Acum un an s-a nascut Radu

9 octombrie 2005:
E duminica, implinesc azi 41 de saptamani de sarcina, doctorul ma asteapta la spital sa–mi provoace nasterea. Stiam eu de ce am stat atat de relaxata cu povestile despre dopul gelatinos, ruptul apei, contractii si altele: pai ce nevoie aveam eu sa le stiu, cand eu nasc doar asa, “convinsa”, programata.
E dimineata, imi iau valijoara pregatita aseara si geanta de umar. Ma uit la casa, totul e in ordine, frumos. Data viitoare cand voi veni acasa, il voi aduce si pe Radu, noul membru al familiei, tot ce voi avea mai scump pe lume de atunci incolo, pt toata viata. Ma emotionez, dar emotia imi trece repede cand imi dau seama ca va trebui sa-mi car eu bagajul, pt ca sotul e prea ocupat sa ma filmeze indeaproape. Ok, sa vada Radu peste ani de zile cum a plecat mami viteaza la spital.

Ajungem la spital, eu cu sotul. Moama, ce-as manca ceva! N-am mancat nimic de ieri de la pranz, cu speranta ca nu-mi vor mai face clisma si nici nu se va intampla vreun accident jenant. Este singurul lucru de care mi-e cam tarsha. In rest! Neeeh, totul va fi per-fect! Si chiar daca nu va fi perfect, eu vreau sa ma intalnesc cu Radu, sa-l vad pt prima oara, sa-l iau in brate… N-are cum sa nu fie perfect!
Am incredere in doctor, in spital, asistentele sunt f dragute, totul arata f bine, sotul e mai emotionat decat mine, sunt relaxata si imbracata lejer, mey, m-ar putea filma cineva pt vreun documentar pt femeile care trebuie sa nasca. La modelul pt “asa da!”.
Prima oprire: la vestiar, sa-mi pun halat, camasa, papuci… sigur ca da, sunt pregatita! Stiu de pe forum, ce dreaq?! Am de toate!
Mi se face echografie: bb are 3.300 kg, e linistit, totul e ok, nu are circulara, nu se vede nimic rau. Normal, ce, nu stiam? In usa, disperata, o gravida maricica zice ca nu mai are rabdare. Haa, de ce?! Eu as mai sta inca insarcinata! Imi savurez ultima zi de gravidie. Cine stie daca voi mai fi vreodata insarcinata?

Urmeaza analizele, ma pun astia sa fac si pp intr-un recipient, no problem, m-am descurcat, am stat cuminte si la prelevarea de sange. Suntem cateva fete, toate ditamai, ne miscam mai greu, dar vorbele le avem la noi. Remarc imediat o femeie care se cam chinuia si se tinea de spate. Avea contractii destul de dese si dureroase. Era sub observatie. Alta, linistita si venita la provocare, ca si mine, pusa pe glume… sunt in elementul meu.
In timpul asta mai ies din cand in cand pe culoar, la sot. Nu resist si mananc o grisina. Da-o-ncolo, n-o fi bai o grisina, fata glumeata mi-a zis ca ea a mancat costite si cartofi prajiti la micul dejun.

Vine doctorul, buna ziua – buna ziua, gata pt ziua cea mare? Gataaa! Hopa pe masa, imi pune un ovul. La fel pateste si fata glumeatza. Ne mai pune pe la monitor, ma anunta asistenta ca am si eu contractii. Zauuu? Cool! Nu stiam, cred ca-s mai nesimtita.
Ne muta in alt salon, mergem voioase si cu zambetul pe buze. Ce-i drept, mie parca-parca imi intrase un morcovel, dar imi pusesem bazele in fata glumeatza. Zic, lasa, suntem in aceeasi situatie, barem stam una pe langa alta, nastem impreuna, ce naiba! Nu are ce sa ni se intample, suntem intr-un spital! Trebuie sa fim relaxate si calme, iar totul va veni de la sine, femei care nasc sunt de jde mii de ani.

