Dzeu mai face minuni… povestea nasterii lui David
Dzeu mai face minuni… povestea nasterii lui David | Autor: Mirabelac
Povestea sarcinii
Totul a inceput in martie 2004 cand am ramas insarcinata, fara a fi programata sarcina… bucurie mare pt. mine, sotul era cam confuz, inca nu ne planuisem un copil, nu aveam o casa a noastra… pana la urma s-a obisnuit si el cu idea si era f. fericit ca va avea un bebe…
Au inceput greturile… ne-am propus sa nu anuntam pe nimeni de marea veste pana nu facem analizele sa fie totul ok cu bebe… le-am facut, totul era perfect, am anuntat lumea ca vom fi parinti… insa nu a fost chiar cum visasem noi si cum speram… la controlul de la 11 sapt. m-am dus la echo la dr. Onofriescu din Iasi si cu o raceala in glas mi-a spus: “Sarcina oprita in evolutie”, a cazut cerul pe mine, nu stiu cum am ajuns acasa, cred ca am luat un taxi, dar nu-mi mai amintesc nimic pana acasa…
2 sapt. am plans in continuu, nimeni si nimic nu putea sa-mi ia durerea… au fost cele mai grele zile din viata mea, nu credeam ca o sa-mi revin vreodata… si parca nu era de ajuns, dr. nu mi-a facut bine chiuretajul evacuator, la o sapt. m-a mai chiuretat o data, alta durere si fizica si psihica…
Dr. mi-a spus ca mi-a trimis la laborator resturile chiuretajului pt. a afla de ce a murit bebe in burtik, in sufletul meu s-a aprins o speranta, macar sa stiu de ce ca sa o pot lua de la capat… am asteptat 2 sapt. pt. rezultat si alta deziluzie… asistentele au uitat sa-mi trimita proba la laborator, a ramas intr-un frigider pe acolo… iar am plans in continuu… ce mai, toate mi se intamplau numai mie, toate mergeau spre rau…
Norocul meu a fost ca m-am dus la serviciu mai repede, era o perioada mai plina si n-am mai avut timp prea mult sa ma gandesc la durerea mea… cel putin in timpul orelor de lucru… cum ajungeam acasa, incepea cosmarul meu…
2 ani de zile mi i-am petrecut facand analize si cautand pe internet cauzele opririi in evolutie a sarcinii mele… curaj nu mai aveam de a ramane gravida fara a gasi cauzele pierderii sarcinii… mi-am schimbat si dr., am mers la dna dr. Pavaleanu, un MARE OM cum rar gasesti in ziua de azi… m-a trimis sa-mi fac analize peste analize, sa astept 6 luni si apoi sa trec la treaba…
Nu am avut curaj…pana la revelionul 2005-2006 cand m-am gandit ca anul care vine as vrea sa avem un bebe, dar era departe de mine gandul ca o sa fie o realitate asta, nu credeam ca o sa mai pot avea copii…
Imediat dupa revelion, mai exact pe 7 ian. am ramas… era prima data cand nu ne protejam… pe 24 ianuarie 2006 trebuia sa-mi vina menstruatia, pe 20 am sangerat putin si mi-am facut un test si a iesit negativ… pe 24 nimic, pe 26 mi-am luat 2 teste si… surpriza a venit… ERAM INSARCINATA… Dzeu era alaturi de mine… nu-mi venea sa cred… visam oare si nu-mi dadeam seama???
