In fiecare zi cu Dumnezeu (partea a 9-a)

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Religia: Crestina .

Nici un ostas nu se incurca cu treburile vietii, daca vrea sa placa celui ce l-a scris in oaste.
2 Timotei 2.4

Odinioara eram robii Satanei deoarece faceam voia si pofta lui. Dar cand prin dragostea si lucrarea Duhului Sau am venit la pocainta, am fost smulsi din aceasta putere a intunericului si stramutati de partea Lui Dumnezeu. Noi suntem acum prea iubitii, rascumparati cu un pret mare de Domnul. El vrea sa ne bucuram de dragostea, harul si binecuvantarile pe care ni le-a dat. El vrea ca sa fim luptatori ai sfintei cauze a credintei. In fata propasirii Evangheliei, a cresterii credinciosilor, in lucrarea de supunere cu fidelitate, stau mari si multi impotrivitori. De aceea este necesar sa avem toata armatura lui Dumnezeu si sa veghem. Ce ar fi cu un mercenar (soldat platit) daca l-ar preocupa cele de acasa si toata ziua ar scrie scrisori? Daca toti ar face astfel s-ar putea gandi cineva la victorie? Cei 300 de ostasi ai lui Ghedeon care au baut din picioare apa, putand sa vegheze daca vine dusmanul, au fost apti pentru lupta. Cei care s-au aplecat jos ca sa bea, sa guste ceea ce este pamantesc, NU au fost apti pentru lupta. Numai cei 300 de ostasi au fost apti sa sparga ulcioarele, sa ia in mana facliile, sa sune din trambita si sa castige victoria. Noi toti suntem chemati sa luptam. Dar pentru aceasta lupta noi trebuie sa fim pregatiti, si aceasta vrea sa o faca Cuvantul lui Dumnezeu. Daca mai ascultam ce ne sopteste dusmanul cel viclean sau chiar mai facem unele lucrari de ale lui, atunci NU suntem vrednici luptatori ai Domnului.
Toti slujitorii lui Dumnezeu au fost mai intai invatati in scoala lui Dumnezeu. Cei care au inteles mai bine tinta si insemnatatea cresterii lor au devenit cei mai tari si mai staruitori in slujba lor intre oameni. Cei care au fost numai niste scantei aprinse de oameni, nu au avut in ei nici adancime, nici puterea de a starui, nici adevar.




La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alexxia spune:

“darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru.”
Romani 6:21
“Multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!”
2 Corinteni 9:15
Cadouri, daruri...
Ne place sa facem cadouri? Da, si lucrul acesta se vede clar de Craciun,cu ocazia aniversarilor...cand facem tot felul de lucruri neobisnuite pentru ai face fericiti pe cei pe care-i iubim.O de cate sacrificii suntem in stare pentru a face o bucurie celor dragi daruindu-le ceva !
Cand daruim experimentam cel mai dulce gust al vietii, gustul daruirii. In acele momente ne asemanam cel mai mult cu Dumnezeu.
V-ati intrebat vreo data de ce Dumnezeu daruieste atat de multe ? Noi am putea exista cu mult mai putin din ce ne ofera . El putea sa lase pamantul plat si gri si noi n-am fi facut diferenta. Dar nu, Dumnezeu a facut nespus mai mult,a dat rasaritului culoarea portocalie si a pictat cerul in albastru, a facut verde matasos iarba si a pus nenumarate culori pe petalele de floare. Era Dumnezeu obligat sa faca pasarile sa cante ? De ce a dat florilor parfum ? De ce a dat gust fructelor ? Poate pentru ca ii place sa vada bucuria si uimirea de pe fata ta .
Daca noua ne place atat de mult sa facem cadouri, oare cu cat mai mult se bucura Dumnezeu cand daruieste. Domnul Isus a spus in Matei 7:11: “daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru, care este in ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!”
Darurile Lui Dumnezeu vin direct din inima Lui.Si El are o inima buna si generoasa, Iacov spunea:” orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor ”
Fiecare dar de la Dumnezeu ne arata dragostea ce ne-o poarta...dar nici unul nu ilustreaza aceasta dragoste mai bine ca darul crucii. Acesta nu a fost impachetat in hartie, ci in pasiune. Nu a fost pus sub un brad , ci la picioarele unei cruci. Si nu a fost legat cu funde,dar a fost stropit cu sange.
Darul crucii.
Despre darul crucii se vorbeste foarte mult, dar odata cu el au venit si alte daruri pe care Dumnezeu in netarmurita Lui dragoste le-a pregatit pentru noi.Stiai ca drumul pana la cruce este plin de darurile Lui Dumnezeu ? Batjucora preotilor, bicele indurate, coroana de spini, piroanele, buretele cu otet, un semn, cele doua cruci de-o parte si de alta a Domnului Isus. Ti-ai luat vreo-data timp sa deschizi aceste daruri ?
Nu era nevoie sa dea atat de multe. Singurul adsolut necesar pentru salvarea noastra era sangele, dar El a facut mult mai mult.
O diadema de dureri Tu ai purtat in locul meu si trei piroane au strapuns carne si lemn.
Doamne inteleg ca a fost nevoie de sange, de sacrificiul Tau . Dar buretele, batjocora, bicele...
De ce a trebuit sa fie cruce ? Nu se putea o moarte mai blanda in loc de sase ore atarnand intre viata si moarte ?
O, Tata, Iarte-ma ca te intreb, dar trebuie sa stiu, tu ai facut aceste lucruri pentru mine ?
Ai intraznit vreo data sa te rogi asa ? Te-ai gandit la aceste lucruri ? Ai vazut pana acum ca dealul crucii este plin de daruri divine ? Desfa-le, deschide-ti inima si primeste-le. Si in timp ce simti lemnul crucii si ranile lasate de corana de spini si urmele cuielor, asculta, il vei auzi pe Dumnezeu soptindu-ti:
“AM FACUT ACESTEA DOAR PENTRU TINE”

adaptare Max Lucado

cu drag
Alexxia

"Poti fi increzator in ziua de maine daca umbli astazi cu Dumnezeu!"
Alexxia 16+ si Ruty 4,10 ani
POZE : http://photos.yahoo.com/alexxia_oana_bunea
JURNAL http://forum.desprecopii.com/forum/log.asp?member=1865

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

alexxia


Voi toti cei insetati, veniti la ape, chiar si cel ce n-are bani! Veniti si cumparati bucate, veniti si cumparati vin si lapte, fara bani si fara plata!
Isaia 55.1

In lumea aceasta fiecare marfa are un pret; dar nu acelasi lucru este in ochii lui Dumnezeu. El socoteste pe pacatosul care se pocaieste, neprihanit, fara plata din cauza harului, si a rascumpararii prin sangele lui Isus Cristos. Prin har suntem mantuiti, prin credinta, si acesta este DARUL lui Dumnezeu.
Simion vrajitorul, din Faptele Apostolilor, credea ca darul Duhului Sfant se poate cumpara cu aur. La fel si Naaman, capetenia ostirii imparatului Siriei care era lepros, a venit cu zece talanti de argint, 6000 de sicli de aur si zece haine de schimb sa plateasca pentru vindecarea lui, dar le-a adus degeaba. Fiind un om de seama credea ca i se va face o ceremonie, dar proorocul Elisei trimite numai un slujitor sa-i spuna sa se scalde de sapte ori in apa Iordanului si atunci se va curata. Un astfel de leac asa de ieftin nu i-a fost pe plac lui Naaman. La fel se poate intampla si cu tine. Te straduiesti mult, printr-o umblare buna, prin rugaciune si citirea Bibliei sa-L satisfaci pe Dumnezeu si crezi ca prin aceasta vei castiga pacea.
La fel a crezut si Cain ca-L poate satisface pe Dumnezeu cu roadele pamantului. Dumnezeu poate sa ia ca rasplata a pacatelor NUMAI si NUMAI maretul sange al Fiului Sau Isus Cristos, deoarece NUMAI unica Sa jertfa a fost sfanta, curata si dreapta, si ea L-a satisfacut pe deplin pe Dumnezeu. Numai sangele Mielului dumnezeiesc putea sa ierte pacatele si sa le indeparteze. Daca tu negi, sau nu primesti aceasta ca dar fara plata, vei pieri in vecii vecilor. „Celui ce ii este sete, sa vina, cine vrea sa ia apa vietii fara plata” (Apoc. 22.17).
In NIMENI altul nu este mantuire decat in Domnul Cristos.



