oare boala mea ma imiedica sa am un copil?
Raspunsuri - Pagina 2
parpalak spune:
Draga Mede,
Bine ai venit pe forum!
Nu cred ca boala ta te impiedica sa faci un copil (asta ca sa raspund la subiect). Cit despre medicatie, daca doctorii ti-au dat "verde", chiar nu vad de ce ti-ai face probleme..
Sa stii ca e normal sa fii mai stresata cu ocazia incercarilor de a ramine insarcinata, asa am fost si eu. Dupa ce am ramas, mi-a trecut o perioada de vreme, dupa care m-au apucat stresurile de sarcina ( o sa fie bebe bine?) si cele parentale (o sa fiu o mama buna? etc). Vestea buna e ca, pe perioada sarcinii, toate starile astea stresante alterneaza cu stari de bine, de fericire, de convingere absoluta ca totul o sa fie bine.
Parerea mea e ca problema ta nu e medicatia ci nesiguranta si neincrederea in doctori si .. in tine. Adevarul e ca nici doctorii nu le stiu nici ei pe toate, asa se explica de ce apar bebei cu probleme si in cazul mamicilor care duc o viata exemplara (si care nu iau diazepam). Cu alte cuvinte, diazepamul e factorul nesemnificativ in situatia ta.
Cel mai bun sfat care-mi trece prin minte la ora asta e sa faci tot ce stii tu ca functioneaza la tine, ca sa te simti cit mai bine posibil, sigur, sub supravegherea medicala. Scopul nostru pe acest forum nu e sa tinem loc de doctori si nici sa te facem pe tine sa te simti "lipsita de vointa" (chiar daca asa ar putea sa para uneori). Rectific: scopul meu pe acest forum, etc..
Toate bune si mai tine-ne la curent.
ina_nz spune:
Parerea mea e sa-ti gasesti un doctor care sa te monitorizeze pe toata perioada aceasta...a incarcarilor de a ramane insarcinata si apoi pe perioada sarcinii.
Se spune ca nici un medicament nu e bine sa fie luat pe perioada sarcinii si mai ales in primul trimestru....ca o mama responsabila cum te simt sunt convinsa ca le vei reduce extrem de mult. Mai e si starea de bine pe care ti-o da bucuria de a fi mama si poate ca vei trece mai usor peste momentele in care organismul cere drogul.
Stiu un caz de gravida careia i s-a dat diazepam pe perioada sarcinii......singura problema a fost ca, copilul s-a nascut dependent!! A fost un cosmar timp de aproape 6 luni. Acel copil nu dormea si urla zi si noapte. Micutul lui organism avea nevoie de drog pentru a dormi. In rest, slava domnului ca e un copil normal si bine dezvoltat. Din pacate nimeni nu poate sa-ti garanteze ca vei avea acelasi noroc. Trebuie sa lupti cu boala si cu tine fara suporturi medicamentoase.....sunt sigura ca vei reusi.
Bafta multa!!!
Ina
narcisa spune:
Trebuie mai intii sa-ti spun ca stiu aproximativ destul de bine despre ce vorbesti, nu pe pielea mea dar cea mai buna prietena a mea are asa ceva si imi povesteste tot timpul despre simptome si temeri. Cum ea isi dorea al doilea copil(sufera de asta cam de 5 luni stiut, caci inainte nu puteau sa-i spuna ce are), i s-a spus clar ca trebuie sa astepte pina nu mai are nevoie de medicamente. Totul e psihic si se poate agrava pe perioada sarcinii nemaiputind sa iei nici un fel de calmante.
narcisa
ponicid spune:
Draga Mede,
Iti inteleg problema pentru ca am cunoscut doua persoane cu atac de panica. Unul a facut primul atac de panica in armata si l-a sacait timp de 10 ani dupa care i-a trecut nici el nu-si da seama cum (s-a obisnuit cu boala, s-a maturizat, avea doi copii, un doctor l-a sfatuit "mai bea dom'ne si dumneata o tuica si nu te mai gandi mereu ca o sa ti se faca rau"). Celalat este baiatul unei colege care a facut atac de panica in facultate, in urma stresului. Acesta a mers la psiholog si acum dupa trei ani este mult ameliorat.
In mod cert atacul de panica este o problema psihica care poate trece in timp prin eforturi conjugate ale bolnavului, psihologului si medicatiei.
