Povestile batranilor (2)

Ramonika spune:

buna fetele
am fost la bunica de revelion cateva zile si a fost bine. numai ca bunica e foarte slabita si batrana, ma deprima sa o vad asa. va implini in martie 94 de ani. e foarte slabita si de abia merge prin casa. nu prea iese pe afara, dar macar e foarte lucida, adica nu si-a pierdut mintea deloc. gandeste foarte bine, vorbeste clar, numai ca tre sa vorbesc tare ca nu aude asa de bine.
offff greu si cu batranii astia.

---

Ramonika si pisicile Vladutz Bubulina Maritza Fulgushor

impreuna spune:

Si mi-am mai adus aminte ca strabunica mea, cand o intreba cineva ce varsta are, spunea ca a trecut de 60 (desi se apropia de 90)
A avut cancer la san 20 de ani si a reusit sa incetineasca efectul bolii cu tot felul de leacuri babesti traint astfel pana la 90 de ani. Si inca s-a tinut foarte bine, doar in ultimele 2 saptamani de viata a zacut la pat (atunci a trecut pe morfina).
Marea ei pasiune erau afacerile, in tinerete a avut resuaurant, pe vremea razboiului l-au distrus nemtii, apoi si-a deschis o cafenea.
Era si bucatareasa pe la ocazii, in special la nunti.
Chiar daca a imbatranit, nu s-a lasat, mergea la piata cu recolta din gradina, de cateva ori pe saptamana (eu mi-o amintesc chiar mergand pe bicicleta:), pana bunicii mei nu au mai lasat-o sa nu zica lumea ca o exploateaza si trimit biata femeie la piata sa faca bani pe spatele ei:)
As mai povesti eu cate ceva, da mai las si pe alta data (sper ca nu "moare" subiectul chiar daca l-am descoprit tarziu:)


Impreuna = mami Flavia, tati Mircea si Sara
"Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta"

Teodora D. spune:

Flavia, ma bucur ca ai descoperit subiectul si ca scrii la el, te mai asteptam cu povesti!

m-am gandit si eu la bunica zilele astea si voi reveni cu cateva amintiri; s-au implinit luna trecuta 22 de ani de cand nu mai e;a murit de Sf.Nicolae si se spune ca ccc credinciosii mor in zi de sarbatoare, ea asa a fost si sunt sigura ca acum imi zambeste din rai. incerc sa mai pun in album o poza cu mama ei, strabunica pe care nu am cunoscut-o, a murit de cancer la san cu cateve luni inante de a ma naste, regretand pe patul de moarte ca nu ma va vedea.

---

Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.

Rayuela spune:

Ramonika,sper ca bunicutza ta se simte mai bine!
Uof,tare greu este...bunicutza mea draga face in curind 94 de ani,abia astept sa o vad la vara,mi-e asa dor de ea!

Elena si mademoiselle Amelie-Boubou

frunzaverde2 spune:

quote:

---

Originally posted by Teodora D.
a murit de Sf.Nicolae si se spune ca ccc credinciosii mor in zi de sarbatoare

---

MIe imi placea o doamna in virsta, tanti Aurica. Era nascuta in ziua de Intimpinarea Domnului, a murit la 96 de ani, in ziua de Bunavestire.

Mie mi se parea o femeie blinda si de treaba, in jur se spuneau mereu multe pe seama ei, numai critici. Intrase in familia noastra prin casatoria cu al doilea sot, dar isi spunea "doamna colonel", dupa primul.

De fiecare data cind mergeam pe la ea, destul de rar, avea prajituri in casa, facute de ea, cu un gust putin invechit, dar nu stricat ci ca o aroma specifica a casei ei. Imi placea ca pe dulapuri avea insirate gutui si mere, care parfumau incaperea. Avea aceleasi mobile din tinerete, si cred ca de 20 de ani nu isi mai cumparase haine. Avea paturi inalte de aproape un metru, pe care punea perne de matase invelite in plastic, ca sa nu se strice.
Avea o pendula veche, care suna fiecare ora si jumatatile, ca intr-o poveste.

Era fericita cind o ducea cineva la biserica sa se impartaseasca.
La 95 de ani inca isi chema coafeza acasa ca sa ii faca parul permanent.
Urmarea stirile la tv si citea ziarul cu pasiune, avea abonament zilnic.
Se aseza intr-un fotoliu cu brate de lemn si spatar inalt.

Avea intotdeauna un zimbet blind, o privire plina de dragoste. Repeta mereu aceleasi lucruri dar nu era plictisitoare. Stiam dinainte ce avea sa imi spuna dar abia asteptam sa ii aud glasul. Pocea de-acum anumite cuvinte dar era atit de placuta tocmai prin intonatiile si formularile pe care le utiliza.

