Ce ne facem cu alcoolistii din familie??

monagan spune:

Cristina, imi pare rau de ce s-a intamplat. Sincere condoleante.
Eu una, am vazut oameni care s-au vindecat de alcool, dar asta numai dupa o vointa puternica si numeroase internari in spital.Asta este 1/100, ptr. ca intr-adevar eu cred ca, alcoolismul nu se poate vindeca.Parerea mea.

MG

pupirica spune:

Stiu ca sunt multi in situatia mea si pentru aceia le doresc sa aiba incredere intr-un viitor mai bun sau poate intr-o finalitate favorabila. Povestea mea…
Este vorba despre tatal meu. Era un om respectat pentru ceea ce facea la locul de munca. Nu obisnuia sa bea in tinerete. Nici macar un pahar de vin. Anturajul l-a invins si a inceput sa bea. Incepuse cu scandaluri pe care le purta cu mama, care insa se terminau cu impacari. Inceta pentru o perioada sa mai bea in urma amenintarilor sau cand nu mai avea bani. Asta dura cateva zile sau saptamani. Pe atunci mai speram si ma rugam la Dumnezeu sa se potoleasca. Inutil. Apoi a inceput sa bea fara sa mai faca scandal deoarece eram noi (fratele meu si cu mine) mari si interveneam, poate si de rusinea noastra. Astfel avea perioade in care nu vorbea cu mama dar apoi cand avea el chef o baga in seama. Acum a ajuns in asemenea hal incat nu numai ca nu au mai vorbit unul cu celalalt de o jumatate de an, dar il surprind uneori dormind in sufragerie. Nu se mai suporta unul pe celalalt.
Mama este o femeie foarte buna. Pot spune ca a incercat sa vorbeasca cu el. Oricum deja este prea tarziu pentru a mai putea face ceva. E irecuperabil. Stiu asta.
Ce trist este! Imi vine sa urlu de tristete! Mai rau este ca stau cu ei (impreuna cu viitorul meu sot) in aceiasi casa si cand il vad deja mi se face scarba. Regret ca am ajuns sa am astfel de sentimente fata de el. As vrea sa nu mai stam cu ei dar nu ne permitem. Simt de cele mai multe ori (desi nu asta imi doresc) ca nu vreau sa il mai vad niciodata.
De ce nu pot avea si eu un tata normal, care sa ma sustina, cu care sa ma mandresc. Parintii viitorului sot trebuie sa vina sa ii cunoasca pe ai mei. Mi-e jena si fac ce pot pentru a amana aceasta intalnire.
Mi-e asa mila de mama! Si eu sufar enorm!
Va doresc sa nu treceti prin asa ceva!

angelina spune:

Draga Cristina,

Condoleante si Dumnezeu sa il odihneasca in pace.

Desi imi dau seama ca durerea voastra este foarte mare, indraznesc sa te incurajez, spunandu-ti ca, este mai bine ca s-a sfarsit astfel si ca s-a sfarsit mai devreme.
Viata pe care o duc alcoolicii nu mai este viata! Sunt niste chinuiti, ca niste animale haituite si turbate care sunt prea bolnave ca sa mai deosebeasca ce se intampla in jurul lor. Acum el si-a gasit linistea in sfarsit si asta e mult mai bine decat daca ar fi continuat sa traiasca astfel - sa se chinuie si sa ii chinuie si pe cei din jur.

Mai stiu si ca sunt anumite faze ale alcoolismului, ca si boala, si ca ultima faza este dementa. Si asta nu doresc nimanui...mai bine mori cat inca esti cat de cat constient...

Eu personal nu cred in recuperare. Nu am auzit NICIODATA pana acum de un alcoolic aflat intr-un stadiu grav care a reusit sa se lase.
Si inca ceva, cei care au fost timp indelungat alcoolici inraiti, chiar daca se lasa, au un fond psihic prea deranjat, pt a mai redeveni acei oameni care au fost odata.

Parerea mea este ca odata devenit alcoolic, nu mai este cale de intoarcere, si drumul merge tot inainte si, din pacate, stim cu totii unde va sfarsi....
Iar eu cred ca, cu cat mai repede, cu atat mai bine!