Cel mai bine ar fi sa iei contact cu un psiholog dar problema cu bebelusul cred ca o sa-ti induca o stare de stres care nu iti va da tihna de a te trata cum trebuie. O sa vrei sa iti rezolvi repede, repede problema pentru ca sa poti apoi sa treci sa faci un bebelus si asta te va stresa si vei intra intr-un cerc vicios. Daca nu ai ramas insarcinata pana acum probabil ca va trebui sa umbli pe la doctor pentru a-ti face investigatiile necesare si asta este destul de stresant.
In concluzie, eu cred ca ar trebui sa iti faci tratamentul cu medicamentele prescrise pentru a avea confortul necesar pentru ceea ce te asteapta. Trebuie sa intrebi un ginecolog priceput daca ai voie sa iei medicamentele cu pricina. De altfel, pe prospectul fiecarui medicament scrie daca este voie sa fie luat in caz de sarcina. Daca Diazepamul nu este indicat in sarcina trebuie sa gasesti medicamentul care te ajuta si care este indicat.
Daniela, mamica de Ana-Maria
qsar spune:
Deoarece in numai cateva zile de prezenta am reusit sa supar foarte multi forumisti, am decis sa sterg toate mesajele care ar putea avea un continut ofensator si care ar putea sa dea nastere la dispute inutile.
Acest mesaj va inlocui toate postarile anterioare pe care eu consider ca trebuie sa le cenzurez.
Q (Gabriela)
parpalak spune:
Draga Mede,
Dupa cum vezi, la intrebarea ta: "cum sa fac sa ma fac bine si sa nu mai am nevoie de cite-o jumate de pastila de diazepam din cind in cind dimineata, ca si pentru problemele mele cu somnul" ai primit o gama larga de raspunsuri. Din pacate, eu nu pot sa-ti dau nici un sfat, pentru ca pe mine nu m-a socat nimic niciodata in halul in care sa ma faca sa lesin, dupa care, dupa multe alte tratamente, sa ramin patru ani pe o jumatate de pastila de diazepam din cind in cind dimineata.
Daca te hotarasti sa continui sa incerci sa ai un bebe inainte de a aplica toate aceste metode verificate de vindecare, din cite zic fetele, ba chiar si doctorii, poti sa treci cu toata siguranta de primul trimestru. Iar bebele tau nu e musai sa aiba dependenta de diazepam dupa ce se naste, chiar tu ne-ai scris ca pentru iminenta de avort se prescriu doze mult mai mari decit iei tu. Asta imi aduce aminte de intrebarea/raspuns de genul "pe parcursul sarcinii, face rau o gura de bere fatului? - intrucit copiii nascuti din parinti alcoolici au mari probleme de sanatate, va sfatuim sa evitati alcoolul pe perioada sarcinii". Ca sa previn ulterioare comentarii pe subiectul asta: NU recomand la nimeni sa se imbete pe parcursul sarcinii sau fara nici o legatura cu sarcina, DAR, un pahar de bere NU inseamna alcoolism.
nelia spune:
Ai primit atitea sfaturi... ca nu stiu daca mai ai nevoie de inca unul. Mai ales ca atunci cind e vorba de profunzimile fiintei umane... unde nici macar persoana in cauza nu stie ce se intimpla, cu atit mai putin cineva din afara ei, indiferent ca se numesc medici, preoti, prieteni... poate sa-si dea cu parerea. Eu mi-am dorit atit de mult un copil ca atunci cind am hotarit impreuna cu sotul meu sa-l facem... nu am putut sa ramin insarcinata vreo 8 luni tocmai din cauza stresului cauzat de aceasta hotarire. Dupa ce am fost si mi-am facut analizele si mi s-a spus ca nu am nimic organic, sint sanatoasa tun si apta sa fac un bebe... daca psihicul meu s-ar linisti si s-ar pregati pentru asta... am ajuns acasa si am spus gata... fie ce-o fi. Si am ramas insarcinata la o saptamina dupa aceasta. La fel am facut si cu fumatul, am fost fumatoare inainte de sarcina si nu ma vedeam in stare sa renunt si m-am dat cu capul de pereti tinjind dupa o tigara, ca am avut vointa sa nu mai fumez pentru bebe, dar psihicul meu nu era deloc in regula... si, acum sincera sa fiu, am tras vreo trei tigari in primul trimestru de sarcina chiar daca ma simteam ca dracu' de vinovata... le-am pufait pentru ca nu mai puteam. Si abia asteptam sa termin cu sarcina si cu alaptatul ca sa fumez o tigara... Toate acestea si multe alte slabiciuni si probleme personale (sint o fiinta extrem de agitata, anxioasa, nervoasa etc.) mi-au facut viata amara si m-au facut sa-mi zdruncin increderea in mine ca voi putea fi o mama si inca una buna, asa cum imi doream. Nu spun ca acum s-au rezolvat toate, inca mai sint strabatuta de un fior cind ma gindesc ce responsabilitate mi-am luat pe umeri... si ma simt slaba si imi doresc sa ma ajute cineva... dar s-a schimbat ceva in mine, ceva fundamental... nu brusc, nu in momentul cind m-am hotarit sa am un copil sau cind am aflat ca sint insarcinata sau in primul trimestru de sarcina... ci treptat... un pic cind am simtit-o miscindu-se, un pic cind am vazut-o pentru prima data, un pic cind am alaptat-o pentru prima data, un pic cind m-a privit pentru prima data, cind mi-a zimbit, cind mi-a intins minuta... cautind un sprijin pe care numai eu puteam sa i-l dau... si de atunci, in fiecare moment aceasta schimbare se consolideaza, ma simt cu toata fiinta mea mama si mama Agatei... si nimic nu mi se mai pare imposibil, greu da, dar nu imposibil.
