Durerea unei pierderi de sarcina (2)

Uff, fetelor, ce multe sintem... Si ce ne doare sufletul...

Eu nu m apot compara cu Laura_Ioana sau Ileana_marius, cred ca ele sint cele mai incercate...
Eu n-am apucat sa cumpar nimic pentru bebe... De fapt, n-am vrut... Si ma gindeam daca la viitoarea sarcina are rost sa cumpar ceva inainte de a-l vedea in bratele mele. Si vorbesc foarte serios. Avem multi prieteni, cu copii de ambele sexe, la care se poate apela cu incredere pt un rind de hainute cu care sa il scoatem din spital si cu ceva obiecte necesare atunci. Si de-abia apoi sa cumparam... Ce parere aveti? e ceva cit de cit rational sau aberez?

Uneori stau si ma privesc facindu-mi vise si planuri pentru o viitoare sarcina... Dar nu stiu daca si cum va fi

chinico, sa intelegem ca acum ai din nou un bebelus in burtica? Ufff, iti doresc sa fie bine... Noi sintem aici...

megbeng, si io as vrea sa fiu din nou graviduta pina prin septembrie, sa le pot spune si eu mamicilor ca sint bine... Nu stiu insa daca voi putea sa intru sa vad ce fac...cum au nascut, etc... desi poate pina atunci ma loveste un alt tip de masochism...

Ieri am fost la coafor sa imi tai parul, cum va ziceam, si evident ca m-a busit plinsul cind i-am spus coafezei ca bb nu mai e... Asta in conditiile in care ne cunoastem de vreo 10 ani si a fost alaturi de mine si la bine si la rau...Am aflat cu stupoare ca a pierdut si ea 2 sarcini, ambele extrauterine, deci nu mai are nici o speranta de bb... Si mi-a zis ca se poate si mai rau, ca ea a stat 11 zile cu hemoragie interna si putea sa moara si ea...

Numai vesti rele si intimplari triste...



____________________________________________________________________
Toate lucrurile se intampla cu un scop | Alé

megbeng spune:

ale, eu abia acum, dupa 7 luni am reusit sa intru si sa trag cu ochiul acolo, de scris nici nu se pune problema!
nici eu nu ma gandesc sa cumpar ceva pentru bebe inainte sa ma vad cu el acasa..o sa umblu cu sotul sa alegem modele de patutz si altele, dar e o superstitie la care tin... la fel cum, pana nu o sa se vada burtica, nu mai am de gand sa spun nimanui, in afara de fetele de pe forum so sotului!

Alé spune:

Chiar asa, si asta voiam sa intreb... Cum va propuneti sa spuneti apropiatilor de o noua sarcina?

Sincer, eu ma gindesca la parinti si la sora mea. Acum i-am spus surorii mele la 6 sapt si parintilor la 12. Toti trei au suferit mult pentru mine, in special mama, mai ales ca a fost cu mine toata noaptea aceea.
Cred ca o sa-i intreb, o sa-i las pe ei sa aleaga daca vor sa stie de la inceput sau sa le spun mai incolo, cind o sa stiu ca e bine. Dar ma intreb ce inseamna "mai incolo, cand o sa stiu ca e bine"... Cind e asta cu adevarat? Ufff...

Imi amintesc ca in lunea neagra io imi propusesem sa ma duc la serviciu, ca ma simteam mai bine, singeram doar foarte putin...Aveam burtica si ma pregateam sa dau vestea mare tuturor colegilor...Aveam si certificat... Si n-am mai apucat...

Iar despre lucruri, io n-am fost superstitioasa acum, pur si simplu nu mi-a venit sa iau nimic... Absolut nimic...Nici macar o pereche de botosei, care sint atit de draguti... Poate si faptul ca n-am stiut ce sex are nu m-a incurajat.
Cred ca o sa ii "indic" sotului ce si cum sa comploteze cu restul familiei si cu prietenii sa faca impreuna bagajul de spital al lui bebe plus cele trebuincioase prin casa, sa le tina scunse si cind vin io acasa sa fie deja pe pozitii. Sau pur si simplu, le spun ca eu nu vreau sa stiu ca s-au cumparat si nu vreau sa le vad.

