ma simt singura

Nu stiu daca am postat unde trebuie dar am nevoie de un sfat .
Ma simt singura ,singura intr-o familie,in societate intr-un mediu unde nu pot sa ma destainui unde nu am preteni .Simt acest lucru ca o apasare pe suflet .Am un sot dar cu care comunic in general numai problemele strict gospodaresti , nu are rabdarea sa ma asculte prea mult cand am ceva pe suflet,am o mama care de multe ori considera ca "am fantacsii" sau sunt nedistrata si nu are rabdarea sa ma inteleaga .Am o sora prea grabita in drumul ei catre succes si pentru a obtine bani si munca si care nu are timp pentru sufletul ei cu atat mai putin pentru al meu .Am avut prieteni pe care distanta i-a departat incet ,incet si de cate ori am incercat sa reluam legatura mi s-au parut reci si grabiti .Sentimentul asta de insingurare il simt mai ales in zile de sarbatoare .Tanjesc sa fiu intr-un grup de prieteni sau rude ,sa ne intalnim la petreceri sa vorbim ,tanjesc si intotdeauna am tanjit din copilarie sa avem prieteni de familie dar mama imi spunea : ce ne trebuie noua prieteni de familie (am inteles acum 2 saptamani ca in tinerete au fost dezamagiti de ei ).Acum si sotul imi spune la fel :ce-mi trebuie prieteni de familie ?
Imi plac reuniunile de familie ,cand aud de la altii sau vad la tv dar poate ca pe undeva cred ca gresesc si eu in relatiile cu ceilalti .Poate ca, din dorinta de a comunica (sunt si zodia gemeni pe deasupra )ii plictisesc pe unii dintre ei si astfel ii resping, poate selectivitatea mea ii respinge pe unii ,dar am nevoie de prieteni adevarati ,de prieteni care intradevar sa fie alaturi de mine si la bine si la rau .Aseara am incercat sa discut cu sotul meu despre o problema de suflet si el mi-a spus ca nu intelege astfel de probleme si nu intelege ce rol are un psiholog (era vorba de adhd ).El considera ca un om daca are o problema ia un pahar de vin si-i trece si mersul la psiholog este doar o moda (ca ne luam dupa americani care desi merg la psiholog tot au probleme ).Am ramas neplacut impresionata de raspunsul care mi l-a dat .Faptul ca a crescut la tara nu este un motiv sa gandeasca asa , ca doar a facut si el o facultate si a trait apoi si in alt mediu .Totusi a fost de acord cand au fost probleme, sa merg cu copilul la psiholog dar m-a frapat ca dupa atatia ani tot nu a realizat importanta unei sedinte la psiholog .El nu intelege nevoia mea de preteni si de a iesi undeva .El daca este stresat isi ia unditele si se duce pe balta la pescuit unde sta singur sau cu 1,2,3 prieteni si pescuieste .Pentru el adrenalina este mare cand incearca sa prinda vreo captura .Fiica mea pleaca afara sa se intalneasca cu prietenele iar eu raman singura si chestia asta ma deprima ca nu mai am chef de nimic .

miau-miau spune:

omul are capul pe umeri. lasa-l pe el cu pescuitul si tu mergi la psiholog, cauta-ti prietene care se aseamana cu tine, mai sensibile. degeaba cauti aprobarea lui. sinteti diferiti.
In plus, ce vezi la televizor sint filme, iar ce auzi de la prieteni sint povestiri uneori inflorite.

marimar spune:

Nu se poate sa nu ai prietene, macar una singura, de suflet !!! Chiar daca ai pierdut legatura incearca s-o reluati, sa povestiti si sa-i explici . Daca ea e departe cauta alte prietene, poti sa incerci si pe net, pe acest forum, aici e usor sa te imprietenesti cu cineva ca tine cu care sa comunici. Daca nu poti sa ai o prietena asa cum vrei atunci incearca sa ai mai multe dar care fiecare in felul ei sa fie o particica din intregul pe care-l cauti, nu stiu daca m-am facut explicita. Nu fii posesiva sau exclusivista, accepta oamenii asa cum sint daca au calitati pe care tu le cauti, nimeni nu e perfect si incearca sa ai cit mai multi prieteni

Citeste mult, cartile sint uneori prieteni extraordinari.

