implicatii psihologice
Raspunsuri - Pagina 8
Anamadalina spune:
Asi, poti sa imi dai un link? Doamne, Dumnezeule, eu ma gandeam ca pentru mine ar fi riscant, mie de-abia imi fac dentistii anestezii din cauza inimii si a circulatiei, dar chiar s-a intamplat? 
Nu e bine, presupun ca medicii se acopera cu hartii pana peste cap...
Va pup,
Maduta
"Nu exista inaltimi de neatins, numai aripi prea scurte"
Mi-Ka spune:
Anamadalina, nu am vrut sa te jignesc, departe de mine un asemenea gand, am vrut in special sa te "imbarbatez" sa faci tot posibilul sa urmezi absolut toate caile si posibilitatile de a-ti vedea visul cu ochii si anume acela de a avea un copil.
Asa cum ai scris si tu"nu exista inaltimi de neatins, numai aripi prea scurte".
Citez din ce ai spus tu:
Mie mi se pare un motiv suficient pentru a nu incerca FIV! Adica, inteleg sa incerc orice sa am un copil, dar sa ma nenorocesc si sa mor sau sa devin o leguma, sa nu ma pot bucura intreaga de copilul meu, asta nu! Mi se pare mai viabila metoda adoptiei, din acest punct de vedere, (chiar daca eu inca nu m-am gandit serios, am inca pasi destui de facut in incercari), macar stii ca vei creste copilul pe propriile-ti picioare. Parerea mea, evident, ma puteti contrazice
Asi,iubita, imi pare rau ca s-au intamplat si decese in procedura FIV-ului,insa cred cu tarie ca acestea s-au intamplat datorita faptului ca nu s-au facut suficiente analize inainte de procedura, incluzandu-le si pe cele in vederea anesteziei sau datorita nepriceperii doctorilor.
Dupa cum stii eu am facut FIV-ul la Szeged pentru care am facut inainte o armata de analize, am avut parte de un doctor extraordinar si care cu siguranta ca la cel mai mic risc ar fii intrerupt tratamentul; cunosc fete la care dr. efectiv s-a oprit din tratament datorita riscurilor. Bineinteles ca in Romania n-ai sa intalnesti asa ceva, scopul principal al doctorilor fiind banii, nu pacienta.
Avand parte de o asemenea echipa de medici, nu exista ca tratamentele sa fie traumatizante pentru corp; tratamentul nu dauneaza psihicului, dauneaza numai un eventual esec, dar asta depinde de fiecare in parte cat de repede sau greu trece peste. Asa cum am spus si la inceputul deschiderii acestui topic, chiar daca ar fii sa fac 20 de fiv-uri nereusite, tot nu am sa ma las pagubasa, indiferent de efectele negative, pentru ca chiar imi doresc un copil.
Va pup.
Mi-ka
Miramar spune:
AnaMadalina, sincer eu ii dau dreptate lui Mi-ka, si sunt de acord si cu Elisse mai bine ne retragem de la subiectul asta, ne intalnim la altele.
Sunt convinsa ca esti o fire mandra care nu-si plange de mila in fata altora dar o face in fata unor necunoscute care insa impart aceeasi problema. Sincer nu inteleg ce ai vrea de la noi. Sa venim in fiecare zi pe forum la subiectul asta si sa povestim cum ne-au lasat nervii cu o zi inainte, cum am plans sau am urlat? Cum ne-a durut inima cand am tinut un bebelus in brate? Ce ti-ar aduce tie alinare? - pana acum ti-am spus/scris tot ce am putut mai bine ca sa-ti ridic moralul, dar tu nu ai facut decat sa-mi darami argumentele unul dupa altul si sa continui sa te plangi. Asta e nu avem ce face asa incat cu cat accepti mai repede ca ai aceasta problema cu atat te poti concentra mai usor asupra rezolvarii ei. Vroaiai un sfat de psiholog, nu sunt psiholog dar atata psihologie stiu si eu-negarea existentei problemei este o problema in sine, tu nu vezi ca asta faci - iti ascunzi si reprimi durerea fata de sotul tau, eu refuz sa inteleg lucrul asta - ar trebui sa va sprijiniti unul pe altul - "la bine si la rau mpreuna" nu pentru asta v-ati luat??? De ce trebuie sa-l protejezi? Protejati-va reciproc. Primul si cel mai important pas in tratarea unei probleme este acceptarea ei. Tu nu faci decat sa plangi si sa te plangi ca nu reusesti - i-a puneti ambitia si concentreaza-te pe rezolvarea problemei. Nu foloseste nimanui si mai ales tie, sotului tau si in nici un caz aducerii pe lume a unui bb, atitudinea asta a ta.