La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns camiT spune:

Draga Mihaela.

Slavit sa fie Dumnezeu caci a ales sa ne cerceteze inimile prin vorbele tale caci vorbirea ta nu este una lumeasca.
Intelepciunea este cu cel ce umbla in relatie foarte stransa cu Dumnezeul Vietii, si Adevarul lui Dumnezeu ajunge sa locuiasca in inima lui.
Pastreaza aceasta relatie speciala si Domnul sa te intareasca sa duci la bun sfarsit ce ai inceput.

In marea lui Iubire si Indurare, Sa descopere Domnul Vietii cat mai multor inimi acest Adevar: In Nimeni altul nu este mantuire decat in Domnul Cristos.

Daniel 7:13-14
Matei 28:18" Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant."

Cami.


Poze la: http://www.score.is.tsukuba.ac.jp/~dorinte/albums/albums/david/thumbs.html

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

cami

DUMNEZEU sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har.
1 Petru 5.5

Ce mare diferenta intre aceste doua stari! Dumnezeu trebuie sa se impotriveasca celor mandri. Daca omul isi ocupa locul sau, atunci Dumnezeu nu gaseste nimic caruia trebuie sa i se impotriveasca. Orice obstacol de impotrivire a harului binecuvantarilor este indepartat si fluviul binefacerilor Lui poate sa se reverse in inima smerita. Poate sa fie slabiciune, saracie si nimic atragator in inima respectiva, dar Dumnezeu poate sa locuiasca in astfel de inimi si aceasta e destul. Acolo unde este mandrie, aroganta, ingamfare, putem fi siguri ca Dumnezeu nu este prezent. Astfel de om poate fi mantuit dar el nu savureaza adevarata fericire de a locui Dumnezeu cu el. Cunoastem noi aceasta fericire in viata noastra acum, cand e in jurul nostru atata ingamfare? „Caci asa vorbeste Cel Prea inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant. Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite" (Isa. 57.15). „El ridica pe sarac din tarina si inalta pe cel lipsit din gunoi” (Ps. 113.7). Toate initiativele de autoinaltare sunt o scarba inaintea lui Dumnezeu. El ii injoseste pe cei mandri.
Domnul nostru sa-i pazeasca pe toti ai Lui in har de orice fel de ingamfari, mandrie sau inaltare si El sa ne calauzeasca pe calea smereniei. In zilele noastre avem nevoie de a ne ruga pentru si mai multa smerenie si supunere fata de voia Lui Dumnezeu ca nu cumva sa ne murdarim de mandria lumii acesteia, care in zilele noastre nu cunoaste limite.
Diavolul lucreaza asupra sarmanei noastre inimi, ca sa facem din slujba noastra si din adevarul lui Dumnezeu, o pricina de lauda pentru noi, asa ca gandurile noastre se invartesc mereu in jurul nostru. Nu este de mirare atunci ca Domnul nu se mai slujeste de noi; caci, cum poate El sa se mai serveasca de aceia care nu-I dau slava cuvenita? Sa ne smerim adanc la picioarele Lui, si El ne va folosi in lucrarea Sa.