Fericirea deplina nu a tinut mult, in sufletul meu au aparut deja temerile sarcinii piedute… la 5 sapt. deja au aparut problemele… si au tinut pana la nastere…
Pe scurt: au inceput dureri de burtik, sangerari, contractii, greturile erau placere fata de ceea ce a urmat… de atunci nu am mai mers la serviciu si toata sarcina am petrecut-o in pat… placenta era inserata jos si puteam oricand sa pierd sarcina, si daca ma constipam sangeram, asa ca, doar statul in pat ma putea ajuta si “farmacia” intreaga de medicamente pe care le-am luat, adica vreo 10 pastilute pe zi si injectii la greu (eu mi le administram)…
Faceam controale saptamanal si echo la 2 sapt., dna dr. Pavaleanu a fost trup si suflet alaturi de mine, ii multumesc din suflet, pot sa spun ca datorita ei si lui Dzeu am dus aceasta sarcina la termen…
Am fost internata in spital de 6 ori cu iminenta de avort in primele 3 luni si apoi cu amenintare de nastere prematura, a fost groaznic… stresul si panica erau cu mine permanent…
La 12 sapt. m-am internat pt. cerclaj (aveam colul deschis de la inceputul sarcinii dar si un nesuferit de polip pe col), era sansa mea de a tine sarcina ca aveam contractii mari… in fine, m-am pregatit sufleteste, dr mi-a spus ca s-a retras polipul si putem face cerclajul… m-au anesteziat, tot ce trebuie si cand sa-mi faca interventia polipul ala nesuferit a aparut din nou, prin urmare nu s-a putut face nimic, se putea declansa o hemoragie si adio sarcina mea… au urmat 2 zile infernale cu reactii negative la anestezie, sangerari si dureri groaznice, o mica depresie… insa a fost bine, bebele meu era bine acolo, crestea.
La 14 sapt. am aflat ca vom avea un baietel, avem si poza cu el si filmuletz cum topaia in burtik, a fost un sentiment unic, eram in al 9 cer, mi se intampla o minune, un vis frumos din care nu voiam sa ma trezesc... radeam si plangeam de una singura prin casa cand ma gandeam ca voi fi mamica de baietel... dar mai era mult pana acolo...
Abia peste 2 sapt. mi s-a putut face cerclajul, iar anestezia aia cumplita, sangerare, etc. in timpul interventiei am simtit toata durerea, ca pe timpul razboiului, nu era in spital un ac mai subtire si m-au chinuit cu unul gros, ma durea groaznic… dar a trecut si asta… eram bine merci cusuta, bebele meu era inchis in cusculita lui… eram mai linistita dar nu pt. mult timp… in urma cerclajului s-au declansat contractii mult mai mari… am ramas cu ele toata sarcina…
E lunga povestea sarcinii mele duse cu greu, cu multa rabdare din partea mea dar si a celor din jur, sotul meu saracul a tras destule, imi facea mancare si mi-o lasa in camera, eu stand numai in pat, abia mergeam la baie, la bucatarie mai rar, el spala, el facea curatenie, m-a ajutat f. mult, dar mai mult m-a sustinut sufleteste, nu e usor sa stai intre 4 pereti singura 9 luni de zile…
In fine, mai mentionez doar 2 intamplari, la 23 sapt. si la 26 sapt. cand am avut contractii dureroase de nastere si am ajuns de urgenta la spital, chiar credeam ca voi pierde sarcina atunci, numai Dzeu ne-a ajutat si Sfantul Stelian – Ocrotitorul pruncilor si al mamelor, m-am rugat toata sarcina si am primit ajutorul mult dorit. Si dr. mea a avut un mare merit, a incercat toate tratamentele de mentinere a sarcinii la mine, pana la urma a dat rezultate f. bune Nifedipinul, este pt. inima, dar e bun si pt. contractii. La mine a avut efect, de la 26 sapt. au inceput sa se rareasca contractile si durerile, treptat, insa nu au disparut de tot.