Repet explica-ne tu mai bine cum ai vrea sa se desfasoare discutia pe aceasta tema, eu sincer nu inteleg ce ai vrea tu, inafar de faptul ca iti urli durerea, si tii cu tot dinadinsul ca si altele dintre voi sa o descurajezi pe Elisse sa faca FIV. Elisse pare ca stie ce face, lasati-o Doamne iarta-ma in pace! Si ma enervati si cu prostiile astea - a murit cineva la FIv - stiti exact de ce a murit? Se poate muri dintr-o gramada de motive, am o cunostinta a carei sora a murit la operatie banala de apendicita (nici macar peritonita) - asta ce insemna sa nu ne mai scoatem apendicele?? Fiti serioase zau asa, discutiile astea pe tema asta sincer incep sa mi se para descurajante mai degraba decat de imbarbatare.
In plus cum spunea Elisse - cu toate avem pasele noastre proaste, ce rost are sa ne enervam si mai tare. Eu ma retrag. Daca vreti sa discutam pe alte teme care ne ajuta intr-adevar, cu cea mai mare placere, sunt inscrisa la mai multe subiecte - si probabil voi ramane ceva vreme pe aici.
Cu bine!
Anamadalina spune:
Va rog mult sa ma scuzati pentru ca m-am tot plans pe aici... nu am vrut sa plictisesc pe nimeni...
Am crezut ca ne putem sprijini unele pe altele in momente proate si de cadere, dar se pare ca numai m-am plans, m-am plans, m-am plans si nu am facut nimic concret, doar m-am plans. Nu ma asteptam sa fie un subiect de alinare pentru mine, ci unul unde sa ne descarcam, sa ne regasim sufletele, dar cui ii pasa ca si eu am un suflet????
Imi cer scuze fata de toate fetele care m-au sprijinit, va multumesc, dar se pare ca problemele nu conteaza, cineva se gaseste sa dea cu tine de pamant la un moment dat...
Va doresc tuturor bebei multi si sanatosi,
va sarut,
Maduta
"Nu exista inaltimi de neatins, numai aripi prea scurte"
Miramar spune:
AnaMadalina, nu ai de ce sa-ti ceri scuze si nu am intentionat "sa dau cu tine de pamant" si bineinteles ca ai suflet si inca unul mult incercat ca noi toate si tocmai sufletului tau ii scriam. Nu-i face bine sufletului tau sa planga si sa se planga tot timpul, ridica-te, revino-ti si actioneaza ii va face bine lupta si psihicului tau.
Elise spune:
si tocmai ziceam ce sintem toate cu sufletul la pamant....
Maduta, Miramar,
sint convinsa ca noi toate sintem niste luptatoare, altfel n-am fi aici.
Asta nu e un subiect pro sau contra FIV.
Riscurile versus beneficii sint o alegere personala.
Cred ca, printr-o metoda sau alta, toate ne straduim sa avem un bb.
Haideti sa ne incurajam si sa ne dam vesti bune, ce Dumnezeului, la ce ne ajuta sa ne certam si intre noi ?!
Hai, calmati-va si hai sa continuam discutia....
Elise
cami30 spune:
Am in curand 32 de ani. Sunt la a doua casatorie, sotul meu are 37 de ani si e bun de "donator", in exprimarea doctorului.
Povestea noastra a inceput acum aproape 5 ani insa ne-am casatorit abia acum un an jumate. Desi imi cunosteam problemele de santatate din diverse motive pe care le-am mai povestit pe aici nu mi-am dorit un copil inainte sa ma casatoresc legal desi am stat impreuna chiar de la inceput. Asa ca, pana sa ajung la un specialist in infertilitate am tratat tot soiul de alte mici probleme. Insa in urma laparoscopiei facuta in septembrie anul trecut verdictul a fost "trompe inflamate, innodate, efectuat salpingectomie si salpingostomie ( adica un fel de reconstructie prin taierea si scurtarea lor) cu sanse 50% dupa interventie.
Au trecut 5 luni de atunci si inca nu am nici un semn desi mi-am facut aproape in fiecare luna monitorizare ecografica si am facut si o stimulare.
Cum resimt toata aceasta experienta?
La inceput simteam presiunea familiei, mai ales dupa venirea in familie a unei nepotele mult asteptate, o minune de copil care m-a topit si m-a dezarmat complet. Devenisem invidioasa chiar pe cumnata mea care obtinuse tot ce si-a dorit pe lumea asta: copilul.
Monitorizarile si apoi stimularea ovariana m-au facut sa-mi ies din minti chiar, sa ma cert cu sotul meu pentru ca facea nazuri atunci cand era nevoit sa "presteze" la comanda, aproape ca nu ma mai intelegeam cu el, incepusem sa ne certam din orice. Si asta, doar din vina mea.