Cind eram in anul intii de facultate, stia ca sint studenta la franceza, a cerut cuiva sa ma anunte sa merg de urgenta la ea. Facuse studiile in limba franceza la pensionul de fete din Iasi. Isi rememorase versiunea in franceza pentru Tatal Nostru (Notre Pere) si voia sa i-o corectez eu.

Cind am venit din Franta pe la ea cu sotul meu, francez, era atit de incintata. Cum sotul meu nu vorbea romaneste, avea ea ocazia sa vorbeasca din nou in franceza. Iar eu am fost si mai incintata ca am trecut pe la ea ultima data, data urmatoare cind m-am intors in tara murise deja.

Mie mi se parea o femeie cu atita bunatate in ea (in ciuda criticilor care ii erau aduse), incit ierta totul oricui.

Am pastrat despre ea o amintire aparte, desi am intilnit-o intimplator. Nu semana in nici un fel cu bunicile mele dar mi-a lasat cele mai frumoase amintiri. Intilnirea mea cu ea trebuia sa fie (intr-un fel) intilnirea cu Dumnezeu.

frunzaverde2 spune:

In 2001 am revazut-o pe tanti Rica, dar e ca si cum as fi descoperit-o pentru prima data. E cumnata bunicii mele, adica matusa tatalui meu.
Nici nu stiam cine e, ea insa ma cunostea, ceea ce m-a surprins. Mi-a facut cadou o punga cu pere galbene, coapte, parfumate. Ne-a servit cu dulceata de cirese amare facuta de ea.

In 2004 am plecat fara sa ii spun la revedere si imi parea rau mai ales cind am aflat ca paralizase.

Nu stiu ce virsta are si nici nu conteaza. Acum de Craciun am trecut pe la ea. Nu se mai ridica din pat de citeva luni. Sta intr-o camera din casa veche, la tara, imbracata in negru, cu batic pe cap. Avea fata alba/galbena ca ceara. O soba de teracota ii incalzea camera, se simtea in aer o caldura de camera de om bolnav (asa cum o vedeam in copilarie pe bunica din partea mamei).

Pe un perete era calendarul bisericesc. Lumina era galbena, "chioara". Covoare vechi pe cele doua paturi din incapere. Ziduri strimbe. Ferestre patrate cu rame de lemn vechi de culoare intunecata. Pereti dati cu var, asa cum se face la tara in fiecare an, la Pasti de obicei.

Imaginea ei e in mintea mea e intruchiparea sfinteniei, evlaviei. Avea o privire limpede, sticloasa, stravezie, transparenta. Nu indrazneam sa o privesc direct in ochi. Nici ea pe mine. Dar ne priveam una pe alta cu sfiala, discret, fiecare incercind sa regasim in cealalta Dumnezeu stie ce.

frunzaverde2 spune:

Bunica din partea mamei a murit cind aveam sase ani, inmormintarea s-a facut de Pasti.
Locuia intr-un sat de linga Suceava. Mergeam de la Iasi cu trenul pina la Burdujeni, schimbam trenul pina la Darmanesti. De acolo mai erau 4km pe jos.

Intr-o iarna ne astepta bunicul la gara, era viscol. Avem trei ani. Venise cu un shal maron, dar mie nu imi placea culoarea, poate pentru ca bunica era mereu infasurata in el si pe ea nu am vazut-o decit intinsa in pat, in fata sobei.
Nici macar nu am acceptat sa ma ia bunicul in brate. A trebuit sa ma duca mama. Pe drum un IMS (stramosul ARO-ului)a oprit. Am si acum in nari mirosul de motorina si fum. A trebuit sa se opreasca insa si mai incolo, ca sa ii ia pe bunicul si fratele meu de 6 ani.

Treceam un pirleaz (o impletitura de nuiele peste un firicel de apa), apoi prin lunca pina in spatele casei unde intilneam intii cosarca (o impletitura din lemn unde era pastrat porumbul). Inaintam pe linga fintina, apoi intram pe poarta laterala a ograzii cu iarba. Casa mi se parea ca un tren. Avea multe usi. Era cumva in lungime. Ma facea sa visez.

Pe bunicul il intimpinam intotdeauna cu "saru' mina bunicule". El ne primea cu sticle cu Quick Cola (in anii 70). Pe bunica o gaseam invariabil intinsa in pat, cu fata spre soba verde, pe care era o pata rosie. O soba cu plita pe care se gatea mincarea de zi cu zi, cu o "rola", un cuptor incorporat.
Bunica se scula doar ca sa manince, avea aceeasi evlavie si figura translucida ca tanti Rica. Mereu cu o basma pe cap.