De la 7 luni am inceput sa ma simt mai bine, si cu moralul eram mai bine, in mintea mea imi spusesem ca daca ajung la 7 luni bebe va supravietui si tot era bine…
Am ajuns in sapt. 37 cand trebuia scos firul de la cerclaj, nu mi l-a scos atunci, pt. ca eu eram destul de bine, ma durea jos tare, ma apasa pe firul de la cerclaj, nu puteam sa ma ridic de jos de durere, noaptea nu mai spun… m-a amanat pt. 18 sept. cand trebuia scos firul sis a ma internez…
Povestea nasterii
A venit si ziua de 18 sept., nu-mi venea sa cred ca am ajuns pana aici… Dzeu facea o minune si eu eram pregatita sa ma bucur de ea… dar mai e putin pana acolo… m-am internat, deja aveam contractii dureroase dar nu regulate, trebuia sa stau in spital pana nasc… mi s-a scos firul, nu s-a intamplat nimic in ziua aceea… a doua zi m-a vazut dr. pe masa si mi-a spus ca am deja dilatatie de 2 cm si urma sa nasc in curand… in noaptea ce a urmat bebe a fost agitat si contractii la greu… dr. a spus ca pe 20 imi face cezariana, sa nu mananc ca intru in operatie dimineata la prima ora… nu a fost asa, anestezistul era ocupat, venise noaptea de acasa si era f. obosit, ramasese pe a doua zi, 21 sept., dr. mea era de garda, anestezistul la fel…
Era ultima zi din zodia fecioarei, imi doream ca bebe sa fie fecioara, dar cum o fi numai sa fie bine…
In noaptea ce a urmat iar dureri si contractii din ce in ce mai regulate, dr. mi-a promis ca vine noaptea de acasa daca intru in travaliu adevarat dar nu-mi doaream asta... a doua zi m-am trezit cu speranta in suflet si cu o emotie mare, aveam sa-mi vad bebele care l-am tinut in burtik cu atatea sacrificii, eram fericita, aveam 39 sapt. fara o zi, Dzeu era alaturi de mine cum a fost tot timpul, ce puteam sa-mi mai doresc??? Nu-mi era frica deloc, nici de operatie, nici de recuperare, eram cea mai puternica femeie din lume, imi impuneam asta... si-mi propusesem ca dupa nastere sa ma duc cat mai repede la bebe, doar daca mor in timpul operatiei sa nu ma duc a doua zi la el... mi-a parut f. rau ca trebuia sa fac anestezie generala pt. ca nu vedeam bebele atunci, era tot ce imi doream, nimic nu mai conta in afara de el... eram in stare sa-mi dau si viata daca va trebui, macar sa-l vad cateva secunde si apoi puteam muri daca asta era voia lui Dzeu, asa de motivata eram...
Numaram orele, minutele, secundele pana la clipa cea mare, aveam sa devin MAMA, ceea ce-mi doream demult... visand la clipa asta am stat in pat 9 luni de zile si am tras atatea, dar acum erau toate uitate, nu mai conta, ma gandeam cu placere la tot ce a fost cu bune si rele... asa am asteptat pana la ora 14 sa vina anestezistul la mine sa discutam, i-am spus ca la mine nu prind anesteziile (la operatia de apendicita nu am amortit si mi-au facut anestezie generala, la dinti nu am amortit, la chiuretaje am simtit tot, la cerclaj la fel...), apoi am impartit plicurile de rigoare, tot mi-era frica sa nu le incurc, asa ca am scris pe ele... apoi s-a intamplat totul asa de repede ca abia imi amintesc... a venit o asistenta si m-a condus din salon in sala de operatie, i-am dat „dreptul”, am intrat in sala de operatie, nu aveam camasa de spital ca nu-mi dadusera la internare, mi-a adus ea una si in timpul asta (vreo 2 min) am apucat sa vad exact cum este sala: toata lumea echipata pana-n dinti, nu cunosteam pe nimeni, toti erau cu masti si echipament special, atunci am vazut ca dr. mea era insotita inca de un medic, mana a doua... a venit si camasa mea, m-au urcat repede pe masa si anestezistul a inceput sa ma tina de vorba in timp ce asistentele isi faceau treaba: sonda urinara, legatul mainilor, injectii, catetere, etc. ... am auzit glasul dr. mele care a spus: „Sunteti gata? Sa-i dam drumul” , atunci anestezistul mi-a spus sa nu ma sperii ca prin masca aceea imi da oxigen, dar nu era asa, eu am simtit un miros ciudat, era anestezicul, dar sa nu te sperie iti spune asa...
Mi s-a parut ca a durat o fractiune de secunda totul... apoi a inceput COSMARUL MEU... si acum mi se ridica parul pe maini cand imi amintesc... m-am trezit in timpul operatiei, la inceput am inceput sa aud voci, nu stiam ce se intampla... apoi mi-am dat seama, eram pe masa de operatie, ei ma „casapeau” efectiv si eu simteam tot... o durere cumplita aveam in mijloc, era ceva peste ceea ce puteam eu simti... incet, incet durerea era si mai mare, voiam sa strig, sa urlu la ei ca eu mor de durere, aveam impresia ca ma zbat dar nu era asa... anestezia iti inhiba receptorii si nu te poti misca... ii auzeam cum vorbesc in timpul operatiei, vorbeau de cumparaturi, anestezistul glumea cu asistentele, dr. mea vb. cu ceilalti ce sa faca, etc. In timp ce eu eram in iad, efectiv simteam cu mor, imi dau sufletul de durere... am simtit cum m-au curatat de placenta, cum m-au cusut de 2 ori, uterul si burta... si eu nu puteam face nimic... imi este rusine de ceea ce am gandit atunci... am inceput sa ma rog la Dzeu sa mor, nu mai puteam suporta acea durere, desi era pt. bebele meu, dar era peste puterile unui om... cel putin asa am simtit eu... cred ca daca nasteam natural nu simteam asa durere...
