cum sa fiu mai apropiata de copilul meu
Raspunsuri - Pagina 2
annitha_cl spune:
Eu am sa va povestesc cum am reusit sa ma apropii de copilul meu ( copilul sotului meu din prima casatorie)... Andrei e un copil foarte inteligent si de ce sa nu r4ecunosc foarte ascultator...inainte era foarte indaratnic si neascultator. Am abordat pe toate partile problema si nu am avut rezultate, am folosit tonuri ridicate, am pedepsit, am interzis, am explicat cu frumosul de atatea ori incat visam noaptea...dar nu reuseam sa ajung pe aceeasi lungime de unda cu el...
Pana cand intr-o zi m-am pus in situatia lui si am constatat ca si eu as face la fel...am inceput sa-i permit sa vina cu copii (vecini pe care ii cunosc) acasa (e drept ca atunci cand nu suntem acasa prefer sa se joace in curtea mea cu ei), am inceput sa nu-l mai cicalesc si sa-i explic ca nu este bine ceaa ce face si am inceput sa il laud pentru ceea ce face cand scrie (chiar daca uneori nu e chiar bine), am inceput ca atunci cand greseste si imi spune (sparge, strica sau mai stiu eu ce nazbatie face) sa nu-l mai dojenesc ci doar sa-i spun cat de mult ma bucura faptul ca nu se ascunde de mine si cat de mandra sunt de el ca nu ma minte si dupa cateva ore sau a doua zi aduc in discutie greseala pe care a facut-o si ii explic unde a gresit, ce ar fi putut face sa evite acea greseala sau il intreb chiar pe el daca ar fi putut evita si ce ar fi trebuit de fapt sa faca pentru a nu se intampla ceea ce s-a intamplat.... In general il las pe el sa descopere de ce e bine sa faca sau nu un lucru. Eu il indrum si sunt langa el pentru a fi in siguranta (chiar daca sunt la serviciu). Nu mai ridic tonul la el... Si imi fac timp pentru o joaca in doi, o discutie "ca oamenii mari"oricat de obosita as fi sau cata treaba am ii acord sansa de a se simti cea mai importanta fiinta din viata mea. Niciodata nu-l amagesc (fie ca ii spun ca mergem in parc sau la doctor) ii spun mereu adevarul si ma tin de cuvant mereu.
Asa ca, dupa un an de zile eu am devenit cea mai importanta persoana din viata lui si cea careia ii povesteste absolut tot, fata de care nu are secrete si pe care o asculta.
Trateaza-ti copilul asa cum ai fi tu in locul lui si ai sa vezi ca o sa fie mai bine si in plus incearca pentru cateva clipe sa-i fii prietena nu mama si nu o sa-ti para rau, dar, nu uita ca atunci cand fetita ta iti povesteste ceva in calitate de prietena sa nu uiti ca prietenele nu cearta si sa nu iti intri iar in rolul de mama, pentru ca asta o va durea cel mai mult.
annitha_cl spune:
Ahhh, am uitat sa-ti mai spun un lucru... am citit intr-o carte ca daca vrei ca fiul/fiica ta sa te asculte sau sa nu se fereasca de tine atunci cand iti povesteste ceva ....prin raspunsurile tale sa-i dai de inteles ca il intelegi si ca esti alaturi de el.
De ex:
ea iti spune ca nu-i place sa facalectii in vacanta...
orice parinte are tendinta sa-i raspunda copilului ceva de genul: trebuie sa faci lectii ca sa nu ramai in urma, sa nu uiti ce ai facut la scoala....etc
TOTAL GRESIT
daca i-ai spune copilului ceva de genul: te inteleg si te cred ca nu-ti place sa faci lectii pentru ca nici mie la varsta ta nu-mi placea sa fac lecti si sincer nici acum nu mi-ar placea sa fac lectii in loc sa ma joc....dar vezi tu ca sunt lucruri importante pe care le poti invata si pe care le poi afla daca citesti, sau daca mai faci cateva exerictii pot si eu sa ma bazez pe tine ca atunci cand vei vrea sa cumperi ceva nu te va pacali vanzatoarea...sau orice altceva va vine in minte ca sa il ambitionati sa faca acel lucru...