Ciulim urechile: o fata e intr-un separeu, naste! Ooo, cascam ochii si urechile. Moasa statea cu ea si ii spunea cand sa impinga. Meey, ce moasa draguta, ce frumos vorbea! Uau! O pregatea cica sa nasca, o ajuta sa se dilate. Totul mergea frumoas, ca la carte, deodata se face liniste. Ce e? Ce e? Neh, scapase ceva fata respectiva in pat … “N-are nimic, stai linsitita, cate de-astea am vazut noi aici…” Bravo, s-a trecut elegant peste moment, insa in clipa in care a venit infirmiera sa faca clismele, am zis ok. Si mi-a parut rau ca n-am mancat si eu cartofi prajiti. Sau macar mai multe grisine.
A fost momentul meu de frica. Mai degraba nasteam de 2 ori decat sa-mi faca clisma. "Stai linistita", imi spune fata glumeatza, eu imi fac tot timpul clisme, nu-i nimic greu. Da, dar eu n-am mai facut. Dau un banutz la infirmiera (20.000, ca stiu ca ma asteapta altele mai incolo) si ii spun ca io-s mai rusinoasa si mai fricoasa bla bla, ca-mi e mai frica de clisma decat de nastere. Zambeste, imi explica si e fff draguta. Nu s-a intamplat nimic teribil, am fost la wc, totul corespunzator, imi dau seama ca bine am facut ca mi-am facut clisma, pt ca desi postisem atata, tot aveam cu ce sa-l “bucur” pe doctor . Buuun, pai asta a fost piatra mea de incercare, de acum totul va decurge perfect! Anunt si sotul de marea mea izbanda si ma relaxez si mai tare. Cred c-as putea adormi. Patul e comod… Prietena cea glumeatza a avut ceva problem la clisma, a durut-o burta, a stat o gramada pe wc. Ii imprumutasem 50.000 sa dea la infirmiera. Materialista din mine se gandea: uite, bre, la douaj de mii a fost ok, ce daca dai 50? nu-ti garanteaza nimic.

Fata asistata de moasa mai devreme e ajutata acum sa se urce pe masa. O sa nasca! Nu vedem noi pana acolo, dar remarcam ca procesul e f scurt, nu se aude niciun sunet, decat plansul fetitei ei. Uauu, ce emotie pe mine si pe fata glumeatza!
Fata care tocmai a nascut este adusa intr-un pat langa mine. Am tabarat cu intrebarile pe ea: cum a fost? Te-a durut? Cum a fost doctorul? Cat ai dat la moasa? Cum ti-a facut epidurala? Copilul e bine? Raspunsurile sunt absolute satisfacatoare si linistitoare. Fata e f multumita, n-a simtit nicio durere, doar efortul de a impinge a oboist-o, e bucuroasa ca totul a fost atat de simplu. Ooo, imi venea s-o puuup.

Hooo-pa, parca se simte ceva. Ahaa, cred ca e o contractie. No problem, stiu ca tre sa fiu calma. Si chiar sunt. Ma doare burta ca la ciclu. Stiam de la o prietena care nascuse de curand ca astea-s contractile adicatelea durerile nasterii. Sun sotz, trimit mesaje celor care m-au solicitat sa-i tin la curent. “Incep!”.
La fel e si situatia colegei glumetze. Fata care a nascut e dusa in salon. Am ramas trei: eu, fata glumeatza si doamna care se stradiua mai demult sa nasca. Avea ceva dureri, dar ne asculta si era calma si ea. Ne zice ca dureaza de as’noapte contractile si ca s-a cam saturat, dar nu-i disperata, nici pomeneala.
Mey, e viatza perfecta sau nu?!
Incet-incet, lucrurile se precipita. Fata glumeatza nu mai e asa de glumeatza, se tot plange de dureri. Eu sunt un pic suparata: ahaa, mi-o ia inainte. E mai avansata, e clar ca s-a dilatat mai mult decat mine.
Suntem monitorizate. Moasa cea dragutza incearca s-o linisteasca pe fata si-mi spune ca amandoua avem contractii de aceeasi intensitate. Doar ca eu le suport mult mai usor. Ca avem dilatatie 1-2, ca mai avem drum lung. Sunt bucuroasa ca ma tin bine si ca a inceput dilatarea. Dar imi pare rau de fata glumeatza care se cam chirceste la fiecare contractie. Observ ca de la un timp contractile noastra sunt chiar in acelasi timp. Dar pe mine chiar nu ma doare cat sa ma vait. Bine, chiar stiu despre mine ca-s rezistenta la faze din-astea…
Fata cea glumeatza tot striga dupa asistente, dupa moasa, dar nu vine nimeni, desi le auzim alaturi. Ma roaga disperata pe mine sa ma duc, pt ca ea nu mai poate, trebuie facut ceva. Sar jos din pat si simt ca mi-e tare greu sa merg. Merg aplecata, ma tin de burta, de-abia imi tin echilibrul. Durerile sunt destul de mari, iar eu sunt direct proportional bucuroasa, pt ca stiu ca asta inseamna ca o sa nasc. Si doar de asta am venit la spital, nu?
Ajung intr-un final la asistente, le rog sa vina s-o vada pe colega. Ma trimit urgent in pat, ma intreaba daca ma doare. Zic ca da. “Pai asa o doare si pe ea, ce sa facem? Iar tu vezi de tine, lasa-i pe altii.” Vin totusi si incearca sa o linisteasca si pe colega, insa nu prea reusesc pt mult timp.
Vine drul sa ne vada: ce faceti, fetelor? Eu o las pe colega sa-i explice ca ea nu mai pooaaate si vrea cezariana. “Sigur-sigur vrei? Chiar nu crezi ca poti sa nasti normal?” – “NU”. Ok, e dusa la cezariana.
“TU? Ai contractii?” ma intreaba drul si pe mine. “DAAA!”. “Pai si ce te bucuri asa?” rade el. HiHi, pt ca o sa nasc!
Mi se face control, mi se rupe apa. N-am simtit nimic deosebit. Dar, v-am mai spus ca-s cam nesimtita.
Plecarea colegei m-a cam lasat un pic in deruta. Pai nu nasteam impreuna? Ma simt tradata, dar mai tare imi pare rau ca a abandonat. Dar, ce-i drept e drept, parca incep sa se indeseasca durerile si sunt mai lungi. Sunt monitorizata, mi se spune ca totul e perfect. Ma apropii de dilatatia 5, iar atunci mi se va face epidurala.
Am ramas doar cu doamna care se straduia de ceva timp cu contractiile. Deja nu mai vorbeam prea mult, fiecare ducea batalia ei. Suntem pe cont propriu. Trimit mesaje: “Se apropie momentul totul e bine.”
Paralel, sunt vreo 3 fete care asteapta la rand sa nasca, cu o alta drita. Lor nu li se face epidurala, pt ca drita lor spune ca e mai natural sa nasca asa, sunt mai putine complicatii posibile. Asa este, insa e aiurea ca ele tipa. Toate. Si tipa tare, ca un facut!
Incerc sa-mi pastrez calmul. Nici nu mi-am dat seama cand s-au intetit durerile atat de tare si la mine. Suport f bine, nu scot niciun sunet, ma masez pe spate, strang cearsful sub mine.
Dilatatie 6, vine anestezistul sa-mi faca epidurala. Oof, pupa-te-ar mama, inteapa-ma in coloana, fa-mi ce vrei! Ma intoarce cu spatele imi zice ca o sa ma intepe in coloana. Da-i bice, lasa descrierile, ca am citit pe forum! Tu misca-te mai cu talent! Cand imi baga acul, fix aveam o contractie. Ma stramb toata, anestezistul ma roaga sa nu ma misc. Inteleg, dar e grrreu. Simt ca intra acul, insa mai tare simt contractia, asa ca ma bucur imediat c-a trecut si hopul cu intepatul.

Meey, si se lasa o liniste si pace… pasarelele cantau, se luminase parca, observam zugraveala de pe pereti… uau, nu ma asteptam. Dar chiar nu ma mai doare nimic! Doamne, ce inventive minunata! Le aud pe cele de alaturi care tipa si plang. Imi vine sa ma duc sa le soptesc sa ceara si ele epidurala.
Simt cum se strange burta ca la contractiile de adineaori, insa fara sa mai simt durerea. Observ ca pauzele dintre contractii sunt din ce in ce mai mici si-mi dau seama ca durerile ar fi fost f mari daca nu as fi facut epidurala.
E deja 6 sau 7 seara, eu sunt in spital de la 8 dimineata. Insa contractiile au inceput de pe la pranz cred. Moasa cea draguta ne spune la revedere. “Plecati?!” “Da, eu ies din tura, vine altcineva in locul meu.” Vine spre mine si-mi spune ca voi naste cu siguranta f repede si f usor, sa nu-mi fac griji. Ca m-am comportat perfect si ma lauda putin. Eh, face bine la moral. Dar imi pare rau ca pleaca, stiam ca e f draguta. In locul dansei apare un zdrahon de femeie, mare si greoaie, cu mustata, una de zici ca acum a venit de pe camp unde a impins caruta impotmolita si a venit sa ma ajute sa nasc. Ups.
Mai dau ceva telefoane: "oameni buni, nasc acusi. Si o sa fie f bine, pt ca… mi-e f bine."

