai trecuta prin viata si niciodata nu mi-am imaginat ca daca lucrurile sunt spuse in alta limba sunt neaparat mai bune. Sunt pe forum doamne, si domnisoare mai tinere care poate iti vor da o imagine mai colorata si mai imbietoare.
Iti doresc mult succes in tot ceea ce vei face.
syracuse spune:
Iti multumesc frumos, ella. Nu m-ai dezamagit cu nimic, exact asta am si vrut: parerea subiectiva a fiecaruia (nu cred oricum in asa-zisa "obiectivitate", nici nu prea imi dau seama ce ar fi aia).
Hai sa te mai intreb un pic, daca e OK:
1. Sotul este Roman? Pot sa te intreb cum ati ajuns in Anglia? Nu ma refer la amanunte private. Doar daca ati ajuns prin scoala, viza de munca...altfel?
2. Ce crezi ca determina diferenta de atitudini intre Cambrdige si Darlington? Sa inteleg ca cei din Cambridge erau snobi si prejudiciati impotriva faptului ca sunteti Romani? In anul meu din Anglia am locuit in Oxford dar asta era in cadrul universitatii unde totul era un fel de "paradis temporar" cu studenti internationali - total nereprezentativ pentru viata obisnuita. Deci nu ma pot pronunta vis-avis de cum ar fi fost sa locuiesc acolo in plan "real".
3. De cand sunteti in Anglia?
Ah, inca ceva: baietelul nostru are 1 an si jumatate si tare as prefera sa fac aceasta mutare peste ocean inainte de cei 5 ani ai lui, adica inainte sa se trezeasca prea tare la realitate. Stiu ca nu e bine sa dezradacinezi copiii, de-asta cam am foc sub fund.
Merci mult!
ella_64 spune:
Syracuse, nu este nici un secret.
1. Sotul meu este roman si el este cel care a avut viza de munca; a reprezentat Anglia intr-un organism international pana cand s-a saturat sa munceasca el si sa nu i se recunoasca meritele. Tot asa se intampla si in Romania.
2. Sincera sa fiu nu imi dau seama de ce populatia din nord este mai prietenoasa. S-ar putea sa fie o compozitie diferita la nivel populational inca de pe vremea cuceririi romane. Am observat ca si scotienii sunt mai prietenosi decat cei din sud. Probabil este un amestec de populatii cu un caracter diferit aici in nord. In sud din cate stiu eu au predominat normanzii. Te rog sa ma corectezi daca gresesc dar cred ca acolo s-au asezat masiv datorita pozitiei geografice fata de Franta. Cei de aici seamana cu populatia noastra din Translivania ca trasaturi fizice si oarecum de caracter. Nu ii stiu de foarte multa vreme ca sa ma pot pronunta sigur.
Cei din Cambridge erau snobi, intr-adevar. Si mai este ceva, ei traiesc inca din istoria acelui oras si asta ii face si pe ei un soi de monument national.
3.Sotul meu este in Anglia de peste patru ani de zile. Eu si cu fiul nostru am ajuns aici in 2004 prima data. Am stat 7 luni, am vazut cat de grobieni erau si eu am luat decizia sa ma intorc cu el in tara sa il las sa mai creasca si sa mai faca putina scoala romaneasca. Am venit in vacante si ori de cate ori am putut, pana cand am ajuns la concluzia ca trebuie sa fim o familie intr-o singura tara.
E bine sa faci mutarea cat este mic baietelul tau, ai dreptate. S-ar putea ca voua sa va fie mai bine, venind din SUA. Poate veti fi priviti ca americani cu totii si veti avea parte de mai putin bullying.
Witchie spune:
ella, cat costa o chirie in Darlington? o casa cu 2 dormitoare? Merci!
Anda, mama Irinei
domnisoara Irina
Partir...
motanik spune:
Syracuse, parerea mea e ca daca sunteti asa calificati veti gasi joburi cu salarii mai mult decat decente.
Eu am mai zis, nu cred ca e nevoie de un venit de 200mii pe an ca sa traiesti bine dar am adaugat ca binele asta e relativ, la mine nu inseamna sa imi iau lunar o bijuterie scumpa sau sa mananc de 5 ori pe saptamana la un restaurant posh.
Ca sa tii o casa, doua masini si sa iti faci si un concediu-doua pe an, cred ca 100mii pt o familie ar fi f ok dar este parere subiectiva.
Englezii, ca orice alt popor, au si bune si rele. Sunt adolescenti/tineri care se leaga de tine pt orice nimic si altii care iti zambesc in autobuz/metrou. Sunt zone unde violenta este mai mare si zone f linistite, dar asta se intampla oriunde si as zice ccc ca daca in America ti s-a parut ok sub aspectul asta, atunci o sa fie ok si aici.
Eu si sotul meu avem prieteni romani cei mai multi dar o buna prietena de-a mea este British (desi Hong Kong la origine, este de la 4 ani aici). Cei mai multi britanici sunt oameni deschisi, nu i-am intalnit inca pe aia reci si cinici de care auzeam inainte sa vin (acum 2 ani si jumatate).
Scolile ar putea reprezenta o problema dar tu ai mai avea ceva timp sa cercetezi putin situatia pana il dai pe baietel la scoala. In mod normal la 5 ani va intra in clasa pregatitoare iar daca faceti mutarea in urmatorul an sau doi, va trebui sa te interesezi si de nurseries, in cazul in care vei vrea sa muncesti si sa nu il lasi cu bona acasa.
Sistemul educational este f diferit de cel din .ro, se pune accent pe latura creativa a copilului, sunt teme mai putine si destul de multicele examene (vezi info despre SATs, GCSEs, A-levels).
Am scris mai sus despre o problema si m-am gandit la ce a scris si Ella si anume discriminarile. Avem prieteni care aveau copilul intr-o clasa cu elevi majoritar indieni si pakistanezi care formeau bisericutele lor si avand un mod de viata atat de diferit a fost imposibil sa se poata lega prietenii intre ei si copilul prietenilor nostri.
In Londra exista o comunitate de romani destul de inchegata, exista intalniri ale romanilor, exista biserica romaneasca din centru(despre care am pomenit acum cateva mesaje) unde in fiecare duminica se strang f multi romani cu familiile, se organizeaza petreceri si exista cele doua site-uri romani-online.co.uk si romani.co.uk.
Daca trebuie sa aleg ce imi place cel mai mult aici este faptul ca posibilitatile sunt infinite.
La polul opus, poate violenta despre care tot auzim la tv, existenta celor care vor cu orice pret sa faca rau.
Cam asta de la mine.. Eu am 26 de ani, nu am copii si am ajuns aici cu viza de dependent de self-employed. In primele luni, poate chiar un an, ma simteam nelalocul meu; acum daca nu m-ar topi dorul de parintii mei, poate as lua in calcul stabilirea definitiva, dar pt ca nu pot sa traiesc viata asta si sa ii vad o data sau de doua ori pe an, am sa ma intorc in .ro.
Mult succes, sa luati decizia cea mai buna!
--------------------
Andra
ella_64 spune:
quote:
Originally posted by Witchie
ella, cat costa o chirie in Darlington? o casa cu 2 dormitoare? Merci!
Anda, mama Irinei
domnisoara Irina
Partir...
Witchie, o casa cu doua dormitoare in Darlington costa intre 340 si 520 pe luna, in functie de zona si de faptul ca este sau nu mobilata.