Si nu uitati sa nu va jigniti copii niciodata....mai mult lasati copiii sa simta ca sunt copii ca timpul trece si vor fi adulti ca si noi parintii si atunci vom privi spre ei si ne vom dori sa mai fie mici, sa-i alintam...
demetrina spune:
eu am avut o relatie extraordinara cu mama mea; inainte de toate a fost prietena mea, si credeti-ma ca nu existau momente mai placute decat acelea cand veneam de la facultate si stateam la taclale, povestindu-i ce mi s-a intamplat in ultimul timp, cu cine am mai iesit, stiti cum e, discutii ca intre fete;
asta mi-am dorit si pentru copiii mei si as fi reusit cu siguranta
daca nu eram nevoita sa stau cu soacra mea, care are un alt stil de educatie: unul foarte autoritar, in care copilul nu are voie sa tipe, sa sara, sa se joace, sa se manifeste ca un copil...
degeaba ii explic eu ca psihologia spune una alta sau ca eu sunt profesor, si totusi... stiu sa ma port cu copiii - e inutil
si incet, incet, am ajuns sa-mi dau seama ca am alunecat pe undrum total gresit interzicandu-i fiului meu multe lucruri si impingandu-l inconstient, sa devina un introvertit la fel ca si copiii soacrei mele.. (baietelul meu are 8 ani)
e bine totusi ca e nu e tottul pierdut!
mai am timp sa remediez problema si simt ca si el e dornic de a petrece mai mult timp cu mine si de a i se acorda increderea cuvenita
copiii nostri sunt niste oameni mai mici si fie ca ne dam seama, fie ca nu, sunt mai sensibili decat par, sau decat am vrea noi sa admitem...
cu mare usurinta ii putem rani, si, culmea e ca, rana nu se vindeca
se cicatrizeaza usor, in timp, dar ramane un semn...urat, pe care la un mom dat il sesizam ;si daca il cunoastem bine, vom sti de cand il are si vom face totul sa nu se mai intample...
cu bine, si mare grija de omuletii de langa noi....
aurora56 spune:
Fetelor , nu sunt chiar asa de rea .Binenteles ca o laud pe fata cand face lucruri bune sau macar cand vad interes din partea ei .O las sa primeasca vizite dar nu cand nu sunt acasa dar sunt cateva dati cand nu ma pot intelege cu ea si este si incapatinata .Nici mama mea nu mi-a fost prietena ,ci mama si nici acum nu-mi este si desi ma mai ajuta cateodata ,tot ma cicaleste .Dar cum sa procedez cand am rugat-o pe Elena sa faca ceva si nu face .Mi-a fost mila si nu am putut sa nu o las afara azi desi nu a facut temele pe care i le-am dat.Cum sa fiu ferma ? Azi am vorbit serios cu ea si cu nepotul meu de fata cu mama pentru ca s-au batut. Totul a inceput de la Elena care nu l-a lasat in pace sa faca temele pe Cristi (8 ani)si in final si-au cerut scuze amandoi dar nu stiu cat de serios.Ce pot sa fac pentru ca mama nu poate sa se imparta , trebuie sa aiba grija de amandoi si nu se poate intelege cu ei? E mai bine sa stea fiecare singur incuiat in casa ?
Ramona J spune:
Daca nu asculta trebuie s-o pedepsesti. Dar nu te razgindesti. Nu stiu ce-i place ei mai mult. N-o lasa la tv intr-o zi, de exemplu. Si nu cedezi.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
Cerasela67 spune:
Fetita mea are 6 ani si fiind singurul copil la parinti (si la bunici) era cam alintata, in camera ei era mereu dezordine, jucariile le adunam eu, hainele stateau aruncate peste tot etc.
O pedespeam mereu (nu ii cumparam ce isi dorea, nu o lasam la TV, nu o lasam sa iasa din camera ei etc.) insa totul tinea o zi (sau cateva ore), apoi totul era uitat.
Acum am gasit o alta metoda care da rezultate: am cumparat cate un cosulet pt. fiecare membru al familiei: fetita, tata si mama si o punga de bile (bile mici de sticla colorata, de la magazinul de jucariii). Fiecare membru al familiei primeste o bila pt. ficare fapta buna, bila e data cu acordul celorlalti doi membrii, pt. o fapta rea se ia o bila celui in cauza, bilele se pun in colsuletul respectivului. La acumularea unui nr. de bile (in cazul nostru 20 de bile) cel care le-a castigat este recompensat.