Tot timpul mi-am dorit sa fac rahie-anestezie ca sa-l pot vedea si auzi pe bebe cand iese, culmea este ca, desi am simtit aproape tot in timpul operatiei, nu l-am auzit pe bebe tipand, era singul lucru de care-mi parea rau, macar de i-as fi auzit glasciorul...
In fine, m-au terminat de „transat”, m-au „aranjat” la loc si m-au dus la terapie intensiva, eu fiind „martora” la tot ceea ce s-a intamplat, pe hol l-am vazut pe sotul meu si soacra mea, voiam sa urlu sa ma descarc dar nici asta nu puteam, durerile erau inca mari... la terapie intensiva au venit la mine si mi-au aratat pozele cu bebe, vedeam inca in ceata, sotul meu cu lacrimi in ochi mi-a spus ca avem un baietel sanatos tun, 3200 gr., 51 cm, scor Apgar 9-10 (era cezariana). De atunci nu am mai simtit nici o durere fizica...
ERAM MAMICA...
D-ZEU TOCMAI INFAPTUISE O MINUNE...
Deja nu mai conta nimic, nici ce am tras in timpul sarcinii, nici in timpul nasterii, ce mai conta acum cand aveam un bebe sanatos??? Eu nu mai contam si durerile mele, imi impusesem asta si a functionat... bine ca n-am murit in timpul operatiei... imi amintesc ca l-am vazut pe David in poze pe camera, desi vedeam in ceata, era cel mai frumos copil...
ERA COPILUL MEU... EU MAMICA LUI...
Pt. o clipa s-a oprit totul in loc, lumea, viata mea, TOTUL... trebuia sa realizez daca era adevarat sau visam frumos... DA, ERA ADEVARAT, si multumesc lui Dzeu ca a mai facut o minune, pt. mine, o pacatoasa care poate nu merita sa primeasca atat de mult...
Am trimis mesaje la toti cunoscutii ca eram deja mamica, au inceput sa ma sune toti, nici nu mai stiu exact cu cine am vorbit la telefon...
A venit anestezistul si dr. la mine si cand le-am spus ca am simtit tot nu m-au crezut, le-am spus ce vorbeau ei in timpul operatiei, s-au uitat unul la altul, apoi au spus ca au mai vazut un caz asemanator pe Descovery...
Nu-mi mai amintesc durerile de dupa, ori mi-am impus asta, TREBUIA SA AJUNG LA EL... CUM???
A doua zi a venit o asistenta de la copii sa ceara pampersi pt. bebelusi, a cerut la toate femeile de acolo dar mie nu... din greseala probabil... insa in mintea mea au aparut tot felul de scenarii, daca nu e bine bebe, daca are ceva, de ce nu mi-a cerut si mie... trebuia sa ajung la el neaparat... era tot ce-mi doream atunci... numaram iar orele, minutele, secundele sa vina cineva din famile la mine sa ma ajute sa cobor din pat, a fost in spital o dezinfectie mai speciala pt. ca era epidemie de viroza si nu au dat voie la nimeni sa intre pana la 3 dupa amiaza, deja eram un pachet de nervi, trebuia sa ajung la bebele meu cu orice pret, nu ma putea impiedica nimeni... chiar ma gandeam sa ma ridic singura cu riscul de a cadea din picioare...