-------
Life's a journey, enjoy the trip !

alintaroma spune:

Nu am intentia de a-ti spune ce trebuie sa faci, as vrea sa stiu ci doar sa-ti spun ca nu esti singura
Diferenta este ca sotul meu este linga mine (spiritual) 24 h din 24, iar copila mea este inca mica si ma tine destul de ocupata . Dar in rest si eu ma simt destul de singura .... fara prieteni .
Asta si datorita faptului ca tocmai ne-am mutat intr-o tara straina si chiar daca nu ducem lipsa de nimik material lipsa prietenilor e tot mai apasatoare ... vorbim pe messenger dar stii cum e ochii care nu se vad se uita .
Aici am incercat sa ne facem prieteni dar fara prea mult succes , toata lumea e "completa" . Stiu ca vom reusi in final ca asa suntem noi prietenosi si sociabili.
Uite ca imi promisesem ca nu o sa recunosc cit de singura ma simt dar m-ai provocat ...si poate si datorita anotimpului sunt mai sensibiloasa.
Fruntea sus si nu inceta sa speri ca prietenii adevarati nu vor intirzia sa apara , eu asa sper

PS si la psiholog n-am de ce merge ca doar imi cunosc problema e doar nevoie de rabdare si timp sa se rezolve .


„A scapa cu invatatura dintr-un necaz e mai folositor decat absenta necazului insusi” Blaga

andreeaben spune:

draga AURORA
Eu te inteleg perfect,am trecut si eu prin sentimentul de insingurare chiar daca poate de multe ori nu aveam motive sa ma simt.E normal sa iti doresti prieteni sau o confidenrta macar.Toti avem nevoie de o vb buna si inteleapta din cand in cand.barbatii sunt diferiti ca si caracter,greu gasesti unul care sa se asemene sufleteste cu tine si sa te inteleaga.incearca sa faci ce iti doresti fara sa ceri parerea lui sau a familiei daca vezi ca nu sunt de acord cu tine.Psihologul te ajuta doar pe moment,cel mai bine gasesti ajutor in tine!!!fii puternica si daca ai nevoie de o prietena chiar si la distanta conteaza pe mine.Stiu sa ascult si sa dau un sfat daca consideri ca as putea.incearca sa te axezi pe copilul tau care are nevoie de tine si sa aveti activitati comune.
daca vrei scrie-mi pe privat adresa ta de mess si putem vb cand vrei.
pupici si fruntea sus!viata e destul de frumoasa si scurta si nu merita sa o irosim cu ganduri urate!
Andreea si BB de 36 sapt

magnolia spune:

Si eu vreau sa fiu prietena ta!Aici ai nimerit foarte bine! Eu mi-am facut o gramada de prietene pe acest forum , si impartasim momentele bune sau grele din viata fiecareia , ne ajutam reciproc cu sfaturi si incurajari , si , daca vrei sa stii , exista chiar lucruri pe care nu le discut cu familia , dar cu prietenele , DA!Asa ca nu mai , vino alaturi de noi.Cu drag , magnolia.

mari_paun spune:

Aurora,
stiu ce gust are aceasta singuratate, din pacate...
Sotul meu nu vorbea cu mine zile intregi, parintilor mei nu le povesteam de teama sa nu inceapa reprosurile, pana la urma am inteles ca eram singura de fapt...asa ca am ales sa fiu singura de tot...fara sa-mi mai fac griji ca nu vine acasa, sau ca nu-i nimeresc mancarea preferata, sau ca nu ma scoate in oras...ori merge la prieteni fara mine ...in fine, la mine a fost altfel...insa si eu am ramas fara prieteni, mai ales ca aveam prieteni casatoriti, si dupa ce m-am despartit s-a creat o distanta...eu mama singura...
am inceput sa-mi fac prieteni, din pacate nu am timp pt ei din cauza terapiei pt Ema, care imi ocupa tot timpul...
TE POTI BAZA PE PRIETENIA MEA, avem puncte in comun, si nu se stie niciodata cand am nevoie de un sfat...

pupici
Mari, mami de Ema
povestea Emei

poze cu Ema


ajutati la terapia pt Ema pe DC

akella spune:

