Strabismul

Raspunsuri - Pagina 5

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns eunice78 spune:

Oana, am mai consultat 2 dr, amandoi au zis ca la Petru nu se corecteaza decat prin interventie, ca e gradul de deviatie prea mare ca sa se poata corecta prin gimnastica. Pe de alta parte am inteles ca rolul ocluzoarelor ar fi acela de a face ochiul sa lucreze pentru imbunatatirea acuitatii vizuale, intrucat multi dintre copii cu strabism nu vad bine. La Petru insa nu se pune problema pt ca el vede bine, foarte putin i-a scazut acuitatea la ochiul drept.
Noi ne-am hotarat si ne-am programat pt operatie pe 6 martie.
Am intrebat si de chestia cu laserul si am inteles ca in strabism nu e posibila interventia cu laser, operatia se poate face doar clasic. Dr a fost f dragutza si ne-a explicat intreg procedeul. Practic, asa ca sa intelegem, muschiul ocular din interior, dinspre nas va fi slabit prin taierea lui si atasarea de globul ocular mai in spate ( in cazul nostru ochisorul fugind spre nas). Nu stiu dk m-am facut inteleasa. In ceea ce priveste controversa cu varsta am inteles ca aceasta controversa exista doar la noi, in occident nu mai e actuala. Cert este ca nu am auzit nici o parere negativa despre dna Teodorescu, desi am cautat informatii in mai multe locuri: Asa ca merg pe Mana dansei.
Daca te mai pot ajuta cu ceva sau mai ai vreo intrebare...mai multe insa o sa pot sa iti spun dupa operatie.
Sanatate!


Eni, mama de baietzi - Petru (14.08.2003) si Toma (29.09.2006)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns oanab125 spune:

Eunice, multumesc pentru informatii. M-ai mai linistit. Exact asa va fi si la Matei al meu, el va fi operat la ambii ochi. Noi nu ne-am programat inca, el e mai bolnavicios si trebuie sa fie sanatos. La primavara.
Succes mult.
Poate mai tinem legatura, sa imi spui si mie cum a fost. am inteles ca operatia nu dureaza mult, mi-e teama insa de anestezia generala.
Si eu am auzit numai lucruri f. bune de d-na doctor, de aceea am si mers la dansa.
Cu dumnezeu inainte.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns eunice78 spune:

Fetelor, am o intrebare: am facut operatia, am fost cu Petru si la controlul de dupa cele 2 luni, am mai purtat 3 luni ocluzoare la ochiul drept. Copilul e muuult mai bine. Nu se mai vede aproape deloc strabsimul, in conditiile in care ochiul drept in ultima luna inainte de interventie ajunsese aproape de tot sub nas. Eu imi dau seama ca ii mai fuge cate un pic ochiul drept cand e ff obosit, dar putin si se vede numai cand nu are ochelarii. Urmatorul control trebuie sa il facem in decembrie.
Ce ma deranjeaza este insa ca de la operatie incoace dar mai ales de vreo luna a inceput sa clipeasca f des. Strange ochii ca si cum l-ar deranja ceva. Si nu doar seara ca sa zic ca e obosit. Clipeste si dimineata, ca si cum ar avea ceva in ochi. L-am intrebat daca il deranjeaza ceva, daca il dor ochii..zice ca nu are nimic. O sa vorbesc cu doctorita dar voiam sa stiu daca voi v-ati confruntat cu asa ceva.
Precizez ca nu i s-au schimbat dioptriile dupa operatie, poarta aceeasi ochelari ca si inainte de interventie, doar ca inainte de interventie nu clipea asa..

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns oanab125 spune:

Buna, Eunice!Chiar vroiam sa iti trimit un email sa te intreb de operatie. Eu inca nu l-am operat pe Matei, in toamna. Ma bucur ca totul a fost bine. Mie imi este f. teama de anestezia generala. Spune-mi, te rog, cum a fost, cum a suportat anestezia, cat a durat interventia. sunt destul de speriata.