Simt ca e f aproape. Imi vine sa imping, parca as face kk, si stiu (forumul sa traiasca!) ca asta-i semnul ca nasc. Insa lucrurile se precipita si o iau pe doamna care nastea de as’noapte inaintea mea. Imi spune moasa ca s-o anunt daca-mi vine sa fac kk. Ii zic ca asta se intampla de cateva clipe si ca stiu ca trebuie sa ma abtin sa imping. Speriata, se uita pe sub patura, imi spune ca da, nasc, si intr-adevar sa nu imping. Sa mai astept un pic. Ok.
Ascult la doamna care naste acum cu drul meu. Totul decurge bine, n-o aud sa se vaite sau mai stiu eu ce. In schimb, cea care naste in paralel, fara anestezie… mai bine nu mai dau amanunte.
De ceva minute efectul anestezicului a scazut. Nu am dureri f mari, insa ma ingrijorez un pic. Rog asistenta de cateva ori sa-mi mai faca o doza, insa sunt amanata sitematic. La ultima cerere mi se explica ce stiam si eu, dar uitasem: trebuie totusi sa simti ceva cand nasti, ca sa poti impinge corect etc. Mi s-a facut un pic teama, insa nu mai era timp de asta, pt ca m-au ajutat sa ma ridic din pat si sa urc pe masa. Doamne ajuta!

Drul se uita spre mine. Gasesc mometul: “Stiti, eu sunt cea cu miopie care vreau sa nasc natural, ati spus sa va amintesc la nastere”. “Da, da! Asistenta, adu-mi te rog vacuumul”. Pasarelele nu mai ciripeau, totul s-a facut gri in mintea mea. “Stati asa, domn’ dr, nu vreau cu vacuumul!” “Stai linsitita, trebuie cu vacuumul ca sa iasa copilul repede, sa nu depui efort.””Nu vreaau!”
Spre fericirea mea, asistenta vine si spune ca nu exista vacuum, ca e la sterilizat. “Cum nu e, adu-mi vacuumul”.”Nu se poate, domn’ dr!”
Buun, mi-am luat o piatra de pe inima. O fi bine, n-o fi bine… cu vacuum, fara vacuum…
Moasa e cea care ma inspaimanta, arata mult prea fioros. In rest… eram doar cu gandul la Radu care se va naste acusi-acusi. Intr-o clipa, nu stiu de unde apar atatea asistente si moasa si drul erau langa mine. Una ma tinea de-o mana, altele doua erau la picioarele mele, o infirmiera nu stiu ce facea si ea pe acolo, drul mi-a facut epiziotomia (n-am simtit nimic) si a facut un semn aproape imperceptibil moasei. Eiii, atunci se dezlantuie moasa si ma apasa o data pe burta, deasupra copilului si-mi scapa un geamat. Fratee, olelei, asta ce-a fost?! Imi trag sufletul cat s-o vad pe moasa ca se repede iar pe mine cu toata greutatea. De data asta gem mai tare. Pai, fratele meu, daca-mi face 10 minute asa, io mor naibii!!!

Aud un plans de copilas. Un plans slab de tot. Eu eram concentrata pe moasa ca sa ma opintesc daca mai sare o data pe mine. Io-te-te! Ca nu mai sare. S-a plictisit de sport? Mai, dar cine naiba aduce copil mic in sala de nasteri sa planga pe-acilea? Io nasc, nu ma intereseaza de copiii altora!!!
Ups! Proastooo!
Imi ridic un pic capul de pe masa. Dumnezeule, am nascut! Plansul ala firav si enervant e al copilului meu. Doamne, ce frumos plange!
Drul imi impinge capul la loc pe masa “stai acolo, ca nu e gata, scot placenta!”. Poti s-o scoti si pe zana zanelor, io vreau sa-mi vad copilu’! Ma tot itzeam peste cracane sa-l vad . Nu mai plangea, il aspirau, il stergeau. Dar nu vedeam mai nimic. “Doamnaaa, ochelariii!” Asistenta, grabita, imi pune ochelarii pe nas. Zambeste. Moasa imi face cruce pe frunte si-mi sopteste nu stiu ce. Dup-aia ma pupa si zice c-a fost f bine.