A venit mama si cumnata mea, le dadeau voie pe rand sa intre, m-am ridicat automat din pat, mergeam perfect normal, parca nu eram operata, nu simteam durerea sau nu voiam s-o simt... am ajuns repede la copii, mergeam mai repede ca mama si cumnata, era acolo o asistenta grasa si am rugat-o (100 mii) sa mi-l aduca pe bebe, cand am vazut ca se duce si nu-mi spune nimic de rau de el (v-am spus incidentul cu pampersul de dimineata) m-am linistit in sufletul meu... a venit repede (mie mi se paruse o vesnicie) cu un pachetel mic in brate, era COPILUL MEU, pe moment n-am realizat asta, mi-au patruns in suflet tot felul de sentimente care nu le-as putea descrie nici daca as trai 10 vieti si daca as invata 1000 de limbi staine... cand mi l-a aratat era cu ochii deschisi, cei mai frumosi si patrunzatori ochisori din lume erau intr-un capusor mic, ochisori in care am descoperit lumea, viata, TOTUL... am avut impresia ca abia atunci m-am nascut, ca am trait degeaba, oare cum am putut trai fara el 28 ani??? eram cea mai fericita fiinta din lume, cea mai iubita dintre oamenii de pe pamant... am intrebat-o pe asistenta daca pot sa-l iau in brate (viteaza mai eram eu...) si nu mi l-a dat, cand mi-a auzit glasul a si intreptat privirea catre mine (mie asa mi s-a parut) apoi l-am sarutat pe un obrajor, cea mai fina si placuta atingere a fost aceea...
ERAM FERICITA...
Urmatorul gand a fost sa ma recuperez cat mai repede sa-l alaptez, sa pot merge la el si asa a si fost, a doua zi m-am si dus la alaptat, o intreaga poveste, eram amandoi incepatori, nu stiam nici unul ce sa facem, el invatat cu lapte praf, eu nu aveam sfarcurile formate... alt chin, furia laptelui, dureri de sani, ragade, la un moment dat am alaptat cu sange, aveam sfarcurile vraiste, bebe manca des, si la jumate de ora, nopti nedormite, etc. dar nimic nu era greu... fericirea si multumirea sufleteasca erau mult mai mari decat celelate probleme...
A 3-a zi mi l-a dat in salon si chiar daca a fost greu, m-a ajutat enorm ce am invatat acolo, multumesc personalului de la Maternitatea Elena Doamna din Iasi, desi se spun multe despre acest spital, eu am fost foarte multumita.
A 5-a zi am mers acasa si ne-a fost mai usor, David a inceput sa doarma si sa pape mai bine, tati ne-a facut surpriza si totul era pregatit pt. noi.
Acum David are 6 sapt., este cuminte, doarme in patutul lui, papa numai giugiuca de la mami lui, mai plange cand ii e foame si cand tre sa faca kk, ne pregatim de botez pe 11 nov. si suntem foarte fericiti.
Inca ma mai trezesc dimineata cu gandul si cu frica in suflet ca daca este un vis frumos asta, in care eu am un copil sanatos si frumos... Ii multumesc din suflet lui Dzeu ca a mai facut o minune, pt. noi, ca a facut fericiti niste oameni de rand, niste pacatosi... altii gasesc fericirea in bani, obiecte de lux, valori si alte cele, insa noi suntem fericiti ca avem un copil minunat si nici o problema de acuma incolo nu ni se pare grea si nu ne poate trezi din acest vis frumos devenit realitate...
Va dorim tuturor multa sanatate si sa nu va lipsiti de bucuria si fericirea care o poate aduce un copil... chiar daca asta ar insemna sa faceti orice sacrificiu din lume... SE MERITA...
Va pupam dulce,
O familie fericita,
Mirabela, Florin si buburuza noastra, David Stefan
Mirabela - mamica fericita de David (21.09.2006)
POZE
www.totsites.com/tot/davidstefan" target="_blank">PAGINA DAVID
Raspunsuri
mexxa spune:
Mirabela...mi-au dat lacrimile citind povestea ta...sa fiti fericiti si sanatosi toata viata pentru a va putea bucura toata viata de micutul vostru.
pupici
_
mamica de ingeras luptator
Povestea nasterii ingerasului meu Sebastian-Mihai
www.totsites.com/tot/sebastian-mihai" target="_blank">Pagina noastra...
pischi2003 spune:
Mirabelac, emotionanta poveste, ti-am vazut mica minune, sa-ti traiasca sanatoasa 
si sa va bucurati impreuna. 