Matei si Ilinca

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns eunice78 spune:

E a nu stiu cata oarta cand mi se intampla sa scriu un mesaj si sa dispara ca si cum nu as fis scris nimic. Ma enerveaza de mor.
Operatia a decurs bine, singurul aspect negativ a fost ca s-a intarziat cam 2 ore deoarece anestezistul a fost prins intr-o alta operatie urgenta. Pentru Petru nu a fost o problema dar au mai fost copii mai mici care nu mancasera nimic..
Despre procedura: am ajuns acolo la 16, in antecamera mai erau 4 copii plus parintii aferenti, a venit anestezistul si a vorbit cu fiecare parinte in parte. Ne-a intrebat despre starea de sanatate a copilului si ne-a explicat ce se va intampla si cum va reactiona copilul cand se va trezi. Apoi, cu cca un sfert de ora inainte de interventie Petru a baut un siropel care l-a cam ametit. Dupa un sfert de ora Petru a mers intr-o sala de unde se intra in sala de operatie, acolo l-am schimbat in pijama apoi l-au luat la sala. Interventia a durat cam 50 min, apoi a fost adus la sala in care a fost schimbat in pijama. Era adormit dar si agitat. Ni s-a spus ca dupa anestezie generala reactioneaza ca si oamenii beti, dar ei oricum nu uita tot, era ff nervos, dar el nu tine minte nimic. A trebuit sa fim f atenti sa nu puna mainile la ochi, tot avea tendinta sa se frece. Dupa cca o ora am plecat acasa. L-am luat in brate si l-am tinut asa pana acasa. El era semitreaz. Acasa i-am dat Nurofen, a baut un pic de apa, i-a venit sa vomite, si i-am pus picaturi. Am primit de la clinica primul flacon de picaturi (Tobradex, parca) apoi am ami luat noi vreo 2.Mai greu a fost sa ii pun picaturile in seara operatiei ca nu voia deloc sa deschida ochii, ii era frica sa nu il usture..In prima saptamana i se pun picaturi (cate 1 pic in fiecare ochi) de 4 ori pe zi, in a doua sapt de trei ori pe zi, in a treia sapt. De 2 ori pe zi. Si ii stergeam in fiecare dimineata ochii cu comprese sterile si ser fiziologic.
Nu a avut voie sa iasa din casa doua saptamani, a avut voie sa se uite la tv. Nu a fost grea recuperarea. A doua zi am fost cu el la un control postoperator la care dr s-a uitat dac nu sunt semne de infectie, daca sunt ochii curati etc. A doua zi dupa interventie ii fugeau ochii in toate partile, e normal. Apoi cu fiecare zi a fost mai bine. Am fost la control din nou la 2 luni, dr a zis ca se mai vede la ochiul drept si ne-a zis sa ii punem ocluzor pe ochiu stang trei ore pe zi timp de trei luni.mai mergem la ctrl in decembrie.
Noi suntem F multumiti de rezultat, adica e o diferenta enorma intre cum era inainte si cum e acum, insa nu inteleg de ce a inceput sa clipeasca asa des. Petru e in provincie acum dar o sa incerc sa il aduc la un control, sa vad ce o sa zica si doctorita.
Poate intra totusi si alte mamici si imi spun ce e cu clipitul asta...


Eni, mama de baietzi - Petru (14.08.2003) si Toma (29.09.2006)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns oanab125 spune:

Mulumesc, eunice. Va trebui sa mergem si noi cu Matei. Mi-e teama sa nu fi amanat prea mult. eu plec din tara si cand ma intorc trebuie sa incep. El e si o fire bolnavicioasa, stiu ca analizele se fac cu 2-3 saptamani inainte.
dupa operatie a avut ohii acoperiti?
chiar sunt si eu mirata de ce clipeste. M-am mai intalnit cu cineva care se plangea de acelasi lucru la baiat, doar ca el nu a fost operat.
eu zic sa nu mai amani si sa te duci sa il vada d-na doctor.
tu cat ai dat la operatie? 18 milioane cu tot cu anestezie?
asta era tariful cand trebuia sa il operez eu pe Matei.
sanatate multa