Offf, ce de sperante imi fac...
Ma prefac ca nu ma duc miercuri la doctor si ca nu astept nenorocita aia de anlaiza si ca nu mi-au trebuit doi ani sa ramin... ma comport ca si cum as ramine insarcinata maine...




Toate lucrurile se intampla cu un scop | Alé

Amely spune:

Fetelor, va admir din tot sufletul ca aveti curajul si taria sa vorbiti despre un lucru atat de dureros, pe care l-am trait si eu ca si voi, dar incerc sa-l uit, din rasputeri...
Eu am pierdut sarcina acum un an si 3 luni. Prima mea sarcina, obtinuta dupa 11 luni (stiu ca nu pare mult) de tratamente naturiste si plansete de disperare si rugaciuni la Dumnezeu... Avea doar 7 saptamani, dar era atat de dorita (ca si la voi de altfel) incat a lasat un gol imens... Si multe lacrimi. Care atunci pe moment au refuzat sa curga, parca ceva s-a blocat in mine. Abia dupa o saptamana am realizat, si nu ma mai puteam opri din plans... Nu are rost sa va mai povestesc, cunoasteti prea bine sentimentul si durerea care te coplesesc, care nu te lasa sa dormi, sa zambesti, sa respiri... Asta mi s-a intamplat in primele 4 luni de la pierderea sarcinii. Dupa care s-a asternut tacerea, apoi incet-incet uitarea... mai ales cand ni s-a dat unda verde sa incercam din nou. Mi-am revenit si psihic, nu numai fizic, dar ceva s-a rupt atunci definitiv in mine, o bucatica din sufletul meu a ramas acolo, pe culoarele Giulestiului, cand priveam in gol si nu reuseam sa realizez ce insemnau vorbele ecografistului: "lipsa cord". Si acum imi suna in urechi aceste 2 cuvinte... Iar cand am inteles, deja injectia cu diazepam isi facuse efectul, nu mai puteam plange, nu puteam decat sa strang mana sotului si sa-l privesc vinovata, fiindca nu-i mai puteam darui copilasul. Iar el, bietul, nu vroia decat sa stie ca sunt eu bine. Dar in nebunia mea de atunci...

Am facut si eu examenul anatomo-patologic in urma chiuretajului . Concluzie? Nici una. Neconcludent. Analizele mele? Toate bune.
Au trecut 1 an si 3 luni. Acum s-a instalat iar panica. Dupa ce ca nu raman, daca printr-o minune se va intampla, nu pot sa nu ma gandesc ce ar fi daca as pierde din nou sarcina. DE ASTA MI-E CEL MAI FRICA. Nu cred ca as suporta sa-mi dea D-zeu o astfel de bucurie ca pe urma sa mi-o ia. DIN NOU. Dar asta este, faca-se voia LUI.

Marti fac laparoscopie. E ultima investigatie care imi mai ramasese. Poate aflu macar acum adevarul, ce anume ma impiedica sa am copilul meu? Daca nu, asta e, ma resemnez, ma retrag cumintica si ma consolez cu speranta ca poate intr-o zi... o sa meritam si noi aceasta bucurie, de a fi parinti.

Cand am citit ce a scris Ileana Marius, la capitolul anterior, m-a busit plansul instantaneu. Nu mi-a mai pasat nici de colegi, nici de nimic... La fel si durerea Laurei Ioana. Nu se compara cazul meu (banal, dpdv medical, dar atat de trist pt. mine) cu situatia incredibil de nedreapta, de cutremuratoare prin care au trecut ele. Sa va ajute D-zeu sa aveti cat mai curand copii minunati, care sa compenseze durerea imensa pe care ati simtit-o... Voi ati trecut cel mai greu test cu viata, si meritati din plin o mangaiere care sa inchida ranile din inimile voastre.