La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Inaintea Fetei Tale sunt bucurii nespuse, si desfatari vesnice in dreapta Ta.
Psalmul 16.11

Gustand marile bucurii care sunt inaintea lui Dumnezeu, Domnul Isus a umblat pe acest pamant ca Om desavarsit in dependenta de Dumnezeul si Tatal Sau. Harul lui Dumnezeu ne-a adus prin credinta in El pe aceeasi cale a fericirii. Si noi avem posibilitatea prin Duhul Sfant sa avem comuniune cu Tatal si cu Fiul. Noi putem spune ca David: „Paharul meu este plin de da peste el." Desi lumea aceasta ramane in continuare o vale a mortii, o expresie a durerii si un teritoriu al Satanei, Duhul lui Dumnezeu ne intinde o masa in fata potrivnicilor nostri. Nimeni nu a fost confruntat cu puterea raului si a durerii lumii acesteia cum a fost Domnul Isus. El a fost „Omul durerii si al suferintei" dar inima Lui se odihnea totdeauna in pace pe deplin. Daca noi prin credinta si dependenta umblam pe urmele lui Isus, atunci chiar daca trecem prin vreo durere vom putea spune: „Bucurati-va totdeauna in Domnul” (Fil. 4.4). In curand va veni clipa cand vom fi pentru veci in prezenta Domnului unde sunt bucurii nespuse si desfatari vesnice. Atunci nu ne va stingheri nimeni. Dar nu slava, care e legata de bucuriile si persoana noastra o sa ne inclesteze inimile, ci insusi Persoana Sa. Ea o sa fie aceea care ne misca la o lauda vesnica, la admiratie si adevarata inchinare. Si aceasta bucurie este vesnica. Atunci in jurul nostru vor fi pe veci numai bucurii, durerile si necazurile vor lua sfarsit pentru totdeauna.




La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Parintele Arsenie Boca - Cararea Imparatiei, cap 24

Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii iarasi ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita care cere sa iubesti pe tot omul la fel deopotriva.



La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

INSA EU SUNT TOTDEAUNA CU TINE
Psalmul 73.23

O femeie care de ani de zile iubea pe Domnul Cristos si se stia iubita de El, dar care nu totdeauna a fost linistita, a povestit odata urmatoarele: „Cu cateva zile in urma am spus sotului meu ca daca are treaba mai multa in oras si daca nu vine nimeni pe la mine sa ma viziteze, atunci nu mai pot sta acasa. Simt nevoia sa fac o vizita. Trebuie sa vad pe cineva in jurul meu si sa vorbesc, caci singuratatea ma plictiseste. Ce credeti ca a raspuns sotul meu? Raspunsul mi-a dat mult de gandit. „Draga mea, daca simti ca te plictisesti singura si simti nevoia sa vorbesti cu cineva, atunci ia Biblia deschide-o si citeste in ea. Atata timp cat citesti vorbeste Dumnezeu cu tine si cine poate sa vorbeasca ca El? Si daca te simti obosita de citire, inchide cartea, pune-o deoparte si atunci vorbeste tu cu Dumnezeu. Daca faci cum ti-am spus eu nu te vei plictisi niciodata. Am urmat acest sfat si am constatat ca a fost un sfat bun."
Daca te simti intr-o astfel de situatie, atunci urmeaza acest sfat. Vei observa ca pentru o inima nelinistita nu exista leac mai bun ca acest sfat. Asaf la fel a fost tare preocupat cu necazurile sale si atata timp cat nu si-a ridicat privirea a vazut in jurul sau numai rau. Aceasta a fost pentru el o mare primejdie. Dar cand si-a ridicat privirea inima lui s-a linistit. El stia pe cine are in cer si ridicandu-si privirea a putut vorbi cu Dumnezeu cum vorbeste un copil cu tatal sau. Aceasta face inima fericita.
Scriptura cuprinde TOT ce-i trebuie omului lui Dumnezeu, ca sa-l faca destoinic pentru orice lucrare buna. Si ce e adevarat pentru fiecare om al lui Dumnezeu este adevarat si pentru Adunarea lui Dumnezeu in intregimea ei. Ce am face daca am fi lasati in voia invataturilor omenesti? Ce incurcatura ar fi!