Drul era tare tacut. “Cristina, e tare mic copilul!”. In clipa aia cred ca mi-au iesit ochii ca la melc . “Pai n-are 3,300?”. “Nuu, n-are sigur.”

Asistenta imi pune pe piept o mogaldeata micutza. “Pupa-ti baietelul pe frunte!” . L-am pupat si m-am uitat o clipa la el. Avea ochii negri-negri si mari si o guritza cu care cauta sanul. Doamne, multumesc! Sunt mama!

L-au luat repede si-au iesit cu el. Eu ma tot intindeam dupa bunul meu obicei sa vad cat mai mult copilul. Drul iar ma impinge “stai ca te curatz, nu e gata!”. Ba e gata, domn’ dr! E gata. Poa’ sa fie ce-o fi, am un copil frumos.
“Cate kg are?”. Drul: “Nu stiu, stai linistita”. “Cate kg areee???”. “Aoleu, stai ca-ti zic acusi!” si iese. Se intoarce in 2 minute: “2.750”. “Aaa, pai e bine, dmn’ dr? Nu? Vedeti, de-aia vroia el sa mai stea in burta, ca mai vroia sa creasca”. “Da”, zambeste dr. Aflu si ca a luat nota 10, ca are 51 cm. Doamne, chiar a fost perfect pana la urma! Multumesc!

Drul a terminat ce tot lucra el la mine in zone rusinoase. Ma bate usor pe obraz zambind si pleaca. Vine rezidenta sa ma coasa. E 21.50. Dorinta mea secreta ca Radu sa se nasca dupa miezul noptii nu s-a indeplinit. Vroiam ca data lui de nastere sa fie 10.10.05. Ar fi avut un cnp usor de retinut. 5051010…. Nu-i bai!
Se apuca rezidenta de cusut, ma intreaba daca simt ceva. Mey, zgaltzaielile si trasul si impinsul si fenomene ciudate simt eu pe acolo, dar, ca sa fiu sincere, nu ma doare. Sunt usor sadica si urmaresc procesul intr-o vitrina din dreapta mea. Ce naiba ma uitam la moasa si nu in vitrina cand am nascut?!
Hai coana, mai repede cu broderiile! Stiam ca trebuie sa ajung cat mai repede in salon ca sa mi-l dea macar un pic pe Radu. Pt ca peste noapte copiii raman la neonatologie, nu sunt lasati de obicei cu mamele care trebuie sa se odihneasca.
Se termina broderia si sunt dusa in pat. Se reped doua asistente sa ma ajute sa ma dau jos de pe masa. “Noo, partieee ca merg singura”. Si chiar merg singura fara probleme. Ma pun sa ma masez pe burta. Oof, am o burta goala… Dar lasa, ca am copil acum. Si, incredibil, chiar nu ma doare nimic!
O infirmiera f dragutza si ea ma intreaba daca n-am nimic de mancare. A, ba da! “Pai, mananca, ai nevoie!”. Ooo, scot sacosa cu mancare de la mama. Un termos cu supa calda cu galuste! Pfii! Am dat atacul, iar cele doua kg de supa zau daca stiu unde au disparut. Adica stiu… in stomacul meu.
Infirmiera se uita zambind si la colega de pat, adica la doamna care a nascut inaintea mea. “Tu ai ceva de mancare la tine?”. “Pai, nu prea.”. Infirmiera ma intreaba daca-i dau si colegei cate ceva, “Da, sigur ca da”. Nu mi-ar fi trecut prin minte sa ofer din proprie initiative.
Stam la un gratar de pulpa de pui si discutam “Cum a fost?”. Am nascut amandoua f usor. Eu am nascut chiar mai repede decat ea, dar probabil din cauza ca pe mine a sarit moasa-zdrahoanca, nu m-au lasat pe mine sa imping, probabil din cauza miopiei. Baietelul ei are 4.800. Pfuu, al meu 2.750. Mey, cum naiba? ma intreb eu plina de invidie. Am mancat ce-a trebuit, am luat vitaminele, am stat la aer curat, am facut miscare etc etc. N-am putut si eu produce 3 kg? Ca doar am pus pe mine vreo 15.
Ne mai infioram de cateva ori la tipetele de alaturi. Bine c-am scapat cu bine! Dar ne pare cam rau de chinul fetelor de acolo.