Cand citesc ce scrieti voi, Ale, Arturana, Meg si toate fetele trecute prin astfel de experiente nefericite, parca ma confund cu voi, cu durerea voastra... Va simt aproape prin simplul fapt ca aceste (multe, stiu...) randuri pe care le-am scris, sunt intelese cu adevarat. Eu va spun atat: pentru orice exista o solutie. Pentru noi, toate, solutia este sa ne stergem lacrimile, sa mergem mai departe si sa privim in sus, cu incredere in destinul nostru. Si sa nu uitam ca atunci cand ne dorim cu adevarat un lucru, oricat de imposibil poate parea, pana la urma il vom obtine.

Din pacate, Ale, asa-i subiectul asta, trist.. Oricat am incerca sa fim vesele, la acest subiect pur si simplu este greu sa-ti ascunzi sentimentele, mai ales daca ai trecut vreodata prin asta.

Scuze pentru lungimea mesajului... cred ca nu m-am mai descarcat de mult asa cum am facut-o acum, la acest subiect, poate pt. ca problemele mele mi se pareau prea marunte in comparatie cu ale altora, dar vazand ca voi aveti curajul sa vorbiti deschis despre aceste lucruri, pe care eu incercam sa le ascund undeva, intr-un coltisor "tabu" al mintii mele, m-am gandit ca pot sa o fac si eu...

Va multumesc ca existati, ca ati creat acest subiect, desi as prefera sa stiu ca nici o femeie din lumea asta nu a trecut si nu va trece vreodata prin durerea unei pierderi de sarcina.

Aveti grija de voi!

"...mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate..."

Pozici cu noi

tanima_i2002 spune:

