Teama...limita normalului...

Nu stiu cat de normal este sa iti fie teama...
Dar la mine de cand am nascut (acum 3 ani si ceva) parca s-au cam accentuat pana in punctul in care ma deranjeaza...
Imi e teama de moarte...de moartea celor dragi...si ma gandesc cam des la asta...
Adica, de exemplu, cand sotul meu pleaca la drum lung cu masina, ma fulgera cate un gand...daca va avea un accindent?
Sau cand mergem cu avionul..daca se va prabusi?
Sau chiar cand conduce altcineva si eu sunt in dreapta, uneori ma gandesc ca daca nu e atent si se intampla ceva???
Sunt linistita doar daca - de exemplu - conduc eu...

Cand David e la gradinita sau cand sunt departe de sotul meu imi vin tot felul de scenarii prin minte (trec la fel de repede cum au aparut...) ca usa de la gradinita era deschisa, si ca David poate sa iasa pe acolo...sau sa il ia cineva...ca a trecut o perioada si nu am primit tel de la sotul meu...daca e ceva in neregula...

Incerc sa imi infranez gandurile astea, sa imi spun ca mereu se "termina cu bine"...dar...ele navalesc...

Si culmea este ca sunt o persoana foarte optimista...

Dar imi e teama de mor...teama sa ii pierd pe vre-unul...

Ce sa fac? Macar e relativ normal ???

Fiecare dimineata e un nou inceput

Sinzi, Radusi David



David

tinatache spune:

nu stiu daca e normal sau nu dar si la mine e la fel. Ieri a fost Andra in excursie iarasi si iar imi veneau tot feluld eganduri: daca se pierde in metrou, daca o uita in autobuz, daca o uita acolo in parc, daca, daca, daca... La cel mic de fiecare data cand ii vad o vanataie/julitura noua imi fac scenarii, cum s-a lovit, daca are ceva ascuns ce nu vad eu si e mai grav.etc.etc. Desi si gradinita si cresa sunt bine facute iar cazurile serioase sunt f rare.
eu am avut fricile astea dintotdeauna, doar personajele s-au schimbat. Inainte era mama si bunica, acuma sotul si copiii. Si chiar eu, ma gandesc ca daca ma duc cine stie unde si mi se intampla ceva ce se fac copiii mei fara mama... si tot asa...
poate ne spune cineva cum ne lecuim...

Cristina
-----------------------------------------------
Explica-mi, si am sa uit
Arata-mi, si am sa-mi aduc aminte
Lasa-ma sa fac singur, si am sa inteleg.
Confucius

mihaela_80 spune:

pe mine m-a ajutat urmatorul proverb, nu stiu al carui popor e:
Nu poti impiedica pasarile negre sa zboare deasupra acoperisului casei tale, dar le poti impiedica sa-si faca acolo cuib.

pana la urma trebuie sa acceptam ca exista evenimente pe care nu le putem controla si sa incercam sa ne ingrijoram din cauza lor doar atunci cand se produc.

lumi686 spune:

Sanziana, daca afli raspunsul te rog sa mi-l spui si mie:-)
Si eu sunt in aceeasi situatie de cand am ramas insarcinata si in loc sa dispara sentimentul de teama, parca mai rau se agraveaza. De avion nu mai spun, ca nu am mai fost in Romania de aproape 2 ani de teama!
Nu stiu daca e sau nu normal, dar stiu ca e obositor si nu te lasa sa te bucuri de viata. PE sotul meu l-am plictisit deja cu scenariile mele dramatice, sper doar sa nu o molipsesc si pe fiica mea.

catrinelteodoru spune:

eu nu am copii, dar patzesc asha de cand s-a imbolnavit si a murit mama. de-atunci, mi-e frica de orice ... exact asha cum spunetzi si voi ... o bubitza pe mana sotzului - sa nu fie semnul unei boli, un junghi trecator la san - sa nu fie semn de cancer, un telefon de la o ruda intr- zi cand nu ma astept sa sune - sa nu fie vreo veste proasta, sa nu se fi intamplat ceva ... iar seara, mai ales daca sunt singura, chiar nu pot opri aceste ganduri

Zambeste-mi!