M-am simtit la un moment dat vinovata ca nu pot avea un copil, m-am simtit neputincioasa si am avut senzatia de handicap in ceea ce ma priveste. Apoi am dat vina pe cei din jur care nu au stiut sa ma educe, care nu au stiut sa ma informeze. Am dat vina pe parinti, pe prieteni, pe "fostul", apoi pe sotzul meu care nu s-a grabit cu insuratoarea.
Dar pana la urma nu cred ca exista o vina. Si daca totusi este vreuna, imi apartine in totalitate. Sunt raspunzatoare pentru anexita cu care m-am procopsit acum 10 ani, pe care nu am tratat-o si care a fost cauza obstruarii trompelor mele. Si nu in ultimul rand ignoranta m-a adus pana aici, desi imi spuneam mereu ca sunt o femeie inteligenta si ca am grija de mine. Dar, ceea ce imi lipsea cu adevarat era motivatia. Dorinta copilului a venit intr-o zi. Intr-o clipa in care in sufletul meu s-a nascut aceasta dorinta. Nu am avut-o mereu ci s-a nascut in mine aceasta idee a unui copil.
Nu m-am gandit niciodata la un copil pentru mine, din dorinta proprie si personala ci l-am gandit ca produsul iubirii dintre mine si sotz, atunci cand amandoi vom fi pregatiti.
Nefericirea a facut ca la mine sa existe aceasta problema, "disfunctionalitatea mecanica" a trompelor mele. Nu exista medicament care sa le faca sa functioneze, exista doar posibilitatea mecanica de a le elibera, prin interventie chirurgicala. PE care am si facut-o de fapt.
Nu exista garantii prea mari. Medicul mi=a zis ca el imi da 50 la suta sanse iar restul de pana la 100 la suta mi le pot crea singura: fie sa ma rog, fie sa am o atitudine pozitiva.
Sincer mi-e foarte bine asa cum imi este. Am tot timpul din lume doar pentru mine si pentru sotul meu, imi fac treburile in liniste, muncesc mult iar atunci cand sunt libera sunt cu adevarat libera. Nu vreau astfel sa ma plang pentru ceea ce altii si-ar dori din tot sufletul: o noapte intreaga de somn, timp pentru ingrijirea proprie, pentru sotz, etc.
Nu am abandonat ideea de a avea un copil, insa nici nu pot sa fac mai mult. Din motive financiare dar si de sanatate nu pot face FIV. De la o simpla stimulare ovariana mi-a fost ingrozitor de rau. Am probleme cu bila, ficatul si stomacul. De la clostilbegyt m-am umflat, am vomitat aproape in fiecare zi si am avut niste dureri groaznice.
Nu vreau sa ma invinovatesc si nu vreau sa imi las viata in mainile disperarii si obsesiilor legate de incapacitatea de a ramane gravida. Trebuie sa ma bucur de viata frumoasa pe care o am alaturi de sotul meu si de iubirea cu care sunt inconjurata in fiecare zi.
Am chiar senzatia ca poate nu as fi o mama prea buna, atunci cand privesc femei care si-au dorit ingrozitor de tare un copil si care acum nu mai fac fatza acelui copil si care au nervii si mai terminati decat ii am eu uneori.
Exista psihologi care te pot ajuta, dar nu exista cineva care sa-ti dea garantii. Cred ca toata puterea sta in mainile tale, sa lupti si sa mergi mai departe, sau sa te abandonezi disperarii.
Si eu cred, asa cum spunea Asi, ca important nu este sa dai nastere unui copil ci sa il ai langa tine, sa lutpi si sa muncesti pentru el chiar daca nu este al tau. Abia aici sta cu adevarat curajul si sacrificiul si nu in actul nasterii propriu zise. O multime de animale adopta alti pui si ii cresc ca pe ai lor. Eu n-as putea sa adopt pentru ca nu am curajul si nici dorinta nu imi este atat de mare. Poate sunt lasa sau poate sunt egoista. La urma urmei nu ii poti cere unui om mai mult decat poate da. Iar eu atat pot sa ofer. Sunt convinsa ca maternitatea de schimba si te face sa oferi infinit mai mult dar nu pot face asta acum. Peste 10 ani poate voi gandi altfel sau poate voi regreta.
E trist ca printre atatea povesti frumoase trebuie sa existe si drame. Mame care mor inainte de a-si tzine copilul in brate. Si atunci lasati-ma sa fiu rea si sa spun: merita sacrificiul?