Matei si Ilinca

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns eunice78 spune:

quote:
citat din mesajul lui oanab125

Mulumesc, eunice. Va trebui sa mergem si noi cu Matei. Mi-e teama sa nu fi amanat prea mult. eu plec din tara si cand ma intorc trebuie sa incep. El e si o fire bolnavicioasa, stiu ca analizele se fac cu 2-3 saptamani inainte.
dupa operatie a avut ohii acoperiti?
chiar sunt si eu mirata de ce clipeste. M-am mai intalnit cu cineva care se plangea de acelasi lucru la baiat, doar ca el nu a fost operat.
eu zic sa nu mai amani si sa te duci sa il vada d-na doctor.
tu cat ai dat la operatie? 18 milioane cu tot cu anestezie?
asta era tariful cand trebuia sa il operez eu pe Matei.
sanatate multa

Matei si Ilinca



Nu, nu a avut ochii acoperiti cu nimic. Nu ii bandajeaza.
Operatia a costat 20 milioane.
Eu cred ca nu clipeste asa din cauza operatiei. Am fost la mare si a stat f mult in apa, mai ales la piscina. Am niste banuieli cum ca ar putea avea legatura cu asta, dar nu sunt sigura..parca clipea asa si inainte de mare, dar mai putin, aproape nerelevant, si doar seara..

Eni, mama de baietzi - Petru (14.08.2003) si Toma (29.09.2006)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns oanab125 spune:

totusi, eunice, eu zic sa mergi cat mai repede la control

Matei si Ilinca

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dorya spune:

Buna mamici!
Sunt mamica unei fetite de 6 luni si jumatate , care afost diagnosticata cu strabism convergent congenital la ochiul stang.Mi s-a recomandat sa-i pun picaturi in ochiul drept , pt a forta ochiul stang.dr mi-a spus ca se rezolva , dar trebuie multa munca.Nu stiu ce inseamna multa munca , dar as vrea sa stiu daca cineva a rezolvat problema doar cu tratament si exercitii.Pt ca daca in final ajungem tot la operatie , nu as mai chinui fata degeaba.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nela2009 spune:

Buna si baietelul meu Bogdan e diagnosticat tot strabism convergent congenital dar la ochisorul drept Noi de la 7 luni am inceput tratamentul ( are 1 an si 3 luni )insa cu ocluzor ii acopeream ochiul stang pentru a forta pe dreptul cite 3 ore pe zi .La 1 an am mers la control inbunatatiri au fost in sensul ca inainte de a pune ocluzorul el ochiul drept il misca doar pina la jumatate la un an il misca din capat in capat.La control ne-a zis ca urmeaza ochelari a nu ne-a dat sanse prea mari de a-si reveni din ei dar exista o sansa dupa 1 an jum trbuie sa mergem iar atunci ne va spune daca trebuie operat de fapt ne-a zis din prima ca poate va trebui 1-2 operati Uitasem tot asa 3 ore pe zi ii punem ocluzorul dar cu ochelari Cu ochelari sa obisnuit cam in 2 saptamani a fost greu dar cu rabdare am reusit nici noua nu ne vine sa credem cand il vezi asa mic cu ei pe nasuc Ce pot sa te sfatuiesc incearca cu tratamentul daca exista o sansa sa-si revina fara operatie eu zic sa nu dai cu piciorul operatia e tot operatie Ce inseamna multa munca ??? exerciti cu siguranta ochelari si mai apoi virsta puiutilor nostri...Cum sa explici unui copilas atat de mic ca trebuie sa tina ochelari pe nasuc si pentru binele lui nu e voie sa-i dea jos?? cum sa-i explici ca trebuie sa tina ocluzorul?? mai ales cum e Bogdan acum constietizeaza multe personalitatea lui se face simtita...dar cu rabdare si iubire vom trece peste toate Noi va dorim multa sanatate si capul sus vor trece toate pupici Bogdan si Nela

Mergi la inceput