Nici nu stiu cum sa incep.
Povestile voastre ma intristeaza enorm. Cautand altceva, un alt subiect, am dat peste voi. Parca aceasta problema ma atrage ca un magnet. Si ma atrage pentru ca si eu am trecut prin asa ceva si desi acum sunt graviduta iarasi inca nu s-au vindecat ranile trecutului.
Ale am fost colege la mamici de sept-oct. Dupa vestea care ne-ai dat-o o saptamana si ceva nu am mai putut intra pe forum. Imi era frica de ce vesti voi mai afla. Ieri o alta fata a venit cu vesti proaste. Parca nu se mai termina cu ghinioanele de la acel forum. Si mereu stau cu frica ca voi fi urmatoarea.
Sa incep cu inceputul. Am asa multe sa va spun si nu stiu de ce dar in aceasta seara simt nevoia sa va povestesc.
Sunt casatorita de aproape 4 ani si mi-am dorit dintotdeauna copii. Am 3 surori si toate au copii. Nu stiu ce sunt analize genetice, infectioase, triplu test samd. Pur si simpu au ramas insarcinate si au nascut fara probleme. Noi am tot amanat momentul magic pentru ca nu aveam casa si vroiam sa ii oferim toate conditiile. Dupa aproape 2 ani de zile am zis ca nu e timpul sa mai asteptam ca nu vom avea niciodata totul asa ca am renuntat la contraceptive. A trebuit sa astept 8-9 luni, timp in care deja incepusem sa imi fac griji ca nu ramaneam. Anul trecut de pasti am aflat vestea. Nu am spus la nimeni pentru ca vroiam sa fie numai bucuria noastra. Soacra mea (care e o vaca nesimtita) ne tot batea la cap cu copilul, dar in acelasi timp imi spunea ca sa nu ne ducem la ea in curte cu baiat (de parca nu avea si ea unul) lucru care ma enerva la culme, desi amandoi (eu si sotul) ne doream fata, dar ideea ca ea imi impune ce sa fac ma enerva. La 6 saptamani saproape 7, chiar de ziua mea am inceput sa am sangerari. Am dat fuga la dr si mi-a dat tratam cu utrogestan dar din pacate dupa o sapt am avut avort spontan. A fost cumplit. Nu mai spun chinul pe care l-am tras la spitalul din oras, fuga im miezul noptii la Bucuresti si chiuretajul la care am simtit ca imi scoate si sufletul din mine. socrii mei au aflat abia dupa de sarcina. Soacra mi-a spus f raspicat ca nu trebuie sa imi fie rau dupa chiuretaj si sa sangerez ca ea a facut 5 chiuretaje si se ducea la servici dupa aceea. Abia m-am abtinut sa nu ii spun ca eu nu sunt vaca ca ea. Deja din acele mom ea pentru mine a devenit o femeie care nu o mai consider om ci animal. Intre timp zeci de analize si de intrebari la care am ramas fara raspuns. Am inceput sa ne gandim iarasi sa o luam de la capat. Dar aflu cu stupoare ca a fost tare vrednica cumnata mea si s-a trezit si ea pe la 8 sapt gravida, fara sa ia nici o vitamina, ca i s-a parut ca sunt scumpe la 300.000 lei si asa ca a renuntat la ele desi dr i le-a indicat. Fata vroia baiat asa ca soacra a f tare entuziasmata ca ii va face fata mamii un nepot (desi mie imi spusese clar sa nu ii duc baiat in curte). Pana la urma a avut fata si a fost tare dezamagita si una si alta. Dar eu stiu ca Dumnezeu nu doarme si le da la fiecare dupa suflet (ma scuzati de rautate dar chair nu le mai suport). Dupa 6 luni am ramas iarasi insarcinata, in urma unui tratam cu vitamine de 3 luni, cand nu mai speram, insa cand psihic imi mai revenisem cat de cat, ptr ca mai aveam un pic si ma duceam la psiholog. Aveam trimiterea in geanta. Mi-am spus ca in sfarsit Dumnezeu mi-a ascultat ruga si imi da si mie un bebe. Cu un an inainte le spusesem colegilor de la servici ca anul urmator (adica in 2005) voi veni si eu de Craciun cu un bebe la serbarea de Pom. Nu fusese sa fie asa, dar speram ca il voi duce in burtica. Din pacate, desi am facut tratament, la 7 sapt jumatate s-a oprit iarasi din evolutie. Chiar in perioada in care ar fi trebuit sa il nasc pe bb1 am facut chiuretajul lui bb2. Am crezut ca viata pentru mine s-a terminat. Sarbatorile au fost cumplite. Vedeam femei gravide pe stada si le uram. O vedeam pe cumnata mea gravida care nu se bucura ca va avea un copil si nu avea nici o problema desi nici nu fusese pe la dr de prea multe ori si mai era si suparata ca are fata. Imi venea sa o strang de gat. Din acel moment nu am mai vazut-o nici pe ea nici pe soacra mea. Le-am dat la toti dracii si am zis ca in casa mea nu au ce cauta. Si nici nu au mai calcat. Imi facea rau numai gandul ca exista. Vedeam copii surorilor mele si le uram si pe ele ca au copii si ii cearta sau ii bat. Chiar m-am cerat cu una din ele ca a tipat la copil. O luasem razna de tot. De craciun am stat in pat si am plans toata ziua. De revelion la fel. Mi-am spus ca eu copii nu voi mai face toata viata, sau cel putin nu curand. Nu ma simteam in stare sa o iau de la capat. Totusi nu m-am protejat pentru ca eram convinsa ca nu voi ramane insarcinata, iar sotul meu nu a vrut prezervativ sub nici o forma. In ianuarie mi-a venit primul ciclu normal dupa chiuretaj. Dupa aceea au fost doua seri in care m-am simtit in stare sa il las pe sotul meu sa ma imbratiseze (Chiar si mai mult). Si la sf lunii aflu cu stupoare ca sunt insarcinata. Va spun sincer ca nu stiu cand, nu stiu cum, ca sunt convinsa ca nu a fost in perioada in care ar fi trebuit sa fie ovulatia. Dar nu ami conteaza. important este ca am simtit din nou ca traiesc. desi inca de la inceput am avut probleme si am stat cu stres ca ceva rau ma asteapta (ca si acum de altfel), incerc sa ma incurajez si imi spun ca de data aceasta nu se va mai intampla. Am trecut de perioada aceea fatidica de 8 saptamani, dar ceea ce ce s-a intamplat unora dintre voi ma ingrozeste si ma sperie si mai tare. dupa cum va spuneam, astept sa fiu urmatoarea. Sper insa ca Dumnezeu sa aiba alte planuri cu mine si ca cei doi ingerasi pe care i-am pierdut sa aiba grija de bebelusul meu cu nr 3.
Daca ati avut rabdare sa cititi tot ce am scris va multumesc. daca nu, va inteleg.
Ideea e ca Dumnezeu da celor care pot duce, care sunt puternice si pot trece peste asta. Si pentru fiecare este un moment. Sper ca acum sa fie si al meu. Va doresc ca data urmatoare sa fie si al vostru. sa va dea Dumnezeu puterea sa mergeti mai departe. Si toate starile prin caretreceti sunt normale. Eu mi-am pierdut la un moment dat si incredera in Dumnezeu(trebuie sa recunosc). Eram orbita de durere. Nu mai credeam in nimeni si nimic. Dar El mi-a dat un semn atunci cand a simtit ca ma pierde.
Curaj si liniste sufleteasca va doresc.
Tanima, 13+