Am in minte imaginea ei in pragul casei intr-o zi cind eu eram in curte. Cu bastonul in mina, masura din ochi distanta pina la WCul din curte, si probabil osteneala care o astepta.

O tin minte in sicriu, cind era in "odaia cea noua". Fata galbena, senina, aproape zimbitoare, baticul albastru pe cap. La inmormintare se aruncau pe jos monede de 25 de bani si toti copiii alergau sa le culeaga.

Fusese invatatoarea satului, la fel ca si bunicul. Eram pentru acesta "pletoasa lu' bunicu'". O data Mie mi-a dat o suta de lei (in 1981 !),din simpatie. Atunci varul meu i-a cerut sa ii dea si lui, i-a dat cinci lei.
Bunicul a murit patru ani mai tirziu decit bunica. Avea o idee fixa. Spunea ca fiind nascut in acelasi an cu Brejnev, care din ei avea sa moara primul il va chema si pe celalalt. Asa a si fost.

Cind aveam sase ani a verificat daca stiam Tatal nostru. A fost satisfacut, ca si cum se achita de un angajament. M-am simtit la fel cind am constatat (eu ca adult) ca nepotul si finul meu de zece ani stie Crezul.

In Franta sotul meu a intilnit intimplator un rom^n, medic psihiatru, pe care l-a invitat la noi. Eu "l-am recunoscut" dupa nume. Bunicul lui era prietenul bunicului meu. Nu ne vazusem niciodata pina atunci.

Ce imi placea la bunicu' era parul lui alb, fata in linii drepte, miscarile miinilor cind se spala in lighean, cu sapun de rufe. Cumpara de la cooperativa piine alba la tava, o pastra in tinda cea noua, alaturi de oala cu lapte. Am inca in minte cele doua arome amestecate.

In tinda cea veche avea un cintar, o balanta cu greutati ca in piata in vremea lui Ceausescu. Ne cintarea de fiecare data la inceputul vacantei si la sfirsitul ei.
Din tinda era o usa spre camara din spatele casei. Din tinda cea noua era o usa spre alta camara. Erau locuri in care nu intra decit el, ma faceau intotdeauna sa imi imaginez o lume aparte, ceva misterios.

Toate cartile pe care le citeam descriind viata la bunici sau la tara (La Medeleni, Morometii etc), le vizualizam prin prisma gospodariei "de la bunicu'".

Cind eram mici si mergeam prin sat ne intreba lumea cum ne cheama (se vedea ca nu eram de acolo). Numele nu le spunea nimic si atunci ne intreba : "ai cui sinteti voi ?". Eram atit de mindri sa spunem : "nepotii lui dom' Sofian".
Fiind invatatorul satului aproape toata lumea il cunostea. In curtea cimitirului e si azi o fintina construita din initiativa lui, si care ii poarta inscris numele.

Teodora D. spune:

Rayuela, la multi ani bunicutei tale! Daca citesti aici, sa stii ca imi lipsesc postarile tale si aventurile domnisoarei Boubou.

Mihiasiro, tare-mi place cum povestesti, sper sa mai scrii.

Vreau sa va mai povestesc cate ceva despre anii petrecuti alaturi de una din bunici(cea cu cosul cu flori).Bunica era poliglota si iubea cel mai mult limba germana, imi amintesc ca avea o minunata carte cu povesti din care imi citea si primea saptamanal revista "Bunte", la care ii facea abonament o prietena din Germania; a fost prima revista cu foi lucioase si poze color pe care am rasfoit-o si cred ca de la ea mi se trage fascinatia pt. genul acesta de reviste, dar si pt. printii si printesele zilelor noastre; imi amintesc de copertile cu printesa Diana- la logodna, la nunta, in luna de miere, la nasterea primului copil, de fotografiile cu ea din revista, de articolele pe care o rugam pe bunica sa le traduca, dar si de nunta Carolinei de Monaco cu Phillip Junot (in asociere cu care am auzit prima oara termenul play-boy si ma straduiam sa-i gasesc un inteles), poze cu familiile regale din toata Europa, de ma mir si eu cate amanunte imi amintesc, deh, prodigioasa memorie a copilariei.
Pe urma bunica a murit si mi-au ramas doar vrafurile de reviste, tot mai vechi, din care nu mai avea cine sa-mi citeasca.
Bunica era si o buna cunoscatoare a "codului bunelor maniere", ea a fost cea care s-a straduit, de cand aveam 3-4 ani, sa ma invete sa mananc corect, cu coatele lipite de corp, sa tin corect tacamurile, lucruri nu tocmai usoare pt. un copil atat de mic, sa nu pleoscai la masa si multe altele, lucruri pe care tot le-as fi invatat pana la urma, dar pt. care ii sunt ei recunoscatoare. Si desi stia desigur ca nu e frumos sa notezi ceva in carti, s-a abatut de la aceasta regula si bine a facut, pt. ca mi-au ramas cateva carti in care ea a subliniat pasaje ce i-au atras atentia in mod deosebit. Asa am ajuns sa rasfoiesc zilele trecute o carte de nuvele a lui Aldous Huxley pe care ea a citit-o acum 30-40 de ani si din care aflu ce i-a placut, fragmente pe care le interpretez ca pe niste sfaturi/ cugetari pe care mi le transmite mie; sa va scriu ceva ce se potriveste acestui forum-"imediat dupa prietenul intim,de incredere, omul complet strain este cel mai bun confident cu putinta"; sau-"cand o sa intelegeti voi, femeile, ca noi nu ne indragostim nebuneste?tot ceea ce cerem e o viata tihnita, pe care voi nu ne lasati sa o avem".
Am mai gasit o poza cu mama acestei bunici mult iubite, dupa aerul ei adolescentin si dupa textul doar in maghiara tiparit pe fotografie deduc ca a fost facuta inainte de 1918.