La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Dupa ce si-a scos toate oile, merge inaintea lor; si oile merg dupa el, pentru ca ii cunosc glasul. Nu merg deloc dupa un strain; ci fug de el, pentru ca nu cunosc glasul strainilor.
Ioan 10.4-5

Una din caracteristicile cele mai insemnate ale oilor este ca merg dupa pastor, dar nu numai ca il urmeaza ci si asculta de glasul lui cel cunoscut. Tonul glasului pastorului e foarte cunoscut pentru oi. Din pricina aceasta pe altul nu-l urmeaza. Cand aud glasul strainului ele fug. Nu ne este permis sa ne oprim si sa ascultam glasul strainului ci trebuie sa ne indepartam in graba. Siguranta noastra consta in a fugi de aceasta primejdie. Este un mare pericol a asculta glasul strainului. Sa ne gandim ce i s-a intamplat Evei.
Daca noi urmam Pastorul care ne conduce, atunci El ne adaposteste de orice primejdie. El insusi este preocupat de situatiile noastre. Noi nu vedem calea de la început, dar il vedem pe El. Noi cu siguranta putem sa-L urmam fara sa ne interesam de primejdiile care ar putea sa ne loveasca pe calea aceasta. „Cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan 8.12).
Pastorul cel bun si-a dat viata pentru turma. Oare sa-i lase la voia intamplarii pe cei pe care i-a rascumparat prin sangele Sau cel scump? Sau ii va lasa in stapanirea unui strain? Noi putem sa ne bazam in orice imprejurare pe El. Nu-i putere pe acest pamant care ar putea sa ne fure din mana Sa. Chiar daca Satana incearca sa ne cearna, nimic nu ne poate leza. Si chiar daca ar incerca cu putere sa ne smulga din mana Lui, puterea Tatalui este fara margini ca sa ne apere. De aceea nimic nu ne poate desparti de dragostea si harul Sau.
Domnul Isus este UNICUL Pastor. Este si al tau? Sau mai esti pastorit de oameni cu ideile lor?



La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. DOMNUL este aproape!
Filipeni 4.5

Crezi tu ca oamenii care te inconjoara zi de zi in activitatile tale cred despre tine ca umblarea ta este cereasca cand te vad asa de strangaret pentru lucrurile pamantesti? Niciodata.
Dar daca tu umbli in smerenie si supunere, atunci lumea observa repede ca inima nu este indreptata spre ea si lucrurile ei. Blandetea si smerenia sunt doua vlastare foarte rare si ele cresc pe mormantul ingamfarii. In toate aceste lucruri Domnul nostru a fost un exemplu desavarsit. El a trait o viata de totala atarnare fata de Dumnezeu pe acest pamant. El a fost smerenia desavarsita, cu toate suferintele Lui. A fost pizmuit, a suferit, nu s-a impotrivit, El insusi predandu-se Celui ce judeca cu dreptate. Domnul Cristos ne-a lasat un exemplu, ca si noi la randul nostru sa umblam pe urmele Sale. Ce usor ni se intampla noua sa cadem si prin aceasta sa necinstim pe Domnul nostru. Ce absoluta nevoie avem de aceste cuvinte de indemnare: „Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii." Este destul de usor sa fii bland fata de oamenii blanzi, dar cum reactionezi daca stai in fata unui tiran?
„Domnul este aproape" si rasplata Sa vine cu El, pentru a rasplati pe fiecare dupa lucrarea sa. Cei care aici nu-si cauta dreptul, il vor gasi in ziua aratarii Sale in slava si putere. De-am fi si noi in tot timpul calatoriei ca Mefiboset care la inselatoria lui Tiba a vorbit cu imparatul David astfel: „Ce drept mai pot avea eu si ce am sa cer eu imparatului?" Da, el nadajduia in chip desavarsit in Domnul sau.
Domnul sa faca ca invataturile Lui scumpe sa fie sapate de insusi Duhul Sfant adanc pe tablitele inimilor noastre, pentru ca felul nostru de a fi sa fie placut lui Dumnezeu, iar purtarea si drumul nostru prin lumea aceasta sa ne fie calauzite numai de El.




La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput