oare boala mea ma imiedica sa am un copil?

ariadna spune:

quote:

---

Originally posted by nelia

Ai primit atitea sfaturi... ca nu stiu daca mai ai nevoie de inca unul. Mai ales ca atunci cind e vorba de profunzimile fiintei umane... unde nici macar persoana in cauza nu stie ce se intimpla, cu atit mai putin cineva din afara ei, indiferent ca se numesc medici, preoti, prieteni... poate sa-si dea cu parerea. Eu mi-am dorit atit de mult un copil ca atunci cind am hotarit impreuna cu sotul meu sa-l facem... nu am putut sa ramin insarcinata vreo 8 luni tocmai din cauza stresului cauzat de aceasta hotarire. Dupa ce am fost si mi-am facut analizele si mi s-a spus ca nu am nimic organic, sint sanatoasa tun si apta sa fac un bebe... daca psihicul meu s-ar linisti si s-ar pregati pentru asta... am ajuns acasa si am spus gata... fie ce-o fi. Si am ramas insarcinata la o saptamina dupa aceasta. La fel am facut si cu fumatul, am fost fumatoare inainte de sarcina si nu ma vedeam in stare sa renunt si m-am dat cu capul de pereti tinjind dupa o tigara, ca am avut vointa sa nu mai fumez pentru bebe, dar psihicul meu nu era deloc in regula... si, acum sincera sa fiu, am tras vreo trei tigari in primul trimestru de sarcina chiar daca ma simteam ca dracu' de vinovata... le-am pufait pentru ca nu mai puteam. Si abia asteptam sa termin cu sarcina si cu alaptatul ca sa fumez o tigara... Toate acestea si multe alte slabiciuni si probleme personale (sint o fiinta extrem de agitata, anxioasa, nervoasa etc.) mi-au facut viata amara si m-au facut sa-mi zdruncin increderea in mine ca voi putea fi o mama si inca una buna, asa cum imi doream. Nu spun ca acum s-au rezolvat toate, inca mai sint strabatuta de un fior cind ma gindesc ce responsabilitate mi-am luat pe umeri... si ma simt slaba si imi doresc sa ma ajute cineva... dar s-a schimbat ceva in mine, ceva fundamental... nu brusc, nu in momentul cind m-am hotarit sa am un copil sau cind am aflat ca sint insarcinata sau in primul trimestru de sarcina... ci treptat... un pic cind am simtit-o miscindu-se, un pic cind am vazut-o pentru prima data, un pic cind am alaptat-o pentru prima data, un pic cind m-a privit pentru prima data, cind mi-a zimbit, cind mi-a intins minuta... cautind un sprijin pe care numai eu puteam sa i-l dau... si de atunci, in fiecare moment aceasta schimbare se consolideaza, ma simt cu toata fiinta mea mama si mama Agatei... si nimic nu mi se mai pare imposibil, greu da, dar nu imposibil.
Ma vei intreba ce vreau sa spun, nu stiu nici eu exact, poate si pentru faptul ca e ceva care nu prea se poate exprima in cuvinte, dar trebuie sa ai incredere in tine ca poti sau ca vei putea, dar fara sa tragi de tine... ca atunci devii anxioasa. Nu-ti propune nimic, lasa-te in voia dorintei de a avea un copil, de a fi mama lui... cu diazepam sau fara, cu frici sau fara... Si nu-ti impune sa fii o mama perfecta, care renunta la tot pentru binele bebelusului, asta va veni de la sine sau poate nu, dar ceva se va intimpla, ceva se va schimba si in bine, stiu sigur acest lucru. Natura umana isi va spune cuvintul, noi nu putem decit sa o ajutam avind incredere in noi si urmindu-ne instinctele.. si sa iubim... neconditionat si fara sa asteptam nimic in schimb, este singurul lucru care ne ridica deasupra conditiei noastre... cred ca aici este esenta marii schimbari petrecute in mame si de unde le vine taria de a trece peste toate: un copil nu se poate iubi decit neconditionat! Poate ca de multe ori ti s-au spus lucruri ca acestea: ai incredere in tine, fii tare, renunta, fa asa sau altfel... unii te-au sprijinit cu dragoste si incredere, altii te-au judecat sau te-au privit cu mila, altii chiar s-au saturat de vesnicile tale stari pe care nu le pot intelege (stiu foarte bine aceste lucruri din experienta mea si din relatiile cu ceilalti oameni din jurul meu, chiar daca eu nu am trait chiar ce ai trait tu)... dar un copil si ceea ce va insemna el in viata si in fiinta ta este cu totul si cu totul altceva... si sentimentele ce se vor naste in tine pentru el, sincere si firesti, puterea pe care ti-o va da simplul fapt ca il iubesti cum il vei iubi... va fi ancora ta permanenta in realitate... indiferent daca vrei sau nu, daca iti propui sau nu.

Cornelia, mamica Agatei

---

Sunt intru totul de acord, pare neverosimil ,dar mi se pare de parca eu as fi scris mesajul

ariadna

nelia spune:

Nu stiu ce vvirsta ai tu, eu aveam 33 cind am ramas insarcinata si atunci cind nu ramineam imi spuneam la fel ca tine: tebuie sa am un copil, nu mai am timp etc.“ si nu se intimpla nimic. Intram in fibrilatii de fiecare data cind trebuia sa-mi vina ciclul si cind imi venea... boceam de sarea camesa de pe mine... si asta 8 luni de zile. Deci nu trebuie sa ai un copil, vrei un copil si il vei face... esti tinara, esti frumoasa si mai presus de toate esti sanatoasa! Asa trebuie sa-ti spui in fiecare zi cind te scoli. Bebelusul tau abia asteapta sa-i fii mama, iar tu vei fi o mama buna pentru ca altfel nu se poate! Ai asteptat prea mult momentul asta. Dar nu te lega de copil ca de ultima solutie... el poate fi o ancora si va fi mai mult ca sigur, dar nu-ti propune asta, nu te gindi la asta, nu fa din asta o problema, las-o sa vina de la sine si atit. Altfel iti vei face rau si tie, dar si copilului... se va simti cumva folosit. Tu doar fii femeie si mama, ai curaj, adu-l pe lume si iubeste-l... pe el, copilul ca fiinta, nu ca pe solutia care te-a linistit si ti-a dat incredere in tine... pentru asta doar multumeste-i din cind in cind... in gind. Daca te ajuta diazepamul poti sa iei daca va mai fi cazul, dar gindeste-te de fiecare data cind il iei la fiinta mica din tine si poate intr-o zi il vei arunca la cos... sau nu). Iti doresc din tot sufletul sa devii cit mai repede mamica... tu stii ca poti!

P.S. Poate ca daca te-ai intoarce putin in tine si in timp, cu curaj, la momentul cind ai lesinat si la motivul care a dus la acest lucru... singura, cu tine in fata, sa iei „problema“, sa o pui pe o masa imaginara si sa incepi sa o diseci... bucatica cu bucatica... Poate reusesti astfel sa afli cauza si inlaturind-o sau intelegind-o, sa poti atenua efectele?!? Ai acum la indemina cea mai puternica motivatie din lume sa o faci! Zic si eu... pe mine ma ajuta sa cunosc adevarul despre mine sau despre ce s-a intimplat intr-un anumit moment... Nu e un sfat, e doar o parere!

Cornelia, mamica Agatei

Ioana C. spune:

Multa incredere in ajutorul divin si vei trece cu bine de aceasta perioada!

Ioana C.

nelly spune:

Draga Mede,
dupa un soc similar cu ce ai scris tu (din motive organice insa), am fost diagnosticata cu tulburari neuro-vegetative, etc. Tratamentul, chinina subcutanat (habar n-am de ce), 8 distonocalme, 3 diazepame, etc toate zilnic. Am luat citeva dintre ele, si dupa ce am realizat ca nu pot sustine nici un examen ca lumea (eram in facultate), am renuntat la ele. O vreme am mai luat cite unul seara. Multa vreme nu puteam nici sa mai apropii de metrou, locul in care mi se facuse rau prima oara.. Din acel moment n-am mai fost niciodata la fel, dar altfel fiind, m-am obisnuit incet incet cu noua "mine". Multa vreme am continuat sa am distonocalm sau diazepam in geanta (la un moment dat expirate) doar asa ca sa ma simt in siguranta. Dupa mai multi ani in care ma crdeam vindecata, un nou atac, chiar de ziua mea. Le stii simptomele, n-are rost sa ti le descriu. Si mai stii si urmarile desigur. In citeva luni m-am hotarit insa sa am un copil. L-am avut imediat si am avut cea mai frumoasa sarcina pe care o poate avea cineva. Sint multe lucruri care le-am incercat, m-am psihanalizat singura, am incercat sa nu ma gindesc, sa ma gindesc la altceva, altcineva, etc. Daca mergea odata o metoda, o foloseam pina la uzare completa, apoi alta, etc. Se pare ca tulburarile astea nu trec asa usor,dar cu timpul am devenit mai puternica si am stiut sa le mai trag un sut undeva de cite ori veneau sa dea tircoale. Citeodata nu-mi reuseste, e adevarat, dar incerc in fiecare zi. Si daca citeodata mai vine si sint cu copilul repet pina nu mai pot: sint piatra-sint otel (dintr-o poezie de-a lui Amza). Si nu te mint, atunci chiar sint.
Poate daca in momentele dinaintea conceptiei copilului nostru as fi intrebat pe forum, as fi avut probabil aceleasi raspunsuri ca si tine. M-am intrebat insa pe mine si mi-am propus sa merg pina la capat. Cu timpul chiar n-am mai spus nimanui, simptome, etc, era lupta mea si o purtam singura (oricum ajutorul din afara chiar oferit cu dragoste, e inutil am observat).
Altadata mergeam pe balustrade la etajul 8 la o cofetarie in Iasi, acum mi-e teama sa privesc in jos de la etajul 2. Altadata nu aveam nici o frica, acum am temeri mici si mari si am incercat o gramada de frici, dar de fiecare cind le infrunt (citeodata pot, citeodata nu), imi spun ca numai cei carora le e frica sint curajosi si mai imi spun din :Dune" ca "Frica ucide". Imi spun multe si incerc sa ma iau cum sint si sa lucrez cu mine cum pot. Ce daca mi-e frica la etajul 2. O sa gasesc casa si serviciul la parter. Citeodata infrunt, altadata ma acomodez, ma cocolosesc. Numai cind e vorba de copilul meu nu exista jumatati de masura, si asta o s-o vezi si tu. Vei face lucruri pe care nu le-ai fi facut in veci pentru tine. Iar faptul ca dintr-odata va fi altul mai important ca tine, e de nepovestit. E momentul pe care l-am asteptat dintotdeauna fara sa stiu. E dragostea aia neconditionata pe care tinjim sa o daruim.
Pune-ti pastilutele in buzunar, sa le ai aproape, dar ia jumate numai in prima seara. Intr-o simbata seara "uita" de ea. Doar incearca. Tine-o linga tine daca ai nevoie, dar abtine-te cit mai mult.Mai intii o ora, apoi inca una si tot asa. Numai infruntindu-ti frica o poti invinge. Partea buna e ca ora aia cit ai stat fara pastila, ziua, saptamina sint atit de bune, atit de bune ca nici nu poti explica cuiva. Va trebui sa le simti pe propia piele si in curind o vei face. Cel mai mult ma enerva cind imi spunea cineva ca depinde numai de mine. Care mine ca nici nu mai stiam de mine! Care eram eu, ca nu mai recunosteam nimic. A trebuit sa invat sa ma recunosc asa cum sint si sa cunosc noua "mine". Nu mi-au placut multe cite am descoperit, dar alta n-aveam asa ca a trebuit sa ma iau asa cum sint. Si cu timpul poti mai multe... Si cu timpul iti vei mai aduce aminte doar cind cineva aduce discutie sau posteaza un subiect ca asta pe vreun forum.
Mult succes iti urez draga Meda,
Nelly

Mede spune:

Buna Nelly si inca o data salutare la toata lumea,

Iti multumesc nespus de mult ptr. mesajul tau! Sa sti ca si eu am numarat orele si zilele consecutive in care nu am luat nimic, si nu sti ce bucuroasa eram ca am inceput sa ma controlez.

Dar mai nou apare tot mai frecvent, nu atacul de panica cu stare de lesin, ci o stare care incepe cu a nu mai respira regulat si de aici frica - iau repede diazepam, calciu etc. Mi se intampla in general dimineata(dupa vreo 2-3 ore dupa ce ma trezesc,nu seara - de dormit dorm bine, am spus-o.) Am incercat sa nu iau nimic dar este imposibil - imi este tot mai rau si am senzatia ca imi pierd cunostinta - asta e problema, nu tine numai de vointa. De vointa tine ,stiu, evitarea cauzelor...dar cauzele astea sunt banale in general, obisnuite ptr. orice om normal! Cate odata, reusind sa elimin cauzele mai scapa cate o zi fara jumatatea de diazepam. Cel mai grav motiv ar fi ca: nu am rabdare sa astept autobuzul, sa stau la rand la magazin, sa stau undeva unde nu am chef sa stau, sau mai ales sa fac ceva presata de timp. Deci nu sunt motive grave - eu reactionez anormal!

Feliciatri ptr. copilul tau care sigur este minunat. Si ai dreptate in privinta faptului ca este mai bine ca lumea din jur sa nu stie de problema me, ptr. ca oricum nu te poate ajuta cu nimic!

Tu ai luat pana la urma diazepam in timpul sarcini? asta nu ai spus?

Cu bine

Mede

nelly spune:

Nu, Mede, nu mai iau diazepam demult, si n-am luat nici in timpul sarcinii. Ce ti-am scris s-a intins pe o perioada de multi ani. O sa-ti mai spun din "trucurile" pe care le-am folosit eu, dar te avertizez ca vorbesc numai din experienta si n-am studii de psihologie, psihiatrie, etc. Tot ce-ti scriu iti scriu din inima pentru ca experienta mea sa te ajute cumva si pe tine sa constientizezi decizia pe care cumva la un alt nivel ai luat-o deja.
Deci, ma cam saturasem de pastile, stari de rau, etc. Asa ca odata cind a aparut raul ala de care vorbeai in ultimul email stii ce-am facut? M-am asezat jos intinsa (am luat un calciu totusi, asa curajoasa nu eram) si l-am asteptat. Vorbeam cu el (cu raul) chiar. Si-l infruntam. Stiu ca suna aiurea, dar nici atunci nici acum nu m-am considerat nebuna. Deci l-am asteptat sa vina si n-a fost chiar asa rau. Imi batuse inima nebuneste mai ales de emotie (pe la 6 seara aveam "intilnire" cu raul, mi-aduc aminte acum), dar a trecut. Si tu la fel am vazut ca poti si deja ai facut toate astea si se pare ca asa dupa cum imi spunea cineva f intelept: "trupul tau are mai multa putere decit crezi, ai incredere in el". Am avut si-a fost bine.
Stiu de cozile de care vorbesti, de locurile in care trebuie sa fii si te sufoci numai gindindu-te ca trebuie sa stai acolo, etc. Gaseste ceva de facut, gindeste-te la o problema grea de matematica, ia o carticica foarte interesanta pe care o cari si o deschizi de cite ori ai nevoie. Cu timpul iti garantez ca n-o sa mai ai nevoie de ele...
Mi-aduc aminte....
Era ca si cum mi-ar fi fost frica sa stau cu mine de vorba, de aceea nu-mi placeau "situatiile statice". Dar ajutorul vine dupa cum iti spuneam de unde nu te astepti. Nu numai ca accesele or sa fie mai rare, dar mai ales tu o sa fii mai experimentata si mai puternica. Si cum poti fii mai experimentata daca nu...experimentind. Chiar daca nu iese diseara, mai incearca odata saptamina viitoare. Nu te lasa! Lasa pastilutza in buzunar (citeodata o pipaiam doar sa stiu ca-i acolo) dar incearca sa stai fara. Incearca! Incearca! Incearca!
Ai incredere in tine!
Habar n-am cum sa-ti spun mai bine, ca sa ma crezi, decit ca sincer toate astea ti le spun din inima. Si eu am emotii acum cind scriu si mi-aduc aminte, sper insa sa te ajute!.
Inca o confesiune, vreo 4 ani am mai mers cu pastilutza in buzunar fara s-o mai iau (de aia spuneam ca expirase). De atunci sint 6 ani.

Marina spune:

hei nu stiu cum e cu starile aste de anxietate pt ca nu am experimentat asa ceva. Sper sa reusesti sa treci peste asta si cred asa cum a spus cineva aici ca er trebui sa sapi adanc in sufletul tau sa vezi de unde vine. Stresul cu bb , luna dupa luna il au toate fetele care-si doresc un bb care nu mai vine si pana la urma e ceva normal. Pe de alta parte si doctorii au dreptate ca bb vine in general cand vrea si stresul asta nu e bun pt el.
Oricum vroiam sa zic de diazepam...in timpul sarcinii prin luna 7 am avut niste insomnii teribile, era sa adorm la volan, nu mai zic ca am avut niste examene si am fost praf + serviciu la care nu ma mai puteam concentra. Dr mi-a recomandat diazepam pt ca eram la limita puterilor. Am luat cate o 1/2 pastila vreo sapt-doua si am rezolvat problema. Poate daca in timpul sarcinii renunti la servici, stai acasa intr-un mediu prietenos ai putea sa ai o sarcina normala si sa raresti pastilele. bb al meu e bine sanatos .

bafta multa
marina