Din nou, imi cer mii de scuze daca m-am exprimat prea crud, mai ales celor care inca mai au speranta, dar, experienta mea m-a invatat aceasta lectie prea bine, pt. a mai crede in basme.

Aveti grija de voi... si nu uitati ca nu sunteti singure!

Cu drag,
Ella

BellaDonna spune:

Draga Cristina,
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Draga Angelina, e foarte greu si cateodata imposibil dar eu tot am o speranta si cred ca se poate, e o sansa de recuperare, e adevarat trebuie multa vointa dar eu am auzit si de cazuri care sau vindecat, iar acum avem aces la informare si medote de vindecare... rabdare si putina vointa sa fie, cel ai greu e de luptat cu noi insine cu sentimentul nostru de razvratire impotriva a ceea ce fac dependentii si urmarile dependentei de alcool , e mai usor sa ierti o alta boala decat alcoolismul, caci acolismul e ceva psihic si e mai greu de inteles... dependenta de alcool.........de unde vine si sentimentul de rusine si respingere (ca in cazul lui pupirica ca si al meu in trecut) al a nostru fata de un alcoolist..........tot timpul ne punem si eu mi-am pus intrebarea de ce?....de ce nu pot avea si eu un tata normal..?!!!
eu acum imi pun intrebarea cum pot sa-l ajut, cand vorbesc cu el imi dau seama ca regreta si plange , am avut nevoie de ceva ani pana sa pot vorbi cu el, caci preferam sa fug de el , imi era rusine cu el , iar fata de prieteni ascundeam adevarul , cums sa recunosc ca am un tata alcoolist ....??? imi era o rusine ingrojitoare de mare.....preferam sa fug de adevar si sa ma mint.
Acum ca m-am mai maturizat si eu si m-am impacat cu trecutul ...l-am iertat si recunosc ca mi-a fost foarte greu si mi-a trebuit ceva timp pana sa-l iert si sa pot vorbi cu el, acum il privesc cu alti ochii.... un om chinuit de dependenta ..care nu are viata lui si control ...care se chinuie si care nu e inteles de nimeni, care nici el nu stie ce sa faca....

Ma bucur acum ca exista ...si am postat si link-uri cu adrese.. ca sau infiintat mai multe asociatii a alcoolicilor anonimii AAA, trebuie sa-i indemnam sa participe la AAA, sa accepte ca alcoolismul e o boala si ca au nevoie de ajutor medical.

Draga Pupirica,
nu e usor ...pt tine si te inteleg si eu am trecut prin ce treci tu si sa nu-ti fie rusine cu tatal tau ca nu esti tu de vina, tatal tau mai mult ca sigur simte respingerea din partea ta si stie ca iti este rusine cu el , si probabil ca sufera dar nu stie cum si nu poate singur sa renunte la bautura, incearca sa vorbesti cu el si chiar daca o sa te mai dezamageasca nu-l respinge , du-l la AAA (cauta si vezi daca exista pe aproape), din ce oras esti?
cvauta si citeste link-urile pe care le-am postat si poate te ajuta cu ceva o


si

Nimic fara Dumnezeu!

angelina spune:

Draga Belladonna,

Multumesc frumos pt cuvintele tale frumoase si gandurile bune, dar, din pacate la mine nu/mai este sentimentul de rusine, cel care ma tine departe de el, ci, pur si simplu mi-a facut prea mult rau ca sa il pot ierta si sa vreau sa-l ajut.
Pur si simplu nu mai vreau sa aud de el. Mi-a facut mult prea mult rau!
N-are decat sa se descurce, pe mine nu ma mai intereseaza acum decat cum sa am grija de mine si sa am grija ca trecutul sa-mi afecteze viata pe zi ce trece tot mai putin.

Dar e bine ca tu ai reusit sa il intelegi pe tatal tau si ca mai ai puterea si vointa sa il ajuti!

Ella

BellaDonna spune:

Draga Angelina,

, eu sant alaturi de tine si te inteleg, si mie mi-a facut mult rau tatal meu si mi-au trebuit tot atatia ani sa-l iert cat mi-a facut el mie rau, doare foarte mult , acum gandeste-te ca esti departe si ai familia ta si el nu-ti mai poate face rau.
tinem legatura si sper sa aud numai de bine, e bine ca aici ne adunam cei care au si au avut de suferit din cauza celor apropiati afectati de alcool, ne putem impartasi experientele si despovara de ele, trebuie sa recunoastem ca nu e foarte usor de vorbit despre asta.