Aurora, eu iti ofer prietenia mea. Putem sta la taifas pe mess, cand ai timp. Mie mi-au trebuit cativa ani sa-l fac pe sotul meu sa inteleaga importanta deschiderii catre nou, importanta comunicarii in casnicie... Desi e nascut in Bucuresti si a facut si o facultate, este un tip conservator si, uneori, refractar...
Asa ca inteleg prin ce treci pe plan familial.

liliac1 spune:

Hai, mai Aurora, cum se poate?? Tu care esti o gemanuta sa ai asemenea probleme?? Sa stii ca nici sotul meu nu e de-o comunicativitate iesita din comun, dar la capitolul asta mi-am impus punctul de vedere. Adica el n-are chef de musafiri? No problem!! Dar eu vreau! Asa ca ma puneam si faceam cate-o tava sau 2 de prajituri, invitam gagicile la mine, pregateam si cate-o cafeluta, le spuneam sa ia un suc si da-i distractie!! El statea in dormitor [:d] iar eu nu ma bagam in "supararile" si "oboselile" lui. Dar nici el nu se infingea in praji si cafelutzele noastre . Azi asa, maine la fel (ei, vorba vine...ca se intampla cand era timp!!) acum vine ca un caine batut la mine si ma intreaba: "dar noi nu chemam pe nimeni la noi??" sau..."noi nu mergem la nimeni azi??" Si daca e zi de musafireala, chiar ma ajuta cu cafeaua

Uite, tu esti tulceanca, io mi-s galateanca...tot pe-acolo...Poate ne intalnim la o sueta !!!
Hai te si promit ca eu fac praji, tu vino cu sucul!!! Virtual, deocamdata!!

Liliana& Andra-Maria

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

Luna1 spune:

Sunt aici de doi ani si nu am nici un prieten (mai bine zis nicio prietena). Am multe cunostinte insa prietene de suflet nu stiu de ce dar nu am reusit sa-mi fac. Nici englezoaice nici romance. Doar o tipa spanioloiaca mi-e mai aproape de suflet insa...nu ca prietenele pe care le-am lasat in Romania. Chiar ii scriam aseara prietenei mele din Romania: cand eram acolo simteam lipsurile (ca mai toata lumea) si tot ce imi doaream era sa am masinuta mea care sa-mi dea independenta, sa am bani sa merg cu fetele la cumparaturi si chiar daca nu aveam gaseam totusi si ieseam la o cafea in miez de noapte, ne stiam cele mai mari secrete, ne spuneam totul, plangeam si radeam impreuna, ne rodicam una pe alta. Aici am tot ce imi doresc, masina, conduc, sunt independenta, pot sa merg la cumparaturi cam cand vreau eu, insa ce folos? Sunt singura. Singura diferenta e ca sotul meu imi e alaturi si ar face orice sa fiu fericita, intelege, mi-a adus-o pe mama si chiar mi-e prieten si asculta ce vorbesc, comunicam f bine. Insa nu se compara cu o prietena.

Imi cer scuze ca mi-am varsat naduful pe topicul tau insa vroiam sa-ti spun ca se poate si mai rau, in sensul ca gandeste-te cum e sa fi intr-o tara cu gandiri si principii diferite (noroc ca al meu e old fashion ca ce e pe aici cu open minded... te doare capul), cu obiceiuri diferite, cu o limba pe care desi o stapanesc f bine totusi nu e limba mea, cu un sistem total diferit, nu sunt in stare nici sa-l ajut pe fiu-miu la scoala ca nu inteleg ce vor astia si pana nu vine sotul sunt varza. Ma simt ca un nou nascut.

Asa ca fruntea sus, barbatii nu sunt foarte preocupati de trairile nostre sufletesti deci uita ce zice el. Fa-ti cunostinte pt inceput care mai tarziu se transforma in prietenii si ai sa vezi ca reusesti. Crede-ma romanii sunt cei mai prietenosi mai ales la ei acasa.



www.alina-jaime.co.uk/main.php" target="_blank">poze

Luna1 spune:

Si inca ceva aurora: asa cum el isi respecta timpul lui si nervii lui (cand e stresat merge la balta la peste) la fel si tu ar trebui sa ai timp calitativ doar pt tine, iesi cu cunostintele la cafea, la plimbare etc. Sa fie numai timpul tau cu viitoarele prietene de suflet. Asa incep aceste prietenii, nu poti sa bati din palme si gata ai prietene de suflet. Curaj!

www.alina-jaime.co.uk/main.php" target="_blank">poze