Nu vreau sa risc. Nu vreau sa fac nimic din ce m-ar putea priva de bucuria unei vieti alaturi de ceea ce iubesc.
cami
Elise spune:
Am citit tragedia AndreeiC si micutei Maria.
Asa e, si eu tind sa devin rautacioasa si sa intreb - oare nu aceea e adevarata drama?!
Iar noi aici doar dramatizam o situatie nu atit de neagra, nu atit de trista, nu fara iesire, cum e MOARTEA in ceea ce trebuia sa fie cea mai fericita zi a vietii unei femei?
Si eu am spus ca as renunta la viata mea pentru un copil.
Si chiar as face asta.
Dar NU CU IDEEA ASTA PLEC LA DRUM.
Pentru ca e inimaginabil de crunt si de nedrept.
Incercati macar sa va imaginati copilul vostru, pe care vi-l doriti atit de mult, SINGUR si fara aparare din prima lui zi, intr-un patutz de spital.
Sa va imaginati doar ca restul au mamici care alapteaza bebeii, le vorbesc, invata sa-i cunoasca, le aduc servetele, scutecele, si, da, vorbesc cu asistentele sa-i supravegheze - iar al vostru, bucatica voastra de aur, e singur ?!
Asta e adevarata tragedie.
Nu stadiul in care ne aflam noi acum.
Elise
Anamadalina spune:
Buna sa va fie inima, dragele mele!
Mintea romanului cea de pe urma...
Elise, iubita, iata-ma-s inapoi, draga mea, am pritocit eu una-alta si sa stii ca, pe langa ca sunt 100% cu tine, in lupta ta pentru bebe, indiferent prin ce mijloace! Vei fi mama, vei vedea! Si eu ma inscriu sa tin macar de o panglicutza la botez !
Toate tindem sa devenim rautacioase, dar scopul nu este acesta, ci trebuie sa fim un pic mai tolerante, intelegatoare si blande, doar ne pregatim sa fim mame, NU?????????
Ca doar nu suntem aici sa ne judecam, sa ne dam lectii, ci sa ne spunem durerile si sa mergem mai departe.
Sper ca si tu, Miramar, sa revii si sa intelegi ca nu am vrut sa ma plang, faptul ca am scris toate astea m-a mai descarcat si pe mine una ma ajuta sa stiu ca cineva citeste, ma intelege si imi este alaturi, asta era ideea, ca noi toate sa ne simtim asa. Daca as fi cauta propria-mi alinare ma duceam la un cabinet psihologic.
Cami, esti o norocoasa ca ai gasit puterea sa te detasezi, sa vezi tu cum ramai cand te astepti mai putin. Sa dea Dumnezeu sa fie asa, sa ti se implineasca aceasta mare dorinta! Pana atunci, ai dreptate, sa ne bucuram de ceea ce avem, de sotz, de primavara, de soare, de faptul ca suntem tinere si frumoase.
Mi-ka, Asi mergem inainte, da?
Da, eu chiar cred in sloganul acesta, ca nu exista inaltimi de neatins, doar ca din cand in cand prin sufletul meu mai bate un curent mai putin favorabil si cad in diverse butoaie... 
, asta e! Dar mergem inainte, ce e in urma nu mai conteaza.
SINGURUL GAND ESTE 
! de aceea suntem aici! Eu promit sa nu ma mai supar ca magarul pe sat 
si sa fiu aici pentru fiecare dintre voi care are nevoie de sprijin, de o vorba buna, de un umar.
Va sarut, a voastra,
Maduta
"Nu exista inaltimi de neatins, numai aripi prea scurte"
Anamadalina spune:
Elise, acum am citit de Andreea, Dumnezeu s-o odihneasca, Doamne, ce tragedie!...
Doamne, chiar ca asta e adevarata tragedie, ma simt atat de prost! Saraca de ea, saraca fetita, saracul sot 
.
Nu stiu cum sa exprim, sa aiba domnul grija de sufletul tau, Andreea... eu sunt convinsa ca vei fi alaturi de fetita ta in fiecare floare, in fiecare colt de munte, va plange Dumnezeu lacrimile tale in fiecare ploaie, vei mangaia obrajorii fetitei tale cu fiecare fulg cazut, vei veghea somnicul ei si o vei mangaia in clipele de singuratate, in noapte, cu o raza de luna. Sacrificiul tau este lectie pentru mine, draga noastra Andreea, suferinta mea este un miunat de pisica proasta in fata pretului platit de tine pentru viata copilului tau.
Sa te odihnesti in pace si sa gasesti liniste dincolo...
Vom pastra doliul in sufletul nostru si iti vom respecta sacrificiul...
Maduta
"Nu exista inaltimi de neatins, numai aripi prea scurte"