Vine in sfarsit si sotul meu la mine un pic. A fost lasat o clipa. Are cu el camera video. L-a filmat pe Radu! Ooo, ce iubesc acum camera asta video! Am urmarit cu rasuflarea taiata: l-a filmat din clipa in care a iesit asistenta cu el de la mine, cat l-a spalat, cat i-a facut vaccinul, cat l-a examinat neonatologul. Sunt fericita.

Este luata colega in salon, iar la ceva timp si eu. Cand m-a anuntat infirmiera ca o sa plec si eu la salon, mi-am facut repede bagajul si m-am postat langa usa, cu toate papornitele in brate. Infirmiera, cand deschide usa se cruceste si ma pune sa ma asez pe scaunul cu rotile pe care l-a adus. Imi ia toate bagajele. “Doamna, lasati, ca pot sa merg!””Vrei sa ma dea astia afara?””Nu, doamna, dar ma simt penibil”. “Nicio grija, stai linistita!”

Ajung in salon, unde ma intalnesc cu fata care nastea cand eu nici nu ma apucasem si care era zambitoare: isi vazuse fetia, o alaptase; mai era doamna care nascuse baietelul de 4.800 kg chiar inaintea mea si inca o doamna care nascuse mai greu alaturi. Cer cu insistenta sa vad copilul. “Nuu, stai linistita acum! Dormi, e tarziu. Maine dimineata o sa-l vezi.” Off… adevarul e ca e cam 1 noaptea. Mai stau, ma mai perpelesc… nici gand sa dorm. Mai vorbesc cu doamna cu baietelul mare: “Chiar nu ne vedem copiii in noapte asta? Ne culcam asa?”. Paiii, hai sa-i vedem! Hihi, haide! Iesim din salon ca doua rate betege si cracanate. Suntem ca doua nebune in halat pe holurile unui spital in care nu misuna nimeni, la ora 2 noaptea duminica. Dar unde sunt copiii? Ascultam atente: aha, parca din partea aia se aude planset de copil. “Fuga!” (Adicatelea “haida, prelinge-te incetisor inspre incolo”).
Ajungem la niste geamuri prin care se vedeau niste bblusi. Care naiba e al meu?! Ne vede o asistenta. “Ce faceti aici?”””Pai, sa vedeti, vreau sa-mi vad copilul, doar sa mi-l aratati care e si ma duc si ma culc si eu linistita!” “Cum te cheama? Hai incoace!”. (mai apoi am aflat ca dansa era asistenta care a luat copilul si l-a lasat pe sotz sa-l filmeze, drept pt care a primit o atentie corespunzatoare de la el, asa ca stia probabil numele de familie). M-a dus direct la Radu (care in niciun caz nu era printre copiii la care ne chiombeam noi), iar pe colega a indrumat-o sa mearga la incubator sa i-l arate persoanele de acolo.

Doamne, dar l-as fi recunoscut pe Radu dintr-o mie! Cel mai frumos, cel mai cel mai…. Ooff… perfect. Mi l-a dat in brate. Olelei, bine ca n-am 1 mil la mine ca i-l dadeam asistentei de fericire. Ma uitam la copil. El era singurul care plangea. Dupa plansul lui am mers noi spre neonatologie. “Te chema”, imi zambeste asistenta. Radu se linisteste subit la mine in brate. Doamne, ce ochi negri are! Nicio speranta sa semene cu mine la ochi. Cauta cu gurita sanul. Eu-s mai timida de felul meu, dar prinsesem curaj acuma: “nu se poate sa-l alaptez acum? Nu cred ca am lapte, dar am citit eu de colostru, ca e important sa fie pus copilul cat mai repede la san… ”. Stupoare: ma duce la un culoar cu scaune si ma aseaza acolo. Imi pune copilul la san. Si a plecat. Era un radio care canta singur pe holurile alea goale. Iar eu eram cea mai fericita. Aveam in brate minunea mea. Minunea nascuta din dragostea a doi oameni. Voi avea grija de tine toata viata mea, te voi iubi toata viata mea, voi trai pt tine.
A mai venit asistenta, l-a pus si la celalalt san, apoi am plecat impreuna cu colega. L-am pupat pe Radu pe frunte “Ne vedem maine dimineata! Si toata viata de acum inainte!”.
Colega era trista, baietelul ei era la incubator, era ajutat sa respire. Mai tarziu am aflat de la sotz ca avea scor apgar 4 si a avut probleme respiratorii la nastere si va ramane probabil cu probleme grave toata viata. Mi-a parut rau atunci ca mi-a fost ciuda ca el avea 4.800, iar al meu 2.750… Radu a luat totusi nota 10…

Fata cea glumeatza a nascut prin cezariana, ne-am intalnit a doua zi, avea un baietel sanatos si grasunel.

Asta a fost povestea nasterii lui Radu. De atunci incepe povestea vietii lui. Are peste cateva zile un an, este sanatos, vesel, cuminte, iubaretz si mai ales iubit. Iubit mult de tot de parintii lui si de bunici.



cristina, mama de radu (09.10.2005)
poze si www.dropshots.com/new.php?userid=128437&cdate=20060625&cimg=0" target="_blank">video

Simo74 spune:

Pai bine mai Mama de Radu...ma faci sa ma bocesc pe aici in fata calculatorului ziua in amiaza mare ...foarte frumos ai povestit despre nasterea Raducului.

Va pup pe amandoi si va doresc toata fericirea din lume!

ralualexandrei spune:

Sa-ti traiasca minunea mica si sa te bucuri de ea!
Radu, La multi ani!

Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si 15+ album no1 album no2 albumul no3

megbeng spune:

cristina, si mie mi-au dat lacrimile, mai ales spre finalul povestii! foarte, foarte emotionant! felicitari, mamico, sa-ti traiasca odorul si sa-l nasti si pe urmatorul la fel de usor!

vine bebe!

Ajutati-l pe Dan sa mearga din nou!

valen spune:

kristinutza, draga, bocesc de zici ca tre sa nasc si eu in cateva minute.Extraordinara relatarea, minunat momentul. Sa va traiasca si sa va bucure sufletele in continuare!!!

kristinutza spune:

multumim, multumim .

ma mir ca v-am emotionat, chiar ma gandeam ca nu am prea povestit cu figuri de stil, ideea a fost mai mult sa le incurajez pe cele care urmeaza sa nasca si care vor sa afle cat mai multe amanunte. dar cred ca o poveste despre o nastere e intotdeauna un pic lacrimogena pt noi, femeile .

imi amintesc cu mare bucurie de ziua de 9 oct 2005. si vreau s-o tin minte exact asa cum a fost. perfecta.

cristina, mama de radu (09.10.2005)
poze si www.dropshots.com/new.php?userid=128437&cdate=20060625&cimg=0" target="_blank">video

Happiness_4_us spune:

Sa-ti traiasca, Raducu, mamica, curajoasa ce esti!
Daca s-ar naste asa usor, doamne ce bine ar mai fi!
Sa fiti sanatosi!
Pupici.

Cu mult drag, Nana.


Pentru Barbye-una dintre noi, Trebuie sa ajuti!!!
"Pentru a avea mai mult decit ai obtinut trebuie sa devii mai mult decit esti. Daca nu te schimbi vei avea intotdeauna ceea ce ai obtinut."

ingeras26a spune:

Felicitari si sa-ti traiasca bebelul, sa fie sanatos si norocos!

Pupicei, Ingeras 29+ Maya

jesia spune:

quote:

---

Originally posted by Simo74

Pai bine mai Mama de Radu...ma faci sa ma bocesc pe aici in fata calculatorului ziua in amiaza mare ...foarte frumos ai povestit despre nasterea Raducului.

Va pup pe amandoi si va doresc toata fericirea din lume!

Simona, mama de bebe Luca (12.09.2005)

---

Si eu am bocit si mai sunt si la birou...am lacrimi in ochi plang si rad in acelasi timp....sa-ti traiasca puiul sa fie norocos, sanatos si fericit toata viata, iar voi sa va bucurati de el

Pozele mele
Ce nu te doboara te face mai puternic

cge spune:

Ha, ha, si la mine se uita colegii ciudat ca am lacrimi in ochi.

Ai povestit foarte frumos, Kristina.
Intr-adevar cele mai frumoase zile din viata unei femei sunt cele in care devii mama.

Numai bine si lui Radu si voua.Pupici.


Cristina,
mama lui Victor 07.01.2000 si a Ancai 16.09.2005
Sefii Casei

www.computerbild.ro" target="_blank">Revista lui tati

Anya20 spune:

Mai Cristinuta, am plans de m-am zbrobit. Frumos tare mai scrii. Parca m-a durut si pe mine un pic odata cu povestea ta. Sa-ti traiasca Radu si sa te bucuri de el.