Ma vei intreba ce vreau sa spun, nu stiu nici eu exact, poate si pentru faptul ca e ceva care nu prea se poate exprima in cuvinte, dar trebuie sa ai incredere in tine ca poti sau ca vei putea, dar fara sa tragi de tine... ca atunci devii anxioasa. Nu-ti propune nimic, lasa-te in voia dorintei de a avea un copil, de a fi mama lui... cu diazepam sau fara, cu frici sau fara... Si nu-ti impune sa fii o mama perfecta, care renunta la tot pentru binele bebelusului, asta va veni de la sine sau poate nu, dar ceva se va intimpla, ceva se va schimba si in bine, stiu sigur acest lucru. Natura umana isi va spune cuvintul, noi nu putem decit sa o ajutam avind incredere in noi si urmindu-ne instinctele.. si sa iubim... neconditionat si fara sa asteptam nimic in schimb, este singurul lucru care ne ridica deasupra conditiei noastre... cred ca aici este esenta marii schimbari petrecute in mame si de unde le vine taria de a trece peste toate: un copil nu se poate iubi decit neconditionat! Poate ca de multe ori ti s-au spus lucruri ca acestea: ai incredere in tine, fii tare, renunta, fa asa sau altfel... unii te-au sprijinit cu dragoste si incredere, altii te-au judecat sau te-au privit cu mila, altii chiar s-au saturat de vesnicile tale stari pe care nu le pot intelege (stiu foarte bine aceste lucruri din experienta mea si din relatiile cu ceilalti oameni din jurul meu, chiar daca eu nu am trait chiar ce ai trait tu)... dar un copil si ceea ce va insemna el in viata si in fiinta ta este cu totul si cu totul altceva... si sentimentele ce se vor naste in tine pentru el, sincere si firesti, puterea pe care ti-o va da simplul fapt ca il iubesti cum il vei iubi... va fi ancora ta permanenta in realitate... indiferent daca vrei sau nu, daca iti propui sau nu.
Cornelia, mamica Agatei
Helen spune:
Buna! la toata lumea,
Nici nu imi vine sa cred ca atat de multa lume mi-a raspuns.Imi era teama ca este un subiect neinteresnt si mult prea dificil de citit deoarece era lung. Nu pot sa spun ca am gasit raspuns la problema mea - nici nu se putea probabil, dar am ramas mai mult de cat impresionata de sprijinul pe care mi-l aratati. Nu ma simt singura! Acum stiu ca am pe umarul cui plange! si nu stiti cat de mult ma bucur ca pot vorbi cu voi! si mai ales ca nu sunt sigura cu probleme de genul asta.
Ceea ce trebuie sa va mai spun este ca nu mai am probleme deosebite in viata dar nu reusesc sa imi revin cu adevarat. 90% din oamenii din jurul meu nu stiu de problema mea. Am un seviciu relativ bun, un salariu ceva peste mediu/economie (nu-i pe domeniul meu - lucrez ,in vanzari),cu sotul ma inteleg destul de bine daca nu aduc prea des in discutie problema cu raul meu (adica iau diazepam si ma simt bine), la servici ca sa rezist si sa fac fata - la fel..., locuim singuri - avem un apartament al nostru..e bine totusi( zic eu ).