Nimic fara Dumnezeu!

mihaela_s spune:

Foarte interesante si in acelasi timp triste discutiile de aici. Mi-au revenit si mie amintirile puse undeva deoparte intr-un colt al sufletului. Puse acolo pentru ca vreau sa-mi aduc aminte doar despre momentele frumoase petrecute alturi de tata. Cele triste vreau sa le tin deoparte, pentru ca "de morti, numai de bine".

Noi n-am reusit sa-l convingem niciodata ca e bolnav, ca trebuie sa aiba el vointa ca sa renunte la bautura. Avea cateva saptamani in care era "curat", speram si noi ca va fi bine, cand brusc cosmarul reincepea. Uneori ma simt vinovata, ca n-am incercat sa facem mai multe pentru el, atunci cand era perioada de betie, il lasam in pace si noi ne vedeam de ale noastre. Apoi a venit boala, am fost alaturi de el cat am putut, l-am tinut de mana si l-am mangaiat in ultimele momente...era tatal meu si il iubeam. Pentru ca a fost un om bun, cult, inteligent, cu care purtam discutii interesante in contradictoriu pe multe teme...atunci cand era treaz. Acestea sunt momentele frumoase, de care imi place sa-mi amintesc, in timp ce lacrimile imi curg pe obraz .

Insa am ramas cu o mila imensa fata de cei betivi si amarati...cand ii vad pee strada mi se rupe sufletul. E cumplit sa nu poti sa treci peste asa o slabiciune.
Spunea cineva ca e mult mai greu sa te lasi de bautura decat de tigari...e adevarat, tata s-a lasat de 2 ori de fumat, insa de bautura n-a putut!

Va doresc celor care luptati in familie cu boala asta sa reusiti sa o invingeti, iar daca nu, multa putere sa treceti indiferent cum peste suferinta.

edit ca sa va spun ca da, mi-e foarte greu sa vorbesc despre asta, chiar si acum, cand totul s-a terminat de 3 ani. insa ceilalti 30 isi spun cuvantul...

Mihaela si fetele mele
Ajutati-o pe Alina sa-si implinesca visul!

BellaDonna spune:

Draga Mihaela,

asa este ...ne e foarte greu sa vorbim despre o asemenea suferinta, nu stiu de ce...??!!!, ne e mai usor sa vorbim despre altceva ..dar nu despre aceste momente dificile prin care am trecut si unii dintre noi inca mai trec, poate unde e mai multa durere sufleteasca implicata....

si eu am , acum dupa multi ani o imensa mila pt cei suferinzii de aceasta boala, mila si durere ..uneori neputinta..deoarece inca nu s-a gasit un leac care sa trateze definitv, poate unde se vorbeste si foarte putin despre alcoolism si de cele mai multe ori cu jena si rusine.



Nimic fara Dumnezeu!

pupirica spune:

Angelina,
Ceea ce ai spus tu este crud dar din pacate adevarat. (cu cat mai repede cu atat mai bine). Nu am urat niciodata pe nimeni, nici macar un strain, si nu credeam vreodata sa am niste sentimente atat de urate fata de tatal meu. Mi-e rusine de mine.

Bella Donna,
Pot sa-ti spun ca eu cu parintii mei nu am discutat niciodata vreo problema mai delicata. Ca sa intelegi mai bine discutiile despre sex, intalniri etc erau subiecte tabu (daca iti poti imagina asa ceva). Deci imi este imposibil, ca acum, dupa 24 de ani sa discut cu tatal meu. Singura data cand i-am reprosat-o a fost la botezul nepotelului meu (si al lui)cand o injurase pe mama si atunci i-am spus ca a ajuns in ultimul hal si mai erau de fata si bunicul si unchiul meu. In plus de asta nu am cu cine sa discut. Nu ar intelege. A incercat si mama de fff multe ori. El nu va recunoaste niciodata.