Asa e, cand vezi si simti mica minune in brate uiti de toate relele si durerea.
Asa si noua ni se parea ca anii de dinainte de Alexandra au fost oarecum "irositi", fara bebelusul din viata noastra. A durat mai mult decat am crezut noi sa o avem, dar a meritat sa o asteptam. He-he, de cateva zile merge singurica si toata e fericita.
Pupici multi de la noi si bafta pe 11 nov.
Mihaela si Alexandra - Maria (01.12.2005)
Mirabelac spune:
Va multumesc mult, mexxa si pischi2003, sa va fie sanatosi bebeii si sa va aduca numai bucurii. Abia astept si eu sa ma bucur de traznaile lui David.
Mirabela - mamica fericita de David (21.09.2006)
POZE EU SI DAVID
www.totsites.com/tot/davidstefan" target="_blank">PAGINA DAVID
POVESTEA NASTERII BUBURUZEI
blueeyes2003 spune:
Emotionanta poveste,Mirabela !
Sa va traiasca micutul David,sa fie sanatos si sa va aduca numai bucurii! E absolut adorabil.
Si eu am pierdut o sarcina si am suferit mult,dar dorinta de a avea un copilas este asa de mare incat simt ca pot trece peste tot ce este greu.
Sa fiti fericiti,sunteti o familie implinita!
Mirela
David_mami spune:
Mirabela, sa va traiasca minunea! Foarte emotionanta povestea ta!
Pupici de la noi,
Cristina si David
ancadragoman spune:
Mirabela sa iti traisca puiu si sa te bucuri de el.
M-ai facut sa lacrimez cu povestea ta,foarte impresionant.
anca
poze nunta
Catalina spune:
Mirabela, esti un exemplu de credinta! Bravo tie!
Sa iti traiasca si sa creasca mare si sanatos puiul tau.
Doamne ajuta!
Catalina 30+
Mirabelac spune:
quote:
Originally posted by blueeyes2003
Emotionanta poveste,Mirabela !
Sa va traiasca micutul David,sa fie sanatos si sa va aduca numai bucurii! E absolut adorabil.
Si eu am pierdut o sarcina si am suferit mult,dar dorinta de a avea un copilas este asa de mare incat simt ca pot trece peste tot ce este greu.
Sa fiti fericiti,sunteti o familie implinita!
Mirela
Multumesc mult Mirela, mult curaj si putere, o sa-ti dea Dzeu copilasul mult dorit!
Mirabela - mamica fericita de David (21.09.2006)
POZE EU SI DAVID
www.totsites.com/tot/davidstefan" target="_blank">PAGINA DAVID
POVESTEA NASTERII BUBURUZEI
Mirabelac spune:
quote:
Originally posted by David_mami
Mirabela, sa va traiasca minunea! Foarte emotionanta povestea ta!
Pupici de la noi,
Cristina si David
Multumesc mult, si David al tau sa fie sanatos si sa-ti aduca numai bucurii.
quote:
Originally posted by ancadragoman
Mirabela sa iti traisca puiu si sa te bucuri de el.
M-ai facut sa lacrimez cu povestea ta,foarte impresionant.
anca
poze nunta
Multumesc mult, toate cele bune iti doresc!
quote:
Originally posted by Catalina
Mirabela, esti un exemplu de credinta! Bravo tie!
Sa iti traiasca si sa creasca mare si sanatos puiul tau.
Doamne ajuta!
Catalina 30+
Multumiri, sarcina usoara in continuare, nastere usoara si un bebe sanatos si frumos!
Mirabela - mamica fericita de David (21.09.2006)
POZE EU SI DAVID
www.totsites.com/tot/davidstefan" target="_blank">PAGINA DAVID
POVESTEA NASTERII BUBURUZEI
larissa_79 spune:
Desi noi doua am discutat mult si stiu prin ce ai trecut...mi-au dat lacrimile din nou la fiecare rand pe care l-am citit! Esti minunata!
Sa dea Dumnezeu ca David sa fie sanatos si fericit si sa isi iubeasca si aprecieze mamica asa cum ea merita!
Poze cu Alexia
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gabyzv23/my_photos
Larisa 
si Alexia 
(13 iulie 2006)