Le doresc sanatate bunicilor vostri care mai traiesc si sper sa apara cat mai multe poze cu ei aici.

---

Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.

denizel spune:

Of, Doamne! Cu ce prostii am pierdut vremea pe forum pana acum...
Teodora, multe, multe pentru ideea topicului. E un rasfat si o incantare sa citesc povestile voastre.
M-ai invitat tu mai demult sa trec pe-aici, dar am tot crezut ca imi va fi greu sa rascolesc toate amintirile. Dar, mi-ati facut curaj:)

Vreau sa incep cu ceva ce as vrea sa va distreze mai mult, decat sa va induioseze. Bunica din partea tatei era o frantuzita cam snobica pe care o trimisese tatal ei sa faca pensionul la Paris.
Of, biata de ea, devenise prizoniera educatiei primite. In tinerete picta, canta la pian si singura preocupare era sa nu cumva sa incalce vreo regula din Codul bunelor maniere. Era atat de obsedata de manierele elegante, incat si-a ales sotul in functie de ele. Adica, daca o placea un tip, il invita la ceai. Piatra de incercare era ce facea pretendentul cu lingurita dupa ce amesteca zaharul din ceai. Daca o punea pe farfuriuta, era pierdut saracul:)). Se ridica de pe scaun si il lasa in salon cu cine se nimerea sa se gasesca pe acolo. Si, uie-asa, ajunsese la 27 de ani nemaritata. Saracuta!
Avand in vedere ca s-a nascut in 1900, varsta de 27 de ani era matusalemica pt. o fata. Mi-a povestit ca pe altul l-a respins pt. ca folosise cuvantul "taman":)). In fine, dupa lungi asteptari si corespondente cu prietenele care gandeau ca ea si dupa nenumarate ceaiuri, i-a venit si printul calare pe un cal alb. Era la propriu calare pe cal, pt. ca bunicul meu a fost ofiter de cavalerie. Era fiul unor tarani de pe langa Husi(cred ca Adusca stie unde e), care cu toate ca erau analfabeti, au ascultat de invatatorul satului si au dat baiatul sa invete carte la oras. Era un autodidact foarte pretentios cu sine si, printre altele, a stiut ce se face cu lingurita de ceai:)). Gata, el a fost alesul.
Nu stiu cat de mult a iubit-o pe bunica, s-ar parea ca nu prea daca e sa ma iau dupa numarul aventurilor avute, dar in sinea lui stiu ca a respectat-o foarte mult pentru gingasia si bunul ei simt(asa deplasat cum era).
Ma opresc aici, oricum am scris prea mult, dar promit sa revin cu amintiri despre vacantele petrecute la ei si despre rochia de bal a bunicii.

Imi voi salva si eu intr-un fisier toate povestile minunate pe care le-am citit aici. Va multumesc!

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

iren spune:

Denizel, haioasa bunica ta Mai ai poveshti cu ea?

Iren dubla mamica Bogdanelu nazdravanu si Julia turbo
decembrie
degetzeii


In caz de greturi si alergii la anumite persoane, se recomanda retragerea intr-un loc izolat si racoros si consumarea, in liniste, a patru- cinci lamii pe ora.

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=62378" target="_blank">Ajutatzi-o pe micutza Alina sa vada