Liana30 spune:

tanima_i2002 eu am avut rabdare si te'am citit..sper din tot sufletul sa nu mai treci prin ce ai trecut..Dumnezeu e mare si iti va ajuta...numai bine iti doresc!!!





"Nimic nu-i imposibil!"

tanima_i2002 spune:

Am uitat sa precizez: acum fac un tratament mult mai complex de sustinere a sarcinii si merg la un dr care se pare ca e printre cei mai buni in probleme de infertilitate si sarcini cu probleme.

Alé spune:

Si eu am avut rabdare sa citesc tot. Sa dea DD sa nu ai nici o problema pina la sfarsit si sa te bucuri de bb.

M-ai facut curioasa si am intrat la mamici si am citit de Cricor. Mi se pare foarte greu ce are ea de facut... As vrea sa-i transmit cumva gindurile mele bune, dar acum, acum, nu e cazul. Noi sintem aici pentru ea... Sper sa se termine odata vestile proaste la septembrie-octombrie...

amely, succes la laparoscopie si iti doresc sa ti se implineasca dorinta cit mai curind.

Fetele, cred ca in curind voi incepe sa traduc si o sa incerc sa postez undeva citeva informatii de pe site-ul de care v-am zis. Amely m-a convins, ca ea spus ceea ce multe altele fac: prefera sa ascunda si sa uite decit sa vorbeasca despre asta. Nu e sanatos...
Chiar de-ar fi sa scriu in fiecare zi ca mi-e frica si ca in fiecare zi construiesc sperante care se naruie in acceasi zi, chiar de-ar fi sa nu ma asculte nimeni si nimeni sa nu-mi dea vreun sfat, simplul fapt ca nu le tin in mine ma face sa ma simt mai bine, macar 5 minute...Poate vi se pare un fel de "batut campii pe forum" dar daca numai una se recunoste in ceea ce zic, inseamna ca nu-i bat degeaba...




Toate lucrurile se intampla cu un scop | Alé

Alé spune:

tanima, am uitat sa te intreb ce tratament faci pt sustinerea sarcinii. Ca daca zici ca e complex, ma gindesc sa am habar pe viitor. Multumesc


Toate lucrurile se intampla cu un scop | Alé

ariadna33 spune:

Alé, eu o sa citesc in mod sigur ce vei scrie... mi se pare o idee buna. Poate ne ajuta intr-un fel sa trecem mai usor peste...

*************************************
"Cand prezentul va fi trecut, visele vor fi realitate"

Ioanatugs spune:

BUNA FETELOR ! Vreau sa spun ca va admir sincer pentru taria cu care a-ti trecut peste pierderea uneia sau a mai multor sarcini! Eu abia acum dupa un an pot sa spun ca nu mai plang atat de des ca atunci. Am trecut cu ajutorul vostru !

Cu drag Ioana Tugs