Atacul de panica nu mai este la ordinea zilei de mult, de lesinat am lesinat o singura data( dar tot acolo ma gandeam de cum deschideam ochii si imi era frica ca lesin si nu mai scol), apoi mi se intampla sa mi se taie genunchii si sa am impresia ca lesin si de aici panica : abia mai respir, transpir, ametesc, nu mai mai pot concentra nici la 1+1 - atunci ce sa fac? de mult timp nu mai am nici faza cu taiatul genunchilor ci doar o agitatie ff puternica care incepe brusc, transpir, ametesc nu mai pot respira si nici sta locului. Ziceti si voi ce sa fac? am incercat de f multe ori sa astept sa imi treaca dar dimpotriva este mai rau si imi agravez situatia si ptr. mai mult timp inainte, adica imi slabesc si mai rau sistemul nervos ptr. mai multe zile.
Pe moment fac fata stresului dar apoi dupa cateva ore sau o zi gata capitulez din senin...si nu am alta solutie!
Am facut anlize peste anlize si toate erau bune, apoi acum 2-3 ani tratament cu anafranil + sanax + vitamine si minerale - 6 luni dupa care am zis gata, trebuie sa am voinata sa imi revin. Si asa a fost in mare parte. Mai putin starile enumerate mai sus si care veneau din cand in cand. De un an ma simteam mai bine, au trecut si 3 saptamani fara sa iau nimic dar tot mai era nevoie din cand in cand. Am mers la psihiatrul care ma tratase si a zis ca merg f bine si mi-a prescris diazepam - spunand ca este singurul care se mai ia peste sarcina, dar cat mai putin posibil )in loc de xanax si culmea este ca imi este la fel de bun si este si mult mai ieftin. Ginecologul la fel a spus ca sunt OK si un diazepam-doua / sapatamana nu-i problema. El mi-a spus si ca se da la iminenta de avort chiar 2-3/zi - e adevarat probabil nu toata sarciana! Acum ce sa fac? de cand incerc sa raman insarcinata ( de 2 luni - ma simt si mai agitata mai ales cand astept sa vad daca am ramas).
Cred ca la cea mai mica stare de agitatie , de ameteala chiar daca mi se pare doar( spre ex. se misca biroul) sunt gata! Adevarul este ca nici la un film mai ciudat nu ma pot uita, nici la stiri inspaimantatoatre - gata nu mai pot respira etc
Asa emotii am avut cand am citit mesajele voastre ca iar mi s-a facut rau, abia ma tineam pe picioare, a rebuit sa ma intind putin si am luat 1/3 diaz. ca sa pot scrie mesajul asta. dupa 1/2 ora ma simt normal.
Ce sa astept? ce tratament sa fac? astept de 4 ani sa treaca! si in plus varsta! nici nu ma mai pot gandi sa pierd timpul. Cred ca ma simt presata de timp si de aia incep sa fiu tot mai anxioasa!
Dar ce credeti? daca ramn poate o sa ma ajute gandul asta si daca nu de tot dar cel putin o sa mai raresc diazepamul! voi ce credeti sarcian nu ma cva ajuata? Nu stiu, dar eu as simt, ca este singura solutie sa imi revin. Ma sperie gandul de a nu avea un copil incat nici nu-l concep/ TREBUIE SA AM UN COPIL si trebuie sa fie bine si cu cate un diazepam. Este adevarat ca numai gandul ca il iau ma streseaza. Am incercat si psihoterapie dar m-a ajutat cu frica de lesin mai putin cu rezistenta la factorii chiar necunoscuti in mare parte cate imi provoaca zilnic agitatia. In plus noaptea dorm foarte bine fara medicamente(intodeauna am dormit bine - chiar prea bine), ma trezesc bine, dar dupa vreo 2-3-4 ore incepe..nici nu inteleg de ce de cele mai multe ori
Fetelor chiar v-am inebunit! dar am simtit nevoia sa-mi exprim temerile.
SINCER! - sa ramn insarcinata chiar si cu cate un diaezpam? eu simt ca imi pot asuma riscul asta si sper ca dupa ce raman o sa am mai multa putere si o sa ma simt mai bine! Voi ce credeti?
Suntei minunate ca suntei alturi de mine!
Mede
Mede spune:
salut
vreau sa iti spun ca si eu am unele probleme de genul asta...poate nu asa de grave dar uneori mai luam cat un distonocalm. Am intrebat ginecologul si a spus ca distonoclm chiar nu este bine si ca pot incerca cu diazepam si am incercat de cateva ori si e bun. Bine nu am des probleme din astea dar ptr. orice eventualitate...
Eu zic sa incerci sa ramai si bebe iti va da putere..daca sta este sii parerea medicilor....?!
Te pup
si sa auzim de bine si de bebe!
Helen
Helen spune:
ei asta e culmea ...ce se intampla cu mesajele astea?... s-au invesrsat sau ce?... vad ca mesajul lui mede apare la mine si invers..ia sa vad asta...!
Helen