Vreau sa va spun ca de 2 luni de cand facem acest "concurs" in camera ficei mele e bec, manaca tot din farfurie fara mofturi, ma ajuta sa pun masa si sa spal vasele, scrie fara sa sa grabeasca si fara sa fie ajutata (are niste caiete speciale pt. varsta ei). Bilele se aduna, mai se pierde cate una dar ... sistemul da rezultate!
annitha_cl spune:
Nu sunt de acord sa o pedepsesti...si stii de ce? Pentru ca nu merita... Hai sa-ti dau un exemplu... Andrei (dupa cum ti-am mai spus este baiatul sotului meu din prima casatorie si cu noi sta doar de un an de zile, ne cunoastem de trei ani pentru ca a mai venit la noi in vizta cateva saptamani) cand a venit la noi fura jucariile altor copii. Daca mergea sa se joace cu alti copii si vedea vre-o jucarie care ii placea o lua sa se joace cu ea... El are foarte multe jucarii si marea majoritate sunt cumparate de mine si, bineinteles, am observat lucrul acesta... Prima oara i-am explicat ca nu este frumos....dar a continuat...apoi l-am certat si i-am spus ca daca mai face asa ceva il pedepsesc... A continuat sa "imprumute" jucarii si evident ca le ascundea si urmarea...l-am pedepsit. Rezultatul? Pentru o perioada am crezut ca s-a potolit cand, dintr-o intamplare, am descoperit in sifonier la mine, sub hainele de iarna...unde nu umblam foarte des (fiind inca cald afara) jucarii "imprumutate". Nu l-am mai certat...doar l-am urmarit sa-mi dau seama ce il determina sa faca acest lucru... Am observat ca fura doar cand eu plecam in provincie la parintii mei. Atunci am realizat ca face lucrul acesta ca pe o razbunare (mama lui plecase in italia chiar de ziua lui de nastere si cred ca de cate ori plecam eu el se simtea parasit, abandonat..) asa ca am inventat o poveste cum ca jucariile il vad si aud si ca nu or sa se mai joace cu el pentru ca le fura de la stapanii lor...(bineinteles ca in poveste era vorba de un baietel al unei colege, pe el nu l-am implicat ca sa nu se simta amenintat). Chiar de a doua zi am observat ca jucariile au inceput sa dispara din ascunzatoare, bineinteles ca am verificat sa vad ce a facut cu ele... Le inapoase copiilor si chiar isi ceruse scuze de la ei, recunoscand fata de ei ca a "imprumutat". Din momentul acela am invatat ca un copil face ceva sau nuface un lucru cu un motiv. Nu doar pentru ca vrea el asa sau nu vrea...Intotdeauna observa-l si ai sa afli micul lui secret (vei afla ce-l determina cu adevarat sa faca sau sa nu faca acel lucru). Poate fiica ta nu face anumite lucruri tocmai pentru ati atrage atentia asupra ei (am inteles ca tu esti plecata la servici o mare parte a zilei iar atunci cand vii acasa -ca noi toate- nu prea ai timp de ea pentru ca sunt multe lucruri de facut acasa). Ea incearca sa-ti spuna prin micile ei razvratiri ca are nevoie de mai mult...de prieteni... Si faptul ca aduce copii in lipsa ta, desi stie ce va urma cand vii tu acasa este tot o forma de ati atrage atentia (mai ales ca recunoaste ca aduce copii in lipsa ta), mai mult... este o forma de a nu se mai simti singura...
isabela spune:
Sa-ti spun cum am procedat eu atunci cand fiica-mea nu dorea sa faca ce o rugam eu: o atentionam ca data viitoare cand ea va vrea ceva de la mine si raspunsul meu va fi ca si al ei, aduca NU. Ii spuneam:"stii cand eu te-am rugat sa faci... iar tu nu ai vrut? Nici eu nu vreau sa fac acum." Evident ca nu-i pica bine deloc( poate ca si mie imi era greu sa o refuz, dar ramanem ferma), dar metoda a functionat, iar acum nu mai avem astfel de probleme.
Ramona J spune:
Annitha, sotul si copilul vostru sint norocosi ca au dat de tine.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
aurora56 spune:
Azi dimineata cand am plecat la servici i-am spus ca este pedepsita si sa nu se uite la tv sau sa se joace pe calculator.Nu stiu daca i-a pasat pentru ca oricum a plecat la gradina cu mamaia si nici pana acum nu a sosit.Nu stiu cum s-a comportat acolo .I-am spus ca nu i-am mai dat teme de facut ,ca am inteles dorinta ei de a lucra singura fara constrangere si astept din partea ei rezultate.Oare cand le voi vedea .Jocul cu bilele l-am incercat dar dupa o saptamana nu mai avea efect .