Kikina spune:

Mai, mamelor, hai sa va "incurajez" un pic: mie frica asta mi-a aparut cam de cand am nascut si ma tine si acum, cand copiii au 17 si, respectiv 14 ani! Mintea-mi spune mereu (adica eu o fortez sa "spuna") ca n-o sa li se intample, nici lor, nici noua si nici rudelor si prietenilor dragi, nimic rau, dar sufletul tot tremura de teama, atunci cand intarzie, cand nu-s acasa, cand nu-s cu ei... Sper sa fie ceva normal, care sa tina doar de iubirea pe care le-o port. Si tot de cand sunt mama, am grija sa-mi iau cu mine buletinul daca plec de-acasa: da, si eu ma tem sa nu mi se intample nici mie ceva. Parca numai eu le pot da tot ce-i mai bun. Si, totusi, poate ca nu-i asa. Dar eu asta simt.

Cristina_C spune:

Si eu sunt asa mai ales de cand am un copil. Mi-e teama ca i s-ar putea intampla ceva rau, ceva ce eu nu pot sa impiedic. Imi alung de fiecare data gandurile, ca sa nu "atrag" raul, dar teama asta nu dispare, tot revine.
Si cad in depresie si cand ma gandesc la cei din familie care o sa moara inaintea mea - bunica, mama, tata. Si in trecut am pierdut cativa oameni dragi, foarte importanti pentru mine la vremea aceea - cred ca de acolo mi se trage!!!




Cristina,
mama lui
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Cristina_C" target="_blank"> Bobita, zis si Robert, 14 decembrie 2002
Cresc...

Principesa spune:

Sanzi, normal ca frecventa? Ca banuiesc ca nu te incalzesc niste statistici. Insa poate ti-ar fi de folos sa stii ca exista oameni care au nivel de anxietate mai scazut decat tine. Sau poate nici asta nu iti foloseste.
Poate iti foloseste insa sa stii ca tu ai resursele necesare pt reducerea anxietatii insa sunt neactivate. Si poate ti-ar mai fi de folos identificarea fondului anxietatii.
Tu nu esti doar relativ normala ci chiar normala. Asta nu inseamna insa ca nu poti fi mai linistita si mai fericita decat deja esti.

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

Principesa spune:

Cristina, asta se trage des de la procese de doliu neincheiate dupa pierderi anterioare

Cumva o fi sa fie ca niciodata n-a fost sa nu fie cumva

Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

roxanaz spune:

hm, va inteleg foarte bine, si eu simt la fel. am perioade si perioade....acum tocmai a trecut una urata de tot, nici nu vreau sa imi amintesc. nu stiu de ce se intampla asta dar incerc sa elimin gandurile rele cat pot de repede tocmai ca sa nu "atrag raul", asa cum spune Cristina.
Kikina ai fost dulce...si eu banuiesc ca de sentimentul asta legat de copii nu vom scapa niciodata....e "la pachet"


Roxana

Alina spune:

quote:

---

Originally posted by Principesa
Poate iti foloseste insa sa stii ca tu ai resursele necesare pt reducerea anxietatii insa sunt neactivate. Si poate ti-ar mai fi de folos identificarea fondului anxietatii.
Tu nu esti doar relativ normala ci chiar normala. Asta nu inseamna insa ca nu poti fi mai linistita si mai fericita decat deja esti.

---

Principesa,
Te rog eu sa fii mai explicita cu activarea resurselor necesare pt reducerea anxietatii.
Si eu am anxietate generalizata exact asa cum descriau fetele mai sus,in unele perioade mai mult,in altele mai putin,in unele chiar deloc.
Kikina,
Multumim.Inseamna ca nu trece nici daca copiii cresc,nici daca sunt 2.Eu am doar un copil si tot speram ca daca o sa mai fac unul,o sa ma lecuiesc.

Alina