Asa imi pare rau de el, si cand ma gandesc cate ar fi putut realiza. Este mester de meserie si stie sa faca orice in casa. Ar fi putut aranja o casa singur (ma refer la orice tine de geamuri, curent, ORICE). Dar poate ca mai rau imi pare pentru mama si pentru mine pentru ca asa nu vom aveam prea curand posibilitatea de a ne cumpara o casa (cu viitorul meu sot)etc. Asta este.

Boala asta de care vorbeati cand apare. Ca ma uitam la el e mai sanatos decat unul care nu bea si nu fumeaza ca el.
Va salut respectuos!

angelina spune:

Pupirica,

Depinde.... depinde de cat de mult bea, de cat de repede creste cantitatea de alcool de care are nevoie, depinde de cat timp bea si, mai depinde foarte mult si de ceea ce bea.

La fel a fost si cu tatal meu. Ma uitam la el, tare ca o stanca, nici macar o raceala nu-l prindea...si ma gandeam cu ciuda: cum n?/&%???
Sunt altii saracii bolnavi de cancer si alte boli grave, care n-au pus un strop in gura si nici n-au fumat, si uite el cum se tine.

Ei bine, tatal meu bea lejer 2l de vodka/cognac pe zi+beri. Cand are crize ca nu are bani, cauta spirtul si il bea (de fiecare data a baut spirtul din casa, pana cand mama nu a mai cumparat). Nu as putea sa spun sigur de cat timp bea atat de mult, dar de baut regulat, bea de approx. 16-17 ani.
Cu alcoolicii e in felul urmator: daca au un psihic mai slab, atunci psihicul este cel care cedeaza mai intai, iar daca au un organism mai sensibil, firesc, corpul va ceda, si va cadea la pat.
Nenorocitul de taica-meu a cedat psihic, ceea ce inseamna, stii si tu, paranoia, scandaluri, halucinatii, atac fizic si verbal, incoerenta, inconstienta (s-a lasat de job si avea un salariu de 16 mil acum 5 ani), convulsii,intoxicatii pe creier cu alcool, crize de epilepsie (prima a avut-o cu 5 ani in urma), etc, etc.
Pai nu ma bucuram eu daca ii ceda corpul si crapa undeva printr-un spital si ne scapam de el? Dar, culmea ca astia mai au si noroc sa manance zilele altora!!!!

Ei, bine, tot in urma cu approx. 4 ani, am observat cat de mult a inceput sa se schimbe si fizic: s-a umflat efectiv (si la fata si la corp), fata are o culoare albastrui-violet, tremura, vomita in fiecare dimineata, pute ca un hoit, etc.
Si totusi, uite ca tot in picioare e, si continua sa manance zilele bietei mele mame vitrege (care de curand a divortat si asteapta acum sa se faca partajul, ca sa se poata muta) si a surorii mele (care de curand s-a mutat cu prietenul ei), eu am plecat de acasa la 18 ani la Sibiu la facultate si acum locuiesc la mama mea.

Asa ca, nu-i atat de usor cu astia! Pot sa o duca mult si bine!!!
Nu va puneti speranta ca se vor prapadi, ca pana se prapadesc ei, intrati voi in mormant inaintea lor!
Doamne fereste, sa nu mai vorbesc de cazurile in care, inconstientul sub influenta alcoolului si paranoia, s-a trezit in miez de noapte si si-a omorit nevasta, sau copilul, sau le-a dat foc la casa.....doar am vorbit cu un psiholog care m-a sfatuit sa plec pur si simplu, pana nu se intampla ceva!
Eu una eram oricum distrusa pe plan nervos, incepusem sa am atacuri de panica cu insuficiente respiratorii, transpiratii reci, si cate si mai cate!

Si acum, sa il IERT??? Sa ma OCUP DE EL???? SA IL AJUT?????
Pe tiranul asta care mi-a mancat copilaria si sufletul si tot??????

Sa se descurce singur, asa cum m-am descurcat si eu!

Sa ma ierte Dumnezeu, dar sincer, eu nu mai am nici urma de sentiment pt omul asta!
Ziua in care am reusti sa plec de acasa si sa scap de el, a fost cea mai fericita zi din viata mea. Nici sclavii aia negri nu s-au bucurat cand au fost eliberati, cat m-am bucurat eu!
Doar n-oi fi nebuna acum sa ma intorc la el sa-l ajut!!!!